ULTIMELE POSTURI
  • Dragii mei, există un mit care spune că viața unui om, profesia, drumul, calea, tralala, sunt influențate de obiectele pe care le alege el, când împlinește un an, la tăierea […]

    Jocul de-a alesul

    Dragii mei, există un mit care spune că viața unui om, profesia, drumul, calea, tralala, sunt influențate de obiectele pe care le alege el, când împlinește un an, la tăierea […]

  • Despre cum îşi imaginează Caragiale Bucureştiul, numindu-l Tâmpitopole şi epoca de aur a gazetăriei românești din secolul al XIX-lea. “Gluma fantastică” sau viața în Tâmpitopole „Suntem în anul grației 3874; […]

    Tâmpitopole sau Bucureștiul lui Caragiale

    Despre cum îşi imaginează Caragiale Bucureştiul, numindu-l Tâmpitopole şi epoca de aur a gazetăriei românești din secolul al XIX-lea. “Gluma fantastică” sau viața în Tâmpitopole „Suntem în anul grației 3874; […]

  • “Elemente”, „Superstiţii”, „De criză…”, „Vorbire”, „Culori”, „Corpul”, „Sunetul” – sunt cele şapte ediţii BABEL – Festivalul Artelor Spectacolului Târgoviște (FAST).  “Un gest poate schimba lumea!” – în an Centenar – […]

    BABEL F.A.S.T. sau povestea spusă prin gest, la Târgoviște

    “Elemente”, „Superstiţii”, „De criză…”, „Vorbire”, „Culori”, „Corpul”, „Sunetul” – sunt cele şapte ediţii BABEL – Festivalul Artelor Spectacolului Târgoviște (FAST).  “Un gest poate schimba lumea!” – în an Centenar – […]

  • Lui Andrei Creionul era mic, galben și mușcat la un capăt. Vârful era bont și abia se mai ținea. Pe trup avea răni adânci, de la lovituri și căzături. Oricine […]

    Creionul

    Lui Andrei Creionul era mic, galben și mușcat la un capăt. Vârful era bont și abia se mai ținea. Pe trup avea răni adânci, de la lovituri și căzături. Oricine […]

  • Am scris acest text, din adânc respect pentru munca meșterilor populari, a tuturor artizanilor români, dar în special pentru truda femeilor care încondeiază ouă. Pentru cei care nu știu (sau […]

    Ouă muncite

    Am scris acest text, din adânc respect pentru munca meșterilor populari, a tuturor artizanilor români, dar în special pentru truda femeilor care încondeiază ouă. Pentru cei care nu știu (sau […]

  • Lui Radu Ea a trecut de multe ori pe lângă el, dar niciodată nu l-a atins cu un deget, cu o sărutare. Îl privea mirată, cu ochii ăia maaaari și […]

    Sărutul

    Lui Radu Ea a trecut de multe ori pe lângă el, dar niciodată nu l-a atins cu un deget, cu o sărutare. Îl privea mirată, cu ochii ăia maaaari și […]

  • …Omul de caracter, la români, nu este acela care este consecvent cu sine însuși, ci acel care n-a ieșit din cuvântul grupului, adică acela care a urmat totdeauna clopotul turmei. […]

    C. Rădulescu Motru: Românii sunt eroi, dar cu deosebire când sunt în grup…

    …Omul de caracter, la români, nu este acela care este consecvent cu sine însuși, ci acel care n-a ieșit din cuvântul grupului, adică acela care a urmat totdeauna clopotul turmei. […]

  • Am văzut un formidabil spectacol de teatru, “Orchestra Titanic”, de Hristo Boicev, în regia lui Felix Alexa, scenografia Andradei Chiriac, la Teatrul Naţional din Bucureşti, cu o distribuție strălucită, tematică […]

    „Ucenicul vrăjitor” Bleonț și “Orchestra Titanic”

    Am văzut un formidabil spectacol de teatru, “Orchestra Titanic”, de Hristo Boicev, în regia lui Felix Alexa, scenografia Andradei Chiriac, la Teatrul Naţional din Bucureşti, cu o distribuție strălucită, tematică […]

  • Lui Radu…   Tataia Săndulescu trăgea veselia după el, în fiecare zi, ca pe un cățel. Ea se gudura pe lângă picioarele lui, lătra, sărea, și lumea în care înotam […]

    Ciucurel

    Lui Radu…   Tataia Săndulescu trăgea veselia după el, în fiecare zi, ca pe un cățel. Ea se gudura pe lângă picioarele lui, lătra, sărea, și lumea în care înotam […]

REPORTAJE - COMENTARII - POVESTI DE VIATA - ACTUALITATE - OAMENI SI FAPTELE LOR
6.5250

Jocul de-a alesul

Dragii mei, există un mit care spune că viața unui om, profesia, drumul, calea, tralala, sunt influențate de obiectele pe care le alege el, când împlinește un an, la tăierea […]

Dragii mei, există un mit care spune că viața unui om, profesia, drumul, calea, tralala, sunt influențate de obiectele pe care le alege el, când împlinește un an, la tăierea moțului sau la ruperea turtei. Cunoașteți, desigur, paranghelia din familie cu tava plină de bijuterii, dulciuri, carți, bani, chei, oglinzi, rujuri, parfumuri sau … microfoane. Depinde unde are loc reprezentația și ce profesie au părinții sau nașii copilului.

Dacă piticul alege o foarfecă (eu n-aș pune așa ceva la îndemâna copilului!) cică va deveni croitor sau frizer. Dacă alege cartea sau pixul, precis va face o pasiune pentru scris și citit și va avea o profesie gen jurnalist, avocat, profesor, academician, scriitor.

Citeste mai mult…

11.4640

Tâmpitopole sau Bucureștiul lui Caragiale

Despre cum îşi imaginează Caragiale Bucureştiul, numindu-l Tâmpitopole şi epoca de aur a gazetăriei românești din secolul al XIX-lea. “Gluma fantastică” sau viața în Tâmpitopole „Suntem în anul grației 3874; […]

Despre cum îşi imaginează Caragiale Bucureştiul, numindu-l Tâmpitopole şi epoca de aur a gazetăriei românești din secolul al XIX-lea.

Gluma fantastică” sau viața în Tâmpitopole

„Suntem în anul grației 3874; ne aflăm în cetatea Tâmpitopole, locuită de sinercorzi, ciudate ființe limpezi, cărora le lipsește partea stângă a toracelui cu toate ale ei. Sinercorzii sunt un trib de chinezi”.

Așa începe I.L. Caragiale articolul despre viața în Tâmpitopole, povestind într-o paranteză despre cum chinezii declaraseră război rușilor, învinseseră, Bucureștiul devenise sucursală a Pe-Kingului, iar lumea bucureșteană „chinizată”.

Citeste mai mult…

15.1460

BABEL F.A.S.T. sau povestea spusă prin gest, la Târgoviște

“Elemente”, „Superstiţii”, „De criză…”, „Vorbire”, „Culori”, „Corpul”, „Sunetul” – sunt cele şapte ediţii BABEL – Festivalul Artelor Spectacolului Târgoviște (FAST).  “Un gest poate schimba lumea!” – în an Centenar – […]

“Elemente”, „Superstiţii”, „De criză…”, „Vorbire”, „Culori”, „Corpul”, „Sunetul” – sunt cele şapte ediţii BABEL – Festivalul Artelor Spectacolului Târgoviște (FAST).  “Un gest poate schimba lumea!” – în an Centenar – căci “Gestul” este tema ediţiei a VIII-a, care are loc între 4 şi 10 iunie, la Târgovişte.

Spectacolul de teatru se poate face din nimic, cu o singură condiție: să aibă teatralitate. Printr- un actor pus într-o lumină pe-o scenă se pot derula stări, se pot spune poveşti doar prin gest. Se exprimă artistic prin gest, la festivalul internaţional de teatru din 2018, organizat de Teatrul “Tony Bulandra” din Târgovişte trupe de teatru din 26 de țări: India, Belgia, Italia, Germania, Franța, Anglia, Islanda, Scoția, Finlanda, Lituania, Polonia, Slovacia, Portugalia, Algeria, Kazahstan, Coreea de Sud, Japonia, Mexic, Rusia, Republica Moldova, Bosnia-Herțegovina, Armenia, Iran, Serbia, Ungaria, România.

Citeste mai mult…

21.7590

Creionul

Lui Andrei Creionul era mic, galben și mușcat la un capăt. Vârful era bont și abia se mai ținea. Pe trup avea răni adânci, de la lovituri și căzături. Oricine […]

Lui Andrei

Creionul era mic, galben și mușcat la un capăt. Vârful era bont și abia se mai ținea. Pe trup avea răni adânci, de la lovituri și căzături. Oricine l-ar fi aruncat. Nu se știe cum, încă mai era acolo.

Zăcea într-un sertar, printre alte zeci de carioci, pixuri fără pastă, stilouri bune, dar și stricate, cu penița crăcănată, printre gume, etichete, bilețele și câte și mai câte încap într-un sertar de băiat de 11 ani.

-Dă-te mai încolo, pocitanie!, țipa la el carioca maro. Nu vezi că nu-mi pot întinde picioarele, de tine? Fraților! Eu nu înțeleg ce caută ăsta aici, printre noi! Faceți ceva!!

-Brr! Nici măcar nu e de firmă!, țipa isteric și prețios pixul Pilot.

Bietul creionaș! Câte îndura din cauza lor! Câte ocări. Nu făcuse nimic. Niciun rău. Din contră. Se lipea de un colțișor al sertarului, lângă pixul din plastic transparent, spart și fără mină. Era singurul care-l accepta.

-Nu mă atingeeeee, porcule!, urla stiloul Parker, cel mai respectat din sertar. M-ai atins??? Nu se poate!! Leșin! N-am aer! M-a atins mitocanul! Săriiiiți!

Stiloul fusese o frumusețe altădată, dar acum era o ruină. Fără capac și cu penița, din aur, ruptă. Numai gura de el!

„Ruină, ruină, dar sunt încă nobil!, se lăuda peste tot. Eu sunt un stilou de marcă! Întreabați pe oricine! Cu mine au scris numai fețe aristocrate, artiști, personalități, nu neamuri de manivelă…”

-Nu pot să respir lângă un mojic de creion!, zbiera Parkerul disperat. Fetelor, ajutați-mă! Simt că-mi scade glicemia! Ajutor!

Fetele erau gumele. Roșii, mirosind a zmeură, galbene, cu aromă de banană, albe, cu aromă de nimic, dar la fel de încrezute. Cu toatele au sărit să-l apere pe minunatul Parker. Zid au făcut în jurul lui.

-Hmmm, mdaaa, cară-te, așchie de lemn! Să nu mă ridic la tine d-aici, că e jale!, mârâia ca un câine și stiloul Pelikan, un smardoi karatist, care trosnea pe oricine îi stătea în cale.

Creionașul tremura din tot corpul…sau mă rog, din ce-a mai rămas din el. Of! Ce frumos arăta odată și ce fericit era!! Înalt, lucios, mirosea a lemn moale, de brad.

Îl cumpărase din piața Veteranilor bunica băiețelului. Cu el i-a desenat flori, animale, l-a învățat să scrie cifre. Când se rupea vârful, căci băiatul apăsa tare, tare pe el, bunica îl băga ușor într-o ascuțitoare și în făcea din nou ascuțit. Ah, ce se mai gâdila când degetele femeii îl răsuceau în orificiul acela!

Apoi, copilașul îț lua și desena cu el pe caiete, pe pereți și chiar pe fața de masă. Creionul era mulțumit ș vesel. Nici când băiețelul a început să-l roadă la un capăt, nu s-a supărat. „Copil! Nu pot să-l cert! Mi-e drag!”, gândea creionul.

A mai trecut un timp și băiețelul n-a mai venit pe la bunica. Era bolnavă-bolnavă și a murit. Creionul s-a întristat rău de tot. Îi era milă și de băiețel.

Bunicul l-a luat și i l-a dus micuțului, împreună cu mai multe jucării pe care le uitase la ei. Copilul a luat creionașul, care se făcuse mic, cât un deget, l-a mai ros nițel, apoi l-a azvârlit în sertar.

A stat acolo ani de zile, uitat, umilit, bătut de carioca maro, strivit de stiloul Pelikan și sugrumat de prefăcutele gume. Tot spera că va fi folosit…

Într-o dimineață, băiatul a deschis sertarul, ca să caute ceva. A răscolit printre pixuri, carioci, stilouri și, deodată, l-a descoperit pe el. „Aaaaaa, ia te uită! Creionul de la mămăițaaa!”

L-a luat între degete și l-a dus la năsuc. Mirosea a brad și a…mămăița lui. Înduioșat, l-a sărutat ușor, așa, să nu-l vadă nimeni, și l-a pus la loc de cinste, lângă icoană.

Creionul plângea cu lacrimi adevărate, de om…

Dana Fodor Mateescu

21.05.2018

 

24.8640

Ouă muncite

Am scris acest text, din adânc respect pentru munca meșterilor populari, a tuturor artizanilor români, dar în special pentru truda femeilor care încondeiază ouă. Pentru cei care nu știu (sau […]

Am scris acest text, din adânc respect pentru munca meșterilor populari, a tuturor artizanilor români, dar în special pentru truda femeilor care încondeiază ouă.

Pentru cei care nu știu (sau se fac că nu știu!) cu câtă migală se „scrie” pe coaja de ou, vreau să-și imagineze o clipă că țin între degete chișița, că ei desenează punct cu punct, liniuță cu liniuță, că tot ei cufundă oul în trei-patru băi de culoare sau ceară caldă. Ce-ar ieși? Ar avea răbdare? Ar trage liniile drepte? Ar ști ce simbolizează desenele lor? Ar fi mulțumiți de rezultat?

Scriu toate acestea cu tristețe și revoltă. Există persoane care n-au nici cea mai vagă idee cum se fac aceste minunății populare, care iau munca meșterilor în râs, în bătaie de joc, care susțin (fără nicio dovadă) că ouăle încondeiate sunt…niște falsuri ordinare, că ouăle ar fi din plastic  cu abțibilduri.

Din nefericire, am avut ghinionul să cunosc un astfel de cetățean, pe care nu l-am putut convinge, pentru nimic în lume, că ouăle împistrite sunt reale și că pentru ele cineva a muncit, a gândit, și-a stricat vederea… „Nu se poate, domnule, atâta precizie, astea sunt abțibilduri, nu mă păcăliți pe mine, uite, le dau jos cu unghia!” A încercat să râcâie un oușor. N-a reușit. Dar tot nu era convins. Nici când i-am arătat un ou spart într-o parte, n-a vrut să creadă.

Și astfel de oameni nu pot să facă decât rău ideii de creație populară, pentru că verba volant, iar cel care o receptează, n-o mai verifică. O ia de bună. Și e păcat.

Citeste mai mult…

25.6950

Sărutul

Lui Radu Ea a trecut de multe ori pe lângă el, dar niciodată nu l-a atins cu un deget, cu o sărutare. Îl privea mirată, cu ochii ăia maaaari și […]

Lui Radu

Ea a trecut de multe ori pe lângă el, dar niciodată nu l-a atins cu un deget, cu o sărutare. Îl privea mirată, cu ochii ăia maaaari și negri, dar n-o interesa. Nu era timpul.

L-a speriat puțin, în tinerețe, i-a simțit parfumul funest, dulceag-paralizant, de fiecare dată când mergea pe marginea prăpastiei râzând cu gura până la urechi, nepăsător, puternic, unic și irepetabil. Era frumos, cu spatele drept, lumea întreagă se așternea ca o plapumă verde în fața lui.

Inima? Motor Diesel de Mercedes. Bătea ca unsă. Și iubea ca un taifun. Nu-i scăpa nimic.  Era fericit și sigur în pantofii lui de piele întoarsă.

Apoi, într-un an, s-a pomenit cu ea acasă, peste el.

-Ce vrei??

-Pe tine!

-Ha! Ha! Ha! Pe mine? Nu se poate!

Mama lui era în bucătărie, făcea niște clătite.

-Cine e, puiule? l-a întrebat în timp ce desfăcea borcanul cu dulceață de cireșe amare.

-Nu e nimeni, nu e nimeni…

Dar era!

Întâi a smuls-o pe mamă-sa. I-a luat-o, și a chinuit-o luni de zile. Mama care l-a mângâiat mereu, care-i zicea să se așeze la casa lui, care-l ocrotea și-l iubea feroce, mama care-i alina durerea, care-i lega rănile și înndoda șireturile când era mic. Mama…

El a văzut-o cum se stinge, clipă de clipă, cum fuge viața din ea lăsând totul gol și pustiit.

Pustiit a rămas și el. A urlat! A strigat și a ridicat pumnul. A băut și a fumat, până a crezut că merge cu capul în jos, până când și-a simțit plâmânii în gură… Apoi s-a liniștit un pic. De moarte nu te poți ascunde.

După câțiva ani, iar a venit la el.  Cioc-cioc, la ușă. A deschis. Moartea se holba flămândă și perversă. Lui nu-i mai era teamă. De fapt, niciodată nu i-a fost. A intrat în casă și-n gândurile lui. L-a izbit în piept cu un nenorocit de cancer. Invaziv, de nestăpânit, atroce.

Durerile, când erau, îl aruncau în hăurile groazei. Îl trosneau cu parul peste coaste, îl ardeau cu fierul înroșit. Dar îndura, că altă cale nu avea.

Au devenit un soi de amici. O lua la mișto, îi spunea bancuri porcoase cu Bulă sau cu Ițic și cu Ștrul, avea curaj chiar s-o mângâie pe păr, s-o gâdile la subsuori, ea râdea ca o tâmpită, fornăia ca iepele tinere… Tic-tac-tic-tac. Curgea timpul.

-Mai lasă-mă puțin, o ruga. Vreau să mai stau!

-Te las, dar o să doară!

-Nu-mi pasă!

Și ea, coruptă de farmecul lui, l-a sărutat pe gură…

Dana Fodor Mateescu

15.05.2018

26.2750

C. Rădulescu Motru: Românii sunt eroi, dar cu deosebire când sunt în grup…

…Omul de caracter, la români, nu este acela care este consecvent cu sine însuși, ci acel care n-a ieșit din cuvântul grupului, adică acela care a urmat totdeauna clopotul turmei. […]

…Omul de caracter, la români, nu este acela care este consecvent cu sine însuși, ci acel care n-a ieșit din cuvântul grupului, adică acela care a urmat totdeauna clopotul turmei. De consecvența cu sine însuși a grupului cine se întreabă? Nu este vorba cum sună clopotul, ci dacă a sunat; ai fost prezent, și ești român, atunci ești om de caracter.

Nu este țară cu oameni mai curajoși ca țara noastră românească. Românii sunt eroi, dar cu deosebire când sunt în grup. În front, la război; în ceată, la revoltă; în cârd, la vânătoare…curajul românului nu are pereche. Iureșurile de la asaltul Griviței au rămas legendare; și tot așa, tind să devină legendare atacurile îndrăznețe din primăvara anului 1907. Dar românul izolat este blând ca mielul. Când îi bate cineva din picior, el tace. Așa a tăcut și tace în fața celei dintâi ciocoroade, dacă o vede îmbrăcată altfel decât el. Capul plecat sabia nu-l taie. De aceea, la oricine care arată sabia, el se pleacă. Când simte însă cotul tovarășului, adică atunci când este în ceată, atunci, de îndată el se ridică: și atunci ferește, Doamne, pe oricine de dânsul, căci este repede la mânie.

Citeste mai mult…

ARTICOLE POPULARE
  • Dragii mei, există un mit care spune că viața unui om, profesia, drumul, calea, tralala, sunt influențate de obiectele pe care le alege el, când împlinește un an, la tăierea […]

    Jocul de-a alesul

    Dragii mei, există un mit care spune că viața unui om, profesia, drumul, calea, tralala, sunt influențate de obiectele pe care le alege el, când împlinește un an, la tăierea […]

  • Despre cum îşi imaginează Caragiale Bucureştiul, numindu-l Tâmpitopole şi epoca de aur a gazetăriei românești din secolul al XIX-lea. “Gluma fantastică” sau viața în Tâmpitopole „Suntem în anul grației 3874; […]

    Tâmpitopole sau Bucureștiul lui Caragiale

    Despre cum îşi imaginează Caragiale Bucureştiul, numindu-l Tâmpitopole şi epoca de aur a gazetăriei românești din secolul al XIX-lea. “Gluma fantastică” sau viața în Tâmpitopole „Suntem în anul grației 3874; […]

  • “Elemente”, „Superstiţii”, „De criză…”, „Vorbire”, „Culori”, „Corpul”, „Sunetul” – sunt cele şapte ediţii BABEL – Festivalul Artelor Spectacolului Târgoviște (FAST).  “Un gest poate schimba lumea!” – în an Centenar – […]

    BABEL F.A.S.T. sau povestea spusă prin gest, la Târgoviște

    “Elemente”, „Superstiţii”, „De criză…”, „Vorbire”, „Culori”, „Corpul”, „Sunetul” – sunt cele şapte ediţii BABEL – Festivalul Artelor Spectacolului Târgoviște (FAST).  “Un gest poate schimba lumea!” – în an Centenar – […]