ULTIMELE POSTURI
REPORTAJE - COMENTARII - POVESTI DE VIATA - ACTUALITATE - OAMENI SI FAPTELE LOR
0

Covorul oltenesc, cântec și culoare

Covoarele oltenești sunt celebre atât în țară cât și în toată lumea, prezente la expoziții și evenimente internaționale, admirate pentru frumusețea lor, semnificațiile motivelor tradiționale, pentru fantezia, exuberanța și armonia […]

Covoarele oltenești sunt celebre atât în țară cât și în toată lumea, prezente la expoziții și evenimente internaționale, admirate pentru frumusețea lor, semnificațiile motivelor tradiționale, pentru fantezia, exuberanța și armonia cromatică. „Prin compoziție și repertoriul ornamental, scoarța oltenească este legată de stilul covorului oriental.” (Covoare românești de patrimoniu-Georgeta Stoica)

covoras-traditional-oltenesc--112x43-cm-3723-2

Datorită exploziei de culori, a bogăției ornamentale și rafinamentului cromatic, covorul oltenesc este considerat de către unii specialiști, cel mai reușit din punct de vedere artistic. Spre deosebire de lăicer (destinat spațiului modest al caselor țărănești), scoarța se găsea în conacele boierești, expuse pe pereți, pe sofa și uneori pe podea.

Cele mai întâlnite desene la covoarele (scoarțele) oltenești sunt cele geometrice, modelul solar, romburi, triunghiuri, linii, dreptunghiuri, alternate cu motive inspirate din natură: flori, stele, figuri antropomorfe, motive vegetale, frunze, flori, boboci, pomul vieții sau frunze meandrice, care înconjoară câmpul decorat cu flori, păsări, animale, personaje feminine ori masculine.

Scoarțele cu chenar sunt considerate cele mai valoroase textile din arta populară românească, aceasta pentru că marchează o nouă viziune estetică, îmbinând motivul vegetal cu cel figurativ. Perioada de maximă înflorire a scoarțelor de acest gen se situează între secolul al XVII-lea și primele decenii ale secolului XX.

Covorul oltenesc va străluci și va aduce veselie în orice casă de român care iubește tradițiile și arta populară străbună.

www.artizanescu.ro

 

0

Cadourile care te înlocuiesc

De Crăciun, de Paști, atunci când merg în vizită la prieteni sau în nenumărate alte ocazii, românilor nu le place să meargă cu mâna goală. Statisticile au arătat că numai […]

De Crăciun, de Paști, atunci când merg în vizită la prieteni sau în nenumărate alte ocazii, românilor nu le place să meargă cu mâna goală. Statisticile au arătat că numai la sărbătorile de iarnă, care tocmai au trecut, concetățenii noștri au alocat aproape 600 de lei de căciulă pentru daruri. E mult? E puțin?
Nu ne propunem să analizăm cât de darnic este românul și nici să judecăm alegerea unora atunci când se prezintă la ușa gazdei cu o mică atenție, în funcție de posibilități. Artizanescu cani Horezu 200 ml 1s

Se spune că există cadouri faste sau mai puțin faste și că nu e bine să duci în dar cuiva papuci, bani sau pești de acvariu. Un cadou, în general, trebuie să fie în consonanță cu gusturile și aspirațiile destinatarului, dar poți și să-i sugerezi un nou domeniu la care nici nu s-a gândit.
O mare problemă, la care fiecare dintre noi ne gândim atunci când facem daruri, este dacă nu cumva vom dărui un obiect pe care persoana respectivă îl are deja în casă. Atunci cadoul este inutil și nu ne-am atins ținta. Doar gestul ar putea conta, într-o mică măsură.
Pentru a merge la sigur, dăruiți celor dragi, prietenilor sau obligațiilor, obiecte unicat ori cu valoare de unicat.

Artizanescu covor-traditional-oltenesc-manual-190x143-cm-3728-1
Dacă un obiect unicat lucrat de un artist plastic nu este întotdeauna potrivit pentru buzunarul celui care dăruiește, puteți apela la arta populară și meșteșugărească, creațiile artizanilor din zonele consacrate ale țării: Horezu, Bucovina, Corund, Vâlcea, Breaza, Cucuteni, etc. Încărcate cu multă energie pozitivă în timpul confecționării lor, obiectele populare surprind și aduc un zâmbet pe chipul destinatarului.
Fie că e vorba de o farfurie sau cană, modelate pe roata olarului după tehnici străvechi, de o lingură sculptată cu motive românești sau un șervețel, lucrurile acestea au un suflet, îți „vorbesc” despre viață, belșug și dragoste. Trebuie numai să știi să le traduci graiul. Artizanescu ie-traditionala-oltenia--cusuta-manual--cu-motive-geometrice-3734-1

Majoritatea românilor încearcă să-și amenajeze în propria locuință, în casele de vacanță sau curți câte un mic colțișor tradițional.
Pentru cei care sunt plecați peste mări și țări, acest colțișor este ca un altar de închinăciune la valorile și tradițiile neamului de care s-au rupt cu sau fără voia lor.
O ie populară sau o giubea purtate peste mări și țări te scot din mulțime. E ca și cum ai fi în brațele mamei România.

Artizanescu Oua categorie prezentare oua incondeiate

Acum vine Paștele! Un coș cu ouă încondeiate pe masa festivă la ceasul Învierii Mântuitorului denotă gust și rafinament, grijă și respect pentru marele moment al creștinătății.
Când pui pe masa de sărbători o cană românească, te simți acasă pentru câteva fracțiuni de secundă. La fel atunci când pășești pe un covor oltenesc fermecat, cu păsări, frunze și flori, pe care poți zbura într-o clipită în prispa casei părintești. Închide ochii puțin, rupe-te de realitate și vei simți adierea vântului dulce, mirosul de fân abia cosit și mângâirea mamei care tocmai a scos pâinea din cuptor…

Cu astfel de cadouri pentru cei dragi niciodată nu dai greș! Ele sunt unice, irepetabile și au calitatea de a te înlocui permanent în gândurile și mintea destinatarului.
Artizanescu.ro

0

Zborul lui Pişpirică

După ce au strâns bani şi i-au împărţit ca fraţii, s-au hotărât să plece în România. Căpitanul Adamov  îi rugă să mai rămână o perioadă de timp, cele trei puteri […]

După ce au strâns bani şi i-au împărţit ca fraţii, s-au hotărât să plece în România.

Căpitanul Adamov  îi rugă să mai rămână o perioadă de timp, cele trei puteri aveau nevoie de documente şi fotografii care încriminau criminalii de război. Se făceau bani frumoşi cu fotografii şi documente.

Dar « totul are o limită în viaţă » , gândea Tandoi, procesele criminalilor de război se vor termina într-o bună zi şi nu vor mai avea nevoie de ei. Odată cu anul 1950 începea un alt război, un război al spionajului, Războiul Rece, care nu se va mai termina niciodată. Supravieţuitorii doreau să se reîntoarcă în România.

Doreau din toată inima să se reîntoarcă, să-şi revadă familiile şi prietenii , dar ceea ce nu ştiau ei, era că regimul comunist nu le va permite niciodată să mai părăsească România.

Brigada de miliţie, care se ocupa cu hoţii de buzunare din Bucureşti, îi luă în primire după primele săptămâni. La început , l-au prins la furat de portofele pe Păpurica, pe Damian şi pe Şareta. Damian era unul din cumnaţii lui Gutuie, pentru ca Gutuie se însurase cu Şareta, o ţigancă renumită la « ploscă » adică geanta care se poartă pe umăr.

Cei mai renumiţi hoţi de buzunare operau în Gara de Nord, tramvaie şi autobuze, de se dusese vestea că în staţiile de autobuz începând de pe linia 104 staţia «Stadionul Naţional », liniile de tramvai 40 şi 56 de la intrarea în B-dul Basarabiei, staţia Dristor, erau în permanenţă frecventate de hoţii de buzunare.

Păpurica era atât de sigur pe el, încât atunci când « gâdila tufla » atingea portofelul cu buricele degetelor şi se pregătea să-l « servească » (să-l fure), exact în acel moment, subtilizarea portofelului fiind perfectă, fredona cu plăcere un cântec în gândul lui.

« Hai, ţaca – paca,

hai – ţaca- taca

Sunt cel mai renumit pungaş ,

Care fură la bulănaş »

Citeste mai mult…

0

Despre Caragiale și coliva pisicilor, acasă la Garabet Ibrăileanu

I.L. Caragiale nu arăta în realitate aşa impozant cum apare în fotografiile publicate. Era la fel de mic şi subţirel cu trăsături fine, ca Eminescu, cu un zâmbet distrat şi […]

I.L. Caragiale nu arăta în realitate aşa impozant cum apare în fotografiile publicate. Era la fel de mic şi subţirel cu trăsături fine, ca Eminescu, cu un zâmbet distrat şi atrăgător, mereu pus pe şotii.

Autorul „Momentelor și schițelor” s-a născut în 1 februarie /13 februarie 1852, în satul Haimanale care-i poartă azi numele, de pe lângă Ploiești, și a murit în 9 iunie 1912, la Berlin. În 2017 se împlinesc 165 de ani de la nașterea dramaturgului. Cât a trăit era mereu în centrul atenției cunoscuților și prietenilor pe care-i aduna pe la berăriile pe care le-a înființat, la cenaclu cu vin roșu și bere. Viața sa a fost subiect de știre sau de articol de nenumărate ori, în presa vremii chiar și după exilul său la Berlin. Iată câteva întâmplări trăite în preajma lui I.L. Caragiale și a fiului său Mateiu, povestite în casa lui Garabet Ibrăileanu.

Acasă la Garabet Ibrăileanu
Familiile Teodoreanu și Ibrăileanu se vizitau. Prietenia se înfiripase încă de la Iași, de când făceau parte din redacția revistei „Viața Românească”. Când plecau separat în vacanță își trimiteau scrisori sau cărți poștale. Apoi se invitau reciproc în locurile unde se retrăgeau ca să scrie, la Techirghiol, unde se ducea Ionel Teodoreanu, sau la Mănăstirea Agapia, unde Garabet Ibrăileanu avea o cameră.

Criticul și istoricul literar, Garabet Ibrăileanu avea un mod original de a-și decora camera de lucru de acasă sau cea de la Mănăstirea Agapia unde-și scria cărțile. „Era ca un instrument de tortură, cu pereții goi, plini de cuiele și piroanele de toate mărimile în care fuseseră agățate covoarele, tablourile, icoanele, fotografiile sau toate podoabele puse de maici; fără preșuri, perdelele înlocuite cu hârtie albastră, nepăstrând decât un pat în mijlocul odăii, alături, o măsuță cu două scaune”, își amintește Ștefana Velisar Teodoreanu. Scriitorul nu-și mobila camera sa, spunea mereu că numai așa o proteja de munții de praf și n-avea nevoie de „balamucuri îmbâcsite”, că voia să respire aer curat.

„N-ai auzit un cancan, un mahalagism, ceva din viață, nu din cărți, să mă distreze, ce-a zis madam Popescu lui madam Ionescu, de ce s-au certat etc. De fapt el tot după personajele lui Caragiale umbla, ca să le afle urmele în viață. Înainte îi plăcea să vorbească despre eroinele din cărți, mai ales din literatura rusă, îi păreau mai enigmatice și mai atrăgătoare. Acum tot ce era romantic și poetic îl melancoliza. Evita orice pretext de emoție, de înduioșare”, povestea Ștefana Velisar Teodoreanu în „Ursitul”. Atunci când Ibrăileanu era bolnav, plictisit, n-avea chef de scris, îi solicita o vizită scriitoarei, iar ea accepta să-i țină de urât, în timp ce soțul ei, Ionel Teodoreanu, avea un proces greu în tribunal. La o astfel de vizită, din lipsă de noutăți, cei doi și-au amintit fiecare despre ce întâmplări au trăit în preajma lui I.L. Caragiale și a fiului său Mateiu.

Citeste mai mult…

0

Mozaic de amintiri din teatru cu Marin Moraru

A vrut să se facă aviator şi a devenit actor, pentru că aşa cum spunea în ale sale memorii “cea mai frumoasă frumuseţe este meseria pe care mi-am ales-o şi […]

A vrut să se facă aviator şi a devenit actor, pentru că aşa cum spunea în ale sale memorii “cea mai frumoasă frumuseţe este meseria pe care mi-am ales-o şi căreia m-am dedicat vreme de 50 de ani. Privind în urmă pot spune că nu aş schimba nimic la viaţa mea. Am avut o viaţă bogată şi fericită. Am avut o imaginaţie suficient de bogată încât să pot să mă închipui în tot felul de situaţii sociale în care aş fi putut să trăiesc şi să-mi dau seama că nu m-ar fi satisfăcut niciuna”. Marin Moraru a trăit între 31 ianuarie 1937 – 21 august 2016.
Ziarul Metropolis (și Muchinuța) vă prezintă un mozaic de amintiri trăite alături de colegii săi de la teatru sau de la filmări.

Florin Piersic. Există oameni care nu pot trăi liniștiți dacă nu sunt tot timpul pe sticlă. E un dezastru pentru ei să nu apară acolo, e ca și cum ar fi murit.[…] Pe Florin Piersic, de exemplu, dacă îl oprești, o să moară. Nu poți să-i interzici să mai apară în public și să spună tot felul de lucruri. El nu doar că e sincer, e și fericit în ceea ce face. După spectacol, întotdeauna rămânea încă două-trei ore să dea autografe la toți copiii, copilașii din scutece. Or, eu nu suport asta, nici nu înțeleg ce înseamnă chestia asta cu datul de autografe. Ce faci cu autograful acela primit pe un bilet de tramvai, pe un carnet de elev, pe buletin?
Leopoldina Bălănuţă avea o sensibilitate aparte, iar ieşirile ei de temperament nu erau duse până la capăt, ci doar izbucniri înăbuşite, dar senzaţia pe care ţi-o dădeau era atât de puternică, încât te transforma. Avea o fragilitate în expunere, o drăgălăşenie care te ungea la suflet. Era aşa o mare plăcere să o asculţi, că nu mai conta ce se întâmplă acolo, ci doar ce spunea Leopoldina. Vocea ei suna ca o incantaţie, motiv pentru care a şi început să spună poezii, probabil tocmai datorită acestei calităţi devenind astfel regina poeziei.

Citeste mai mult…

0

Sufletul fluture

Când se eliberase din lagăr, observase că avea vederea neclară, privea un obiect şi îl vedea în dublu, ruşii l-au îndreptat către un birou de repatriere pentru România, dar el, […]

Când se eliberase din lagăr, observase că avea vederea neclară, privea un obiect şi îl vedea în dublu, ruşii l-au îndreptat către un birou de repatriere pentru România, dar el, se decise să rămână în Germania, pentru că acolo se obişnuise cu moartea şi cu mirosul morţilor.

– Eu nu mai plec de-aici până nu-mi recuperez mâna! Aşa se destăinuise Atenei, iubita lui din lagărul de exterminare.

– Păi unde ai să dormi, Tandoi? Îi zise Atena îngrijorată.

– Aici am să dorm, în lagărul ăsta blestemat!

Credea că Tandoi, iubitul ei, înnebunise şi era posibil să-şi fi pierdut minţile, dar mult mai târziu şi-a dat seama că nu era deloc nebun…

– Fă, Ateno, tu, să te duci în Franţa, uite o adresă de la un prieten gitan francez, care a murit aici în lagăr şi care mi-a zis că are familia într-un oraş în apropiere de Paris. Sunt sigur că ţiganii francezi or să te primească.

– Acolo să mă aştepţi!

O conduse până la gară. Trenul plecă pufăind uşor şi se îndepărta pufăind din ce în ce mai tare, lăsând în urma lui un fum albicios cu miros de cărbune ars. Îi făcu Atenei semn cu mâna dreaptă şi se îndepărtă păşind încet, trist, cu capul plecat în pământ spre sala de aşteptare.

În sala de aşteptare fu prima lui zi de libertate, după aproape patru ani de persecuţii în sălile pentru experienţe. El, Tandoi din Crângaşi, era poate printre ultimii martori ai nebuniei naziste, doar zidurile, ruinele vor şti, vor rămâne şi vor vorbi pentru el. Mai erau martori fluturii de noapte, singurii care erau liberi şi care se adunau noaptea grămadă la lumina becurilor din sălile de operaţie.

Citeste mai mult…

0

Visul și bugetul

Azi-noapte am adormit cu televizorul deschis la postul Realitatea TV… Și, nu știu cum, am ațipit și am avut un vis frumos, cu floricele, balerine, fluturi, mierle și broscuțe. Mie […]

Azi-noapte am adormit cu televizorul deschis la postul Realitatea TV… Și, nu știu cum, am ațipit și am avut un vis frumos, cu floricele, balerine, fluturi, mierle și broscuțe. Mie îmi plac broscuțele foarte mult. Sunt verzi, simpatice și au un spirit liber. coincidente stranii 1

Era și Kermit, broscoiul din The Muppets Show în visul meu, zicea ceva despre un buget, dar nu înțelegeam ce, cum buget? Care buget? Nu știți cum e în vis?

Și deodată, am deschis ochii. La televizor cineva vorbea tot despre buget. Exact ca broscoiul meu. Noapte bună!

R.M.

ARTICOLE POPULARE
  • Covoarele oltenești sunt celebre atât în țară cât și în toată lumea, prezente la expoziții și evenimente internaționale, admirate pentru frumusețea lor, semnificațiile motivelor tradiționale, pentru fantezia, exuberanța și armonia […]

    Covorul oltenesc, cântec și culoare

    Covoarele oltenești sunt celebre atât în țară cât și în toată lumea, prezente la expoziții și evenimente internaționale, admirate pentru frumusețea lor, semnificațiile motivelor tradiționale, pentru fantezia, exuberanța și armonia […]

  • De Crăciun, de Paști, atunci când merg în vizită la prieteni sau în nenumărate alte ocazii, românilor nu le place să meargă cu mâna goală. Statisticile au arătat că numai […]

    Cadourile care te înlocuiesc

    De Crăciun, de Paști, atunci când merg în vizită la prieteni sau în nenumărate alte ocazii, românilor nu le place să meargă cu mâna goală. Statisticile au arătat că numai […]

  • După ce au strâns bani şi i-au împărţit ca fraţii, s-au hotărât să plece în România. Căpitanul Adamov  îi rugă să mai rămână o perioadă de timp, cele trei puteri […]

    Zborul lui Pişpirică

    După ce au strâns bani şi i-au împărţit ca fraţii, s-au hotărât să plece în România. Căpitanul Adamov  îi rugă să mai rămână o perioadă de timp, cele trei puteri […]