ULTIMELE POSTURI
  • Pe poteci, spre inima ta Într-o vreme cam ciudată și greu de recunoscut, pentru unii dintre noi, vreme în care tinerii și mai puțin tinerii preferă să-și petreacă timpul liber […]

    Ioan Stoenică, omul care aduce munții acasă

    Pe poteci, spre inima ta Într-o vreme cam ciudată și greu de recunoscut, pentru unii dintre noi, vreme în care tinerii și mai puțin tinerii preferă să-și petreacă timpul liber […]

  • Cei doi bunici ai mei, din partea mamei, îmi spuneau niște povești impresionante. Îmi amintesc când îmi citea bunica din copilăria lui Mihai Eminescu. Ea îmi citea cu un glas […]

    Magia copilăriei

    Cei doi bunici ai mei, din partea mamei, îmi spuneau niște povești impresionante. Îmi amintesc când îmi citea bunica din copilăria lui Mihai Eminescu. Ea îmi citea cu un glas […]

  • Dimineață uimită de martie.  Ora 7.30. Vin dinspre Știrbei-Vodă. În față am Spitalul Universitar de Urgență, și la picioarele lui Dâmbovița, draga de ea, ca un fular verde întins peste […]

    Ecografia-poezia

    Dimineață uimită de martie.  Ora 7.30. Vin dinspre Știrbei-Vodă. În față am Spitalul Universitar de Urgență, și la picioarele lui Dâmbovița, draga de ea, ca un fular verde întins peste […]

  • Sunt răcit, dar azi am ieșit afară pentru că a fost frumos și este Ziua Internațională a Femeii. Ne-am plimbat prin pădure, eu mama și tata. Ca de obicei, mama […]

    Oameni, respectați pădurea!

    Sunt răcit, dar azi am ieșit afară pentru că a fost frumos și este Ziua Internațională a Femeii. Ne-am plimbat prin pădure, eu mama și tata. Ca de obicei, mama […]

  • Nu știa nici ea când a început să-l iubească atât de mult. Și nici de ce. S-a întâmplat într-o vineri. Era la birou, șeful o rugase să „rezolve” niște dosare […]

    Iubirea mută

    Nu știa nici ea când a început să-l iubească atât de mult. Și nici de ce. S-a întâmplat într-o vineri. Era la birou, șeful o rugase să „rezolve” niște dosare […]

  • Știu că mi se întâmplă chestii mișto! Mai ales în somn! Azi-noapte, însă, am visat că mângâiam un bou, nu știu ce am, de tot visez boi! :-)… apoi, l-am […]

    Vis cu Aurel Vlaicu

    Știu că mi se întâmplă chestii mișto! Mai ales în somn! Azi-noapte, însă, am visat că mângâiam un bou, nu știu ce am, de tot visez boi! :-)… apoi, l-am […]

  • Le-a fost dată dragostea pe vremea când încă stricau jucării, și-au stricat-o și pe ea. La marginile așezărilor unde trăiau, creaseră un curcubeu știut numai de ei. Îi spuse: -Te-am […]

    Stele din alte ceruri

    Le-a fost dată dragostea pe vremea când încă stricau jucării, și-au stricat-o și pe ea. La marginile așezărilor unde trăiau, creaseră un curcubeu știut numai de ei. Îi spuse: -Te-am […]

  • Străzile durează în timp mai mult decât oamenii şi sunt făcute din case, amintiri şi paşi. Povestea celor care au existat şi au dispărut într-un Bucureşti de secol XIX prinde […]

    Ultimii pași ai lui Eminescu pe străzile din Bucureștiul de secol XIX

    Străzile durează în timp mai mult decât oamenii şi sunt făcute din case, amintiri şi paşi. Povestea celor care au existat şi au dispărut într-un Bucureşti de secol XIX prinde […]

  • Văzută din afară, viața mea e superbissimă. Mulți mă invidiază sincer. Am o iubită excentrică, frumoasă de pică, doctoriță apreciată, o carieră în ascensiune, prieteni, bani și relații exact unde […]

    Norocosul, partea a patra

    Văzută din afară, viața mea e superbissimă. Mulți mă invidiază sincer. Am o iubită excentrică, frumoasă de pică, doctoriță apreciată, o carieră în ascensiune, prieteni, bani și relații exact unde […]

REPORTAJE - COMENTARII - POVESTI DE VIATA - ACTUALITATE - OAMENI SI FAPTELE LOR
0

Ioan Stoenică, omul care aduce munții acasă

Pe poteci, spre inima ta Într-o vreme cam ciudată și greu de recunoscut, pentru unii dintre noi, vreme în care tinerii și mai puțin tinerii preferă să-și petreacă timpul liber […]

Pe poteci, spre inima ta

Într-o vreme cam ciudată și greu de recunoscut, pentru unii dintre noi, vreme în care tinerii și mai puțin tinerii preferă să-și petreacă timpul liber în cluburi, cârciumi, lipiți, efectiv, de jocurile de la computer sau de ecranul televizoarelor, mai există și oameni care mușcă din viața ca dintr-un măr roșu și-i învață și pe alții cum s-o facă. Elegant! Cu suflet. Cu înțelepciune. Unul dintre aceștia este Ioan Stoenică, un tânăr care-ți pătrunde în minte din  prima secundă. pe poteci la travel mix5

E vesel și tonic ca o vitamină efervescentă, tocmai bun atunci când nu mai știi încotro s-o iei, cine ești, și de ce ești trist. L-am descoperit într-o seară udă și friguroasă de februarie. Am dat din întâmplare, pe YouTube, peste un film de-al lui, o excursie prin Bucegi. Am vrut să văd despre ce e vorba. Și am rămas impresionată. Imaginile erau vii, pure, complexe, vorbeau, te luau de mână, te ajutau să urci pe stânci, să te ții de pietre și să vezi minunile muntelui. În seara aia, m-am cocoțat cu Ioan la Crucea eroilor ceferiști de pe Caraiman, am simțit biciul vântului pe obraji, mi-a fost sete și foame odată cu el, m-au durut picioarele și genunchii…Totul a fost real.

Apoi, în seara următoare am fost în Munții Baiului. Tot cu el! În alta, am urcat în Munții Piatra Craiului, pe creastă, la lanțuri. Eram ca și câinele lui Pavlov. Cum cădea seara, aveam chef de plecat în munți…

L-am căutat apoi pe Facebook și ne-a împrietenit. Așa am aflat că scrie de mult povești despre munți și călătorii, că este pasionat de fotografie și că a început totul încă din timpul facultății. A adunat pană acum 144 de albume pe Picasa și încă scrie „povești de trezit adulții”. Ioan și-a expus fotografiile în multe orașe din țară: Alba Iulia, București, Brașov, Craiova, Galați, Iași, Pitești, Ploiești, Piatra Neamț, Sibiu, Timisoara, Breaza, etc. de multe ori alături de tatăl lui, pictorul Adrian Stoenică (www.adrianstoenica.ro). Totodată, revista National Geographic România i-a publicat o fotografie în numărul din aprilie 2013.

12998670_10153700743510852_6415710814534918562_n

1.   Cum de ți-a venit ideea să faci o promovare masivă a traseelor montane, prin intermediulul filmelor?

„Ideea de la care a plecat totul nu era despre cum să promovez mersul pe munte – ci despre cum aș putea să fac ceea ce-mi place (mersul pe munte) cât mai mult – și eventual să încerc să și trăiesc din asta. La început a fost mersul pe munte, care s-a combinat foarte bine cu fotografia și cu jurnalele de munte. Văzând efectul pe care acestea îl aveau în privitori – bucuria pe care o aduceau dar și informațiile utile, am încercat să avansez pe această direcție.”

Ideea pentru emisiunea „Pe poteci, spre inima ta!” a apărut la o expoziție foto pe care a avut-o în Brașov în 2013, unde a stat de vorbă cu directorul postului TV Brașov.

„A fost ceva de genul… cum ar fi o emisiune tv despre mersul pe munte? (nu mai stiu cine a pus întrebarea, dacă el sau eu. Cred că de fapt mama mea a spus-o!). Am zis că merită încercat, deși habar nu aveam cum ar putea fi, ce aș putea prezenta, dacă aș reuși să mă ocup și de asta (ca timp, efort, muncă, financiar etc). Țin minte că mi-am dorit două lucruri de la această emisiune, încă de la început: să fie naturală, sinceră, să pot să fiu eu în ea – fără scenarii rigide sau impuse și… să ating oamenii, nu doar prin imaginile cu munți – cât și prin redarea unor emoții, a unor trăiri de pe munte. Să-i fac să vrea să meargă și ei pe munte. Și sunt bucuros că asta chiar s-a întâmplat. Îmi spune lumea că reușesc să promovez frumusețile României, dar pentru mine mai important e să încerc să trezesc în oameni dorința de a porni la drum, de a descoperi mai mult, nu contează unde! Că dacă apare această dorință, atunci și frumusețile din jur vor fi mult mai ușor de văzut. Și ele vor lua locul mai ușor computerului sau telefonului.”17342759_10154553467500852_3116219296262161823_n

Citeste mai mult…

0

Magia copilăriei

Cei doi bunici ai mei, din partea mamei, îmi spuneau niște povești impresionante. Îmi amintesc când îmi citea bunica din copilăria lui Mihai Eminescu. Ea îmi citea cu un glas […]

Cei doi bunici ai mei, din partea mamei, îmi spuneau niște povești impresionante.

Îmi amintesc când îmi citea bunica din copilăria lui Mihai Eminescu. Ea îmi citea cu un glas magic și o vocea sclipitor de curată, iar eu stăteam în poala ei, seara…

Mereu o întrebam cum arăta Mihai Eminescu și cum arătau școlile de pe atunci și cum arătau prietenii lui. Mie îmi plăceau aventurile lui Mihai Eminescu și îmi plăcea cum era scrisă cartea și ce palpitant o zicea…Adormeam în poala bunicii și visam să-mi citească povestea la nesfârșit.

Azi, și în fiecare zi, îmi este dor de bunici și aș vrea să se întoarcă…

Andrei Cristian Mateescu

13/03/2017

Clasa a-III-a C

0

Ecografia-poezia

Dimineață uimită de martie.  Ora 7.30. Vin dinspre Știrbei-Vodă. În față am Spitalul Universitar de Urgență, și la picioarele lui Dâmbovița, draga de ea, ca un fular verde întins peste […]

Dimineață uimită de martie.  Ora 7.30. Vin dinspre Știrbei-Vodă. În față am Spitalul Universitar de Urgență, și la picioarele lui Dâmbovița, draga de ea, ca un fular verde întins peste șosea.

Cobor din mașină. În dreapta e gardul din tablă unde au murit Cristi Nemescu, Andrei Toncu și Radu Aruștei. Încă se vede negreala rămasă de la lumânări. Cristi, Cristi…

Stop. Traversez. Mi-e frig și teamă. Tre să fac un control medical. Unul mic. Mic de tot.

Ani de zile am avut probleme, dureri, chisturi, draci, laci și carcalaci, naiba știe ce… Plus că am în spate moșteniri genetice „minunate”, toate numai cancere din alea terminate-n copârșeu și vin roșu pe piept. Așa că, trebuia să mă vadă un medic specialist, nu?

Pe trotuar, florării. Flori multe. Puzderie. Mirosuri, arome, culori. Frezii, zambie, lalele. Curtea spitalului, bolnavi triști, rude, medici, asistente gureșe, studenți.

Intru. Scări din marmură albă și pereți galbeni-galbeni, ca-ntr-un tablou de van Gogh. Mi-am amintit cum urcam 12 etaje, în urmă cu patru luni, ca să-l caut pe tata. Și cum am coborât, într-o zi, la morgă. Acolo mă aștepta pitit într-un sertar. Nu, nu se mai juca de-a v-ați ascunselea. Era cuminte, strâns în el însuși, supărat că nu mai poate să vadă Star Trek și alte seriale SF , supărat că a trebuit să se „cărăbănească” din lumea asta, fără o bere, fără o votcă, fără noi…Tatăl meu! Tata. Gata. Nu mai e…muchitt aspital

Mă întorc pe dos. Mă întristez cumplit. Nu mai sunt eu.

Totuși ajung la etajul patru. Aștept. Privesc în jur. Lume multă. Gravide intrenate, bolnave, unele dintre ele triste, altele cu privirile goale și umezi. Probabil că își poartă diagnosticul și chimioterapia în păr, în gene, în sprâncene. Liana, Mioara, Carmen, Elena, Mihaela, au în brațe sau în genți, aranjate pe ani, luni și zile „trimiterile”, „ieșirile” sau „internările”, actele medicale, care povestesc de ce boli suferă: chisturi ovariene, fibroame, endometrioze, leziuni ale colului uterin sau carcinoame cervicale invazive. Și ele sunt tot „la control”…

Mi-e o milă de mor, deja le „văd” țâncii, părinții de la țară, care oftează a plâns, soții îmbătrîniți peste noapte, surorile, frații, cumnatele. Respir adânc și clipesc iute, ca să-mi alung lacrimile. Sper ca eu să fiu bine. Sper!

Citeste mai mult…

0

Oameni, respectați pădurea!

Sunt răcit, dar azi am ieșit afară pentru că a fost frumos și este Ziua Internațională a Femeii. Ne-am plimbat prin pădure, eu mama și tata. Ca de obicei, mama […]

Sunt răcit, dar azi am ieșit afară pentru că a fost frumos și este Ziua Internațională a Femeii. Ne-am plimbat prin pădure, eu mama și tata. Ca de obicei, mama și-a luat o pungă, în care a strâns câteva frunze de leurdă. Așa face mereu de când o cunosc. Când uită punga, și le îndeasă prin buzunare. Îmi pune și mie prin buzunare. Leurda e bună pentru salată și miroase a usturoi. Are vitamine și mă ajută să scap de răceală.

Pădurea era plină de ghiocei și flori de toate felurile. Vântul bătea ușor, iar copacii parcă vorbeau. Păianjenii și gândacii stăteau pe copaci sau se plimbau pe jos, printre frunze. Cerul era ca ochii lui tata când e vesel. capac wc

Porcii mistreti stăteau în adâncul pădurii și dormeau. Noi am cules flori, dar alți oameni au mers cu  bicicleta, și-au făcut poze, au alergat. Deasupra noastră era un soare micuț, care scotea multă lumină. Era ca un vis.

Din păcate, unii oameni aruncă gunoaie în pădure, ca și cum nu le-ar păsa de propria lor viață. Ei chiar nu știu că dacă nu mai avem plante și copaci, nu mai putem trăi? Oamenii ar trebuie sa fie mai grijulii cu unele lucruri. Unii nu stiu că își fac rău aruncând gunoaie, cutii de bere, hârtii, haine, un capac de la WC, am văzut și niște cizme de femeie. Și nimeni nu face curat. Pădurea ar fi mai frumoasă dacă ar fi  respectată de oameni.

Andrei Mateescu

8 Martie 2017

Foto: Mama.

0

Iubirea mută

Nu știa nici ea când a început să-l iubească atât de mult. Și nici de ce. S-a întâmplat într-o vineri. Era la birou, șeful o rugase să „rezolve” niște dosare […]

Nu știa nici ea când a început să-l iubească atât de mult. Și nici de ce. S-a întâmplat într-o vineri. Era la birou, șeful o rugase să „rezolve” niște dosare restante, dar n-avea chef. Carmen a deschis computerul și…a găsit mesajele de la Manolică.

Vorbeau pe Skype tâmpenii despre Guvern și Dragnea și manifestanți, când a simțit un șuvoi de lavă fierbinte în piept, în pântec, în coloana vertebrală. A crezut că s-a opărit cu ceai, dar nu! Era amor în toată regula. Ceaiul era în cană. Carmen se îndrăgostise. Soarele era sus pe cer, Manole în alt cartier. În altă viață, cu altă femeie-n pat.

Se gândea la el non-stop. Dimineața, la prânz și seara. Îl căuta cu palmele prin așternut, noaptea. Îl iubea rău de tot! Îl visa, îl vedea în oglinda retrovizoare când conducea, îl auzea la radio cântându-i numai ei… „Tu ești primăvara meaaaaa…”

-Ce mă fac?, a întrebat-o ea pe Monica, prietena ei cea mai bună.

Se întâlniseră la o cafenea cochetă din centrul vechi. La radio cânta Irina Rimes…„Iubirea noastră mută”. la fix!

-Ce să te faci? Gândește-te că omul e însurat. Asta în primul rând. În al doilea…nici tu nu ești chiar singură. Îl ai pe Nicu. E nasol dacă te arunci aiurea într-o relație!

-Îl iubesc, fată!

-Pe cine?

-Pe Manolică, cum pe cine?!!

-O să regreți!

-Știu, dar NU MAI POT!! Ce să fac?

-O să-ți treacă! O să-i treacă și lui, ai să vezi. Ăla nu-și lasă familia pentru tine! Și în fond, de ce și-ar lăsa-o? Tu asta vrei?

-Nu! Cum o să vreau asta? Să rup o familie? Nu! Nici nu mă interesează. Dar cred că mă minte, zice că nu se înțelege cu nevastă-sa, că n-o mai iubește de când m-a cunoscut pe mine. N-am încredere în el. E parșiv. Manipulează. Mă simt manipulată. Mă „face” ca pe toate femeile din viața lui. Și mai ales pe nevastă-sa….

-O cunoști?

-Nu, dar am văzut-o în poze. Mediocră. N-are nicio expresie. A citit trei cărți în viața ei, și una dintre ele a fost Mersul Trenurilor. Dar și la aia s-a oprit la trenul de Ciulnița…A apucat-o somnul. Mi-a spus el.

-Ha! Ha! Eu zic să stai cuminte!

-Nu pot. Ne vedem azi.

-Unde? Ești nebună?

-La hotel. La Gara de Nord. Pe la șase…Mă așteaptă.

-Pe bune? Nu te las!

-Da! Trebuie să-l văd, să-l ating. Mi-e drag, Monica!!! Cum să mă vindec de el? Din cauza lui nu mai pot să trăiesc, să merg înainte…E o nebunie.

-Băi! Eu te știu o tipă puternică. Singurul lucru bun pe care poți să-l faci e să…NU te duci.

-Nu pot. Îl iubesc!

-Și cu Nicu ce faci? Dacă află? Dacă află nevastă-sa?

-Nu știu.

-Abține-te!

-M-am abținut de vreo patru ori până acum…Mi-e poftă de el ca de o savarină cu frișcă. Leșin! Și nu-l pot gusta! Să mănânc „salata de varză Nicu” numai pentru că ține colesterolul scăzut și glicemia mică? M-am săturat! Știi cât de mult îmi plac mie duciurile…

-Știu! Dar mai abține-te o dată!

-Fumez țigara asta și…iau o hotărâre.

-OK. Mă suni, da?

-Te sun!

La ora șase și douăzeci, Carmen parca mașina la Gara de Nord. A coborât, și-a aprins o țigară, a opta, și a tras în piept un fum adânc. Telefonul bâzâia întruna. Era Manolică. O aștepta. O chema disperat. În cele din urmă a răspuns.

-Da.

-Unde ești, iubito? S-a întâmplat ceva?

-Nu…

-Atunci de ce nu vii? Te iubesc! Unde ești?

-Și eu te iubesc! Cum n-am iubit pe nimeni!

– Alo! Carmen!! Vino! Nu te mai aud…Alo!

Carmen stinse țigara cu vârful pantofului, își șterse lacrimile cu mâna și-și mai aprinse încă una. A noua…

Soarele Bucureștiului săruta duios trecătorii, iar cerul era incredibil de albastru.

Se trezi la casa de bilete.

-În ce direcție doriți să mergeți?, a întrebat-o operatoarea.

Ea a zâmbit larg. Se hotărâse.

-Unde vreți dumneavoastră…

Dana Fodor Mateescu

7 martie 2017

 

 

 

 

 

 

 

0

Vis cu Aurel Vlaicu

Știu că mi se întâmplă chestii mișto! Mai ales în somn! Azi-noapte, însă, am visat că mângâiam un bou, nu știu ce am, de tot visez boi! :-)… apoi, l-am […]

Știu că mi se întâmplă chestii mișto! Mai ales în somn! Azi-noapte, însă, am visat că mângâiam un bou, nu știu ce am, de tot visez boi! :-)… apoi, l-am visat și pe Aurel Vlaicu. Da, ACEL Aurel Vlaicu pe care-l știm cu toții. Aviatorul, pionierul aviației mondiale, inventatorul…

Pe mine mă alergau niște copii răi de pe strada Petru Maior (făcusem vreo porcărie, precis!), iar Vlaicu mă aștepta cu…avionul lui.Motorul era pornit și scotea un zgomot infernal.

-Hopa sus, Muchinuțo, îmi zice urlând!

Dau să mă urc, când…pe scaun era un păianjen negru cu labe păroase și barbă cum au ăia de la ZZ TOP. Dădea din craci și scotea limba la mine, al dracu de urât. Am început să zbier ca scoasă din minți. Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!

-Omoară-l, Aureleeee! Dă-i în cap! Strigam disperată și țopăiam.

-Auzi, fată!?, zice Aurică. Tu ce preferi? Să te snopească ăia în bătaie sau să stai cu paianjenul?

M-am uitat în susul străzii mele dragi. Vreo 6-7 țâști-bâști cu muci la nas și cu bâte în mâini (în vis eram și eu mică) veneau spre noi, gata de scandal.

Am închis ochii și m-am aruncat în avionul vechi, care s-a ridicat în ultima clipă. Stăteam crispată pe scaun și mă uitam în toate părțile după carcalacul cu barbă. Să nu cumva să mi se urce pe picior!

Când am ajuns pe Titulescu, am început să arunc cu bomboane în copiii care mă alergau. Spitfire! Scăpasem. Yes! Aurel Vlaicu mă salvase!

-Îți mulțumesc, Aurele!, i-am zis. Și am început să mâncăm bomboanele rămase. Am balotat toată punga și, din când în când, mai aruncam câte una în cineva, ba la Gară, ba pe la patatul CFR…Mă distram.

-Danieluța, fii cuminte!, zicea Aurică fără frică…

Apoi m-am trezit.  Era 6.45 și trebuia să-l pregătesc pe Andrei de școală. Bună dimineața!

Dana Fodor Mateescu

Foto: Wikipedia

0

Stele din alte ceruri

Le-a fost dată dragostea pe vremea când încă stricau jucării, și-au stricat-o și pe ea. La marginile așezărilor unde trăiau, creaseră un curcubeu știut numai de ei. Îi spuse: -Te-am […]

Le-a fost dată dragostea pe vremea când încă stricau jucării, și-au stricat-o și pe ea. La marginile așezărilor unde trăiau, creaseră un curcubeu știut numai de ei.

Îi spuse:

-Te-am păstrat tot timpul în inima mea, te-am iubit mai mult cu inima decât cu mintea, dar inima n-are nici mâini nici picioare, ci doar aripi și e închisă în piept. Nu iese.

-M-ai mințit ușor și asortat, așa cum te îmbraci, firesc, omenesc, calm, așa cum respiri și cum dormi. Am crezut tot ce mi-ai zis, am visat iubirea și te-am visat lângă mine. Dragostea înseamnă manipulare?

Le-a fost dată dragostea pe vremea când încă stricau jucării, și-au stricat-o și pe ea. La marginile așezărilor unde trăiau, creaseră un curcubeu știut numai de ei. Stelele pluteau acum în alte ceruri. Cerurile lor.

 

 

 

 

ARTICOLE POPULARE
  • Pe poteci, spre inima ta Într-o vreme cam ciudată și greu de recunoscut, pentru unii dintre noi, vreme în care tinerii și mai puțin tinerii preferă să-și petreacă timpul liber […]

    Ioan Stoenică, omul care aduce munții acasă

    Pe poteci, spre inima ta Într-o vreme cam ciudată și greu de recunoscut, pentru unii dintre noi, vreme în care tinerii și mai puțin tinerii preferă să-și petreacă timpul liber […]

  • Cei doi bunici ai mei, din partea mamei, îmi spuneau niște povești impresionante. Îmi amintesc când îmi citea bunica din copilăria lui Mihai Eminescu. Ea îmi citea cu un glas […]

    Magia copilăriei

    Cei doi bunici ai mei, din partea mamei, îmi spuneau niște povești impresionante. Îmi amintesc când îmi citea bunica din copilăria lui Mihai Eminescu. Ea îmi citea cu un glas […]

  • Dimineață uimită de martie.  Ora 7.30. Vin dinspre Știrbei-Vodă. În față am Spitalul Universitar de Urgență, și la picioarele lui Dâmbovița, draga de ea, ca un fular verde întins peste […]

    Ecografia-poezia

    Dimineață uimită de martie.  Ora 7.30. Vin dinspre Știrbei-Vodă. În față am Spitalul Universitar de Urgență, și la picioarele lui Dâmbovița, draga de ea, ca un fular verde întins peste […]