ULTIMELE POSTURI
  • „Nopți Ateniene”, în regia lui Charles Chemin, de la Craiova, e un spectacol al imaginilor și al imaginației. E un joc sclipitor al fanteziei, al bucuriei de a juca și […]

    Fermecătoarele “Nopți Ateniene”, de la Craiova

    „Nopți Ateniene”, în regia lui Charles Chemin, de la Craiova, e un spectacol al imaginilor și al imaginației. E un joc sclipitor al fanteziei, al bucuriei de a juca și […]

  • Mare mi-a fost bucuria să văd un adevărat spectacol de teatru de revistă. Simt că și Constantin Tănase s-ar fi bucurat dacă l-ar fi vizionat. “Zaraza”, în regia, coregrafia și […]

    “Zaraza”, de la Ploiești

    Mare mi-a fost bucuria să văd un adevărat spectacol de teatru de revistă. Simt că și Constantin Tănase s-ar fi bucurat dacă l-ar fi vizionat. “Zaraza”, în regia, coregrafia și […]

  • Ieri, la Lidl. Până să-mi vină rândul, urmăresc oamenii. Știu, e boala fostului jurnalist. Mdeci: pe banda din stânga, un cetățean tip corporate, cel putin manager, ochelari, buze subțiiiri, cheliuță […]

    Un maniac simpatic

    Ieri, la Lidl. Până să-mi vină rândul, urmăresc oamenii. Știu, e boala fostului jurnalist. Mdeci: pe banda din stânga, un cetățean tip corporate, cel putin manager, ochelari, buze subțiiiri, cheliuță […]

  • Într-un colț de scenă, se vede decorul unei camere cu mobilă veche, cu două paturi și haine aruncate pe ele, o revistă “Rahan”, un lavoar. Un fost șemineu e transformat […]

    O noapte de pomină, la Ploiești

    Într-un colț de scenă, se vede decorul unei camere cu mobilă veche, cu două paturi și haine aruncate pe ele, o revistă “Rahan”, un lavoar. Un fost șemineu e transformat […]

  • Conștient că oricine se putea transforma în biograful său, ca apoi să prezinte lumii o altă realitate despre viața sa, despre teoria și terapia inventată pentru burghezul de la Curte […]

    Ultimul vis neîmplinit a lui Sigmund Freud

    Conștient că oricine se putea transforma în biograful său, ca apoi să prezinte lumii o altă realitate despre viața sa, despre teoria și terapia inventată pentru burghezul de la Curte […]

  • Piroșca e o fată specială. Plânge foarte rar și numai atunci când suferința psihică o pune la pământ. Durerea fizică o suportă ca pe-o prietenă veche, se joacă împreună, cântă, […]

    Mâna care plânge

    Piroșca e o fată specială. Plânge foarte rar și numai atunci când suferința psihică o pune la pământ. Durerea fizică o suportă ca pe-o prietenă veche, se joacă împreună, cântă, […]

  • La Teatrul “Tony Bulandra” din Târgoviște când e premieră e sărbătoare, dar e sărbătoare și când e festival.  Pe vânt și ger, într-o sâmbătă de februarie, unii aduși de plictiseală, […]

    Beaumarchais și avertismentul lui politic, la Târgoviște

    La Teatrul “Tony Bulandra” din Târgoviște când e premieră e sărbătoare, dar e sărbătoare și când e festival.  Pe vânt și ger, într-o sâmbătă de februarie, unii aduși de plictiseală, […]

  • Tânăra lupoaică avea Dinții tari de oțel Și albi ca porțelanul.   Avea țâțele pline De lapte Cu gust de mure.   Îmi părea rău că nu-s Romulus și Remus. […]

    Lupoaica

    Tânăra lupoaică avea Dinții tari de oțel Și albi ca porțelanul.   Avea țâțele pline De lapte Cu gust de mure.   Îmi părea rău că nu-s Romulus și Remus. […]

  • În primăvara anului 1976, Bucureștiul respira dezinvolt, avea cămașa deschisă la toți nasturii, pantaloni evazați, freza cam hippie și uneori mustață „pe oală”, conform ultimelor tendințe în moda reacționară din […]

    Inimă de crâșmă

    În primăvara anului 1976, Bucureștiul respira dezinvolt, avea cămașa deschisă la toți nasturii, pantaloni evazați, freza cam hippie și uneori mustață „pe oală”, conform ultimelor tendințe în moda reacționară din […]

REPORTAJE - COMENTARII - POVESTI DE VIATA - ACTUALITATE - OAMENI SI FAPTELE LOR
5.7970

Fermecătoarele “Nopți Ateniene”, de la Craiova

„Nopți Ateniene”, în regia lui Charles Chemin, de la Craiova, e un spectacol al imaginilor și al imaginației. E un joc sclipitor al fanteziei, al bucuriei de a juca și […]

„Nopți Ateniene”, în regia lui Charles Chemin, de la Craiova, e un spectacol al imaginilor și al imaginației. E un joc sclipitor al fanteziei, al bucuriei de a juca și a te juca.

Am văzut spectacolele unor regizori prin care-și reciclează propriile frustrări, ieșind în evidență prin ce n-au putut să arate în scenă, pierzându-se printre actori, scenograf, decor, iar la final, descriindu-și “opera” ca o “mare creație” de “teatru vizual”, exprimare care intra în contradicție și cu definiția teatrului. Fac diferența între kitsch și artă, recomandând la toată lumea, “Nopți ateniene”, în regia lui Charles Chemin de la Teatrul “Marin Sorescu” din Craiova, spectacol care ar fi ușor încadrat în intoxicația scenică de surogate descrisă sub formă de “teatru vizual”, cu specificarea că, am văzut un uimitor și minunat spectacol al imaginilor și al imaginației. E un joc sclipitor al fanteziei, al bucuriei de a juca și a te juca. E un spectacol fermecător și  prin viziunea unui mare regizor de teatru care știe să spargă convenția teatrală fără să distrugă bucuria spectatorului.

Forța vizualității, ca stil

Spectacolul “Nopți Ateniene” montat pe scena craioveană e o contribuție importantă la exegeza operei lui Shakespeare prin prospețimea pe care o aduce regizorul Charles Chemin și trimiterile contemporane din cele două texte: „Timon din Atena” și comedia erotică unde lirismul este amestecat cu flori de câmp și vorba populară, „Visul unei nopți de vară”. Ceea ce-l impune în teatru pe regizor este forța vizualității, ca stil. Charles Chemin este regizorul care a stat pe lângă Robert Wilson de la nouă ani și au făcut împreună spectacole. Amintesc cele recente: “The Blacks” la Teatrul Național „Odeon” din Paris, „Rinocerii” la Teatrul „Marin Sorescu” din Craiova, etc.

Citeste mai mult…

16.0140

“Zaraza”, de la Ploiești

Mare mi-a fost bucuria să văd un adevărat spectacol de teatru de revistă. Simt că și Constantin Tănase s-ar fi bucurat dacă l-ar fi vizionat. “Zaraza”, în regia, coregrafia și […]

Mare mi-a fost bucuria să văd un adevărat spectacol de teatru de revistă. Simt că și Constantin Tănase s-ar fi bucurat dacă l-ar fi vizionat. “Zaraza”, în regia, coregrafia și costumele lui Răzvan Mazilu, scenariul Daniel Chirilă, de la Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiești, învie atmosfera din vechile grădini bucureștene de până la al Doilea Război Mondial.

 „Orașul grădină” și lumea din grădina orașului

Toată lumea a auzit că, Bucureştiul a fost numit „Micul Paris” cândva, dar puţini ştiu de unde vine botezul, cine a găsit formula „teatru-restaurant” în vechile grădini bucureștene, de ce a funcţionat. După 1800, lumea unei “Belle Époque” este spectacolul de la Paris, care se reflectă la Bucureşti în casa, mintea și viaţa boierilor români. O perioadă cu şarm, culoare locală, și identitate proprie. Totul este îmbibat de influență franceză: arhitectura orașului, costumul, moda, manierele. Este epoca frumoasă când a trăit și Caragiale, din vremea domniei de patru decenii a Regelui Carol I, când România devine regat, iar Bucureștiul, așa cum îl descriu călătorii străini, e un Mic Paris. E  lumea birjelor, a tramcarelor, a ulițelor pitorești cu numere ce dispar de la poartă, a încăierărilor încheiate fără resentimente, cu „pupături Piața Independenței”, și Calea Victoriei strada principală a orașului. O lume despre care unii știu puțin, alții nimic, sau cei cei care pretind că știu, fac des confuzii. Punctul culminant al lumii construite din cioburile unei epoci atinge apogeul în 1918, la Primul Război Mondial, care a îndoliat sufletele și a urâțit fața “orașului grădină”, iar deznodământul încheie epoca frumoasă şi paşnică odată cu bombardamentele ce distrug Teatrul Național, în 4 aprilie 1944, care vreme de aproape un secol a fost inima Bucureștiului.

Citeste mai mult…

21.7510

Un maniac simpatic

Ieri, la Lidl. Până să-mi vină rândul, urmăresc oamenii. Știu, e boala fostului jurnalist. Mdeci: pe banda din stânga, un cetățean tip corporate, cel putin manager, ochelari, buze subțiiiri, cheliuță […]

Ieri, la Lidl. Până să-mi vină rândul, urmăresc oamenii. Știu, e boala fostului jurnalist.
Mdeci: pe banda din stânga, un cetățean tip corporate, cel putin manager, ochelari, buze subțiiiri, cheliuță de intelectual, urâtuț și îmbătrânit, dar zglobiu ca vârstă, ceas barosan la mână, scump, sacou, pantaloni de firmă, pantofi (la fel). IM-PE-CA-BIL, nicio scamă pe el, nicio dungă și parfumaaaaat, oaleu!!
Îl privesc îngrozită și fascinată cum…„paginează” banda în dreptul lui. Frate!! Nu am văzut în viața mea atâta meticulozitate. Fructele sunt așezate câte patru grupuri, două și două. (Cred că s-a orientat și după culori!!) Banane, portocale, mere și mango. La linie!

Urmează legumele. Morcovii aranjati frumos lângă pătrunjel și ceapă. Bun! Apoi, mezelicurile. Aceeași ordine nemțească. Salam sub salam, cârnăcior lângă pateu de pitpalac bălțat. După astea, sunt puse florile. Lalele. Patru buchete. Culori diferite.

Pâinea campionilor e tăiată felii egale și aranjată ultima. Îmi pare rău că nu am avut telefonul cu mine! Merita o fotografie!

Când să plătească (firește, cu cardul! Și nu vă mai povestesc cum era de ordonat portofelul lui!!!! că înnebuniți!)- apare și mândra lui. Că trebuia să existe și o ea. La fel de…„la dungă” cu țoalele. Pantofi cu toc, ștrampi subțiri, păr coafat, pardesiu de firmă, poșetă…(habar n-am ce fel, că nu ma pricep!), manichiură perfectă, fardată discret. Fără frumusețe fizică, dar cu un corp de revistă. Adusese și ea o ciocolată. A vrut s-o pună lângă pâine. „Nu!”, a zis el. Nu lângă pâine! Ține-o-n mână!” Și ea l-a ascultat supusă.

M-am gândit apoi la ei. Cum au în casă aranjate lucrurile? (nu care cumva să fie mutată vaza verde 2 cm. mai la stânga, că e prăpăd!).
Cum arată dulapul cu țoale? (parfum, chiloții aranjați pe culori, zile?) Cum e bucătăria? Cum e frigiderul?….baia? Pfff!

Cum mănâncă? Cum se spală pe dinți? (cred că cel puțin cinci minute numai pe-o parte!!!) Cum se spălă în urechi? Cum își taie unghiile?

Iar despre partea amorului…buahahahahah!! Bănuiesc că au ore fixe, (Draga mea, am o pauză între 14.03 și 15.23!) și preferă numai cu capul spre Nord, pe un asternut bio. Cu ochii pe ceas (el), iar ea cu gândul la caloriile „arse”.
Știu, sunt nemernicuță, dar nu m-am putut abține!
Vă pup pe toți! Mă rog, pe aproape toți, pentru că am și nește „ștalcări” mâhniți, pe urme.

S-auzim de bine și de…ordine!

Dana Fodor Mateescu

26.1420

O noapte de pomină, la Ploiești

Într-un colț de scenă, se vede decorul unei camere cu mobilă veche, cu două paturi și haine aruncate pe ele, o revistă “Rahan”, un lavoar. Un fost șemineu e transformat […]

Într-un colț de scenă, se vede decorul unei camere cu mobilă veche, cu două paturi și haine aruncate pe ele, o revistă “Rahan”, un lavoar. Un fost șemineu e transformat în veceu, cu multe obiecte pe el și un tablou cu chip de femeie. Deasupra lui, o ascunzătoare în perete, unde este plasată o cutie cu bani. Două uși, una dă undeva în interiorul presupusei case, cealaltă, afară, într-o grădină. Începe „Noaptea de pomină”, de Conor McPherson, în regia lui Cristi Juncu, scenografia Vladimir Turturică, la Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiești.

Povestea simplă, pe care o întâlnești la tot pasul, oriunde, în orice țară, desfășoară o lume adusă în scenă de cinci personaje: Tommy (Bogdan Farcaș), Doc (Ioan Coman), Aimee (Ada Simionică), Maurice (Paul Chiribuță), Kenneth (Andrei Radu) și ajunge ușor la public. Spectacolul nu are ca subiect o poveste de dragoste, iar personajele sunt niște răni vii aduse în scenă. Aflat pe marginea prăpastiei, fiecare personaj trăiește propria lui singurătate dintre lume și viață. Toți fură și fiecare se învârte în jurul cutiei cu bani plasată în ascunzătoarea de deasupra șemineului. Umorul e când răutăcios când tandru, ironia e încurajatoare, iar viclenia onestă. De aici se declanșează toată magia comicului în spectacol.

Tommy, vagabondul milos, însurat, care mai află câte ceva din când despre copiii lui la telefon, o salvează de la o bătaie într-o noapte pe Aimee, prostituata misterioasă și fericită doar în imaginația ei, pe care o aduce în casa lui. Îi tratează rănile, se îndrăgostește de femeia care-i oferă iluzie și speră. Aimee,  rol interpretat în nuanțe bine definite de către Ada Simionică, nu știe cu cine ar vrea să rămână,  e mereu între cel care a salvat-o sau cu cel care a bătut-o.

Citeste mai mult…

27.3790

Ultimul vis neîmplinit a lui Sigmund Freud

Conștient că oricine se putea transforma în biograful său, ca apoi să prezinte lumii o altă realitate despre viața sa, despre teoria și terapia inventată pentru burghezul de la Curte […]

Conștient că oricine se putea transforma în biograful său, ca apoi să prezinte lumii o altă realitate despre viața sa, despre teoria și terapia inventată pentru burghezul de la Curte sau din salonul de început de veac XX, cu trei ani înainte de deces, Freud publică volumul “Autobiografie”, unde își trasează singur  drumul în psihanaliză. Pe lângă imaginea pe care voia s-o lase despre el, trei biografi aduc lumii prin cărțile publicate aspecte inedite din viața psihanalistului.

Logodna secretă și o căsătorie austeră

Povestea celui care a fost un deschizător de drumuri în psihanaliză, marele dezlegător al enigmelor inconștientului, începe în 6 mai 1856 la Freiberg, într-o familie modestă de evrei. Faptul că este evreu se simte inferior și suferă. Ambițios și sclipitor la școală, marcat de ispita cercetării, intuiește că va face carieră remarcabilă în medicină, deși nu-și dorea să devină medic psihiatru. Începe studiile universitare la 17 ani și le termină pe la 25, din cauza activităților intelectuale în care se implică și care n-aveau ceva comun cu domeniul meseriei lui.

Are 26 de ani, iar Martha Bernays are 21 de ani, se știau de două luni, căci o cunoscuse într-o vizită, când îi dă prin cap să se însoare cu ea. Se întâlnesc și nu sunt lăsați singuri. E mama de față sau un frate, că așa era obiceiul în epocă. Savantul auster, coleric și gelos îi trimite zilnic un trandafir și îi scrie:  “vreau să te mai îmbrățișez o dată și apoi să mor odată cu tine”. Logodna lor secretă e pecetluită la o ceașcă de ceai servit în cești pe șervețele brodate, cu fursecuri vanilate alături și tandre strângeri de mâini pe sub masă. Vorbindu-i tatălui ei despre mariaj, acesta pe un ton dur îi spune verde în față: “Te căsătorești cu Martha când vei avea mijloacele necesare întemeierii unei familii”. Apoi își expediază fiica la Hamburg. Urmează ani lungi de despărțire, vizite scurte, scrisori rare. Mică, plinuță, cu o privire fără strălucire, Martha e femeia care putea fi iubită fără să seducă. E  bună și înțeleaptă. Îndrăgostitul romantic nu uită să adauge în scrisori:  „Că nu ești în felul în care înțeleg frumusețea picturii și sculpturii, o știu prea bine; dacă ții să dau cuvintelor sensul lor strict, sunt silit să-ți mărturisesc că nu ești o frumusețe. Important este să-ți spun că ai un farmec care se degajă din ținuta, din făptura, din felul în care dai expresie blândeții”. După căsătorie, ea naște șase copii în nouă ani. Cei doi soți, dorm în paturi diferite, merg prin viață ținându-se de mână, până la mormânt, pe drumuri diferite.

Citeste mai mult…

34.3260

Mâna care plânge

Piroșca e o fată specială. Plânge foarte rar și numai atunci când suferința psihică o pune la pământ. Durerea fizică o suportă ca pe-o prietenă veche, se joacă împreună, cântă, […]

Piroșca e o fată specială. Plânge foarte rar și numai atunci când suferința psihică o pune la pământ.

Durerea fizică o suportă ca pe-o prietenă veche, se joacă împreună, cântă, dansează Lambada cu ea. A învățat-o taică-su când era mică:

-Piri, tată! Niciodată să nu arăți că te doare, chiar dacă-ți vine să urli! Te-ai lovit la genunchi? Cine e vinovat? Tu! Așa că, râzi cât poți de tare! N-o să te mai doară.

-Da, dar când mă duceți la grădiniță și mă lăsați acolo cu zilele, simt durerea uite, aici, în piept, scâncea fata. Am un monstru înăuntru, care îmi roade din inimă…

-Nu e niciun monstru! E un fluture. Dacă plângi, o să te doară și mai tare. El bea lacrimile tale. Dacă râzi, dispare. Că n-are ce bea… Se duce la alt copil plângăcios.

Și Piri l-a crezut pe tac-su. Cum să nu-l creadă?!

De atunci, de fiecare dată când îi vine să urle, cu lacrimi, și furie, și muci, și hohote cumplite, ea își amintește de fluture. Și odată se pornește pe râs, de zice lumea că-i dusă cu sorcova.

Piri nu plânge ca toată lumea, cu lacrimi care să țâșnească firesc, din ochi, apoi cu suspine. Nu!

Mai întâi i se face frig. Apoi, mâna stângă se chircește și fata simte cum toți perișorii i se zbârlesc, ca atunci când ascultă muzică bună și se emoționează până la miezul sufletului. Și, straniu, din palmă și din  vârfurile degetelor se pornesc să picure lacrimi. Lacrimi adevărate. Ochii însă rămân uscați.

După asta, în piept i se trezește fluturele. E încălțaț cu bocanci de armată. Dă din picioare și-o lovește pe dinăuntru. Al naibii de înaripat!! Niciodată nu iese. Stă acolo și-o chinuie cu bocancii lui amari și grei, cretin inconștient!

După scandalul ăsta din interiorul ei, lui Piri i se face cald, cumplit de cald. Și întreg trupul ei transpiră lacrimi. Apoi, când nu mai poate, când durerea e prea vie, se pornește furtuna. Din ochi îi ies lacrimi uriașe. Șuvoaie. Dacă e fardată, se mânzolește toată. Adios machiaj!

Fata bocește cu poftă și glas, plânge cu vocea, cu limba, cu părul și buzele plânge. Abia atunci!

Din sfârcuri îi curg lacrimi și Piri, biata de ea, nu mai știe cum să se ascundă. Hainele pe ea se fac fleașcă, poate să le stoarcă, și, după ce zâmbește forțat, și începe să râdă teatral, de nu-și mai recunoaște nici ea hohotele, lacrimile încep să se oprească.

Și râde, și râde, până se usucă și țoalele și pielea și tot. Dacă așa a învățat-o tac-su?!

D-aia vă zic! Piri e o fată specială. Ea plânge foarte rar, și numai când suferința psihică o pune la pământ. Plânge cu mâna stângă, apoi o bufnește râsul. Și râde și râde, până îi trece. Ce poate fi mai mișto?!

Dana Fodor Mateescu

02.03.2018

35.7390

Beaumarchais și avertismentul lui politic, la Târgoviște

La Teatrul “Tony Bulandra” din Târgoviște când e premieră e sărbătoare, dar e sărbătoare și când e festival.  Pe vânt și ger, într-o sâmbătă de februarie, unii aduși de plictiseală, […]

La Teatrul “Tony Bulandra” din Târgoviște când e premieră e sărbătoare, dar e sărbătoare și când e festival.  Pe vânt și ger, într-o sâmbătă de februarie, unii aduși de plictiseală, alții de invitație, în acordurile corului “Appasssionato”, dirijat de profesorul Florin Badea,  lumea intră în sală, își ocupă locurile. Spectacolul cu piesa „Nunta lui Figaro” de Beaumarchais, în regia și scenografia lui MC Ranin, începe. Pe scenă respiră personaje din epoca „Luminilor”, cu mesaj social și politic, valabil și acum.

Destinul unui inventator și două comedii geniale

Povestea celui care a rămas în istoria teatrului european pentru două piese geniale care s-au montat și se montează de două secole și ceva, începe la Paris, în 1732, în casa unui ceasornicar. Născut la un secol distanță de Molière, popularitatea lui Pierre-Augustin Caron, (24 ianuarie 1732 – 18 mai 1799)  n-ar fi fost atât de mare dacă n-ar fi existat cele două capodopere semnate Rossini şi Mozart, împreună cu libretiştii, Cesare Sterbini şi Lorenzo da Ponte. Existența sa, cu suișuri și coborâșuri ce stârnesc vâlvă epocală, este mult mai tumultuoasă decât opera pe care a scris-o, care se rezumă doar la cinci piese de teatru, un libret de operă, patru pamflete și un volum memorialistic. Ingeniosul inventator al unui dispozitiv de reglare a ceasornicului, profesorul de harfă pentru fiicele lui Ludovic al XVI-lea, își câștigă locul în istoria teatrului european cu două comedii: „Bărbierul din Sevilla” şi în „Nunta lui Figaro”.

În atmosfera corupă de la curtea regelui, Caron se simte minunat. Seduce soția unui funcționar, îi ia locul de muncă, se însoară cu nevasta lui și rămâne văduv. Se asociază cu un bancher, se îmbogățește subit, își cumpără funcția de secretar al regelui, completându-și numele cu titlu de noblețe după un domeniu moștenit ca văduv. Caron devine Beaumarchais, uită de unde a plecat. Banul îi aduce funcția, poziția socială, dar nu și gloria. E nobilul care nu mai plătește impozite. Scrie câteva drame și “Eseu asupra geniului serios”, în care pledează pentru un teatru simplu şi natural, unde face observații importante: “Jos cu nobilii de pe scenă, cu gesturile grandilocvente și cu ciripitul prețios. Omul la teatru se vede doar pe el însuși, se aude doar pe el vorbind în limbajul simplu și colorat”.

Deși e pasionat de teatru, pentru febrilul om de afaceri gloria literară vine târziu și în împrejurări ciudate. Un conte din epocă îl acuză de falsificarea unor acte, iese scandal, pierde procesul, e încarcerat la Bastilia. Ca să-și apere onoarea și averea își publică pledoaria pe care o intitulează “Memorii”.  Succesul este uluitor. Declarat talentatul zilei, pentru polemica savuroasă, ironia și satira violentă la adresa justiției, devine peste noapte reprezentant al “stării a treia”.

Citeste mai mult…

ARTICOLE POPULARE
  • „Nopți Ateniene”, în regia lui Charles Chemin, de la Craiova, e un spectacol al imaginilor și al imaginației. E un joc sclipitor al fanteziei, al bucuriei de a juca și […]

    Fermecătoarele “Nopți Ateniene”, de la Craiova

    „Nopți Ateniene”, în regia lui Charles Chemin, de la Craiova, e un spectacol al imaginilor și al imaginației. E un joc sclipitor al fanteziei, al bucuriei de a juca și […]

  • Mare mi-a fost bucuria să văd un adevărat spectacol de teatru de revistă. Simt că și Constantin Tănase s-ar fi bucurat dacă l-ar fi vizionat. “Zaraza”, în regia, coregrafia și […]

    “Zaraza”, de la Ploiești

    Mare mi-a fost bucuria să văd un adevărat spectacol de teatru de revistă. Simt că și Constantin Tănase s-ar fi bucurat dacă l-ar fi vizionat. “Zaraza”, în regia, coregrafia și […]

  • Ieri, la Lidl. Până să-mi vină rândul, urmăresc oamenii. Știu, e boala fostului jurnalist. Mdeci: pe banda din stânga, un cetățean tip corporate, cel putin manager, ochelari, buze subțiiiri, cheliuță […]

    Un maniac simpatic

    Ieri, la Lidl. Până să-mi vină rândul, urmăresc oamenii. Știu, e boala fostului jurnalist. Mdeci: pe banda din stânga, un cetățean tip corporate, cel putin manager, ochelari, buze subțiiiri, cheliuță […]