Biserica îngerilor nedoriți din Valea Plopului

Dana Fodor și Răzvan Mateescu

După liberalizarea avorturilor, din 1990 şi până astăzi, milioane de românce au apelat la medici pentru întreruperea de sarcină, din motive de sărăcie sau pentru că nu se considerau împlinite social. Într-o luptă cu Natura, care a făcut ca astăzi si în viitor să fim mai puţini, au pierit milioane de români, nenăscuţi. Ei ar fi reprezentat acum o bună parte a populaţiei ţării, cu viaţa, visurile şi idealurile ei. Nicolae Tănase, un preot prahovean, a reuşit să salveze o mică parte din această lume condamnată să dispară, înainte de a zări primul licăr de soare.

La o aruncătură de băţ de satul Valea Plopului se află mai multe case de copii aparţinând Asociaţiei Pro Vita, înfiinţată în 1994 de preotul Nicolae Tănase. În acest centru trăiesc 220 de suflete, adolescenţi şi tineri scoşi din canalele Bucureştiului, orfani şi copii ai străzii, odrasle ale unor părinţi ajunşi într-un stadiu extrem al sărăciei, incapabili să-i crească. I-a spălat, i-a îmbrăcat curat, le-a dat să mănânce, i-a învăţat să se roage şi să creadă cu tărie în munca cinstită. Nu s-au mai întors în canale. Din aceştia, 76 sunt prunci salvaţi de la avort, chiar de părintele Nicolae Tănase. Cum a reuşit performanţa aceasta? Greu. E dificil să convingi tinerele fete, care au rămas însărcinate fără voia lor, să nu recurgă la chiuretaj şi să lase copiii să trăiască. Le promite că va avea grijă de ei şi că nu le va lipsi nimic.

„Nu vă e milă, păcătoaselor, că puiul de om va fi rupt în bucăţele de chiuretă?”

Periodic, preotul cercetează clinicile ginecologice din Bucureşti, Ploieşti, Vălenii de Munte, Braşov, unde ştie că se fac chiuretaje. Discută cu tinerele femei care stau la coadă pentru a-şi ucide pruncii din pântec. ”Nu e uşor să le fac să renunţe la acest act criminal, mărturiseşte părintele Tănase. De multe ori am necazuri cu asistentele şi medicii care se revoltă că le iau clientele. Dar nu mă las. Din 10 fete, reuşesc să opresc două, trei. Şi tot e ceva. Intru în sufletul lor cu vorba, le explic ce lucru ticălos sunt pe cale să facă. Citesc dintr-o cărticică şi le spun să-şi asculte copii nenăscuţi care plâng în pântecele lor. Ei n-ar vrea să se bucure de frumuseţea cerului? Să alerge pe câmpul înflorit şi să simtă bucuria? Nu vă e milă, păcătoaselor, le zic, că puiul de om va fi rupt în bucăţele de chiuretă? Unele reacţionează, duc mâna la burtă şi încep să plângă. Ies din clinică şi renunţă la chiuretaj. Eu fac o cruce mare şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că am reuşit să le conving.”

Tatăl cu 226 de copii

Preotul a construit recent un monument, unic în lume, o mică biserică dedicată milioanelor de prunci ucişi în România, prin avort, de la 1990 până azi. Lăcaşul se află pe culmea unui deal, la Valea Screzii şi este de mici dimensiuni, ca pentru copii. Aici vin să se roage cu toţii, bucuroşi că trăiesc. Pe cei mai mici i-am întâlnit jucându-se în tabără. Au feţe de îngeraşi, sunt năzdrăvani şi vorbăreţi. Nicuşor, Alexandru, Adam, Vasilică, Gheorghiţă, Rafael, Minodora, Andra şi mulţi alţii, au între doi şi opt ani. Nu-ţi vine să crezi că aceşti pitici jucăuşi, care ştiu poezii, cântece şi rugăciuni, ar fi fost morţi, dacă părintele Tănase nu ar fi reuşit să le convingă pe mamele lor să renunţe la gestul criminal.

Marinică e blond ca puful de păpădie, Andra pare ruptă din reclamele la ciocolată cu lapte, iar Nicuşor e inteligent şi cu o memorie fantastică. Ştie pe de rost „Mai am un singur dor” şi o mulţime de rugăciuni. Când îi întrebi de mame cu toţii arată spre „doamna Mioriţa” şi spre „Antoanela”. Prima educatoare, a doua îngrijitoare. „Eu am opt copii până acum, râde Antoanela. Sunt sufletul meu, nu ştiu pe care îl iubesc mai mult. Cred că pe toţi!” Adevărate lor mame trec rar prin tabără. Unele n-au mai venit niciodată. Ele doar au născut copilul, apoi l-au lăsat în grija părintelui Tănase. Nu pot să-l ia acasă pentru că sunt prea sărace ori familiile lor nu ştiu de existenţa micuţului. Azi, preotul Tănase are 226 de copii. Şase, ai lui, personali, ceilalţi sunt din tabără. Pe toţi îi iubeşte la fel, nu face deosebire. Pentru faptele lui bune şi pentru sufletul lui mare şi…. va ajunge cu siguranţă în Rai.

Rugăciunea copilului nenăscut

„Sărut mâna, mămico!

Sunt eu, cel din pântecele tău, sunt speriat, trist şi de îndurerat. Îmi pare rău că-ţi sunt o grea povară. Dar tu nu ştii cât e de greu să nu-ţi aud cântecul de leagăn, să nu mă bucur de mângâierile tale, să nu-ţi văd chipul! Nu te gândi că sunt mic cât o boabă de fasole şi neputincios, pentru că, primindu-mă pe mine în viaţa ta, pe Pruncul Hristos îl primeşti! Mamico, trebuie să-ţi spun că mi-e tare frică de lama care mă va sfâşâia în curând. După asta, doctorii mă vor arunca la gunoi. Tremur de frică, mamă! Tu nu auzi cum îmi bate inimioara? Aş vrea atât de mult să te privesc în ochi, măcar o dată! Tu de ce nu vrei? De ce mă dai morţii? Mă rog Maicii Domnului să te lumineze şi să-ţi dea putere, înţelepciune şi un pic de dragoste pentru mine, că sunt trup din trupul tău, suflet din sufletul tău, copilul tău nevinovat.”