Blestemul unei tinere transformă o familie întreagă în pești

Misterul omului cu chip de crap

În compartimentul unui tren de persoane, în miez de noapte, un bărbat cu o înfăţişare ciudată, avînd o figură ale cărei trăsături aminteau de capul unui peşte şi o femeie îmbrăcată în roşu stăteau de vorbă. Păreau vechi cunoştinţe care nu s-au mai văzut de mult timp, făcînd abstracţie de ceilalţi călători. La un moment dat, doamna remarcă distrată că interlocutorul ei este ştirb. Acesta îi spune jenat că are paradontoză şi că a pierdut astfel mulţi dinţi sănătoşi. Cu nejustificată ironie, doamna îi zice peltic: -„Ţi s-a făcut gura ca de crap!” Bărbatul se înroşeşte brusc. Venele de la frunte i se umflă şi se zbat ca nişte rîme. Mîinile îi cad pe genunchi neputincioase şi-şi înfundă bărbia în piept. Doamna în roşu ţipă după ajutor şi la scurt timp apar mai mulţi binevoitori din compartimentele vecine. Pe cît de curioşi, pe atît de nedumeriţi. Cetăţeanul fără dinţi îşi revine cu greu, cerîndu-şi scuze. Femeia este speriată în continuare, dar trebuie să coboare la următoarea staţie. După plecarea trenului, bărbatul palid şi transfigurat îi roagă pe cei doi călători rămaşi în compartiment să-i asculte povestea…

Prima victimă a blestemului s-a aruncat într-un moment de rătăcire în apele Oltului, crezîndu-se peşte

Era pe la amiaza unei duminici liniştite de vară. Într-o albie de rîuşor, undeva în Vîlcea, cîteva femei întindeau prin apă un fel de plasă ca să prindă ceva peşte. Vîntul le înfiora obrajii. Din cînd în cînd, răzbăteau plescăituri înfundate din cei cîţiva desagi răspîndiţi pe mal. Se zbăteau peştii prinşi. Deodată, furişîndu-se printre tufişurile de pe mal, un bărbat îmbrăcat în tunică neagră de preot se repede furios la desagi şi-i adună cu repeziciune. Femeile din apă îl observă, dar pînă să zică vreuna ceva omul intră în mîl pînă la genunchi şi se năpusteşe asupra lor. Le loveşte cu desagii peste ochi şi peste gură, strigîndu-le plin de dispreţ:

-Nu vă e ruşine, păcătoaselor!? Împuţitelor! Focul iadului să vă ardă! Biserica e goală duminica, de Ziua Domnului iar voi pescuiţi?! Hoaţelor! Sînteţi nişte blestemate de hoaţe!

-Da’ păi, chiar că sîntem blestemate, părinte, zise una dintre femei ajunsă deja pe malul celălalt. Acum ni se ia şi sufletul din noi. Sîntem silite aici să ne rugăm lui Dumnezeu, pentru noi şi morţii noştri, că altfel murim de foame…

Cu spume la gură şi ochii ieşiţi din cap, părintele începe să urle:

-Te afurisesc, pe tine şi pe neamul tău! Am să-ţi arăt eu ţie! N-ai să mai intri în biserica mea! Nici moartă n-am să te mai primesc! Am să te arunc la cîini dacă te prind! Viermii să te mănînce!” Ajungînd în faţa ei, popa o îmbrînci puternic. Femeia se dezechilibră, dar nu căzu. O tînără din grupul pescăriţelor se opri din fugă şi se aruncă la picioarele popii săruntîndu-i umilă mîna.

-Părinte, ajuta-ţi-ar Dumnezeu, să ai sănătate şi belşug la toate! Dă-mi din desaga mea cîţiva peştişori. N-am ce le pune de prînz copiilor pe masă !

-Aşa meriţi, păcătoaso, că n-ai venit la biserică să-i mulţumeşti lui Dumnezeu şi pentru ce ai!

-Părinte, am trei copii mărunţi şi tatăl lor nu s-a mai întors din război, continuă ea înecîndu-se în lacrimi. S-o fi prăpădit pe undeva în luptă, pe pămînt străin, singur şi fără lumînare la căpătîi. Ia de pomană pentru sufletul lui nişte peşti din desaga mea, dar lasă-mi şi mie unul, măcar de-o fiertură…

Nici n-apucă să-şi termine vorbele nefericita femeie, că a şi fost izbită cu violenţa cu desagii peste cap.

-Na, na, pomană, secătură! Am eu nevoie de pomana ta, aşa crezi?! Obraznică şi hoaţă ce eşti!, zise părintele îndepărtîndu-se, abia tîrînd desagii grei. Celelalte femei păşiră cu sfială spre cea bătută care încerca să se ridice de jos. Nu reuşea. Ezitau parcă s-o atingă. Ea rămase în genunchi, se chirci şi plîngînd amarnic, începu să strige deznădăjduită bătînd pămîntul cu pumnii:

-Peşte să te faci, şi tu şi neamul tău!!

După ce repetă de mai multe ori, ca şi cînd ar fi fost singură, continuă printre lacrimi şi sughiţuri:

-Peşte, peşte să te faci, tu şi neamul tău, peşte să te faci…!

Și tot aşa, femeia a repetat şi după ce a ajuns acasă şi pînă s-a lăsat seara. Ca şi cînd ar fi fost în transă. Trecuseră mai bine de 10 ani de la această întîmplare, cînd s-a zvonit prin partea locului că se face pomenire pentru „un pop’ nebun, cel ce a dispărut de acasă mai an”. A fost găsit înecat, departe, tocmai la Lipoveni. L-au recunoscut mai mult după hainele preoţeşti, care pluteau la suprafaţă, prinse de rădăcinile unei sălcii prăbuşite pe mal. Curînd i-au găsit şi celelalte rămăşiţe pămînteşti.

Caz unic, în analele medicinei

Pe la începutul anilor 80, cîţiva renumiţi specialişti în dermatologie din Bucureşti au fost puşi în faţa unui caz extrem de bizar. Le-a fost adusă o fetiţă de cîteva luni, care avea de la naştere, în unele zone ale corpului, pielea ca de macrou. Medicii s-au arătat neputincioşi în faţa uluitorului caz. Cînd biata copilă a împlinit un an, avea trupul acoperit aproape în întregime cu solzi. Cazul a fost pus în atenţia unor congrese de specialitate din străinătate, însă suferinţa copilului şi a familiei se amplifica pe zi ce trece. Nu exista nici un leac pentru cumplita boală. Descîntecele, vrăjile, dezlegările, medicamentele, nu aveau nici un efect. Nu au dus la nici un rezultat. Drama era ascunsă de familie cu din ce în ce mai multă dificultate. Trebuiau din cînd în cînd să-şi schimbe adresa. Se mutau din oraş în oraş. Din punct de vedere intelectual fetiţa se dezvolta normal, însă zonele solzoase îi acoperiseră tot corpul pînă la glezne, palme, urcînd pînă la baza gîtului. Cînd era vreme călduroasă şi uscată, solzii provocau fetei dureri insuportabile, iar cîteodată, printre ei ţîşneau şuviţe de sînge. Trebuia imediat unsă cu ulei cald pentru a-i uşura suferinţa.

Mica sirenă cînta minunat…

A fost dată la şcoală totuşi, însă, de multe ori era nevoită să lipsească de la cursuri şi era privită cu suspiciune de pedagogi şi de colegi. Nu avea prieteni. Viaţa întregii familii devenise un coşmar, alături de „ineditul” lor copil. Fata era scutită de orice activitate fizică şi cît de caldă ar fi fost vremea nu putea fi lăsată sumar îmbrăcată. Cînd cadrele didactice făceau vreo aluzie, copila era imediat transferată la altă şcoală. Încetul cu încetul, această fiinţă a fost izolată de semenii ei. Chiar dacă avea calităţi vocale de excepţie nu a putut să urmeze o şcoală de muzică. Singură şi obligată să se ascundă, ea a încercat să se refugieze în desen şi pictură. Nu vedea decît alb – negru. Ineditele forme inspirate din realitatea în care trăia au fost primite ca decor într-unele vitrine de mici magazine, deşi păreau mult mai valoroase. De picturile fetei s-au interesat, la un moment dat, nişte turişti colecţionari de artă, fapt care a adus puţină bucurie în inima micuţei creatoare…

„Feriţi-vă să blestemaţi, dar şi să aduceţi pe cineva în stare să vă blesteme!”

Celor doi călători din compartimentul trenului de noapte, care au ascultat muţi de uimire povestea, li s-a părut că visaseră şi se treziseră cînd bărbatul fără dinţi a încheiat cu un oftat adînc , zicînd mai mult pentru sine:” Ce blestem, ce blestem! ” Apoi, dîndu-şi seama unde se află, reluă speriat şi implorativ:

„Ceea ce v-am povestit să spuneţi tuturor celor pe care-i iubiţi. Să se ferească de blesteme! Iar pe mine să uitaţi că m-aţi văzut. Dacă, însă veţi întîlni pe cineva care-mi va semăna, rugaţi-vă pentru el, pentru sufletul bunicului meu, pentru mine şi pentru fiica mea…biata mea sirenă!” Apoi omul continuă plin de amărăciune cu vocea stinsă de plîns: „Feriţi-vă să blestemaţi, dar şi să aduceţi pe cineva în stare să vă blesteme!” (Editura MATEESCU)

Comments

comments

Despre edituramateescu

a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu, reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise. Editura îşi propune să ofere cititorilor lucrări variate din toate domeniile vieţii cultural artistice, cu accent pe calitatea scriiturii şi respectarea limbii române.