FETIȚELE DIN CIMITIRUL ROȘU (2) – Femeia cu 7 bărbaţi

Personajul principal al acestei povestiri tragi-comice este o femeie simplă, cu 8 copii. Locuieşte în satul Bărbăteşti din judeţul Vâlcea şi se ia la trântă cu viaţa, cu bărbaţii şi […]

Personajul principal al acestei povestiri tragi-comice este o femeie simplă, cu 8 copii. Locuieşte în satul Bărbăteşti din judeţul Vâlcea şi se ia la trântă cu viaţa, cu bărbaţii şi noroaiele, cu dimineţile flămânde şi cu caprele. Astăzi o cheamă Vasilica Iorgonie. Are aproape 40 de ani şi toată lumea din sat o cunoaşte. Mâine s-ar putea s-o cheme altfel, pentru că, la intervale aproape fixe, de doi, trei ani, (cam cât durează un divorţ) o pocneşte în moalele tărtăcuţei neînfrânatul obicei de a se mărita. Sătenii din Bărbăteşti se iau cu mâinile de cap când îi întrebi de ea. Nimeni nu mai ştie care era numele ei de fată.

“Oleleee! Asaftei, o cheamă, muică. Asta are dambla la bărbaţi!”, zice o băbuţă şubredă din spatele unui gard. “Ba nu, Alupulesei”, sare un moşneag cianotic de peste drum. O căruţă opreşte câş în uliţă. Flăcăul care o mână ştie mai multe: “Noooo! Aşa a chemat-o acu’ 2 ani. Acum o cheamă Comănescu. Sau Vlădescu? Ba, nu! Paraschivescu. Tot mereu îşi schimbă numele după bărbaţi. Se mărită, apoi devorţează. Muiere cu draci!”

Caut şi întreb la fiecare casă. Unii localnici dau din umeri şi pleacă fără un cuvânt, de parcă femeia de care mă interesez ar fi ciumată. Am descoperit-o pe o potecă strâmtă, plină de hârtoape. Abia mergea. Căra, gâfâind, două găleţi cu apă, tooocmai de la fântână. Prin nădragii rupţi la un crac rânjea impudic o bucată de carne vânătă. Vasilica şi-a dat seama din prima clipă că sunt “dă la ziar”. E o vedetă locală. Plecăm împreună spre casa ei, în timp ce se laudă sincer că are patru băieţi şi patru fete, proveniţi din…şapte căsătorii legale. E aprigă rău când vede un bărbat şi nu stă mult pe gânduri. Locul în care îşi duce zilele, de fapt, nu e casă. A fost. Acum au rămas nişte pereţi găuriţi, astupaţi din loc în loc de boarfe. Construcţia stă să se prăvălească şi ai impresia că doar copacii din jur o mai ţin. Înăuntru miros de cârpă arsă şi de fecale.

Intrăm. În “cameră” ard două lumânărele. De pe zidul de la răsărit, Maica Domnului din icoană, cu pruncul Iisus în braţe, priveşte trist. Printre găurile din acoperiş se vede cerul. Ciorile trec în stoluri pe deasupra şi se găinăţează direct în odaie. Pică unul mare, fleoşc! cu un şuierat. Fentez capul dibaci. La fel şi Vasilica. E obişnuită. “Vede” cu un al treilea ochi găinaţul, chiar atunci când este expulzat din târtiţa păsăroiului. Nişte vreascuri ard mocnit. E mult fum. Mai la dreapta se află “patul”. Două scânduri direct pe pământ. “Mă cheamă Iorgonie, donşoară, ăsta e ultimu’ meu nume, se trezeşte vorbind. Da’ avusăi mai multe: şi Constantin, şi Asaftei, Comănescu, Petrescu, Timofte, Zapciu şi…mai e câteva da’ le uitai, dă-le boalii. Da să ştii că nici unu’ nu mă ajută. Nici măcar muma care mă făcu. Casa aia frumoasă din stânga e a ei. Pe mine mă lăsă în mizerie şi sărăcie, căţaua. Într-o zi mă dădu şi în judecată. Cică îi omorâi 12 capre. Le găsi spânzurate în dosu’ casi. Zisă către mine să i le dau înapoi. Păi, cum?! Io fac vrăji să le inviez?”

Primul soţ al Vasilicăi era din Muiereasca, un sat vecin. Femeia îl caracterizează ca fiind “beţiv, recidivist şi violator”. S-au despărţit după un an de zile, dar au mai “vorbit” vreo trei, firăindu-se de mume printre gratiile puşcăriei. Cu un copil în braţe şi un bărbat la pârnaie, femeia s-a întors, fleaşcă, acasă la mă-sa. A divorţat rapid, fără fasoane.

Pe al doilea l-a cunoscut la cinematograf. Nu era atentă la film, “o porcărie cu nişte unii care îi împuşca pă alţii, pac, pac”. Bărbatul de lângă ea era chipeş-foc şi avea un tricou pe care scria Boss, ochi albaştri cu “galben pă margine” şi degete alunecoase. S-au plăcut şi s-au căsătorit. I-a mai trântit un copil şi ăstuia. N-a fost greu. Greu i-a fost să suporte bătăile, ciomegele, parii şi lanţurile pe spinare. Apoi, iar a fugit. Şi a divorţat, o cunosc judecătorii ca pe un cal breaz.

După un timp, Vasilica a simţit că trebuie să-şi refacă familia. A treia oară, i-a căzut cu tronc un buldozerist. Bărbat muncitor, cu palma cât cazmaua, aspră. Târnăcop! Odată o lua de ceafă şi-o trântea bine! Îi plăcea muierii. Harnic. Unde punea el mâna, răsăreau florile. S-au căsătorit imediat, legal, fără prea multe întrebări şi răspunsuri. A pricopsit-o şi buldozeristul cu un plod. Al treilea. Fiind focoasă din fire, femeia s-a plictisit crunt lângă băiatul de treabă. Într-o dimineaţă, a luat copilul şi s-a urcat în tren. Aici l-a întâlnit pe “viitorul soţ”, cu care s-a căsătorit la fel de repede. După un an, a venit pe lume o fetiţă. Avea acum patru. Beţiv notoriu şi cu mintea “la alte alea”, noul soţ o bătea de-o usca, în fiecare zi. Nici un dinte nu i-a lăsat întreg în gură. Peste doi ani, Vasilica l-a părăsit pentru un altul, mai arătos, din Bodeşti. Frumos, frumos, parcă era pictat, icoană-n biserică. Cel mai sacru amor! S-au căsătorit cu nuntă şi lăutari, iar peste încă un an, femeia a născut doi gemeni, un băiat şi o fetiţă, pe care, însă, i-a trimis pachet la orfelinat, împreună cu ceilalţi patru. Apoi după un timp iar a “devorţat”. Şi iar s-a măritat legal. Şi iar şi iar…

Ultimul pe listă, (deocamdată!) un bătrân de 73 de ani, chiar naşul de cununie al Vasilicăi. Moşu’, plin de vână. Viril până-n măseaua lui de oltean băţos şi înţelept! I-a trântit şi ăstuia un plod. Şase suflete nevinovate trăiesc astăzi la casele de copii: Iulia-Andreea, Silviu-Ciprian, Cristian-Daniel, Alexandra-Georgiana, Dan-Valeriu, Vasilica-Florina, Elena-Cristina. Femeia nu e prea sigură de numele lor: ”Ăăăă, poate îi mai încurc că e mulţi…să mă scuzaţi!” Un singur băiat, Adrian, stă cu bunica lui. Fiecare copil are un alt nume de familie. Altfel sunt fraţi. “Aia ie! N-am cu ce să-i cresc, donşoară, îşi trage mucii Vasilica. Nu găsesc dă lucru. Mai muncesc pân sat, pă la oameni, la vie, mai spăl un ciorap, o izmană, da’ aşa sângură nu reuşesc să hrănesc atâtea guri flămânde, că toţi cere mâncare. Mai rău îi chinui dacă îi ţiu lângă mine. Sunt săracă, dă nici unghii n-am cu ce să mă scarpin! Pă unu’ l-am dat spre înfiere la Târgu-Jiu şi o duce bine. Dacă mai trăia ăla, cum îi zice, Ceauşăscu, aveam icsină dă mamă heroină şi mă ajuta statu’. Aşa, mă înjură toată lumea.”

În timp ce deapănă poveşti, Vasilica stă pe vine şi învârte de zor în ceaun. Mămăliga bolboroseşte umplând aerul cu miresme dulci. După ce linge bine făcăleţul femeia îmi spune că vrea să “devorţeze” şi de “moşu”, adică de …fostul naş şi actualul soţ. S-a plictisit şi vrea să plece din Bărbăteşti, undeva la oraş. Să se mărite cu unu’ tânăr şi să fie fericită că…numai ea ştie cât a îndurat. Vorbele îi cad sfârâind, parcă, în ceaunul cu mămăligă. Afară cineva taie lemne. Se aud voci strigând, de undeva din spatele cocioabei. În uşă se iveşte o bătrână cu ochi iscoditori şi albaştri. E supărată foc pe Vasilica. Mai apare şi un puşti de vreo 12 ani. “Dânsa cine este?”, întreb. “E muma!”, răspunde Vasilica rânjind.

Băbuţa ripostează furioasă, gata să sară în sus la bătaie: “Lumeee! O crescui şi ea mă înjură. A dracului putoare! Fata mea are ceaţă-n creier. Acu’ vrea să se mărite iar, că o auzii pân uşă. O mănâncă! Şi-a azvârlit copiii la orfelinat, ca pe cârpe. Soi rău! Îmi omorî şi caprili şi raţili şi găinili, întrebaţi-l pe doctoru’ veterinar, că el ştie. Dac-oi minţi acu, focu’ să mă arză! De 99 de ori!”.

Vasilica se uită la mă-sa, ca curca-n crăci. Băbuţa ţipă şi blesteamă roşie la faţă, de zici că acum îşi dă duhul. Se repede la un retevei să-i dea în cap fiică-si. Vecinii se apropie de coşmelie şi privesc năuci printre crăpături. Bătrâna nu se lasă cu una cu două. Văzând că “a venit ziarili dă la Bucureşti” se porneşte să chiuie ca la nuntă, dând publicităţii tot ce are pe suflet: “Dă la 14 ani fură de stinge. Da’ fură numa’ pentru ea, că plozii îi moare de foame pân orfelinate. Întrebaţi-o dă câte ori fu la ei să-i vază! Întrebaţi-o, dacă mai ştie cum îi cheamă. A şi uitat! Îi încurcă. Rapandulă! Până şi ouli dă supt găină mi le-a furat. Aveam 10 ouă, pentru mine şi copchilu’ ăsta, că acu’ stă la mine, nu-l las cu ea, că ajunge pe drumuri. Le şparli şi p-alea! Nu vedeţi cum e grădina ei? Paragină. Maidan. Toată vara stătu tolănită uite, ici, jos, pă dormeză. Pân’ s-a înverzit salteaua. Aşa munceşte ea. În pat, pă spate. La asta se pricepe cel mai bine.”

Cearta ia proporţii îngrijorătoare. Încerc să mă retrag. În timp ce Adrian sprijină un stâlp şi se scobeşte frenetic în nas, îmi iau tălpăşiţa. Ajunsă în uliţa mare, încă mai aud glasul ascuţit al bătrânei, sunând ca o trâmbiţă de seară: “Huuoo! La muncă, putoarea dracului!” (va urma)

Comments

comments

Despre edituramateescu

a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu, reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise. Editura îşi propune să ofere cititorilor lucrări variate din toate domeniile vieţii cultural artistice, cu accent pe calitatea scriiturii şi respectarea limbii române.