3.927

Îmblânzitorul de praf – Dana Fodor Mateescu

Colb, țărână, pulbere, pudră, etc. sunt numai câteva dintre sinonimele cuvântului ”praf”, omniprezentul și supărătorul factor de poluare de care capitala și marele orașe ale țării nu duc lipsă. Cine […]

Colb, țărână, pulbere, pudră, etc. sunt numai câteva dintre sinonimele cuvântului ”praf”, omniprezentul și supărătorul factor de poluare de care capitala și marele orașe ale țării nu duc lipsă. Cine poate fi prieten cu el? Nicolae Comănescu, un artist plastic bucureștean, care a ieșit demult din tiparele clasice, s-a obișnuit atât de mult cu țărâna bătrânului Bucureşti, încât și-a făcut-o prietenă. Nu pe Facebook sau pe Netlog ci….în tablouri.

Cu arta-n ochi!
Statisticile arată că Bucureştiul deţine cea mai mare cantitate de praf pe cap de locuitor, din Europa, însă optimiștii, cei ca Nicolae, văd „partea plină a paharului” și de ce nu, o oportunitate de afacere din asta. El pictează tablouri, cu pulbere, și apoi le vinde.  Nicolae Comănescu e plin de praf, tot timpul. Pentru că, lucrează, efectiv, cu el. Are colb pe gene, pe buze, pe degetele fine, în părul vâlvoi. Ca și noi toți, locuitorii Bucureștiului, dealtfel. Pe noi ne deranjează. Pe el, artistul, îl fascinează. În peisajele lui apar resturi de uzine şi furnale, cartierul Berceni, cu blocurile comuniste, erecte, întinzându-și mai sus antenele, până la cratere în asfalt, aerul disperat, imagini urbane pe lângă care trecem în fiecare zi. Omul e în stare să vorbească zile în şir despre originea, parfumul și personalitatea colbului urban. În timpul discuției noastre, particulele de praf plutesc jucăușe într-o rază de soare, așteptând să aterizeze pentru o sutime de secundă undeva.

Praful de pe…tobă
„Primăvara, tragem în plămâni praf cu arome de flori, de pământ reavăn, de mâncare prăjită în bucătăriile blocurilor comuniste de gospodine grăbite, spune pictorul Nicolae Comănescu. Vara înghițim mirosuri grele, bucureștene, doar toamna și iarna se mai limpezește aerul. Praful ne urmărește oriunde, nu scăpăm de el nici la spital. Chiar și pe tobă există, dacă nu e folosită o vreme. Colbul urban vorbește despre un Bucuresti pe care îl prizăm pe nas, zilnic, ne intră în ochi şi în gură. Ne râcâie pe gât. Dar eu îl iubesc. În artă e ascultător, se pliază perfect pe orice formă sau unghi. L-am descoprit atunci când încercam să dau mai mult contrast în unele lucrări mai vechi. Nu reuşeam cu o culoare obişnuită. Acum utilizez o tehnică combinată, care presupune amestecarea prafului cu vopseaua aplicată pe pânză.”

Ușor ca gândul și colorat ca fustele pirandelor

Praful bucureștean e parfumat, pus pe șotii, vesel, zglobiu, ușor ca gândul, demonic. Miliardele de particule, pe care omul modern le trage adânc în piept, de când se naşte şi până moare, par vii, intră în el, în sângele şi-n ADN-ul lui, devin părţi microsopice ale sufletului. Pulberea urbană creşte odată cu noi, crește odată cu orașul. Mașinile gâfâie, prăfuite în trafic, hainele noastre sunt ”pictate” cu dâre de praf, luat din Militari, Crângași, Pantelimon sau Băneasa. Țărâna locuieşte pretutindeni: în țoalele de firmă, în părul tapat al cucoanelor. Fetele zdrăngăne cercei în care sclipeşte colbul azuriu. Praful se aşterne lasciv între sânii revoltați ai piţipoancelor de bani gata şi aţipeşte, plictisit, în ghiulurile șmecherilor cu buzunarul bancomat și mulţi euro în bancă. Praful din Piaţa Romană e mai fin decât cel din Rahova, de lângă piaţă. Dar colbul mahalalelor e pitoresc și colorat ca fustele pirandelor: duhnește a stătut și-a țigări proaste, cântă, dansează din buric, plânge, bea votcă şi ascultă manele.

Muştarul, cenuşa şi noroiul îl ajută să-și exprime ideile

Nicolae Comănescu a văzut lumina zilei în 1968, la Piteşti. A studiat la Academia de Arte din Bucureşti sub îndrumarea maestrului Ion Sălişeanu. Cariera lui este profilată pe pictură, fotografie şi artă video. Începând cu anul 2000, artistul a participat la nenumărate expoziţii internaţionale: Berlin, Trieste, Florenţa, Belgrad. Un an mai târziu, expunea la Bienala de la Veneţia. A făcut parte din grupul provocator de happening-uri „Rostopasca”, alături de artiştii: Dumitru Gorzo, Florin Tudor şi Monica Vătămanu. Muştarul, cenuşa şi noroiul sunt alte ”ingrediente” care îl ajută pe Comănescu să-şi exprime frământările şi ideile. Artistul le adună pe toate şi le aşterne, cu talent, pe pânză, reuşind să creeze peisaje hilare şi uneori triste ale Bucureştiului de azi.

Pictură în… cafea
De-a lungul vremii, au existat artiști plastici sau pasionați de pictură și desen care au folosit cu totul alte materiale decât cele clasice. Așa au apărut lucrări create din pânză de paianjen, zaț de cafea, scrum de țigară, coajă de ou pisată, ceară, ceai….etc. Pictura în cafea sau “coffee painting” se face turnând cu mare atenție crema de lapte, în așa fel încât să se realizeze diferite desene. Imaginea din ceașcă trăiește până la prima… înghițitură. Unii barista (barmani specialiști în cafea) au facut o artă din prepararea băuturii magice, reușind să ”picteze” peisaje miniaturale, chipuri celebre sau animăluțe. (text apărut in cotidianul Puterea)

Comments

comments

edituramateescu

Despre edituramateescu

a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu, reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise. Editura îşi propune să ofere cititorilor lucrări variate din toate domeniile vieţii cultural artistice, cu accent pe calitatea scriiturii şi respectarea limbii române.