FETIȚELE DIN CIMITIRUL ROȘU (7) – Agroturism perfect…ratat

Iniţiativa autorităţilor de a oferi turiştilor bucuria cazării undeva la ţară în aer curat şi ozonat a fost şi este de lăudat. Nici nu-ţi dai bine jos din tren paporniţa […]

Iniţiativa autorităţilor de a oferi turiştilor bucuria cazării undeva la ţară în aer curat şi ozonat a fost şi este de lăudat. Nici nu-ţi dai bine jos din tren paporniţa cu ţoale, conserve şi sacul de dormit, că şi sar pe tine cei care închiriază camere. Ofertele sunt variate şi deseori tentante. Preţurile diferă. Dar, de cele mai multe ori iei ţeapă. „Costă” doar priveliştea, nu şi condiţiile de cazare, care lasă de dorit. Dar cu cât odăile sunt mai ieftine cu atât te vei simţi mai apropiat de natură. În sensul că e ca şi afară…

Rita, purceaua care mușcă rău!

Cele mai scumpe camere sunt acelea din minihoteluri şi pensiuni, cu toate facilităţile, căldură, apă şi televizor cu cablu. Preţurile urcă până la 600.000 pe noapte de persoană. Vorba aia: dai un ban, dar eşti boier. Cele mai ieftine sunt camerele oferite de localnicii săraci, care pentru a-şi plăti facturile la gaz sau curent, închiriază, fie vară fie iarnă, una dintre odăile de locuit.

Dis-de-dimineaţă îi vezi dârdâind de frig prin gară aşteptând să pice câte un bucureştean ofilit, dornic de aer curat. Se înghesuie apoi cu familionul într-o odăiţă, ca să facă loc turiştilor în sufrageria cu televizor defect şi macrameu întins frumos pe dormeza putredă, udată pe vremuri la intervale regulate de „ăla micu’“. Coborâm din tren în Gara din Buşteni la sfârşit de septembrie. Week-end. Turişti puţini. Oameni care închiriază camere, vreo opt. Sar ca lupii în haită. Dacă eşti cu gaşca poţi opta pentru o cameră mai ieftină. Dacă ai pretenţii de căldură şi apă caldă preţul crește. Noi suntem patru, dar nu ne ajung banii de două camere. Încercăm să luăm una. Negociem cu o femeie bărboasă, cu ochii albaştri-albaştri, beată mangă, care zice că o cheamă „tanti Constanţa”. Seamănă leit cu Adrian Păunescu, numai că e mai slabă şi nu recită poezii scrise de ea însăşi. Dă semne că ar putea să ne găzduiască. În vilă cică! După cum articulează cuvintele, muierea nu are toate ţiglele pe casă! Înţelegem şi de ce. La chimirul lat de-o palmă se ghiceşte gâtul unei sticle cu votcă Floredana.

Plătim pentru trei zile, vineri, sâmbătă şi duminică. Ne bucurăm ca proştii. Pentru că suntem „dă la ziar”, tanti Constanţa ne avertizează plină de amabilitate: „Aveţi grijă, bă, cân’ vă căcaţi! Veceu’ e afară, gard în gard cu coteţu’ porcilor şi lemnele-s rupte pă alocuri. Am o scroafă nenorocită, Rita. Cum vede un cur de om se şi repede să-l muşte. Trebuie să-i vorbiţi, să-i povestiţi câte ceva, un banc, o istorie, orice, sau să-i daţi peste rât cu ziaru’ că al’fel vă rupe! Pe mine m-a făcut zob odată. O s-o tai la iarnă!”

La o vorbă și-un lătrău

Ajungem la „vilă” înspăimântaţi. Casa are doar două camere şi în una din ele vom sta noi. E frig, dar tanti Constanţa ne sfătuieşte sincer să lingem nişte votcă sau rachiu dacă vrem să ne încălzim înainte de culcare. În bucătărie, gazda bărboasă şi mirositoare a trăscău ne indică pe unde să ne petrecem timpul: putem opta între cârciumile de la gară („foarte ieftine, cu televizor şi muzică modernă”) şi cărările montane spre vârful Omu’, Babele sau Poiana Izvoarelor. „Cân’ o să vă întoarceţi o să vă invit la un lătrău. Aşa îi zic eu la rachiu’ făcut de mine. O să vă placă! Io-s pensionară pă caz dă alcoolism şi ştiu ce e băutura!”, ne mai zice buştenara trăgând o duşcă zdravănă de otravă. Hotărâm cu toţii să mergem pe Valea Cerbului spre Poiana Izvoarelor. Lăsăm bagajele în cameră. Înainte de plecare trecem fiecare…pe la budă. Pute de-ţi mută nasul, dar n-avem ce face. Astea-s condiţiile pentru care am plătit. O bucată de lemn din perete e ruptă. Când simte prezenţa omului, Rita, purceaua canibală, începe să grohăie sinistru. Plesnită însă peste botul pofticios, fuge speriată. Se întoarce repede, aşa că, mai tot timpul eşti nevoit să dai din mâini şi să-i spui poveşti. Poziţia e incomodă şi-ţi vine să urli de ciudă. Dar dacă eşti iute de labă poţi fenta arătarea cu rât destul de bine.

Lemi de la Motorhead

În sfârşit plecăm spre Valea Cerbului cu speranţa că ne vom odihni creierele şi că vom avea parte de câteva ore de linişte. Slabe speranţe! Din loc în loc sunt instalate corturi. Pe malul pârâului e mizerie. Hârtii, gunoaie, sticle, pempărşi. Printre toate astea câteva familii pregătesc grătarele. În jur e o hărmălaie cumplită.

La o barieră un moş cu faţă de boanghen simpatic cere bani turiştilor care vor să ajungă la cabana Gura Diham sau că-şi instaleze cortul. Nu taie nicio chitanţă.

Contrar bârfelor, bucureştenii sunt oameni care ştiu să se distreze. Îi ghiceşti uşor după numerele maşinilor. Fiecare cort are muzica lui în funcţie probabil de cartier şi de nivelul cultural. Unii joacă fotbal. Lângă pârâu, nişte grei, tatuaţi până-n nas, care au venit călare pe motoare, grohăie artistic imitându-l pe Cobain de la Nirvana. Îşi toarnă bere în cap şi se întrec aruncând sticle goale în copaci. Din cinci în cinci minute pădurea aude câte un MotherFucker râgâit. Dacă n-ar urla Lemi de la Motorhead aşa de tare, poate s-ar auzi şi ciripitul sticleţilor. Ceva mai departe de rockerii „free” şi dezlănţuiţi, doi bătrânei, soţ şi soţie, au venit şi ei la odihnă cu o Dacie de Constanţa. Băbuţa-nevastă a întins o păturică, a pus masa, şi, din când în când îl încearcă pe moşul-soţ cu oglinda. Dacă e aburită e semn că nici de data asta n-a murit. E bine! Când ajungi la Gura Diham nici aici n-ai parte de linişte pentru că vânzătorii de suveniruri montane (farfurii, fluiere, orori cu Dracula) dau la maximum aceeaşi behăială manelistică.

La o dugheană din dreapta cabanei preţurile sunt de restaurant. O îngheţată Top Gun costă 28.000 (la toate magazinele din Bucureşti ea e 20.000). Cea mai ieftină bere este „Noroc” (16.000), iar cea mai scumpă e Stela Artois (48.000). Pentru o „cafea mică” (două degete de lichid greţos făcut parcă din mătreaţă) scoţi din buzunar 15.000 de lei. Luăm cu toţii câte una şi ne zgâim ca tembelii la munţi. Munţii se zgâiesc şi ei la noi. Peste o jumătate de oră, însă, ne apucă burta. Cu greu ajungem şi la Poiana Izvoarelor după un urcuş de o oră. Stăm puţin, ne tragem sufletele şi ne întoarcem epuizaţi în Buşteni la „vilă”.

„Mai veniţi şi la anu’, da-ţi-vă dracu’ dă bucureşteni!”

În prima noapte, frig al dracu’! Reuşim totuşi să adormim anesteziaţi cu rachiu de drojdie. Ne-a dat tanti Constanţa. Avea bucătăria plină de clondire. Puturos, cu miros de pipi de câine necastrat, dar bun pentru un sistem nervos zdruncinat. De mâncat am mâncat numai pufuleţi, pentru că toate conservele din bagaje au dispărut fără nici o urmă. Cufureala s-a ţinut scai de noi şi zilele următoare, pe care le-am petrecut dând din mâini la budă şi depănându-i scroafei Rita „Povestea Porcului” sau „Cei trei purceluşi”, la care a fost extrem de receptivă. În ultima zi ne trezim că intră peste noi patru inşi, cazaţi de tanti Constanţa în aceeaşi cameră. „Lasă, bă, că oricum voi vă căraţi azi, nu?”, ne linişteşte gazda beată din nou. „Mai veniţi şi la anu’, da-ţi-vă dracu’ dă bucureşteni!” Vecinii noştri sunt din Ploieşti. Abia şi-au desfăcut bagajele, iar unul dintre ei, venit de pe drum, se îndreaptă glonţ spre privata din curte. Intră şi după câteva momente auzim un răcnet ca de moarte. Tanti Tanţa a uitat să-l avertizeze că acolo trăieşte Rita. Săracul! Plecăm ţinându-ne de garduri. Vomităm conştiincios şi ne târâm. Una peste alta, „minivacanţa agroturistică” a fost de neuitat. Cu toţii avem pungi sub ochi de la lătrău, tuşim şi am căpătat un tic nervos de care cu greu vom scăpa: cum ne ducem la closet începem să spunem câte o poveste şi să ne apărăm ca de muşte.

Text apărut în Aspirina Săracului- 2003

Comments

comments

Despre edituramateescu

a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu, reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise. Editura îşi propune să ofere cititorilor lucrări variate din toate domeniile vieţii cultural artistice, cu accent pe calitatea scriiturii şi respectarea limbii române.