FETIȚELE DIN CIMITIRUL ROȘU (8) – Amor nebun la circul foamei

Suntem în 2002. Din Circul Foamei, situat la graniţa dintre cartierele Drumul Taberei şi Militari, abia se mai poate desluşi azi un rest de cupolă. Răzvan îmi dă idei: „Trimite-i […]

Suntem în 2002. Din Circul Foamei, situat la graniţa dintre cartierele Drumul Taberei şi Militari, abia se mai poate desluşi azi un rest de cupolă. Răzvan îmi dă idei: „Trimite-i lui Dinescu un text! Eu o să fac pozele.”

Clădirea, pe care Ceauşescu şi-ar fi dorit-o ctitorie a epocii lui glorioase, a rămas o schemă tridimensională spânzurată în aer. După 12 ani, timp în care a fost supusă la jaf şi degradare, autorităţile au anunţat că silueta de beton va deveni un modern Mall Plazza, cu cinematograf, săli de fittness, magazine şi alte minunăţii. Aşa că, de câteva zile, o firmă de construcţii a împrejmuit Circul şi s-a apucat de lucru. Bucuria unora înseamnă jalea altora pentru că, vieţuitorilor din zonă li s-a spus că trebuie să “mâne măgaru’-n altă parte”. Cum intrăm în perimetru, sare la noi un reprezentat al firmei de construcţii, cu faţă de buldog. Nu contează nici un fel de legitimaţie, iar limba română e prea săracă pentru explicaţii. „N-aveţi voie, dom’le, să intraţi acilea, nici să pozaţi, nu vedeţi că e interzis cu folie roşie, ce dracu’!? Hai, căraţi-vă până nu mă supăr!”

O luăm la goană printre dărâmături. La doi paşi de „Circul foamei” câteva familii de amărăşteni aşteaptă să vină lama buldozerului. Săraci, plini de păduchi şi de boli infecţioase, trăiesc de pe o zi pe alta. Nimeni nu-i ajută. Culoarea pielii lor e ca ceaunul. Din cauza asta, plâng ei în cor, nici nu-şi găsesc de lucru.

Imaginile sunt rupte din favela braziliană. Căsuţe din carton, lipit cu scoci (unde l-or fi găsit?!), cărămizi sparte, ciordite din Circul Foamei, lemne, saci de plastic şi cârpe. Jeg, fecale uscate, miros de urină, o blană de câine mâncată de viermi. Printre toate scârboşeniile astea a răzbătut veselă iarba şi o mână de pătrunjel, pe care mama, Veta, îl rupe şi-l aruncă-ntr-o oală neagră ca sufletele lor.

Opt puradei sar încoace şi-ncolo. Sunt slabi şi în permanenţă flămânzi. Femeia mai are încă trei copii care-s pe la „cășile lor”, aranjaţi, în alte cocioabe sau guri de canal situate în cartiere mai spălate. Cei opt minori au vârste curprinse între 5 luni şi 14 ani. Culmea e că ăia care trec de șapte ani se duc la şcoală! N-au caiete şi nici pixuri, dar le prieşte învăţătura, zice mama lor. Micuţii aleargă desculţi şi cu pântecele umflate.

„Are vermi, d-aia e aşa burtoşi!”, explică Veta ştergându-se la gură cu dosul palmei.

Bebeluşii stau în colibă. Bâţâie din picioruşe agitaţi de foame pe nişte saltele împuţite şi ude. Tre’ să le dea mă-sa să sugă, dar de unde lapte? Ţâţele ei sunt seci ca pietrele.

Amărâţii sunt bântuiţi de cele mai negre gânduri. Bărbatul femeii are o idee fixă: vrea să se strecoare la noapte pe una din terasele blocurilor şi să-şi dea dracului drumul de acolo direct în cap, că s-a săturat. Constantin Precup, vecinul lor, e supărat şi el pe viaţă. Nevasta lui, Constantina, suferă de TBC. Nu mai rezistă s-o vadă scuipându-şi zilnic în batistă câte o bucăţică de pulmon! O să se sinucidă şi el, dar mai încolo. Acum are puţină treabă. Îşi taie unghiile concentrat, scoţând limba aşa cum fac copiii când desenează.

Mai sus de ei, chiar pe linia ferată, acum dezafectată, trăiesc alţii, cu 11 copii. Femeia, slabă-aşchie, dar vânoasă şi cu ochii duşi în fundul capului, trebăluieşte printre şine. În „casă” căldură sufocantă, amestecată cu o duhoare pestilenţială. Pe pereţii din carton, ăia mici au lipit o poză cu Laura Andreşan zâmbind graţios, iar spre ieşire, un afiş electoral cu Băsescu, stă să cadă. Alături, pe maidan, zac ruginite diverse cioroboaie: o maşină de spălat Alba Lux cu storcător, oale şi farfurii sparte, ţoale, capace de televizoare, de telefoane mobile, o maşină de cusut Ileana, cazane, scaune rupte, o păpuşă blondă, crăcită şi chioară. Capul familiei e plecat „la lucru”. Poveste mare de iubire între ei, Mircea Radu p-aici ar trebui să umble cu caravana lui.

Ea e din Vrancea, fiică de oameni săraci. El, oltean din Craiova. Părinţii lor s-au împotrivit şi nu i-au lăsat să se căsătorească. Totuşi ei, mânaţi de focul amorului, au făcut-o pe ascuns. Şi fără casă, fără nici un ajutor, mai dormind prin boscheţii patriei, mai prin gări, au reuşit să conceapă 11 copii. E o performanță!

Plecăm, promiţându-le că-i vom ajuta cum putem, asta după ce ne golim buzunarele de mărunţiş şi ţigări. Doar pe un ţâşti-bâşti de vreo patru ani îl apucă pandaliile. Ţine păpuşa blondă de un crac şi o dă cu capul de linia ferată. Ochii sar în toate părţile, mâinile se rup din încheieturi. Copilul urlă, înroşindu-se la chip. O venă i se zbate ameninţător pe frunte. Mă-sa îl priveşte cu o inimă, să tai lemne cu ea:

-Ce-ai tâmpitule, ai băut apa la câine?”

Piticul se calmează brusc şi suspină fiecare cuvânt:

-Mi-e foame, fă, mămică şi sunt nervos.

Dana Fodor

Comments

comments

Despre edituramateescu

a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu, reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise. Editura îşi propune să ofere cititorilor lucrări variate din toate domeniile vieţii cultural artistice, cu accent pe calitatea scriiturii şi respectarea limbii române.