Satul care locuiește într-o gară

Între localităţile Feldioara şi Măeruş, din judeţul Braşov, la câteva sute de metri de DN13, se află halta Vadu Roşu. În urmă cu peste 40 de ani, aici era un […]

Între localităţile Feldioara şi Măeruş, din judeţul Braşov, la câteva sute de metri de DN13, se află halta Vadu Roşu. În urmă cu peste 40 de ani, aici era un important nod de cale ferată, viu și colorat, un punct de tranzit pentru trenurile de marfă.

Și totuși, în halta asta bat inimi, se nasc prunci și se țes vise. Trăiește! Această micuţă localitate,  Vadu Roșu, şi-a pierdut identitatea trecând în administraţia comunei învecinate, Măeruş. Singura clădire rămasă în picioare este gara, făcută din piatră, de nemţi, în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Germanii ar fi fost interesaţi de o mină de uraniu, situată în apropiere, și era vital pentru ei ca toate transporturile să plece frumos, pe șine de fier, în deplină siguranță. De câţiva ani, însă, construcţiei i-a fost schimbată destinaţia, fiind repartizată unor oameni săraci drept locuinţă socială. 20 de persoane domiciliază aici, într-un spaţiu care altădată vuia de larma navetiştilor CFR.

Chiar şi astăzi, cele cinci trenuri personale care merg spre Teiuş opresc conştiincioase în Halta Vadu Roşu. Bilete n-ai de unde să iei, pentru că în ghişeu, tanti Viorica şi-a organizat cămara de provizii. Şeful de „bloc” şi veteranul obştei este soţul ei, nea Vasile Gusman, de 77 de ani, singurul care îşi mai aminteşte de anii de glorie ai satului. Legătura lui cu drumul de fier este clară: în tinereţe, omul a fost aici: frânar, acar, manevrant şi magazioner. Sufrageria familiei se află în fosta „sală a releelor”, iar dormitorul conjugal în „biroul de mişcare”. Din fosta „sală de aşteptare”, devenită acum bucătărie, răzbate un miros dulceag de tocană. Mmmmm! Îți lasă gura apă!

Când trece Expresul se scutură pământul, de parcă ar fi jucat în copite de o turmă de bivoli sălbatici. Singurul divertisment al locatarilor e o baltă adâncă şi neagră, situată dincolo de linii, unde cei mari obişnuiesc să dea la peşte. Copiii din gara Vadu Roşu au fost „prelucraţi” de părinţi să nu se joace pe peron, prea aproape de liniile ferate sau între ele. De acolo vine Moartea şi puştii se feresc fascinaţi. Ca o aţă îi trage, acolo, ceva inexplicabil.

Din fericire, n-au fost până acum accidente. Unii dintre ei trebuie să ia trenul în drum spre şcoala din Măeruş, dar s-au obişnuit. Trenul se oprește cu un pufăit, ei se urcă și gata, într-o clipită ajung. Cei mai mulţi s-au născut în gară şi au făcut primii paşi ţinându-se de zidurile peronului. Mai greu le e noaptea, când trec ca fulgerul trenurile, urlând din sirene. Se sperie când sunt mici. Nea Vasile, însă, n-are treabă. Tai lemne lângă urechea lui și nu tresare: „Păi, io am fost tren în altă viață, așa să știți dumneavoastră! Nu mă tem de nimic, decât de Dumnezeu. Poa să bubuie roțile de fier pe șine, nu mă scol din somn. Dorm ca un prunc la sânul mamei.”

(Răzvan Mateescu / Foto: Răzvan Mateescu)

Comments

comments

Despre edituramateescu

a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu, reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise. Editura îşi propune să ofere cititorilor lucrări variate din toate domeniile vieţii cultural artistice, cu accent pe calitatea scriiturii şi respectarea limbii române.