Povestea romanțată a hârtiei igienice

Despre existenţa hârtiei igienice nu s-au găsit deocamdată dovezi clare în urma cercetărilor efectuate de arheologi prin situri istorice, peşteri şi văgăuni memoriale. Nu ştim exact ce utilizau strămoşii lui […]

Despre existenţa hârtiei igienice nu s-au găsit deocamdată dovezi clare în urma cercetărilor efectuate de arheologi prin situri istorice, peşteri şi văgăuni memoriale. Nu ştim exact ce utilizau strămoşii lui Homo Sapiens în scopul curățării, aşa că nu ne aruncăm nici noi în speculaţii gratuite şi nelalocul lor. Doar povestim…

Prea puțin…

Din ultimile statistici atent cumpănite de specialişti, aflăm că într-un an românii consumă pastă de dinţi de 7,2 ori mai puţin decât restul europenilor, se spală pe mâini de 36,8 ori mai puţin, folosesc hârtie igienică de 6,12 ori mai puţin decât se cuvine pentru un popou civilizat şi că locuiesc în spaţii de trei ori mai mici decât urmaşii lui Baudelaire. În concluzie, la capitolul civilizaţie am rămas în urmă rău de tot, cu tot internetul, Mall-urile, decapotabilele şi deschiderea noastră spre Europa. Paradoxal suntem mai înapoiaţi decât buncii noştri din perioada interbelică. Faptul că folosim atât de puţină hârtie igienică te pune pe gânduri: ori n-avem după ce ne şterge, pentru că suntem un popor care posteşte mai tot timpul, ori ??? Nu se ştie!

Între privată şi „cabinetul englez”

Înaintea hârtiei igienice a fost cu siguranţă WC-ul, aşa cum înaintea oului a fost găina. „Water closet”, “cabinetul englez”, căcăstoare, budă, privată, vecinul costică, closet, tauletă sau tronul, era născocit în 1596, de un tip interesant și inovator: Sir John Harington. O chestie din lemn, un fel de hârdău cu o gaură rotundă în mijloc, pe care se aşeza omul, când îl apucau durerile de burtă. Însă, la început, „cabinetul” nu-şi găsea loc în locuinţele nobile. Era privit cu neîncredere. Totuşi, atunci când „cabinetul” era construit în casă, din lipsa unei supape ori a unui sifon, duhorile pestilenţiale otrăveau aerul şi provocau locatarilor reale traume. Golirea imperfectă a closetelor începea să pună în pericol sănătatea publică. La fel se întâmpla şi în Micul Paris dâmboviţean în perioada fanariotă şi mult după. În mahalalele Bucureştiului, dar şi în centru, oalele de noapte erau golite pe fereastră şi străzile musteau ca o cloacă.

Hârtia care desfată

Preţiosul produs de unică folosinţă a fost inventat în America prin anul 1857. I se zicea „igienică” pentru că…igieniza. Mare bucurie a fost atunci pe americani! În Europa hârtia igienică era considerată un rafinament. Nu orice muhaia avea şansa să-şi desfete locurile intime cu asemenea produs curăţător şi modern. E drept, la început era mai aspră. Se plângeau cucoanele că le zgârie. Cu timpul, însă, compoziţia hârtiei s-a schimbat puţintel, în sensul că a devenit din ce în ce mai subţire. Şi atunci s-au ridicat nişte voci care reclamau faptul că hârtia se rupe uşor, iar deştele scapă în crăpătură şi se murdăresc. Banala, dar atât de necesara hârtie igienică a început să-şi facă apariţia şi în România la sfârşitul secolului al 19-lea. Până atunci oamenii se ştergeau la popou cu ce găseau şi ei, în funcţie de clasa socială din care făceau parte. Orăşenii foloseau ziare sau cârpe speciale, care, apoi, erau fierte şi puse la uscat. „Buda” era, de cele mai multe ori, construită afară din casă, pentru a nu modifica aerul …familiei. În vilele de la şosea, din centru şi în block-haus-urile moderne, de prin anii 30, locuitorii Bucureştiului aveau odăi anume amenajate pentru uşurare. Hârtia igienică românească începea să fie folosită cu succes, iar vânzările creşteau în fiecare an.

Vara cu lipanu’, iarna cu ziaru’

Hârtia igienică românească din perioada interbelică era mult mai groasă decât strănepoata ei din zilele noastre, dar se voia o noutate în materie care concura cu telefonul lui Bell sau cu aparatul de filmat. Prima fabrică de hârtie din ţară care a scos pe piaţă „curpapirul” a fost cea a fraţilor Schiell din Buşteni. Hârtia era bună pentru toată lumea, de la vlădică la opincă. Când îi trăsnea vreo cufureală prin tranşee, soldaţii români utilizau cu succes ziarele vremii, frunze de brusture, scrisorile de la iubite care s-au măritat sau foaia de înrolare. Foarte puţini se serveau de hârtia igienică. Poate doar gradele superioare. Păturile de mijloc şi de subsol ale societăţii foloseau substitute ale hârtiei. La ţară, românii se curățau exemplar cu frunze de porumb, ciocălăi, brusture (avea avantajul că frunza dezinfecta şi ameliora eventualele fisuri!).
Nea Lolică, moş zdravăn la minte, născut şi crescut în Otopeni, îşi aminteşte şi azi zâmbind vinovat pe sub mustaţă: „Noi ieream 8 fraţi, don’şoară. Şi buda una singură. Cân’ ne apuca cufureala, ce să facem? Ne căcam şi noi pă unde nemeream, să mă iertaţi dă indixcreţie! Uneori ne lua pă toți odată…că să transmite ca râia! Closetu’ avea doi pereţi dân tablă, da’ la spate, spre câmp, nu ierea nimica, bătea vântu’, ploia, ne ningea iarna. Ne ștergeam vara cu lipanu’, iarna cu ziaru’. Nu ca acum!”

Răzbunarea pe Stalin

La români, viaţa hârtiei igienice n-a fost uşoară de loc. Ce-a mai pătimit biata, nu mai ea ştie! O perioadă de declin suferită de hârtia igienică românească se pare că a fost cea din vremea comuniştilor, după anii ’50. Chiar şi orăşenii cu obrazul subţire, care îşi permiteau să achiziţioneze produsul, aveau în secret o plăcere perversă de a se curăța de caca cu stenogramele aleselor cuvântări publicate în gazetele peceriste şi mai ales cu chipul zâmbitor al tovarăşului Stalin. Era, poate, singura răzbunare pe care şi-o puteau permite cetăţenii sătui până-n gât de sărăcie, mizerie, cântece patriotice, arestări, canale şi urmăriri securistice.

„A adus hârtie igienică la alimentaraaaa!”

Prin anii ’80, când Ceauşescu dirija de zor destinele patriei socialiste multilateral dezvoltate, hârtia igienică a suferit un nou şoc. Deoarece se ordonaseră economii drastice, ea începuse să dispară de pe piaţă. Pe unii nu-i deranja faptul, deoarece ziare erau peste tot. Pentru alţii, însă, împuţinarea hârtiei igienice a constituit o adevărată dramă şi încercau să facă orice pentru a cumpăra „pe sub mână” un sul măcar. Era ca aurul! Atunci, pe lângă arhicunoscutele vorbe de pe buzele românilor: „s-au băgat pui la Crevedia”, „a venit oo în Amzei” sau „ie cârnaţi la Leonida”, s-a adăugat şi straniul anunţ: „a adus hârtie igienică la alimentaraaaa”. Aşa erau vremurile.

După ‘89, hârtia igienică a devenit vedetă, star de televiziune chiar. Ea a putut fi vizionată de populaţia revoluţionară chiar la televizor, în direct, când actorul Victor Rebengiuc, cu un gest memorabil, a trântit-o pe masă, ostentativ și curajos, îndemnându-i pe cei care au halit caca în epoca de aur să se ştergă la bot! Lucrurile s-au mai liniştit apoi. Noi, românii, ne-am maturizat, modernizat, practic am intrat în rândul lumii occidentale şi când a fost vorba de hârtia igienică. E de-ajuns să intri într-un supermarket, că te şi minunezi de oferta disponibilă. Găseşti ce vrei, de la cea mai groasă, sănătoasă și ieftină, care înlătură cu precizie orice urmă de murdărie, la cea mai fină, parfumată, în zeci de culori și imprimeuri. Și ne mai plângem că viața nu e roz…!

Dana Fodor Mateescu

Comments

comments

Despre edituramateescu

a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu, reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise. Editura îşi propune să ofere cititorilor lucrări variate din toate domeniile vieţii cultural artistice, cu accent pe calitatea scriiturii şi respectarea limbii române.