3.597

Cum o fi să fii miliardar?

Chiar dacă salariul mediu pe economie abia depăşeşte 150 de euro există destule persoane în România dispuse să scoată această sumă din buzunar, la fiecare 5 minute, pentru satisfacerea celor […]

Chiar dacă salariul mediu pe economie abia depăşeşte 150 de euro există destule persoane în România dispuse să scoată această sumă din buzunar, la fiecare 5 minute, pentru satisfacerea celor mai nebănuite capricii. Bogaţii. Oameni cu mulţi bani pe cărţile de credit şi în conturile bancare, oameni care-şi permit să cumpere orice de pe lumea asta. Sau aproape orice. 

O zi încărcată

Programul unui om de afaceri de mare succes din Bucureşti (sau un mafiot urban, dar cu veleități de aristocrat.) este foarte încărcat şi, uneori, abia are timp să-şi vadă soţia, copiii, nepoţii, câinele sau peștele preferat din acvariu. Un bogătan care se respectă are şoferi, secretare, frizer personal, manichiuristă, servitoare, bucătăreasă, grădinari, o persoană care îi face piaţa, adică îi cumpără de la „Delikateria” alimente 100% ecologice şi ce îi mai trebuie omului prin casă. La munte sau la mare, unde deţine vile impresionante, a angajat nişte argaţi ca să aibă grijă de acareturi.

Când are chef să bea un pahar de vin la Paris, la una dintre cele mai rafinate terase, o face, că nu-l oprește nimeni și nimic. Vrea să petreacă, discret, o noapte de vis cu o zână blondă, stropită cu frișcă și kile de șampanie? Formează doar un număr de telefon. Boierul modern se trezeşte, dis-de-dimineaţă, la 11.00, în vila lui cochetă, cu livingul cât un teren de fotbal și lift interior, construită după ultima modă, dă câteva telefoane, apoi intră în baia placată cu gresie roz, adusă tocmai din Italia, comandă specială pentru el. Face un duş, o gargară cu apă de flori, se bărbiereşte, îşi pufăie pe pielea educată cu parfum din cel mai scump, pune pe el un costum de firmă, sare în maşina lui de serviciu, (un Mercedes AMG, Audi Q 7, Bugatti sau, de ce nu, un Maserati) şi, dacă este în întârziere, își soarbe cafeaua la birou ori cu „partenerii de afaceri”, într-un club cu ştaif. O cafeluţă îmbunătăţită cu tot felul de „minuni” exotice şi aromatice, nu orice zeamă căcănie. 

După meetingul de afaceri, scoate telefonul şi își cheamă manichiurista, care vine direct la biroul lui cu trusa de scule la subsuară. Barosanul are probleme cu o bătătură afurisită. Specialista îi aranjează întâi unghiile de la mâini, aplică un tratament cu vitamine, un masaj uşor, apoi coboară la picioare. Iar masaj, iar tratament de excepție. Bătătura este oblojită cu creme speciale. Pedichiurista nu se foloseşte foarfeca, pentru că „nu mai e la modă”. Mânuiește cu precizie un aparat asemănător frezei dentare. Costul întregii operaţiuni, plus deplasarea: sare de 500 de lei. Cam cât ar trebui să dea, pe lună, o mamă obișnuită, pentru o grădiniță de stat, cu program prelungit.

Cu dobermanul la salonul de frumuseţe…

La prânz, bogătașului i se face foame. Mațele chiorăie la fel, indiferent de situația materială sau de banii din cont! Așa că secretara comandă prin telefon „ceva bun” de la un restaurant renumit din centru. Meniul: salată din fructe de mare, păstrăv la grătar şi apă Evian. După-amiază, barosanul semnează nişte contracte cu diverse firme şi brusc i se face poftă de o tartă cu fructe. O pune din nou pe secretară să comande prin telefon. El e ocupat. Într-o pauză, vorbeşte cu soţia la telefon. Aceasta îl roagă să ducă dobermanul la salonul de frumuseţe, pentru că i-au crescut revoltător unghiile. Are nevoie şi de un masaj înviorător, că e cam bleg de la o vreme. Şi pentru că tot se apropie vacanţa, iar ei vor pleca la Costa Rica pentru trei săptămâni, trebuie să-l cazeze pe patruped la un hotel de lux, situat în Bucureşti. Aici, o zi în regim de pensiune costă 20 euro, iar un apartament 35. Căţelul va avea de toate: televizor full HD, canapele de piele, jucării și…prieteni. N-o să sufere după stăpâni.

…și cu nevasta la SPA

Ca să arate bine și ea în concediu, soția băgătaşului zboară ca o ghiulea, într-un Merțan decapotabil, of course!, tot la salonul de frumuseţe și SPA, dar de data asta, la unul pentru oameni. Acolo, un sobor întreg de hairstiliști-specialiști o vopsesc, o tund, o coafează „de fițe”, o recondiționează, o masează, o epilează, apoi o împachetează în ciocolată și vin sec, vechi de 5 ani. E gâdilată, mângâiată, adorată. Apoi, are nevoie și de nițică bronzare, dar nu de orice fel, ci din aceea organică: 15 minute, 80 de lei! O bagatelă! Astfel înfrumusețată, dama nu uită să treacă și pe la manichiuristă, care îi aplică pe unghii nişte capsule French-color şi strasuri în formă de inimioară. Urmează o „consolidare” de unghie cu răşină și GATA: e ca la 24 de ani.  O viață în roz!

Răzvan Mateescu

Comments

comments

edituramateescu

Despre edituramateescu

a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu, reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise. Editura îşi propune să ofere cititorilor lucrări variate din toate domeniile vieţii cultural artistice, cu accent pe calitatea scriiturii şi respectarea limbii române.