23 August, o sărbătoare aruncată la Recycle Bin

Înainte de revoluţie, apropierea zilei de 23 August era aşteptată cu mult interes de întregul popor dornic să petreacă două zile libere la sfârşit de vară în cinstea Zilei Naţionale […]

Înainte de revoluţie, apropierea zilei de 23 August era aşteptată cu mult interes de întregul popor dornic să petreacă două zile libere la sfârşit de vară în cinstea Zilei Naţionale a României. Dacă 23 şi 24 picau în apropierea week-end-ului sau imediat după el şi te aveai bine cu şeful, puteai să te învărţi de 4-5 zile de relaxare, ca popa. Un alt aspect deloc de neglijat pentru trăitorii acelor „decenii de împliniri măreţe” era faptul că în ajunul aniversării acestei sărbători, se acorda mult aşteptata raţie de carne, mai ales celor din provincie: un kil şi jumătate de pui sau porc la alegere şi câte cinci ouă, dar nu oricum, ci la cozi interminabile. Prin anii ’80, măcelarii din piaţa de lângă magazinul Universal din Braşov aruncau fleicile de carne spre mulţimea flămândă, încă de pe 21 seara. Cine prindea, n-avea decât să plătească la ieşire. Şi totuşi, perspectiva celor două zile libere ne lumina ca prin farmec. Un alt bine adus de 23 august era că televizorul devenea, dintr-o simplă cutie de lemn şi sticlă, pe care stătea o vază şi un mileu brodat de mama soacră, un obiect viu din care răzbăteau acordurile fanfarei militare. Şi mai mare bucurie era pentru muncitorii scoşi din producţie cu multe săptămâni înainte de asta, pentru a participa la grandioasele spectacole. Unii învăţau să danseze tematic, cu ciocane în mâini, croitoresele de la APACA defilau şi ele cum puteau, cu mosorele, aţe şi flori, alţii se chinuiau să formeze din plăci colorate chipul Tovarăşului. Muncă, nu glumă, iar dacă cineva greşea pasul era luat la ochi şi bănuit de sabotaj. Ziua de 23 August se sărbătorea şi prin muncă, la uzinele cu foc continuu. Stahanoviştii, care depăşeau planul cu „n” la sută erau puşi apoi la Panoul de Onoare şi lăudaţi în şedinţe.

„Mă îmbătam criţă pentru partid”

De la primele ore ale dimineţii programul începea cu defilarea forţelor armate, tancuri, avioane, motociclete, veneau apoi muncitorii, studenţii, carele alegorice faraonice, elicoptere, Şoimii Patriei şi pionierii, întreaga Românie trecea colorată prin faţa „marelui bărbat” care dădea din mână plictisit. În programul TV de după-amiază era nelipsit filmul românesc „Valurile Dunării” cu Liviu Ciulei în rolul principal şi pe care mulţi dintre telespectatori îl învăţaseră pe de rost. Alteori vizionam „Noi cei din linia întâi”, „Am fost 16” sau „Pistruiatul” la ecranul de vacanţă. Din ritualul de sărbătorire a intrării României în sfera de influenţă sovietică nu lipseau serbările câmpeneşti în care ţăranii, muncitorii, intelectualii, sărbătoreau 23 august la iarbă verde şi din când în cănd transmiteau mesajele lor vibrante partidului şi iubitului său cârmaci. În acest răstimp îşi consumau raţiile perpelite pe câte un grătar, sudat la fabrică. De 23 august securitatea era în alarmă de gradul zero. În cazul unor mari aglomerări umane putea exploda oricând nemulţumirea, dar şi uneltitorii împotriva orânduirii erau mai uşor de „pescuit”. Astfel că fiecare se uita în urma lui înainte să dea pe goarnă ceva, iar unora începuseră să le crească ochi la ceafă. După-amiaza, parcurile Bucureştiului se umpleau de oameni veniţi să cinstească în felul lor 23 August. Mulţi ieşeau cu păturica la iarbă verde, se plimbau cu vaporaşul în Herăstrău, împodobit cu tricolorul sau se duceau în Pădurea Băneasa. La toate radiourile răsunau până seara târziu cântece patriotice, în care „Cel bun, cel drept, cel mare şi cel viteaz” era omagiat până li se făcea ascultătorilor greaţă. Toni are 16 ani şi e şmecher. I-a cumpărat taică-su un motoscuter de 4000 de euro şi pârâie cu el toată ziua pe la Lujerului. 23 august nu-l prea interesează. „Care eliberare? Ăăă, am învăţat la istorie, da’ parcă era vorba de sărbătoarea comuniştilor. La Recycle bin (gunoi) cu comuniştii, Fuck them!” Totuşi există şi oameni care suspină după timpurile acelea. Ion Vasile e pensionar azi şi a lucrat o viaţă ca electrician. Îşi aminteşte cu mare plăcere lăcrimând în spatele ochelarilor ieftini, cu o lentilă spartă: „Ehe, ce bine era! Abia aşteptam să vină vreo sărbătoare din asta, ca să ne scoată din producţie. Strigam ce strigam, dădeam din mâini şi gata. După manifestaţie lăsam steagurile şi pancartele cu chipu’ tovarăşului şi fugeam cu băieţii la bere, mâncam un mic, uneori ajungeam cu limba pe piept acasă. Mă îmbătam criţă pentru partid. Nevastă-mea nu se supăra pentru că îi aduceam o floare din plastic de la defilare. Are colecţie.” (Dana Fodor și Răzvan Mateescu)

Comments

comments

Despre edituramateescu

a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu, reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise. Editura îşi propune să ofere cititorilor lucrări variate din toate domeniile vieţii cultural artistice, cu accent pe calitatea scriiturii şi respectarea limbii române.