Coroiu, haiducul nălucă – spaima Moldovei

Prin anii 30, primele pagini ale ziarelor erau invadate de articole despre un anume Coroiu – tâlhar la drumul mare. Celebritatea şi-a câştigat-o în urma deselor jafuri cărora le cădeau […]

Prin anii 30, primele pagini ale ziarelor erau invadate de articole despre un anume Coroiu – tâlhar la drumul mare. Celebritatea şi-a câştigat-o în urma deselor jafuri cărora le cădeau victime mai ales negustorii. Sătenii din comuna lui natală i-au compus chiar un cântecel: „Să trăieşti Gheorghe Coroi/ Că ai grijă şi de noi/ că iei bani de la ciocoi/ Şi ne-ajuţi azi la nevoi…”

Banditul s-a născut în anul 1911 în comuna Durneşti judeţul Botoşani. Oamenii care l-au cunoscut povesteau despre el că avea o fire iute, energică şi o minte inventivă. Iubea cinstea şi dreptatea şi îi ura pe răufăcători. Visul lui era să devină jandarm. Chiar a discutat într-o zi acest lucru cu şeful legiunii de jandarmi din zonă, col. Alexandru Manoil, care i-a promis că îl va lua în evidenţă şi îl va chema la el. În primăvara anului 1930, viaţa lui Coroiu a început să se schimbe. La 19 ani se căsătoreşte cu o fată frumoasă, Hareta. La scurt timp după cununie, tânărul află cu stupoare că şeful postului din comună, plt. maj. Agrigoroaie, i-a făcut avansuri deocheate proaspetei sale soţii. Odată s-a înnegrit Coroiu la faţă! Hareta a încercat să-l reţină, de frică să nu facă vreo prostie. Omul n-a vrut să o asculte şi s-a dus la plutonier să-i ceară socoteală, însă în mod civilizat. Acesta, văzând că un flăcău de 19 ani îi reproşează lui, care avea orice femeie din comună, chiar măritată fiind, s-a gândit la o răzbunare mişelească. Ajuns acasă, tânărul, în naivitatea lui, a crezut că şeful de post îi va lăsa nevasta în pace. Nici vorbă.

După o săptămână, pe când se afla la iarmaroc, jandarmul s-a legat iar de Hareta. Femeia a scăpat doar cu fuga. Când a venit bărbatul ei, n-a mai rezistat şi i-a povestit tot. Înfuriat, Coroiu s-a dus la post şi, de data asta, l-a amenințat pe jandarm: „Dacă vă mai legaţi de nevasta mea, am să vă reclam la şeful dvs. domnu’ colonel Manoil, pe care îl cunosc foarte bine. Am fost în audienţă la dânsul şi nu peste multă vreme voi deveni şi eu jandarm.” Cei de faţă, în frunte cu şeful de post, au izbucnit în râs. Apoi, Agrigoroaie i-a explicat tânărului, că dacă vrea să devină jandarm trebuie să reziste la un „tratament special”. Acesta i-a tras „reclamantului” o bătaie soră cu moartea, spre deliciul tuturor jandarmilor din post. Din acele clipe, pentru Gheorghe Coroiu au urmat zile şi nopţi cumplite de suferinţe şi zbucium. Zilnic era chemat la postul de jandarmi, unde şeful şi ajutoarele lui îi aplicau a acel „tratament special”. Pentru că lui Agrigoroaie îi căzuse cu tronc nevasta lui Coroiu, dar şi pentru că acesta l-a ameninţat că îl va reclama la şeful legiunii din Botoşani, s-a folosit de decesul natural al mătuşei lui Coroiu, ca să-l înfunde. Bătrâna, pe nume Elena Apetrei, de 68 de ani, murise de curând. Şeful de post nu a chemat medicul legist ca să constate moartea femeii, ci l-a arestat direct pe Coroiu, sub acuzația de „omor calificat”. Tânărul a fost bătut cu bestialitate ca să recunoască fapta. Dar a rezistat. N-a spus nimic. Știa că șeful îl torturează special, ca să zică orice, chiar să recunoască o crimă, care n-a avut loc niciodată. A doua zi „ucigaşul”, cu un dosar contrafăcut, urma să fie prezentat Parchetului de la Botoşani. Simţind că îi vor rămâne oasele în puşcărie, nevinovat, omul a hotărât să evadeze din post şi să ia calea codrului, urmând apoi să-şi facă singur dreptate şi să se răzbune pe jandarmii care îi înscenaseră omorul. Profitând de faptul că jandarmul care îl păzea s-a întors cu spatele, i-a înşfăcat acestuia puşca şi l-a obligat să intre în celulă. După ce a închis zăvoarele Coroiu i-a zis plin de scârbă: „M-aţi crezut prost, ai? Sunteţi nişte nemernici! N-a fost de ajuns că m-aţi chemat la post în fiecare zi şi m-aţi bătut ca pe hoţii de cai, ci v-aţi murdărit conştiinţa înscenându-mi o crimă. Voi sunteţi adevăraţii criminali. Pentru tortura şi chinurile la care m-aţi supus o să plătiţi cu vârf şi îndesat.” Spunând acestea, tânărul a plecat lăsând arma în post, dar luând cheile în buzunar. S-a ascuns în pădure. Jandarmii erau disperaţi. Nici după o lună nu l-au prins, nici chiar după un an, în ciuda eforturilor. În schimb, Coroiu a fost cel care i-a prins pe fiecare dintre torţionari, punându-şi în practică răzbunarea. Primul a fost şeful de post, care a mâncat o mamă de bătaie, de a zăcut trei luni pe patul de spital. Ceilalţi jandarmi s-au ales şi ei cu bocanci în gură și-n ficați, însă, spre deosebire de şeful lor, au stat numai câte o lună în spital. Între timp, dosarul privind crima a fost promovat la tribunalul din Botoşani, iar Coroiu a angajat un avocat isteţ, cu ajutorul căruia a fost achitat. S-a întors apoi, liniştit, în sat lui. Aici avea să afle că iubita sa soţie l-a înşelat, totuși, cu şeful de post. Bărbatul i-a surprins tocmai când se zbenguiau în patul lui conjugal. Cei doi au fost ologiţi de Coroiu, care, după această faptă, a luat definitiv calea haiduciei, cu sufletul zdrobit. A strâns în jurul său o ceată de nemulţumiţi din partea de Nord a Moldovei, care au format ulterior „Banda lui Coroiu”. Pentru că ura boierii şi arendaşii care storceau vlaga săracilor, Coroiu a început să-i jefuiască şi, o parte din bani, să-i împartă amărâţilor. În periada 1932 – 1935, ceata lui Coroiu a „vizitat” peste 70 de bogătani din zonă, însuşindu-şi mari sume de bani şi obiecte de valoare. Deveniseră celebri. Ziarele scriau numai despre bandiţii lui, iar autorităţile nu mai ştiau cum să îi prindă. Cu toată ura împotriva jandarmilor, care îi făcuseră atâta rău, Coroiu nu ucisese nici unul. Nu voia vărsare de sânge. În locul acţiunii violente, el prefera viclenia şi înscenarea. Era maestru în arta deghizării. Azi își lipea o mustață roșcovană și-și picta pistrui pe obraz, mâine se înnegrea tot, de arăta ca un țigan autentic, păcălindu-i pe toți. Pentru că se deplasa rapid dintr-un loc în altul, ziarele îl numeau „haiduculul nălucă” sau „spaima Moldovei”.

Dana si Razvan Mateescu (sursa: comisarul Traian Tandin)

Comments

comments

Despre edituramateescu

a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu, reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise. Editura îşi propune să ofere cititorilor lucrări variate din toate domeniile vieţii cultural artistice, cu accent pe calitatea scriiturii şi respectarea limbii române.