Criminal de polițiști

Prin 1945, ziarele importante din România anunţau populaţia despre faptele celui mai temut criminal al vremii, un sas din Transilvania, numit Silber Schmidt. Împreună cu banda lui, ucidea cu sălbăticie orice poliţist sau gardian public care apărea pe străzile Bucureştiului, spărgea bănci şi magazine cu bijuterii. Lumea intrase în panică, aproape nimeni nu mai ieşea seara pe străzile Capitalei de teama de a nu se întâlni cu criminalii. Poliţiştii, ştiindu-se şi ei urmăriţi, circulau numai în grupuri. Era de rău!

Cine eşti, dumneata, Herr Silber Schmidt?

De la numele Silber Schimdt i s-a tras porecla „Argintaru” (Silber înseamnă „argint” în limba germană). Bărbatul se născuse în Transilvania, în anul 1920. Făcuse parte din corpul militar nazist „Dirlewanger”, alcătuit de Himmler personal. Acest corp cuprindea condamnaţi la moarte sau la închisoare pe viaţă, adunaţi din toate temniţele şi lagărele germane, cărora li se promisese libertatea în schimbul unor acte de „bravură” pe frontul de Răsărit.

Miile de criminali deveniţi soldaţi, antrenaţi special pentru lupta pe viaţă şi pe moarte, nu aveau nici o altă şansă decât să ucidă cu bestialitate şi să meargă doar înainte, pentru că în spatele lor veneau trupele de Poliţie Militară, care-i lichidau dacă încercau să se retragă sau să evadeze cumva. Argintaru’a fost şi el soldat într-un lagăr de prizonieri englezi, unde a ieșit în evidență prin violenţă şi cruzime. Apoi a fost trimis pe frontul de Răsărit, unde s-a specializat în uciderea soldaţilor ruşi. După capitularea Germaniei hitleriste în 1945, Silber Schmidt a fugit în Transilvania cu speranţa că i se va pierde urma. S-a deghizat în căpitan al armatei SUA, având acte furate. Cunoştea limba engleză, învăţată cândva în lagărul german. În România el se dădea drept american de origine, trimis aici pentru supravegherea îndeplinirii armistiţiului de după 23 august 1944. Însă Argintaru’ se ocupa de cu totul alte treburi…

Bandiţii erau eleganţi și parfumaţi

Cum a ajuns în România, falsul căpitan american şi-a organizat o bandă de spărgători internaţionali, rafinaţi, culţi, dar trecuţi prin lagăre, creaturi odioase în stare să-şi ucidă propria mamă cu zâmbetul pe buze şi ascultând Mozart. Erau îmbrăcaţi elegant, foloseau un parfum de bună calitate, aveau întotdeauna bani mulţi la ei, vorbeau frumos. Şi când omorau erau extraordinar de respectuoşi, mai că le venea să-şi ceară iertare pentru „deranj”. Înfricoşătoarea bandă excela însă prin sălbăticie. Atunci când întâlneau vreun poliţist (Silber Schimdt avea mare ură pe ei) îl chinuiau până ce acesta îşi dădea duhul. Timp de un an de zile au omorât 12 poliţişti şi trei gardieni publici. Aceştia au fost găsiți plutind pe apele Dâmboviţei, tăiaţi, împuşcaţi, mutilaţi, cu ochii scoşi din orbite, lăsaţi să atârne. Erau aproape de nerecunoscut.

Intră în scenă comisarul Alimănescu

În afară de asta, în fiecare săptămână avea loc câte un jaf armat asupra celor mai importante bănci din Bucureşti. Nimeni nu scăpa de rafalele bandiţilor, iar bunurile furate de ei din marile magazine dispăreau fără urmă. Toţi comisarii care au încercat să-i dea de urmă lui Silber s-au lăsat păgubaşi nereuşind să pună mâna pe el. În cele din urmă a intrat în joc temuta echipă a comisarului Eugen Alimănescu. Misiunea de a anihila această bandă sângeroasă era dificilă. De la începutul investigaţiilor, comisarul a constatat că bandiţii foloseau numai pistoale automate din dotarea armatei germane, fiind trăgători extrem de experimentaţi. Dar prea multe date despre ei nu avea. Nici un informator din lumea interlopă nu era capabil să dea vreo relaţie, cât de cât utilă, în legătură cu aceşti bandiţi eleganţi. Se temeau. După cercetări la locurile spargerilor sau în imediata apropiere a zonei unde se înfăptuiau odioasele crime, Alimănescu a început să strângă probe despre asasini. Şi-a dat seama că erau dezertori din fosta armată germană, care se ascundeau la noi în ţară. Această ipoteză s-a dovedit mai târziu a fi corectă. În faţa unor astfel de indivizi, echipa lui trebuia să ia cele mai precaute măsuri.

Spargerea de la magazinul „Sora”

Și, iată că spre sfârşitul lunii august, 1945, Silber Schmidt intră iar în acţiune. Era noapte când un gardian public vede că la magazinul „Sora” din Calea Griviţei nişte necunoscuţi, îmbrăcaţi foarte elegant, încarcă un camion cu încălţăminte de lux. Uitându-se mai cu atenţie şi cu fereală, ca să nu fie descoperit, gardianul observă în apropiere şi un magazin de bijuterii, care tocmai fusese jefuit. Omul telefonează imediat la poliţie şi anunţă spargerea. Echipa lui Alimănescu, compusă din opt poliţişti, demarează rapid spre locul faptei, surprinzând în flagrant-delict banda lui Herr Silber Schmidt. Dar acesta nu se vedea printre ei. S-a încins o luptă, care a durat mai bine de o oră. Tâlharii au fost prinşi în cele din urmă. Dar tocmai când poliţiştii le puneau cătuşele, apare un Jeep american, cu scrâşnet de frâne, purtând însemnele armatei SUA. Opreşte în faţa magazinului. Era Silber Schmidt-Argintaru’ care încerca printr-o diversiune, ce e drept destul de reuşită, să-şi salveze camarazii. „Sunt cetăţean american, ofiţer al armatei SUA, vă ordon imediat să eliberaţi aceşti oameni pentru că sunt în misiune! Altfel, veţi avea de suferit!” a încercat el să-i trombonească pe poliţiştii români. Pe Alimănescu însă nu-l puteau păcăli o legitimaţie falsă şi nişte haine ofiţereşti. Aşa că a rămas atent, gata pe poziţie. Nu le-a dat drumul infractorilor.

Capturarea lui Argintaru’

Şi nu a greşit, pentru că din Jeepul american au început să se tragă focuri de armă. Un poliţist, Gică Bălacu, a fost grav rănit la plămâni, iar criminalii anihilaţi, unul câte unul. Zăceau toţi în bălţi de sânge. Argintaru’, care n-a mai putut să scape de data asta, a fost arestat. Urma acum să fie trimis în faţa Curţii Marţiale, care trebuia să-l condamne la moarte. Dar într-o noapte, el a reuşit să evadeze din beciurile poliţiei. Santinelele l-au văzut imediat şi l-au somat să se predea. Her Silber Schmidt n-a vrut să se supună, așa că a fost împuşcat mortal. În acest mod s-a încheiat unul dintre cele mai dificile cazuri rezolvate de comisarul Alimănescu şi echipa lui. (Editura MATEESCU)

Comments

comments

Despre edituramateescu

a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu, reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise. Editura îşi propune să ofere cititorilor lucrări variate din toate domeniile vieţii cultural artistice, cu accent pe calitatea scriiturii şi respectarea limbii române.