Limbajul hoților din buzunare

În mijloacele de transport în comun, hoţii de buzunare acţionează în gaşcă. Fiecare membru are rolul lui precis. De multe ori există legături de rudenie între ei. Ca aspect exterior, […]

În mijloacele de transport în comun, hoţii de buzunare acţionează în gaşcă. Fiecare membru are rolul lui precis. De multe ori există legături de rudenie între ei. Ca aspect exterior, infractorii sunt, în majoritatea cazurilor, îmbrăcaţi elegant, pentru a nu bate la ochi, îngrijiţi, bărbieriţi proaspăt, tunşi. Uneori se dau cu parfumuri tari, îşi ung părul cu gel, poartă pantofi cu tocuri înalte, îmbracă geci de piele neagră. Se cunosc, însă, după ochi. Le scapără în toate părţile, focuri vii, neliniştite, caută, cercetează, se asigură…

 Gineală la portofele, bro!

De ce fură? „Motivaţiile” lor sunt legate de sărăcie, copii mulţi în bătătură sau lipsa unui loc de muncă. În realitate, însă, este vorba de o catogorie infestată de „microbul furtului”, transmis din generaţie în generaţie, ca un veritabil meşteşug. „Ginesc fraierii” cu portofele, cât ai clipi. Când îşi vâră mâna în buzunarul „husănilor” o acoperă cu un obiect, sacoşă, pungă, haină, ziar sau căciulă.

Depistarea respectivului este uşoară, atunci când lucrurile ţinute de el în mâini nu-şi găsesc rostul, în raport cu anotimpul sau vremea din ziua aceea. După furt, portofelul va fi înmânat altuia, care la rândul lui, îl va da mai departe. Niciodată nu va fi găsit la cel care l-a furat primul. Un alt mod de recunoaştere a hoţilor de buzunare se bazează pe observarea gesturilor tipice, pe care le fac în staţiile aglomerate, înainte de sosirea autobuzului sau tramvaiului. Ei execută câteva mişcări din încheietura mâinii necesare pentru încălzirea articulaţiilor, tendoanelor şi punerea sîngelui în mişcare. Contează foarte mult fineţea cu care vor „opera”. Înainte de acţiune hoţul este tensionat. Starea i se citeşte imediat pe faţă, care devine când roşie, când palidă. Se uită în toate părţile, zâmbeşte fără motiv, îşi trece mâna prin păr, se şterge cu batista, în timp ce-şi freacă încontinuu degetul arătător de police. Membrii bandei îşi fac semne discrete între ei, iar când apare autobuzul se împrăştie printre călători. Cel mai important mijloc de recunoaştere a lor îl reprezintă limbajul inconfundabil pe care îl folosesc. Cetăţenii care aud astfel de cuvinte în preajma lor trebuie să se pună în gardă!

După o experienţă bogată în serviciul judiciar al IGP, comisarul Traian Tandin, a scris un „Vocabular al infractorilor”, apărut la editura Paco. Imediat după publicarea lui, autorul a fost contactat de profesori ai facultăţilor de filologie din ţară, pentru a edita un curs cu această tematică. Un astfel de limbaj a fost descris şi de poetul vagabond, de origine franceză, Damon Runyon. Iată cam ce ar putea discuta doi hoţi de buzunare într-o staţie aglomerată:

– Oglindeală la nicovală!, zice primul.

– Bufet lustruit, uşchi legătură, şalupe cu scârţ?, întreabă al doilea.

– Nexam, covrigi pe clapă! i se răspunde.

– Husăn cu feştilă, glicerină-n parlament, spital cu răsuflători lux, saftea la căldură! Servit?

– Geană de mahăr! Servit!

– Salt la maimuţă, mumie cu coviltir, mărar pe şanuri, moară galbenă, lămâi berechet!

– Măcănitoare la mesadă, faţadă de limonadă?

– Ovăz! Clift de şmotru, purtător păscut!

– Geoană la Trotinetă, cântare la muialii, doniţa jos!…

Pălăria, părul de pe picioare şi banii

Conversaţia de mai sus, dintre distinşii ciorditori, s-ar traduce, cu aproximaţie, cam aşa:

– Frate, priveşte, discret, în spatele tău!

– Care-i victima? Tipul care arată bine hrănit, fără cravată şi poartă pantofi cu toc?

– Nu te-ai orientat bine! Tipul care fumează, este băut, are buzunarele largi la palton, e deschis la nasturi şi i se vede portofelul în buzunarul interior! Ăsta e o victimă sigură. Tu îl vei fura, ai înţeles?

– Bravo! Ai ochi buni, de hoţ mare!

– Eu voi fura din poşeta femeii distrate. E elegantă. Poartă pălărie, are păr pe picioare, ceas de aur la mână şi foarte mulţi bani…

– De acord, dar să fim atenţi. Nu cumva femeia aia cu ochelari ne filează?

– Nici vorbă. Este o fraieră. Nu o duce mintea.

– Atenţie! Vine autobuzul, să trecem la treabă! În cazul unui eşec, nici unul nu scoate o vorbă. Nu ne cunoaştem!

Din vocabularul infractorilor…

Poliţiştii consideră că multe furturi, spargeri, tâlhării, violuri şi chiar crime ar putea fi prevenite dacă victimele, cunoscând acest „vocabular” al infractorilor, şi-ar lua măsuri de protecţie, încă din momentul când aud astfel de cuvinte. Învăţaţi câteva expresii utilizate de hoţii de buzunare aflaţi „pe teren”. „Coajă” înseamnă portofel. „Ploscă”- geantă, „lămâi”- bani, „moară”- ceas, „spital”- palton, „căldură”- buzunar interior al hainei, „caraimane”- buzunare exterioare, „nicovală”- spate, „semanţ”- buznarul din spate al pantalonilor, „fulg”- borsetă, „scafă”- mână, „lustră”- pălărie, „mahăr”- şef, „muialii”- poliţişti, „glicerină”- băutură, „măcănitor”- distrat, „arhiepiscop”- persoană cu mulţi bani, „usturoi”- atenţie, „anunţ”- taxi, „trompetă”-maşină, „piper!”- nu ţine!, „şalupe”- pantofi, „boboci!”- îl atacăm!, „pătrat”- staţie, „luminator”- magazin, „papură”- pericol mare, „sirop”- victimă, „oţet”- şmecher, „parlament”- crâşmă, „limonadă”- informator, „lăptar”- om de ajutor. (E.M.)

Comments

comments

Despre edituramateescu

a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu, reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise. Editura îşi propune să ofere cititorilor lucrări variate din toate domeniile vieţii cultural artistice, cu accent pe calitatea scriiturii şi respectarea limbii române.