Valentin Uritescu, un om bun ca o pâine de casă

Mărturisesc că prima dată l-am văzut pe actorul Valentin Uritescu în serialul „Lumini și umbre”, al lui Andrei Blaier. Eram mică, dar l-am îndrăgit imediat pe sergentul Șaptefrați și așteptam […]

Mărturisesc că prima dată l-am văzut pe actorul Valentin Uritescu în serialul „Lumini și umbre”, al lui Andrei Blaier. Eram mică, dar l-am îndrăgit imediat pe sergentul Șaptefrați și așteptam sâmbetele, ca și câinele lui Pavlov, să înceapă serialul. Apoi, a revenit în viața mea odată cu Domnișoara Aurica, în rolul lui Gică Hau-Hau, pe care l-a interpretat minunat de real și de dureros. Îmi aduc aminte că știam pe de rost unele din replicile din film (Moarte pomanagiiloooor!…Cumpărați galoșul american, domnilor! Luați Universuuuul! Luați Universul!…etc.) și acum, când scriu cu drag despre el, îmi sună vocea lui în urechi. (între timp mi-am cumpărat filmul, așa că am avut vreme să le reînvăț) Nu sunt critic de filme, departe de mine această idee și nici nu mă erijez în a face comparații și afirmații academice care strepezesc dinții și spiritele, eu scriu doar ce simt față de Valentin Uritescu, actorul. Nu cred că a existat vreun film în care a jucat el și totul să nu-mi fi mers direct în suflet. A deschis o ușiță și a intrat. N-a mai plecat. Sunt „mobilată” cu mulți oameni dragi ai teatrului și filmului românesc, foarte mulți, și chiar mi-e bine cu ei. În inima mea stau cuminți la căldurică și nu se ceartă deloc: Toma Caragiu și Octavian Cotescu, Marin Moraru, Răzvan Vasilescu, Maia Morgenstern, Natalie Ester, Cosmin Sofron, Silviu Biris, Gheorghe Dinică, Mircea Albulescu, Amza Pellea, Olga Tudorache,Oana Daiana Pellea, Dorina Chiriac,Tamara Buciuceanu, George și Mihai Constantin, Radu Beligan, Ștefan Iordache, Gina Patrichi, Tora Vasilescu, Birlic, Valentin Teodosiu Valentin. Și încă sute! Plus regizorii!

Sergentul Saptefrati.

Pe Valentin Uritescu îl simt ca pe cineva extrem de apropiat și, dacă ar fi acum lângă mine (dar cred că e!) l-aș îmbrățișa ca pe tata, când mi-e dor. De curând, l-am întâlnit sus,…pe rafturile unui supermerket din București. Îmi zâmbea frumos și cald, și timid, așa cum numai el știe s-o facă. Am pus mâna pe carte, căci o carte era, – doar nu credeați că s-a cocoțat actorul meu în rafturi și făcea cu ochiul omenirii! – și am pus-o în cărucior alături de fiul meu: „Uite, e domnul Uritescu, cel care-i face vocea lui Bucșă al tău, de la filmul Mașinuțe!”- i-am zis. Piticul de 4 ani a luat cartea, a studiat-o nițel, apoi mi-a spus: „Să-mi citești și mie, da?! Scrie și de mine în ea?” Eu am „halit-o” pe nerăsuflate în două zile. Mi-a făcut bine. N-am putut s-o las. Apoi, l-am găsit pe nea Vali (cum îi zic prietenii) pe Facebook. Are cont, cum să nu?! Așa ne-am cunoscut. Cu ajutorul lui Bogdan, fiul lui, am reușit să comunicăm și să discutăm întâi la telefon, apoi prin Internet. Și iată că am reușit să alcătuiesc un text despre el, (așa cum am vrut eu, fără restricții de pagină, reclame, idei „geniale” de-ale redactorului-șef!… sau alte chichițe gazetărești!) despre viață și teatru, despre bucurie, iubire, tristețe și puterea de merge mai departe, înainte, înainte, înainte.

Când urci pe scenă, ai sau n-ai vocație. Dacă nu ai, trebuie să fugi cât mai departe!”

Pentru Valentin Uritescu a fi actor înseamă a jertfi mult din OMUL care e. L-am lăsat pe el să spună mai bine decât mine: „Când urci pe scenă nu se cheamă că îți faci datoria. Aici, ai sau n-ai vocație. Și dacă nu ai, trebuie să fugi cât mai departe! Voi nu știți chinul îndurat, de forța pe care trebuie s-o găsești în tine pentru a-ți birui slăbiciunile și inconștiența în care trebuie să intri, pentru a păși pe scândura scenei, ca o jertfă. Da! Meseria mea este grea și de multe ori umilitoare. Când intri în teatru trebuie să-ți lași la poarta lui durerile și bucuriile, ori să fii capabil, în funcție de rol, să-ți poți transforma bucuria în tristețe, și durerile, și boala în bine și sănătate. Este dificil, dar asta nu înseamnă că a fi actor e meseria cea mai grea dintre toate. Păi, atunci ce să mai zicem de Enrico Fermi, fizicianul italian care a construit primul reactor atomic, muncind în radiații? Îmbolnăvindu-se de cancer a primit vestea cu seninătate, lucrând în continuare și descoperind fisiunea nucleară, pentru care a primit Premiul Nobel. A murit imediat după aceea. Ori de medicul care și-a inoculat, lăsându-se înțepat de țânțarul, care purta bacteria malariei, chestie descoperită de el, și care a murit în cele din urmă? Prin jertfa lui, câtă omenire a fost salvată? Azi se poate folosi vaccinul realizat de el. Așa că, tăticu, ia mai lăsați-mă cu teatrul ăsta! Cât trebuie să jertfesc din omul care sunt? MULT! Dar tot prin teatru eu mă pot ascunde de lume, ceea ce este o mare perversitate.”

„Mă simt sudat de Valeria, ca siamezii”

„De o săptămână filmăm în satul Soarș (pe românește „noroi”) într-un ritm cum n-am mai cunoscut niciodată. Caniculă. Hainele, îmbibate de sudoarea ce se evaporă, sunt albite de soare și plotojite cu pământ. Le spăl cam la două zile. Suntem cazați la Mediaș. În afară de slănină, napolitane, biscuiți, rahat tare ca piatra, ouă și pâine neagră, nu se găsește de mâncare mai nimic. Kilogramul de pepene roșu este 10 lei. Seara, când venim, fac un duș și mănânc o felie babană de pepene cu pâine, după care mă prăbușesc în pat. Și asta zilnic. Două momente sunt dificil de trecut: seara, când dau jos tona de haine umede, și dimineața, când trebuie să le îmbrac încă umede și împuțite…Bonetă, cască, centură, raniță, sac de merinde, cămașă, bluză…toate ude, bocancii, moleterele, obielele, pantalonii, chiloții, le-ntind pe unde pot, pentru a se usca, apoi intru la duș.” (amintiri din timpul filmărilor la „Noi, cei din linia întâi”, fragment din cartea „Așa sunt eu, prost”) Când e plecat în turnee lungi și obositoare, departe de țară, Valentin Uritescu poartă cu el doar jumătate din suflet, așa cum sunt inimioarele acelea din aur, care se rup în două la mijloc: „una e cu mine mereu, cealaltă e la tine, pentru totdeauna”. În pauze, se gândește cu dor nespus la soția și fiul lui, rămași acasă: „Valeria și Bogdan…Ce mult le-ar fi plăcut să vadă și ei ce văd eu și ce păcat că nu sunt și ei cu mine. Adorm cu Valeria în minte. Și când te gândești câte certuri s-au stârnit între noi în atâția ani de când suntem căsătoriți (45 n.r.) și cu toate astea mă simt sudat de ea, ca siamezii…Numai așa îmi explic de ce, ori de câte ori mă bucur de ceva sau manânc ceva bun, sau văd ceva frumos, întotdeauna mai întâi gândul îmi zboară la ea: poate i-ar plăcea și ei…s-ar bucura și ea să vadă ce văd eu…”

Valentin Uritescu alaturi de fiul sau, Bogdan.

Vine-al nostru!

Valentin Uritescu e un om fericit. Și simplu și bucuros de fiecare clipă trăită sub un soare mieriu și iertător. Iubirea publicului e prezentă aproape zilnic în viața lui. Pe scenă, pe stradă, în troleibuz sau la piață. „Nu fac pe interesantul, eruditul, deșteptul, felul meu de-a fi este plin de simplitate, franchețe, ba sunt de multe ori și prost, așa că vă rog permiteți-mi să vă zic cum se manifestă dragostea publicului față de mine, cum o simt și prin ce. Sunt un actor care l-am jucat pe gropar, nu pe Hamlet. Mai mulți oameni simpli, nu eroi. Nu m-am sfiit să prezint 5 ani emisiunea Viața Satului de la TVR, pentru că sunt de acolo: țarină, țăran, țară. Eu merg de trei ori pe săptămână la piață, în Obor. Cum apar, aud:

– Vine al nostru!

Orice cumpăr, mă trezesc cu câte un cartof în plus la cântar „din partea producătorului”.

– Luați și ceapa asta!, spune țăranul care vinde.

Să vă mai povestesc: eram la Brăila, într-un concediu. Și m-am trezit cu un crescător de vite, că vine și-mi aduce o pulpă de vițel de 15 kg.

– Nu-mi trebuie, zăăău, vă roog!, i-am zis eu.

– Cum să nu-ți trebuiască?, insistă omul.

– De ce faceți treaba asta?, întreb eu.

– Că așa „vrea” mușchii mei!, vine și răspunsul.

Așa că am luat pulpa, am ascultat mușchii…

„Sunt oțelar și vreau să beau o bere cu tine!”

„La Piatra-Neamț, în „Răfuiala”, am jucat un personaj uluitor, de o forță dramatică ieșită din comun: Giles Overeach. Am luat premiul de interpretare pentru el. Ei bine, după un spectacol, era vară, mă aștepta un om solid. Nu-l cunoșteam. M-am și speriat puțin. Cum m-a văzut, m-a și prins de umeri:

– Dom le actor, vreau să bem o bere împreună, ca de la egal la egal. Am stat în rândul întâi și te-am văzut cum te scăldai în sudoare. Ai o meserie grea, ca și a mea. Sunt oțelar și vreau să beau o bere cu tine!

Și m-am dus…Să știți că pentru mine, berea băută cu acel om puternic a însemnat mai mult decât premiul de interpretare.”

Pe scândura scenei, primul rol jucat de Valentin Uritescu a fost unul nesemnificativ: Silviu Totea din piesa „Costache și viața interioară”, de Paul Everac, unde a avut doar 7 replici. În film, a debutat exploziv cu rolul Sergent Șaptefrați Vasile, din serialul de televiziune „Lumini și umbre” de Titus Popovici, în regia lui Andrei Blaier. Uritescu intră cu acest rol în categoria din care fac parte Ștefan Ciubotărașu și Grigore Vasiliu Birlic… scria Ecaterina Oproiu într-o notiță care se intitula „Foaie verde Șaptefrați”.

„De peste 30 de ani urc pe scenă bucșit de pastile, autosugestionându-mă că sunt bine!”

Nu mulți știu că Valentin Uritescu suferă de o boală degenerativă, care îl chinuie de ani de zile. Asta n-a însemnat că nu și-a jucat rolurile până la capăt, că n-a dat TOTUL din el pe scenă sau în filme. „Actorii sunt oameni ca toți oamenii. De multe ori, însă, au un caracter histrionic. Sunt tarați și plini de povești. Nu întotdeauna când ești bolnav faci rolul bine. Clovnul gropar din Hamlet mi-a ieșit la Londra bine, pentru că „esența clovnului, de-a râsu-plânsu” devine, în situația în care te găsești, un fel de destrăbălare a suferinței. Cine citește cartea mea „Așa sunt eu, prost” va afla mai multe. De altfel, de peste 30 de ani, eu urc pe scenă bucșit de pastile, autosugestionându-mă că sunt bine, că sunt O.K. Nu e ușor! În facultate aveam un coleg cu un picior mai scurt. Avusese un accident. Ei, bine, Viorel avea la Mișcare Scenică nota 10! Trageți de aici ce concluzie vreți. În Logică există un procedeu numit „Argumentum ad Hominem”, pe care mulți îl folosesc atunci când, într-o dispută ori competiție, sunt puși în inferioritate de cineva bolnav sau cu vreun defect. Atunci ei argumentează: Tu ai luat 10 la Bacalaureat, fiind tuberculos? Oameni buni, necazurile, boala, nu aleg! Cad pe capul celor talentați, dar și îi lovesc și pe cei mai puțin talentați, așa că nu toți „își fac datoria” genial.”

„Eu sunt îngropat în Câmpul Pâinii…”

Omul simplu, Valentin Uritescu, se simte cel mai bine acasă, pe meleagurile natale, acolo unde a deschis ochii pentru prima dată la minunile din jur, acolo unde a plâns şi a râs, acolo unde a căzut prima dată, învățând să meargă, ținându-se de mâinile mamei. „Daaa, acolo la Vinerea. Sunt apărat de răul de dinafară din lăuntru, la Vinerea mi-e bine. Sub părul de lângă bucătăria de vară şi aripa protectoare a bisericii, am simţit prezenţa LUI Dumnezeu. Toate acestea sunt descrise de mine în cartea, la care cu emoţie lucrez acum. Cât despre iubirea de ţară, spre dispreţul celor care nu înţeleg lucrul acesta şi, fără să exagerez, vă spun că eu sunt îngropat ACOLO, în Transilvania mea, în Câmpul Pâinii, unde m-am născut, pământ al ţării mele. Până în mărul lui Adam! Şi orice ar fi, acolo vreau „să mă petrec”…

„Când îl ascult pe Dumitru Fărcaş, cu taragotul lui, mi se frânge inima, m-aş tot duce…”

Iubeşte muzica populară autentică, Grigore Leşe, Ion Bocşa, Ionuţ Fulea, Veta Biriş, Valeria Arnăutu. Îi place şi muzica lăutărească interpretată de Fărâmiţă Lambru, Marcel Budală, Gabi Luncă, Romica Puceanu. „Ei sunt pe sufletul meu! Dar nu-i pot uita pe Fănică Luca, mai ales vocea lui, pe Maria Lătăreţu, Sofia Vicoveanca. Ah! Și când îl ascult pe Dumitru Fărcaş, cu taragotul lui, mi se frânge inima, m-aş tot duce…Aş fi putut să nu-i amintesc pe toţi, dar ăsta sunt eu…M-am dat în petic, de sentimental!” Cei mai dragi regizori ai lui sunt Andrei Blaier și Laurențiu Damian. Valentin Uritescu urăște nedreptatea și egoismul. Iubește animalele. Are o cățelușă, pe care a găsit-o acum șapte ani în timpul filmărilor la „Margo” și așa a început s-o strige: Margo. Mai are și o pisică neagră, mare, pe care soția sa, Valeria, a botezat-o Fulgerică. Actorului îi place să citească eseuri. Ascultă cu mare plăcere muzică romantică şi uneori, seara, muzică simfonică: Mozart, Ceaicovski, Beethoven.

Scrie, pune murături și face pâine de casă

Cum îşi petrece Valentin Uritescu o zi obişnuită? Pașnic, simplu, frumos… „Mă scol târziu, cam pe la ora 9. Împreună cu soţia mea facem curat la animăluri. Toate activităţile zilei le realizăm ÎMPREUNĂ: cumpărături, curăţenie, mâncare, mâncăm de 45 de ani împreună, ne împărtăşim aproape toate alea, comunicăm, ne certăm, uităm, suntem aproape dependenţi unul de celălalt. Acum, de când m-am apucat de scris, bat la maşină cel puţin 5 ore, în fiecare zi. Îmi scriu memoriile. Și nu-mi place să stau! Tot timpul fac câte ceva. Nu mă plictisesc niciodată. Îmi place bucătăria franţuzească. Ador peştele. Și pescuitul. Vânat gâtesc mai rar, dar fac singur pâine şi pun murături.”

Bucșă din Carrs, dublat de Uritescu, a avut un mare succes

Care este părerea actorului Valentin Uritescu vizavi de actorii tineri din ziua de azi? „Mulţi sunt foarte talentaţi, dar nu sunt vârfuri. Îi admir, dar nu am reţinut niciun nume. Ca regizor, îl apreciez pe Cristi Puiu.” Ce ne pregătește actorul Valentin Uritescu pentru anul 2012? În teatru s-ar putea să fie ceva, dar încă nu știe nimic sigur, iar în film nu se anunță nimic. Deocamdată. În momentul de față realizează dublaje la AGER film, pentru desene animate. Îl interpretează pe Trusty din Doamna și Vagabondul, un câine mare, cu o mutră pleoștită. „Eu sper să iasă cel puțin ca personajul Bucșă din Mașinuțe. Am dat un test și pentru păpușile Muppets, pentru Gonzo și unul dintre cârcotașii care stau în lojă. În studioului domnului regizor Nicolae Mărgineanu, dublajul se face cu actori testaţi de americanii de la Disney. Aici nu există nepotisme şi alte alea… Eu am o ureche muzicală aproape perfectă, am zis APROAPE, precum şi o mare poftă de a juca, dublate de o candoare de necrezut la cei 70 de ani ai mei. Toate cizelate de o muncă asiduă. Ceea ce impune. A doua serie de la Maşini s-a axat pe Buşcă, ca personaj principal.”

Popa Păcală, Raspluev, serg. Șaptefrați, Vasile și Gică Hau-Hau = Valentin Uritescu

Valentin Uritescu s-a născut pe 4 iunie 1941 în comuna Vinerea, județul Alba. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematorgafică I.L. Caragiale din București în 1963. Cariera de actor și-a început-o la Teatrul Maria Filotti din Brăila, unde Uritescu a jucat între 1963 și 1968. Apoi s-a mutat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. În anul 1978, Valentin Uritescu a luat Premiul Special al Juriului la Festivalul Tineretului pentru rolul Giles Overreach din piesa „Răfuiala”, de Philip Massinger. Între 1981 și 1991 joacă la Teatrul Lucia Sturdza Bulandra din București, cele mai importante roluri fiind Orgon din „Tartuffe”, de Moliere, Ion, țăranul vizionar din „A treia țeapă” de M. Sorescu, Groparul din „Hamlet”, de W. Shakespeare, Phil Hogan din „Luna dezmoșteniților” de Eugene O Neill. Din 1991 Uritescu este angajat al Teatrului Național I. L. Caragiale din București, unde are mai multe roluri importante: Popa Păcală în „Avram Iancu”, de L. Blaga, Jim Corey în „Vrăjitoarele din Salem”, de Arthur Miller, Tâmplarul din „Strigoii”, de Ibsen, Raspluev, în „Nunta lui Krecinski”, de A. V. Suhovo-Kobâlin. În același timp are o bogată carieră de actor de film. Iată câteva dintre rolurile memorabile pe care le-a făcut, de-a lungul vremii: Vasile, în „Concurs”, regia: Dan Pița- 1982, Locotenetul de miliție în „Faleze de nisip”, regia: Dan Pița-1983, Sergentul Șaptefrați în „Noi, cei din linia întâi”, regia: Sergiu Nicolaescu, Gică Hau-Hau, în „Domnișoara Aurica”, regia: Șerban Marinescu -1985, Bunicul din „De ce are vulpea coadă?”, regia: Cornel Diaconu, Vache în „Rămânerea”, regia: Laurențiu Damian -1990, K. Lintz, în „A unsprezecea poruncă”, regia: M. Daneliuc – 1991, Vali în „Turnul din Pisa”, regia: Șerban Marinescu – 2002, doctorul genial din „Cel mai iubit dintre pământeni”, regia: Șerban Marinescu. Actorul Valentin Uritescu a fost răsplătit cu numeroase premii de interpretare pentru rolurile din filmele „Noi, cei din linia întâi”, „Turnul din Pisa”, „A unsprezezea poruncă”, „Rămânerea” și „Domnișoara Aurica”. Până în prezent, Uritescu a publicat și o carte, intitulată „Așa sunt eu, prost”, apărută la editura Humanitas.

Un fel de încheiere…

„Stimată doamnă, cărticica, manuscrisul vreau să zic, l-am scris de mână, apoi, pentru că boala mea nu stă şi scriu tot mai greu la o maşină de scris normală, care s-a stricat – a trebuit să continui pe asta electrică, ce mă înnebuneşte…Ba ating clapeta cu majuscule şi mă pomenesc cu un cuvânt, jumătate scris normal, jumătate cu majuscule, ba uit să apăs pe clapeta care desparte cuvintele, ba ating alta… şi mă pomenesc că o ia din loc cu puncte….puncte. Ba nu termin cum trebuie cuvântul şi trebuie să-l completez în dreapta cu pixul, etc….etc… Pe doamna Bodea, directoarea Editurii Humanitas a apucat-o râsul când i-am dat manuscrisul de la cartea mea, plus ici-colo, lipit cu benzi de hârtie scrise şi aplicate peste alte cuvinte. De aceea, îmi cer iertare. „Aşa prost cum sunt eu” cum aţi numit dvs. cartea mea (din greșeală, n.r.) ar fi fost mult mai bine decât „Aşa sunt eu, prost” pentru că în varianta dvs. se întrevede posibilitatea că e de bine, pe când „Aşa sunt eu, prost” e…definitiv. Ţinând cont că debutez la 70 de ani, curioasă chestie, vă rog să fiţi îngăduitoare şi să treceţi cu vederea anumite tonuri, care s-ar putea interpreta ca obrăznicie. Un gând pentru România: din tot sufletul aş vrea să se deştepte odată! Eu cred în ea! Vă mulţumesc!” V. Uritescu (septembrie 2011) (Dana Fodor Mateescu)

Comments

comments

Despre edituramateescu

a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu, reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise. Editura îşi propune să ofere cititorilor lucrări variate din toate domeniile vieţii cultural artistice, cu accent pe calitatea scriiturii şi respectarea limbii române.