4.416

Din aventurile taximetriștilor bucureșteni

Dacă vrei să fii la zi cu știrile și ce se mai întâmplă în politică, cum stăm cu subvențiile la căldură, cu indexarea pensiilor sau ce a mâncat la cină […]

Dacă vrei să fii la zi cu știrile și ce se mai întâmplă în politică, cum stăm cu subvențiile la căldură, cu indexarea pensiilor sau ce a mâncat la cină Jean de la Craiova, nu cumpăra ziare, lasă televizorul și calculatorul închise și ia, mai bine, un taxi. În Capitală, 99, 9 la sută dintre șoferii de getax sunt veritabili știriști și analiști de politică internă și internațională. Piloții Loganurilor galbene, ce zumzăie ca niște albine în traficul infernal, ca într-un câmp de flori, participă activ la viața cetății, chiar dacă nu semnează articole de ziar sau legi.

Nea Titi, taximetrist de duminică…

Fie că e şofer profesionist şi lucrează cu normă la o companie, fie că e particular şi încearcă să mai scoată un ban, viața taximetristului e plină de surprize. Niciodată o zi nu seamănă cu alta, decât rareori… Ei au parte de tot felul de clienți cu dorinţe bizare şi uneori absurde. De pildă: unii vor să ajungă la Timişoara în doar patru ore, alţii le bagă pistolul între urechi când trebuie să plătească…Cum să te plictisești? Nea Titi Potcoavă locuieşte la doi paşi de parcul Moghioroş, lângă fosta Tricodava. E pensionar şi are o rablă de Skodă de pe vremea lui Pazvante. O iubește nespus, zici că s-a însurat cu ea, nu cu Licuța, nevastă-sa! Bătrânul a botezat-o Bobo, pentru că e roz, ca o fondantă. Cârâie, hârâie, dar încă merge. Nea Titi a devenit taximetrist „de ocazie” în ’85, de când a cumpărat maşina. Făcea treaba asta numai duminică, pentru că în restul zilelor se ducea la muncă. Câte n-au văzut ochii lui, de-a lungul timpului! Odată, pe când era într-o vizită la Craiova, s-a trezit că-l roagă o femeie s-o ducă până la Bucureşti. Era o ţigancă, florăreasă, plină de fuste şi de trandafiri. A încărcat florile în Skodă şi s-a urcat lângă el, în faţă. Cu tot aurul din gură i-a zâmbit galeş: „Hai la Bucurăşti! Să-ţi trăiască viaţa lu’ matale, du-mă şî pă mine la chapitală, că ham acolo o cumetrie. Plătesc bine, pupa-ţ-aş mustaţa! Iete, colea, na!” Şi i-a lipit cu scuipat 100 de dolari pe frunte. În 1985! Ca vântul a zburat Skoda… Multă vreme, lui nea Titi i-a fost frică să schimbe banii. A stat cu ei în casă, ascunși sub mileul din sufragerie, pe care nevastă-sa ținea un platou cu fructe din plastic, de decor, cică! Numai pe strada Covaci, la bișnițari, se schimba valuta, și pe șest, să nu te ginească milițienii. În cele din urmă, l-a ajutat un văr, s-a dus cu el, i-au schimbat și și-a cumpărat omul o mașină de spălat AlbaLUX, iar restul i-a pus pe CEC. Altădată, i-a pus unul cuţitul în coastă şi i-a zis să-l ducă în Bolintin, că are o nuntă. Era beat mangă şi plângea. Nea Titi a aflat, până la urmă, că în ziua aceea se mărita fosta lui iubită şi omul se ducea să facă scandal. „Şi ăsta era ţigan, povesteşte bătrânul, da’ frumoooos! Cu pielea albăă, albăă şi ochi verzi, de te băgau în răcori. Tânăr. Mustaţă ca pe oală, neagră ca tăciunele. A plâns pe umărul meu tot drumul şi mă-nghiontea cu şişu’, cică să-l duc mai repede. L-am lăsat în faţa Bolintinului. Nu ştiu ce-o fi făcut p-acolo, că am băgat o viteză, după ce a coborât! Nu m-am mai uitat îndărăt.” Nea Titi Potcoavă a păţit una, de n-o s-o uite nici în mormânt. Un cetăţean l-a oprit la Pasajul Lujerului. Avea toată faţa arsă, era desfigurat. Nu mafioții îi făcuseră beleaua, așa cum a crezut taximetristul la început, ci…alcineva, mai rău: nevastă-sa! Îl oprise cu oala de ciorbă şi îl bătuse măr. Cică îl prinsese cu una. Bietul om era un dezastru: cu un ochi nu mai vedea, o bucată de buză îi atârna până la guler, nu mai avea păr pe cap. Urechea stângă era făcută ferfeniţă, abia se mai ținea pe picioare. „După ce bărbatul ăla a ieşit din maşină, la Urgenţă, m-am dus acasă, că mi se făcuse şi mie rău. Nu i-am cerut niciun ban. Mi-a fost milă de el. Când m-am uitat mai bine, pe bancheta din spate am descoperit numai zarzavat fiet și potroace. Le-am aruncat, am spălat mașina, dar tot a mirosit vreo trei zile a carne arsă…”

Vivaldi non-stop și colivă de la tăticu’…

Gică lucrează de 17 ani la o firmă de taximetre din București. De 15 minute a intrat în serviciu şi somnul încă îl mai încearcă. Râde şi mă roagă să nu-i scriu tot numele, pentru că se teme de şefi. „Era odată un miting pe la Universitate, nu mai ştiu cine dracu ieşise în stradă. Stăteam şi mă benoclam la ăia de urlă: vrem nu ştiu ce, jos cu nu ştiu cine. Odată m-am pomenit cu o reporteră de la televiziune că vine să mă întrebe ce părere am de miting. Eu am bălmăjit ceva şi m-au filmat. M-a văzut şefu’ şi m-a certat: ce dracu’ făceai Gică acolo, în loc să munceşti?, mi-a zis. De atunci nu mai vreau să apar nici la tv, nici la ziar! Gata! Am copii de-ncălțat!” Şi lui i s-a întâmplat să fie solicitat de clienți excentrici care i-au cerut să-l ducă la adrese ciudate, pe rute de ei stabilite. „Eram la gară şi s-a urcat o femeie disperată în dreapta: Vreau să mă duceţi la Braşov. Acum! Că am pierdut trenul, dar să mă oprești pe la Câmpina, că mă văd cu nașu’ Petrică, să-i duc niște plăcintă cu carne și colivă de la tăticu’!… M-am uitat la ea, nu prea părea sănătoasă. Dar dacă plătea, am dus-o! Clientu’ nostru, stăpânu’ nostru. Până acolo sunt vreo 166 de km. Am pornit, dar erau reparaţii la drumuri şi se formase un cordon de maşini. Mirosea în tot taxiul a colivă, nu mai puteam de poftă. Sunt înnebunit după colivă! Îmi curgeau balele, o tot întrebam ce și cum, dar ea nici gând să-mi dea și mie o fărâmă, că așa e creștinește, doar făcuse pomană, nu?! Și la un moment dat s-a și apucat să ciugulească dintr-o farfurie, în fața mea! Clienta, cu gura plină, mă întreba de ce merg aşa încet, de ce ascult manele și nu pun niște Vivaldi, ăla cu anotimpurile…Aloo!, cucoană, da’ multe mai vrei, matale!!- i-am zis. Păi, dacă mie asta îmi place!? Dar ce, credeți că s-a lăsat? A scos un CD din poșetă și mi l-a vârât sub nas: Pune-l p-ăsta! L-am pus. Când se termina CD-ul, zicea să-l mai pun odată și înc-o dată! Au, mama mea! Îmi venea s-o arunc dracu’ jos din mașină și s-o las singură pe DN1. Până-n Brașov m-a tâmpit cu Vivaldi al ei! Când s-a dat jos, s-a uitat la mine ca la un vierme și mi-a aruncat banii pe banchetă…Și nici colivă n-am mâncat!”

Clienții vorbeau în rusește și aveau pistoale

Valentin B. Barbu e vânzător la o firmă de produse electronice din Bucureşti. Nu-l dă bogăţia afară din casă, unde stă cu sora, fratele, familiile lor şi părinţii, ambii în viaţă, într-un apartament de 4 camere din Crângaşi. Veniturile lor sunt destul de mici, aşa că se chinuie fiecare să facă rost de bani cum poate. În urmă cu 5 ani cei trei fraţi Barbu au pus mână de la mână şi au cumpărat un Logan fără îmbunătățiri. Îl foloseau cu rândul. Vali face pe taximetristul noaptea, iar Cornel, fratele lui, ziua. Aşa reuşesc şi ei să se descurce. El nu a avut norocul să dea peste persoane care vor să meargă în alte oraşe îndepărtate, dar a plimbat cu taxiul familiei multe personalităţi. „Câţi nu am cărat eu cu maşinuţa asta!, zice bărbatul. Parlamentari, deputaţi, vedete de la ProTV, cântăreţi. L-am dus pe Marcel Pavel odată, pe Monica Anghel și pe Busuioc, ăla de se îmbracă aiurea și zice cum e vremea. Dar am dus şi drogaţi, curve, panarame de tot felu’, că dacă aş fi avut o cameră video, colo-şa, ascunsă, să vezi ce de bani mai făceam. Puteam vinde filmele la diverse televiziuni sau le dădeam la ziare. E o idee bună, mă mai gândesc!” Într-o seară, fratele lui Vali a fost rugat de nişte indivizi ciudați să-i ducă până la Iaşi. Însă i-au interzis să folosească telefonul mobil, ba chiar l-au pus să-l închidă! „Să nu anunți pe nimeni și să nu zici absolut nimic, cumetre, că altfel te găsim! Dacă ești cuminte, îți dăm și bani!- au spus ei. Bărbatul s-a speriat, dar cei 500 de lei promiși, l-au făcut să accepte. Două zile a lipsit de acasă, ai lui erau disperaţi, au anunţat poliţia, au fost pe la spitale. Dar omul s-a întors cu bine, și cu un cartuș de Marlboro roșu, cadou! „Clienții, niște zdrahoni cu cefele rase, vorbeau în rusește la telefon, nu știu cu cine, țipau, amenințau, aveau și pistoale la ei. Mă gândeam de ce naiba am acceptat!? Dacă mă omoară și mă aruncă pe câmp, că au mai fost cazuri? Dar nu mai puteam să dau înapoi. O vedeam pe aia mică a mea, pe Lorena, cum îmi zicea: tăticule, vreau și eu cizme din alea cu toc, așa cum are Nicoleta, colega mea de bancă! Și…n-am putut să rezist. D-aia am riscat! Mi-a ajutat Dumnezeu și n-am pățit nimic.”

Şofer pe maşina de piper

Mihai Berdelea şi-a luat carnetul de şofer în urmă cu cinci ani, şi, zice el, e un as în ale conducerii. Recent s-a angajat la o firmă care vinde şi ambalează mirodenii. Prietenii lui fac mişto de el şi-i zic că „e şofer pe maşina de piper”. Aşa i-a rămas porecla, dar Mihai nu se supără. „Să vă zic ce-am păţit odată!Când ieșeam de la serviciu, mergeam cu mașina acasă, că ne dădea voie șeful. Iar eu făceam pe taximetristul, mai scoteam bani. Eram pe la Eroilor şi tocmai lăsasem un client. Să fi fost vreo opt seara. Îmi face altu’ cu mâna. Cam brunet, dar bine îmbrăcat. Opresc. Aoleu, zic, ăsta o fi ţigan. Când mă uit mai bine, bărbatul avea lângă el cinci paporniţe, o găleată de 10 kile, cu nu ştiu ce zeamă, care a curs pe jos prin maşină, două galerii din aluminiu, un câine din ăla idiot, Pekinez şi ca să fie totul ca pe arca lui Noe, o colivie cu şapte papagali, din ăia mici şi coloraţi. Am crezut că mor! Eram gata-gata să-l refuz, dar a scos niște euro. Du-mă rapid la Sibiu!, zice. Gata şefu’! am zis, băgând viteză. Pe drum papagalii chirăiau de-mi spărgeu urechile, javra lătra, de ziceai că o gâtuie cineva…Aveam în spate, pungi cu piper, boia de ardei și parcă cimbru. A intrat cu botul în ele, le-a rupt și le-a lins ca un tâmpit! Să vă mai spun ce urât a început să facă? Tușea, strănuta, a și vomitat prin mașină! Al dracu’ de om cu potaia lui pofticioasă! I-am cerut să plătească, da’ n-a vrut. Cică de ce e de vină cățelu’ că am eu pungi cu piper!” Altădată, Mihai a fost oprit de doi gay. N-a ştiu de la bun început cu cine are de aface. Și-a dat seama mai târziu. Unul dintre ei plângea, iar celălalt încerca să-l potolească. „Ne poţi duce în Berceni?” Tânărul a acceptat. Dar când i-a văzut în oglinda retrovizoare că se sărută, zice că i s-au întors maţele pe dos, de scârbă. „Mă simțeam foarte prost! Mi s-a făcut şi frică, sincer să fiu. Aşa că am tăcut şi am răbdat eroic. Dădusem muzica tare, ca să nu le mai aud plescăiturile. Cel care îl săruta pe imbecilul plângăcios îi tot spunea: gata, nu mai fi tris, iubitule, să lăsăm trecutul în urmă, Cristi nu-ţi mai poate face nici un rău. Eşti cu mine acum! Nici n-am mâncat în ziua aia, aşa de rău mi-au făcut. Într-adevăr, au plătit cursa, de ce să mint, ba chiar mi-au lăsat şi în plus, au fost generoși. Bine, la scurt timp, m-a văzut un coleg că fac pe taximetristul cu mașina firmei și…ăia m-au dat afară. Da’ nu-mi pare rău…găsesc eu alt job!” (Dana Fodor MATEESCU)

Comments

comments

edituramateescu

Despre edituramateescu

a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu, reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise. Editura îşi propune să ofere cititorilor lucrări variate din toate domeniile vieţii cultural artistice, cu accent pe calitatea scriiturii şi respectarea limbii române.