Minuni săvârşite de icoane sfinte pentru oameni năpăstuiţi

Minunile au însoţit dintotdeauna viaţa oamenilor, iar credinţa că se pot întîmpla miracole i-a făcut pe aceştia mai buni, mai toleranţi unii cu alţii. Cîţi dintre noi nu ne-am dorit, aflîndu-ne în momente de restrişte să se întîmple o minune?!

Autor: Dana Fodor MATEESCU 

Icoana care aduce ploaia

În naosul bisericii vechi din Mănăstirea Sihăstria din Moldova se află o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni. Să fi fost prin anul 1941 cînd a căzut mare nenorocire pe această mănăstire: a luat foc împreună cu toate chiliile dimprejur care erau din lemn. Atunci preoţii au intrat în biserică şi au căzut în genunchi la icoana făcătoare de minuni. S-au rugat cu lacrimi în ochi. Maica Domnului s-a milostivit şi a potolit focul. Biserica a fost salvată. Icoana Maicii Domnului este renumită pentru că aduce ploaia în vreme de secetă, pentru că alungă diavolul, ajută la vindecarea anumitor boli şi schimbă viaţa oamenilor în bine. Prin anul 1947 aici au venit mii de credincioşi din satele dimprejur şi au cerut să se scoată icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din această mănastire şi să fie dusă peste Munţii Sihlei. Ea a fost însoţită de doi ieromonahi, Calinic Lupu şi Casian Frunză. Aceştia au coborât în satele Mitoc, Magazia, unde îi aştepta tot poporul urgisit. Acolo au făcut Sfântul Maslu şi rugăciuni pentru ploaie. La puţin timp norii s-au adunat deasupra. Apoi, ca la un semn, zăgazurile cerului s-au rupt. Pământul fierbinte a fost adăpat cu ploaia binecuvântată, spre lauda lui Dumnezeu. Apoi, sfânta icoană a fost cerută de credincioşi în satele Davideni, Tupilaţi şi Păstrăveni, unde, din nou, Maica Domnului a adus ploaie bogată peste câmp, făcându-i pe oameni să plângă de bucurie.

Copleşită de necazuri şi dureri

Corina Simiana Mihăilescu din Bucureşti în vîrstă de 43 de ani avea mare necaz în familie. Soţul ei, Eftimie de 48 de ani era suspect de cancer la colon. Mai mult, cei trei copii ai ei, minori, sufereau şi ei câte o problemă: cel mic era bolnav de ulcer, mijlociul fusese lovit de un autoturism în timp ce traversa pe trecerea de pietoni, iar fata cea mare acuza dureri atroce de spate. Biata femeie nu mai ştia încotro s-o apuce! Disperată a început să se roage din tot sufletul la toate bisericile de prin Bucureşti. “Slăbisem îngrozitor, povesteşte doamna Mihăilescu. Plîngeam încontinuu, nu mai aveam somn. Mă întrebam de ce trebuie să plătesc eu atâta şi pentru care păcat? Stând aşa şi rugându-mă în genunchi la biserica Elefterie de la Eroilor, m-am gîndit că poate aşa mi-e dat mie să sufăr. Am plecat spre spital, (soţul meu era internat la Fundeni), şi când am ajuns acolo m-am împrietenit pe hol cu o femeie în doliu. I-am povestit ce am păţit şi mi-a spus aşa:

-Du-te la mănăstirea Sihăstria din Moldova şi roagă-te la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Ai să vezi câtă linişte o să-ţi intre în suflet şi toate greutăţile pe care le înfrunţi acum îţi vor părea mai uşoare…

-Mă duc, ce să fac?! Dar n-am bani nici de-o pîine, cu ce să plătesc trenul, ce am să mănânc?!

-Nu te lasă El, bunul Dumnezeu! Ai să vezi că nici n-o să ai nevoie de atâta mâncare. Hrana spirituală va fi suficientă. Iar de tren să n-ai grijă, o să te descurci într-un fel!

Am ascultat-o şi într-o zi mai liberă am dat o fugă până acolo, luând şi copii cu mine. Bani am făcut rost de la o verişoară care mi-a spus că nu-i mai vrea înapoi, măcar să rezolv ceva. Am stat trei zile şi trei nopţi în curtea Mănăstirii şi ne-am rugat cu toţii. Am postit. Am plîns în genunchi cu mâinile întinse spre icoane. Pot să vă spun că, după trei spătămâni, când nu mai aveam nici o speranţă, toate problemele mele au început să se rezolve pe rând: soţul a mai făcut nişte analize, care au demonstrat că nu are cancer, iar copiii mei s-au însănătoşit, unul câte unul. Nici mie nu mi-a venit să cred la început, dar mari şi minunate sunt minunile Domnului!”

“Soţia mea înnebunise: lătra de dimineaţa până la două noaptea!”

Alexandru Dinu Marinescu în vîrstă de 80 de ani, tot din Bucureşti a avut un mare necaz în urmă cu cinci ani. La un moment dat, soţia lui Emanuela, de 75 de ani, nu mai recunoştea nimic de prin casă, şi nici pe el nu-l mai cunoştea. Cădea pe jos, se lovea, dădea din picioare şi urla încontinuu. “Am dus-o la tot felul de medici, psihiatri, neurologi, endocrinologi, hematologi. I-am făcut analizele, mărturiseşte bătrînul. Nu ieşea nimic rău, erau în regulă toate. Dar după simptomele pe care le avea soţia mea părea că înnebunise definitiv. Nici un medicament calmant pe care l-a înghiţit nu a potolit-o. Nu mai ştia să spună “Tatăl Nostru” nu mai ştia să se închine. Ba am dus-o şi la o vrăjitoare, doar-doar îi va face ceva. Nimic. Mai rău se agita. Vorbea toată ziua despre nişte cîini imaginari, care o aleargă şi vor să o muşte:

-Aoleeeu! Alexandrule, potoleşte-i, că eu le trag un topor în cap!, striga la mine în fiecare dimineaţă fugind prin curtea casei.

-Emanuelo, zbieram şi eu la ea disperat, nu e, mamă, nici un cîine, ţi se pare! Stai liniştită că ne aud vecinii!

Dar ţi-ai găsit să mă asculte! Biata femeie vedea animale fioroase că vin după ea. Deja vecinii ne ştiau, pînă şi copiii de ţâţă râdeau de noi. Şi pe bună dreptate, pentru că nevastă-mea când zărea vreo persoană apropiindu-se de gardul curţii, credea că e un dulău mare şi flocos care se repede s-o înşace. Atunci, de spaimă, începea să latre atât cât o ţineau puterile. Şi o cam ţineau. Vă închipuiţi ce circ era pe strada noastră, când copii veneau şi ei pe la garduri şi chiţăiau, întărâtând-o. Îmi era tare milă de nevastă-mea, dar până nu-şi făcea numărul de lătrat, nu intra în casă. Şi asta se întâmpla noaptea, pe la două.

“Nici n-a intrat bine în mănăstire, că s-a întors către mine şi a început să plângă.”

Când un vecin, sătul şi el probabil de spectacolele nevesti-mi, mi-a spus să o duc la Mănăstirea Sihăstria din Moldova, că e posedată de diavol, m-am supărat rău de tot, am făcut şi tensiune. După aceea am stat şi m-am gândit: dacă omul acela avea dreptate?! Ce pierdeam dacă mă duceam până la mănăstire?! Aşa că, am urcat-o pe Emanuela cu forţa în maşina fiicei mele şi am dus-o acolo. A lătrat tot timpul cocoţată pe geam. Ce-o fi zis lumea, nu ştiu…Într-un târziu am ajuns. Tare frumos era pe acolo, parcă eram în Rai, nu-mi mai venea să plec. Şi soţiei mele lătrătoare se părea că-i cam place. Nici n-a intrat bine în mănăstire, că s-a întors către mine şi a început să plângă.”

Bătrînul s-a bucurat enorm şi a bufnit la rândul lui în plâns. Au rămas la Sihăstria o săptămână, timp în care s-au rugat mereu. Soţia lui se transforma pe zi ce trece. La un moment dat, bătrâna s-a însănătoşit, de parcă nu avusese niciodată nimic. Ea i-a spus soţului:

-Sandule! Unde mă aflu? Şi unde am fost până acum?

-Eşti cu mine, Emanuelo, şi cu bunul Dumnezeu care ne-a ajutat şi ne-a scăpat de necaz!

Când au ajuns în Bucureşti, medicii s-au arătat foarte uimiţi de ceea ce se întâmplase. Bătrînul mărturiseşte: “Vă jur, m-am bucurat ca şi cum aş fi câştigat încă 20 de ani de viaţă. De atunci, ne ducem cu fiecare ocazie la Sihăstria. Cînd ne întoarcem parcă suntem cu 10 ani mai tineri.

Minunile sfintei Ana şi Petru Rareş

Icoana Sfintei Ana, din Mănăstirea Bistriţa, este o pictură bizantină, ca şi cea de la Mănăstirea Neamţ, donată de Manuel şi Irina Paleologu, domnitorului Alexandru cel Bun şi soţiei sale, Ana în anul 1401, la 26 iulie, ca semn de împăcare a Patriarhuei Ecumenice cu Biserica Moldovei. La icoana Sfintei Ana se fac dintotdeauna multe şi mari minuni, ceea ce a dus faima acestei sfinte icoane în tot centrul Moldovei, pe valea Bistriţei şi chiar peste Carpaţi. Cele mai obişnuite minuni sunt vindecările de boli şi izbăvirile miraculoase de primejdii şi, mai ales, aduceri de ploaie în vreme de secetă.

Minunile Sfintei Ana

Se spune că Icoana de la Bistriţa l-a scăpat pe voievodul Petru Rareş de la moarte şi din mâinile turcilor. După cum citim în cronica lui Grigore Ureche, domnitorul, fiind trădat, s-a ascuns chiar în Mănăstirea Bistriţa, a plâns o noapte în genunchi la Sfânta Ana, împreună cu părinţii călugări, a făcut făgăduinţă în faţa icoanei, că, de va scăa cu viaţă, va înnoi mănăstirea. Şi, iată că la puţină vreme după aceea, minunea s-a înfăptui. În zorii zilei următoare, Petru Rareş capătă curaj de la Dumnezeu şi reuşeşte să evadeze printr-o portiţă ascunsă, care se vede şi azi. In acest timp Sfânta Ana a îngreunat cu somn ochii turcilor, ca să nu-l observe şi să-l prindă. După patru ani, adică în 1541, Petru Rareş ajunge din nou domn al Moldovei şi împlineşte făgăduinţa dată înaintea Sfintei Ana. De atunci minunile s-au săvârşit încontinuu, spre uşurarea oamenilor sărmani şi obidiţi care cred în Dumnezeu.

Moliftele Sfântului Vasile

O creştină din Bistriţa-Neamţ, avea o singură fetiţă de 5 ani, pe care o chema Ana. Copila era foarte bolnăvicioasă. În fiecare lună ea mai adăugă o boală, ba răceală, ba infecţie urinară, ba se tăia grav la mână. De frica injecţiilor, şi fiind foarte sensibilă copila s-a îmbolnăvit şi de epilepsie. Apăsată de supărare şi de necazuri, mama ei suferea enorm. Nu mai ştia ce să facă şi încotro s-o ia. S-a dus la un bătrân preot şi s-a spovedit, cerându-i în acelaşi timp şi un sfat duhovnicesc:

-De ce m-o fi pedepsit, părinte, Dumnezeu? Ce să fac, cum să-mi răscumpăr greşelile faţă de EL?

-Nu pot să ştiu, copila mea, de ce te bate Dumnezeu! Probabil ai păcătuit la viaţa ta. Pocăieşte-te, roagă-te, cere-ţi iertare, ţine post, du-te la icoana Sfintei Ana pe care o s-o găseşti în Mănăstirea Bistriţa. Stai acolo cât simţi că trebuie. Ia şi fata cu tine, că o cheamă Ana. Roagă-l pe preotul de acolo să-i citească moliftele Sfântului Vasile.

-Aşa am să procedez părinte, sărumâna! A spus femeia.

A doua zi s-a îndreptat către mănăstirea Bistriţa şi a făcut exact cum a îndemnat-o bătrânul preot. Cu toate acestea, copila nu se vindeca.

“Nu te teme, că fiica ta s-a vindecat!”

Crizele de, aşa-zisa, epilepsie, continuau. Şi, parcă, erau din ce în ce mai violente şi mai dese. Văzând aceasta, ea şi-a luat fetiţa în braţe şi, venind la icoana Sfintei Ana, s-a trântit în genunchi izbucnind în hohote de plâns, plin de deznădejde. Printre suspine a rostit o rugăciune pe care o auzise la un călugăr în timpul petrecut la mănăstira Bistriţa:

-Preasfântă Ana, făcătoare de minuni, îţi dăruiesc ţie această fetiţă; fă-o sănătoasă!. În clipa următoare copila a început să tremure în spasme şi să facă spume la guriţă.

-E chinuită de duhul cel rău, şuşoteau călugării speriaţi, făcându-şi semnul crucii.

La un moment dat, fetiţa s-a liniştit intrând într-un somn asemănător comei. Nu reacţiona la ciupituri, la înţepături cu acul în talpă şi nici la zgomote.

Mama micuţei Ana, crezând că aceasta va muri, s-a întors cu ea acasă, ducându-se direct la spital, unde medicii au internat-o pentru investigaţii amănunţite. A aşezat-o în pătuţ, urmând ca a doua zi să se afle rezultatele Noaptea însă, în vis, femeii i s-a arătat Sfânta Ana din icoană, care s-a apropiat de pat şi i-a zis:

-Nu te teme, că fiica ta s-a vindecat! Ea doarme acum somn greu pentru că se reface.

Din ceasul acela copila s-a făcut complet sănătoasă. A doua zi, inexplicabil, toate analizele au ieşit bune.

Comments

comments

Despre edituramateescu

a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu, reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise. Editura îşi propune să ofere cititorilor lucrări variate din toate domeniile vieţii cultural artistice, cu accent pe calitatea scriiturii şi respectarea limbii române.