O visez noaptea pe Corina Drăgotescu!

„Disecția” României practicată seară de seară de analiști politici secondați de posesori de „grandes cojones” din vremurile de tristă amintire, în timp ce, în centrul micului ecran, se derulează ca […]

„Disecția” României practicată seară de seară de analiști politici secondați de posesori de „grandes cojones” din vremurile de tristă amintire, în timp ce, în centrul micului ecran, se derulează ca la Slot Casino, imagini mondene cu cel mai iubit fiu al neamului, în diverse ipostaze, este dovada clară că jurnalismul românesc și-a luat sapa și lopata la spinare și a plecat să dezgroape prin cimitire relicvele „iepocii de aur”. După douăzeci de ani, și mai bine, de Capitalism, oamenii aceștia caută răspunsuri politice și economice ale problemelor actuale la vechii demnitari, (care se mai țin încă bine în două picioare, săracii), pescuiesc subiecte de presă în plosca regimului comunist, acoperită cu ziarul Scânteia, îi alcătuiesc fullHD și 3D pe „tovarășul” și „tovarășa”, pentru ca figurile lor să bântuie pe acest pământ de-a pururea și-n vecii vecilor. În timpul cât ne holbăm la protagoniști și ne conectăm, mai mult cu inima la propriul trecut, în țara asta se petrec o groază de minuni și de păcate. Nu le vom afla niciodată, întrucât trebuie să-i vedem pe ei, spațiile de emisie, ziarele sunt ocupate de ei, de Nicolae și Elena, de copiii lor, de miniștrii lor, de securiștii lor, de poeții lor, de cei care, în efemera lor existență, au fost măcar o dată „strănutați” de dictator sau de consoarta acestuia. Se cască o gaură prea mare de informație, – mai ceva decât cea din pătura de ozon, recent descoperită în spațiu, – pentru că în pagini nu are loc prezentul, ci trecutul. Am ajuns să nu mai putem deschide televizorul, să aflam cum va fi vremea, că dăm nas în nas cu Nicușor, bolnav și galben în pușcărie, filmat cu o cameră video pitită-ntr-o paporniță. La peste două decenii de la sfârșitul lor, acești oameni dau ziariștilor de mâncare, le trimit bani și recunoaștere direct de pe lumea cealaltă, sunt sfinții din agendele lor reportericești. „Odiosul”, „odioasa”, și clica lor sunt într-o poziție de remiză periculoasă cu cei care ne conduc destinele astăzi și taie, din nou, aripile acestui neam greu încercat. Asta din cauza unui mănunchi de jurnaliști și păpușari de jurnaliști ce se distrează copios, câștigă bani, audiență, dintr-o îndeletnicire ce seamănă mai degrabă cu cea de autopsier la IML, decât cu aia de mânuitor al condeiului. Zilnic, mutrele lor amare ca algocalminul, ne fac viața mai nefericită decât este, iar previziunile apocaliptice ne pun acid sulfuric pe rană. Probabil că e o senzație mișto să vezi trecutul prin parbrizul tehnicii moderne, să te uiți în oglinda retrovizoare heliomată la anii ăia, când îți luai seara bateria Daciei în casă, de teamă să nu ți-o șparlească cineva din parcare sau când cumpărai pâine, ulei și ouă pe cartelă. Seara nu mai vine Moș Ene să-mi cânte la gene, pentru că aud în cap, în creier, în amintiri, vocea doamnei Drăgotescu de la Realitatea TV. Pe la 2 noaptea mă încearcă un crâmpei de vis…Ia să vedem, despre ce e vorba?! Fosta șefă de la Adevărul zboară din televizor și….și….se preschimbă într-o dirigintă exigentă de la clasa a VII-a B, cu vocea ca un țârâit de telefon cu disc, evident, de pe vremea lui nea Nicu. Eu sunt elevul ei, stau ca prostu-n prima bancă, în uniformă, cu matricola nițel descusută la margini… Mi se face rău de la stomac, leșin, tremur, mă rog la Dumnezeu, la Sf. Arhanghel Gavriil și la Sf. Parascheeva, să NU mă scoată la tablă. Mi-e frică, frică, frică! Iar mă prinde cu lecția nefăcută! Dacă mă bate? Deschide catalogul furioasă…Nu! Nu la litera M, te rog, te IMPLOR!!! Nuuuu! Ah! Ffffiu! Ce bine! A zburat la loc în televizor. Acum intră în visul meu nebun domnul Striblea. Seamănă cu un profesor de sport. Liniștește, odihnește, calmează. Pune o compresă călâie exact acolo unde înțeapă doamna dirigintă Drăgotescu: „Țeeeeep!” „Astăzi vom vorbi despre domnul Gigi Becali și despre oile lui: Beeeheeee!” – a zis el, privindu-ne blajin…Dar nu știu de ce, visul meu s-a terminat. Păcat! Și mă oftic de mor! Poate aș fi aflat mai multe decât de la emisiunea lor. (Răzvan Mateescu)

Comments

comments

Despre edituramateescu

a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu, reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise. Editura îşi propune să ofere cititorilor lucrări variate din toate domeniile vieţii cultural artistice, cu accent pe calitatea scriiturii şi respectarea limbii române.