Trafic cu Marin Preda și Cărtărescu

Și chiar dacă vă e greu să credeți, într-o schizofrenică și tristă zi, toate lucrurile, pe care le credeau unii frumoase, înălțătoare și aduceau bucurie sufletelor și minții, au fost […]

Și chiar dacă vă e greu să credeți, într-o schizofrenică și tristă zi, toate lucrurile, pe care le credeau unii frumoase, înălțătoare și aduceau bucurie sufletelor și minții, au fost interzise cu desăvârșire. Nu mă refer la alcool, droguri, sex pe uliță, „la ștramp”, crime, incest și corupție, nuuu, astea erau legale deja…E vorba despre poezie, literatură, pictură, balet, teatru, muzică clasică și tradițională. Da! Toate erau sub prohibiție!

Cine îndrăznea să încalce legea era azvârlit în pușcării, lagăre de concentare și pus la cele mai grele munci posibile: să termine o autostradă, să construiască întregi cartiere pentru șmecherii vremii, sau să strângă cu mâna cojile de semințe scuipate de maneliști la câte-un megabairam de la sala Polivalentă. Toate cărțile și publicațiile culturale au fost arse pe rug! Poeții, scriitorii, compozitorii, artiștii, floarea intelectualității, toți erau distruși complet. Cei care au rezistat torturilor zăceau prin balamucuri cu mințile speriate ca păsările. Alții, mai slabi, fuseseră deja „executați la boxă” . Cum vine asta? Păi, să vă explic: se șoptea pe la colțuri că intelectualii erau forțați să asculte la maximum, zi și noapte, manele-live de la nunți și botezuri gipsy, apoi puși să asiste la paranghelii tip Miss Piranda, lipiți cu urechile de boxe, până făceau accidente vasculare cerebrale multiple și crăpau!) Unii se „vopseau”, treceau de partea celor mulți și puternici, lăsau dracului cultura, zicerile lui Țuțea, coloanele lui Brâncuși, ideile lui Eminescu, zâmbetul lui Caragiale, cărțile, stihurile, (cine mai avea nevoie de ele?), baletul pe vorbe de sticlă și cântecul boabelor de rouă. Ce, parcă Eminescu, dacă ar fi trăit în timpurile alea, ar fi făcut scandal dacă pe versurile de la „Atât de fragedă” s-ar fi agățat o melodie mișto, ca o rochie mulată din lame auriu?! Aah! să plângă-n pumni toate vânzătoarele de la buticurile și benzinăriile patriei, șoferii de pe TIR și taximetriștii!

La toate posturile TV și de radio se auzeau non-stop numai și numai „pompe”  și manele pe categorii: „manele dă jale, manele dă petrecere, dă dăspărțire, dă șantaj” și, pentru barosanii de mătase, intelectualitatea lor adică, „manele culte”. Astea copiau câteva măsuri de Pachelbel, Grieg și Ciprian Porumbescu, apoi erau combinate îndrăzneț, șucar cu ritmuri orientale și efecte, de-a dreptul cosmice, la niște instrumente muzicale, care se vor inventa în viitor.

Manelele culte se mai puteau viziona și asculta la Ateneul Guță, fost Român, la Muzeul Minune, fost George Enescu sau la Casa Salam, fostă Vernescu. Semințele și berea la pahar de plastic erau din partea casei! Hei! Hei! Hei! (am zis hei! Nu Heil!!!)

La emisiunile în direct, de la radio și televiziuni, invitații se înjurau de mașini, de mame, tați, frați, sămânță și culoare, se scuipau vârtos între ei și-și blestemau crâncen adversarii politici sau de afaceri. Uneori se băteau în direct, până le sărea borșul pe cameramani, pe camerele video, pe decoruri, pe redactori, pe microfoane (bine, astea erau mai mereu încleiate cu diverse substanțe și mucozități greu de șters și de privit). La concursurile care aveau loc din când în când pe la radiouri se ofereau ca premii invitații pe la nunți de barosani, la botezuri și uneori la înmormântări, (că și acolo se mai cânta de jale și de cucută), la câte o lansare epocală cu Hituri ubermeseriașe, ca următoarele: „Astăzi am nervii nervoși”, „Zboară milioanele, cad ca avioanele” sau „Mă întorc blindat de bani”. Deschideai ziarele și pe toate paginile unde nu erau reclame la droguri, mașini bengoase, vrăjitoare, sex și amenințări (astea se treceau la mica publicitate, lângă imobiliare și oferte de muncă!), tronau fete superbe în țâțele goale. Scandalurile de orice fel erau la ordinea zilei.

În toată mass-media aflam mereu știri de genul: „Bună ziua, pretenari! Sunt Gică Dulap dă la Țambal TV și vă prezint știrili, fără număr, pă sistem informațional. Bă, azi, 12,8 septembrie, (n.r. zilele erau și ele împărțite în subzile) anu 2025, a fost prinși la Piața Romană trei anormali care trafica în papornițe dă rafie cinci poezi. Indivizi împărțea gratuit versuri scrise cândva dă Mircea Dinescu, Mircea Cărtărescu și Mircea Micu. A fost arestați, bătuți până s-a căcat pă ei și a jurat că nu mai face așa ceva niciodată. Nu i-a crezut nimerică, așa că a fost băgați la zdup, ca să le fie învățătură dă minte, tu-le rasa-n cur! Și acu`, Meteo: vremea va fi caldă pentru acest anotimp în care ne aflăm…În Pipera o sa fie patruj dă grade la soare, iar în Rahova, -20…”

Limba noastră română, frumoasă și dulce ca mierea, se schimbase. Era boccie, vulgară, nespălată și acră. Abia o mai vorbeam…Toți scriau aiurea, cum le venea la deșt, nu mai existau reguli gramaticale, subiectul nu se mai acorda demult cu predicatul, cuvintele nu erau articulate corect, „I”-urile de la sfârșitul unor cuvinte nu se mai citeau nici la TV. Auzeam așa: „Ospătari de la restaurantu Ciorba dă potroace s-a caftit cu baieți de la orchestră.”

Oamenii erau îngroziți! Vorbeau șoptit, codificat, în parabole. Unii chiar nu puteau trăi fără poezie! Era un drog sublim, o cocaină din litere albe și dulci, un vis cu îngeri albaștri…Așa că își riscau carierele, viețile, liniștea, pentru două-trei versuri citite pe ascuns, învățate pe de rost, trase în piept odată cu fumul de țigară. Traficul se făcea când și unde era aglomerația mai mare: prin mall-uri, piețe sau pe Lipscani. „Azi m-a durut rău ficatul”- însemna: „Ai grijă că te-au ginit!” Dacă doreai să cumperi o pagină din Blaga ziceai așa: „Mi-e foame de-o neliniște!” Și cu poeziile, și cu literatura se făcea bișniță. Puteai să plătești cu bani, alimente, excursii în țară și în străinătate, diverse servicii (făceai pe bona o săptămână, curățenie sau mâncare celui care îți dădea cartea iubită).

Unele tinere erau în stare să-și vândă și trupul pentru un borcan cu Pascal Bruckner sau Milan Kundera. De multe ori chiar o făceau! Dacă îți saliva sufletul după o fărâmă de Emil Bota, trebuia să scoți din buzunar câteva sute de lei, plus un plin de motorină. Marin Preda costa cât o mașină la mâna a doua, iar orice carte scrisă de Herta Muller, un week-end pentru două persoane în Austria, la ski! „Bătrânul și marea” de Hemingway se dădea „la greu” pe Lipscani. O puteai avea în schimbul unui kil de portocale, unul de zahăr și o cutie cu ness-cafe…

Și viața curgea înainte, urâtă și insuportabilă. Chiar eu m-am dus într-o seară pe la Universitate ca să fac rost de-un „joint” de Fănuș Neagu. Eram în criză haotică și nu mai puteam! Aveam ceva bani la mine, o haină de blană, second-hand, pe care mi-o cumpărase prietenul meu de la un magazin din Ghencea și-un inel din argint 925, nu foarte purtat. Când să fac trocul, ce să vezi? Nenorocitul de traficant era manelist sub acoperire. Din spate au mai apărut vreo 7, numai „băiețași” cu cefele crețe și frunți de două degete. M-au luat pe sus, fără discuții. M-am zbătut, am țipat, am amenințat. N-aveam nicio șansă. Eram pierdută pe vecie. M-au aruncat într-o dubă împuțită și m-au dus direct în lagăr. Când să mă tortureze (aveau deja pregătite CD-urile și boxele cu mii de Wați, mai înalte decât mine!), m-am trezit… Hm! V-ați speriat, nu? Și eu. N-a fost decât un coșmar. Dar dacă…?

Dana Fodor Mateescu

Comments

comments

Despre Dana Fodor

este o ziaristă absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu o experiență de 16 ani în presă. Și-a început activitatea ca reporter la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. Ulterior a fost angajata și colaboratoarea mai multor cotidiene și reviste centrale. A publicat poezii în Ziua Literară şi a participat la câteva întâlniri pe această temă, în cadrul cenaclului Euridice. În anul 2006 jurnalista a primit, împreună cu soţul și colegul ei, Răzvan Mateescu, premiul „Învingători pentru România” la Gala Premiilor „Ursus” pentru Jurnalism. A publicat până acum patru cărți: două pentru copii, una cu reportaje și alta cu poezii.