Tendința oamenilor cu bani de a-și închega gospodării în cartierele rezidențiale de la marginea Bucureștiului sau în comunele și satele limitrofe, a făcut ca cele mai multe infracțiuni să se mute dincolo de granițele Capitalei. Este cunoscut faptul că de sărbători hoții au o activitate mai intensă, însă, de multe ori, aceștia sunt ajutați în „meseria” lor, indirect, de condițiile edilitare în care domiciliază victimele lor.
Pipera, mai nesigur decât Ferentari și Rahova
Cartierul Pipera, aflat sub administrația Primăriei Voluntari, considerat un fief al bogătașilor, a devenit mai nesigur decât zone rău famate din Ferentari sau Rahova. Tergiversarea lucrărilor de reabilitare a bulevardului Iancu Nicolae, precum și a lucrărilor de înlocuire a sistemului de iluminat public, a făcut ca o mare parte din perimetrul cuprins între IPRS Băneasa și Șoseaua Pipera-Tunari, împreună cu străzile adiacente, să fie cufundate în beznă, odată cu lăsarea întunericului. Situația durează de ani de zile, iar motivul invocat de responsabilii cu iluminatul stradal este că Bd. Iancu Nicolae nu a fost recepționat de către primărie și ei „nu pot efectua, din cauza asta, lucrarea de conectare a stâlpilor pe străzile dinspre pădurea Pipera –Tunari.” Și, cum nopțile de iarnă sunt lungi, o călătorie pe drumul plin de hârtoape sau pe străduțele care dau în Iancu Nicolae, multe dintre ele neasfaltate….din „Beverly Hills-ul” României, este o adevărată aventură. Despre mersul pe jos nici nu poate fi vorba. Pe o „ulicioară” din imediata apropiere a complexului Jolie Ville au fost sparte trei vile, în mai puțin de 6 luni. Pagubele au fost semnificative și cei trei proprietari și-au montat alarme și și-au făcut imediat abonament la o firmă particulară de protecție și pază. Practic, aceasta e singura soluție de apărare, într-o țară în care oamenii plătesc taxe și impozite la stat. Dealtfel, surse din cadrul poliției ne-au spus că în rândul oamenilor legii există foare multe nemulțumiri la ora actuală, privitoare la funcționarea instituției, care pare că stă pe un butoi cu pulbere. Există cazuri în care infractori prinși în flagrant-delict au fost puși în libertate, iar mulți dintre ei au fost reținuți abia după a doua faptă similară.
Lăsați bani la îndemâna hoților, daca vreți ca aceștia să nu vă distrugă lucrurile prin casă!
Din punctul de vedere al spărgătorilor de locuințe, perioada concediilor de iarnă și plecatul proprietarilor la Revelion este o veritabilă mană cerească. Surse din cadrul unei firme particulare de pază ne-au explicat, ca ar fi recomandat ca stăpânul casei să lase o anumită sumă de bani „la vedere” după părăsirea domiciliului. Pare de neimaginat, însă o lege nescrisă a celor care devalizează imobile este ca în cazul în care nu găsesc nimic de furat, să distrugă tot ce le iese în cale, sa rupă piese de mobilier, sa spintece canapele din piele, etc. „Regula” este similară hoților de buzunare care aruncă din fugă actele păgubitului (care sunt mai importante!), dacă în portofel găsesc o sumă de bani și le distrug, în caz contrar. Am întâlnit persoane care își pun preventiv câteva zeci de lei între acte, tocmai din acest motiv.
Cele mai multe infracțiuni grave, cum ar fi furturile de mașini, spargeri de locuințe, trafic de droguri, etc, se înregistrează, la ora actuală, în zona rurală de lângă Capitală și mai puțin în București. În privința spargerilor de locuință, majoritatea au loc „la pont”, după ce „informatorii” adună diverse date despre proprietar. Infractorii patrulează prin zona obiectivului luat în vizor, află programul locatarilor, traseul spre serviciu, banca la care își țin banii, pot determina chiar și momentul în care aceștia au asupra lor valori, bani și bijuterii, în special. Contrar așteptărilor, cele mai multe spargeri de locuință au loc între orele 8 și 12 dimineața, când posesorii de vilă cu piscină din Pipera sunt prinși în trafic la pasajul Băneasa sau pe
Șoseua Petricani. În ultimii ani, spărgătorii de locuință s-au specializat foarte mult și dispun de tehnici și unelte în pas cu tehnologia modernă. Ei folosesc aparate autogen și flex-uri portabile, dotate cu baterie, au chiar și identificatoare de frecvență, cu care pot deschide de la distanță porți sau uși de garaj. Nici nu e nevoie să forțeze ușa metalică de la intrare cu prindere în 6 puncte, pentru că în mai puțin de un minut pot „decupa” geamul termopan, de lângă. Printre măsurile de siguranță recomandate de poliție sunt: iluminarea exterioară a clădirii sau a curții pe timpul nopții, închiderea jaluzelelor și… câinii de pază. Cât mai feroce! Ultima variantă este mai puțin luată în calcul. În cazul în care dețin, proprietarii care și-au amenajat curțile cu flori și plante exotice, preferă să țină câinii închiși în cuști de sârmă pentru a nu produce stricăciuni. Dovadă stă cazul unei femei din Domnești, care a fost ruptă în bătaie de hoți, în timp ce bietul câine lătra ca prostul, închis într-un țarc. Lăsați câinele liber! O să distrugă două-trei flori, dar tot el o sa va ajute după aceea să puneți altele, săpând gropi în toată curtea.
Gașca pe motoare
Apartamentele de bloc sunt de departe preferatele spărgătorilor de locuințe, unde se operază atât la „pont” cât și „la plesneală”. Se acționează în grup. Unul sună la interfon, altul la sonerie și un al treilea „îl caută” pe proprietar la telefonul fix. De regulă, chiar dacă aud zgomote suspecte la vecini, există puțini colocatari pătrunși de conștiința civică și amatori să-și pună pielea la saramură pentru bunurile sau viața altuia. În cartierul bucureștean Drumul Taberei, s-a înfințat la un moment dat o grupare infracțională care a dat mari bătăi de cap poliției. Anul trecut s-au primit sute de reclamații de la oameni tâlhăriți la drumul mare de indivizi aflați pe scutere. Cum perimetrul din zona „buclei” este extrem de aglomerat, mașina poliției nu poate face față unei asemenea intervenții, iar bandiții pe două roți se strecoară în viteză și dispar. (Răzvan Mateescu)






lasa-ti banii la vedere ptr hoti, la fel ca in AFRICA unde ataca in ziua mare si obligatoriu trebuie sa ai ceva banii in buzunar ptr a scapa cu viata ,