Colindători plătiți cu bonuri de masă și cartele telefonice

Ca în fiecare an, în ajunul sărbătorilor de iarnă, pe străzile Capitalei îşi fac apariţia cetele de urători veniţi din comunele învecinate, dar şi din ţară. În grupuri de cîte […]

Ca în fiecare an, în ajunul sărbătorilor de iarnă, pe străzile Capitalei îşi fac apariţia cetele de urători veniţi din comunele învecinate, dar şi din ţară. În grupuri de cîte 30-40, comandaţi de cîte un staroste, flăcăii îmbrăcaţi în costume populare aduc tradiţia în inima cartierelor aglomerate făcîndu-i pe mulţi să-şi amintească de meleagurile natale.

„Afacerea colindătorii”

Zgomotul este mare, alarmele maşinilor urlă ieşite parcă din circuite, în timp ce bubuiala tobelor, conform datinei străbune, alungă pe cît posibil dracii ce cutează să se apropie de apartamentele gospodarilor. Dacă în alţi ani, colindătorii zăboveau mai mult pe străduţele întortocheate dintre blocuri, anul acesta spectacolul durează ceva mai puţin şi este mult diluat în semnificaţii. Colinda „live” pierde în faţa înregistrărilor oferite de televiziuni. Nici cetăţenii nu mai plătesc colindătorii ca odinioară. Covrigii, nucile şi merele sînt demodate, dar, totuşi, atunci cînd primesc astfel de daruri, colindătorii se uită chiorîş la ele şi pleacă bombănind. Ei aşteaptă, în primul rînd, bani. Pe lîngă parale şi alimente, urătorii au început să capete şi cadouri neconvenţionale: „Anu’ ăsta a fost altfel, ne spune Tănase Ilie, un colindător venit din Bolintin să facă bani la Bucureşti. Ne-am dus să cîntăm la o cîrciumă, dar patronu’ nu avea bani să ne dea, că abia deschisese. Aşa că ne-a pus ţuică în pahare. Am băut, ne-am încălzit, l-am colindat şi-am plecat mai de parte. Primim de toate: mîncare, colivă, mere, biscuiţi. O femeie de pe Mărgeanului ne-a dat nişte haine, pantofi, cravate. Murise bărba-su. Da’ nu prea ne convine, că trebuie să le cărăm şi nu mai putem cînta bine. La intersecţia de la Ştefan cel Mare cu Obor a venit o doamnă şi ne-a dat nişte bonuri de masă. Alt bărbat pe care l-am colindat n-avea mărunt. Atunci ne-a dat şi el un bon de masă. Ne-am bucurat, dar nu ştiu cum o să le împărţim, că sîntem 20 de oameni.”

Cartela telefonică

Colindătorii sînt veniţi din satele şi comunele apropiate de Bucureşti şi este al zecelea an de cînd s-au apucat de „afacerea” asta. Ilie, şeful lor, şi cu cei patru fraţi ai lui locuiesc în Bolintin, ceilalţi sînt din Popeşti-Leordeni şi Chitila. Au  fost şi anul trecut în Bucureşti, dar în număr mai redus. Atunci au cîştigat 400 de mii de lei de căciulă, într-o singură zi. Au răguşit ei, dar zic că a meritat. Anul acesta vor să bată recordul. Şi-au făcut rost de tobe mai bune, de costume şi de blăni de urs. Intenţionează să rămînă în Capitală pînă la Crăciun apoi vor merge acasă pentru a sărbători şi ei cum se cuvine. Cei 20 de colindători sînt găzduiţi de vărul lui Ilie care locuieşte pe şoseaua Olteniţei. Are trei camere şi le lasă lor una. Se înghesuiesc, dar e cald. „Dimineaţa o luăm la picior prin oraş, mergem şi la metrou, acolo dă lumea bani, mergem şi prin restaurante, prin baruri, continuă şeful colindătorilor. Acolo e mişto! Ieri am primit de la o fetişcană cam beată, o cartelă telefonică, nou-nouţă, în ţiplă. P-asta am tras-o la sorţi. A cîştigat-o unu’ din Popeşti, Lică îi zice. În rest, ce să vă spun? E bine de sărbători! Sănătate să fie, că de rest avem noi grijă!” (Dana&Răzvan MATEESCU/ Foto: Răzvan Mateescu)

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.