Cum m-a urmărit un pârț neidentificat

Să recunoaștem. Uneori avem mici probleme cu măruntaiele. Care protestează întărâtate, așa cum se pricep ele mai bine. De ce? De emoție, din cauza postului, a stresului, a mâncării, din […]

Să recunoaștem. Uneori avem mici probleme cu măruntaiele. Care protestează întărâtate, așa cum se pricep ele mai bine. De ce? De emoție, din cauza postului, a stresului, a mâncării, din cauză că nu înghițim Carbocif sau alte chestii de genul ăsta. Nu știu. Să vă povestesc o fază dubioasă.

M-am dus printr-un supermarket să caut o perie de spălat vasul WC-ului, pentru că pe cea veche mi-a mâncat-o Victor, cățelul meu zis și „roade tot”. A intrat în casă, a furat-o și a plecat cu ea. Apoi a făcut-o praf! Rămăsesem doar cu un cotor trist și ineficient. Și plec. În magazin, omor! Sufocare! Ziceai c-a venit Shakira și dădea autografe pe țoale. Lume de toate culorile și naționalitățile. Oameni simpli de la țară, mirosind a cocean ars, a blană udă de oaie și a usturoi rânced, muieri cu broboade și dinți din fier, dar și domni și doamne „de revistă”, eleganți, frumoși, subțiri.

Aromele? Pfui! Din loc în loc, descopăr combinații chimice usturătoare: parfum de lux amestecat cu acid acetic extra pur. Să curgă lacrimile șiroaie! O pedeapsă! Mai ales că mâncătorii de păsulă cu ceapă au început să-și descarce liniștiți sfincterele, fără să le pese de cei din jurul lor. Oricum, cine-i vede? Fraților, puțea la un moment dat în zona articolelor pentru baie, de-ți venea să-ți smulgi nasul de pe față și să-l arunci, hăt, departe! S-a bășit un mitocan urban în așa hal, încât tot puhoiul ăla de oameni bine intenționați a luat-o prin altă parte, lăsând locul pustiu. Numai eu, ca o veveriță cretină și nevinovată, a trebuit să înot efectiv prin valul de flatulență. Soțul meu, ca de obicei, expert în bășini, mă contrazice: „Ăsta-i pârț orășenesc provenit de la o femeie divorțată, cu discopatie lombară și vezică biliară leneșă!”

Dragilor, cum să vă spun? Bășina aia era materială, o puteai vedea cu ochiul liber, plutea, jigodia, în aer, țopăia și-mi scotea limba!

Ea nu era produsă de un cur educat de intelectual, finuț și respectabil. Un alt miros are vântul tras de un procuror, de un virtuoz al pianului, obișnuit să se abțină, de un pictor celebru sau un scriitor apreciat! Eu așa cred! Și altfel pute bășina acră a unui taximetrist sau a unei coafeze depresive de cartier! Asta din magazin era teribilă! Înfiorătoare și semianalfabetă! Monstruoasă și blestemată!

Își bătea joc de mine, urmărindu-mă perversă, necalificata dracului! Câțiva cetățeni s-au oprit cu degetele la nas și se uitau urât la mine. Mă bănuiau cumva? Eu dădeam din mâini s-o gonesc: „Pleacă de lângă mine, că nu te-am slobozit eu! Nu ești a mea! Hai sictir, du-te la ăla de te-a tras!”

Curva de bășină, nimic! Tot după mine! Pun fularul la gură, la nas, închid ochii de scârbă! (Am senzația că ar putea intra în mine și prin urechi!) Sfinte Haralambie! Nu pot să înțeleg ce-a mâncat prostovanul respectiv. Ce a putut să creeze o asemenea duhoare pestilențială cu iz de mort vesel în putrefație, rântaș, brânză stricată și ou răscopt?! E o enigmă! Dacă bășina asta ar fi fost cum trebuie manageriată și ar fi fost declanșată la subsolul blocului unde locuiește tata, ar fi scăpat asociația de șobolani! Dar așa…

Ce s-o mai întind? Ținându-mă de nări, am sărit peste un raft și mi-am luat peria mult dorită. Cum am ajuns acasă, mi-am aruncat țoalele de pe mine și l-e am pus la fiert într-un cazan în care făcea țuică pe vremuri socrul meu. Bășina care se cuibărise în ele a fost eutanasiată pe loc! Numai așa am putut scăpa de ea. Parol!

Dana Fodor Mateescu

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.