Ninge blând in Apuseni, parcă ar presăra făină
un morar cu barba albă reîntors din
timp spre noi
săniile altor zile clopoțesc in sticla serii
și ne poartă în oglinda amintirii, înapoi. 
Astăzi am să învaț cum plânge un cocoș de munte singur
când zapada îl îmbată și-l prefiră în eter.
Doamne, casele batrâne fumegând ca niște pipe
când se plimbă morții țarii pe cărările din cer.
Numai moara se învarte măcinând nepăsatoare
numai moara cea de taină adunând în jgheaburi vechi
orele ființei noastre, galeșa îndepărtrare
de pâraul care sună clipocitul în urechi
Ce se poate face astăzi când se-arată stema iernii?
Dezlegăm în țuică fiartă și-n aromă de piper
amintiri tremurătoare, serile copilăriei
când un roi de fluturi urcă presimțirile spre cer
Ninge blând in Apusenii adormiți în os de zimbru,
se aude un cal pe câmpuri mângâind zăpezi de puf.
Să visăm… E ceasul sacru a singuratații noastre
când ne risipim iubirea și nădejdile-n văzduh .
Mircea Micu
felicitari….am inceput sa visez, parca sunt intr-o lume plina de magie, in care totul este posibil, totul este mirific….superb