Fanfan, rechinul pușcăriilor și poet de cârciumă

Nu știu ce s-a mai întâmplat cu Fanfan. Nu știu nici măcar dacă mai trăiește… Însă îmi amintesc cu mare bucurie de clipele petrecute ATUNCI, într-un Iași ca mierea, îmbrăcat […]

Nu știu ce s-a mai întâmplat cu Fanfan. Nu știu nici măcar dacă mai trăiește… Însă îmi amintesc cu mare bucurie de clipele petrecute ATUNCI, într-un Iași ca mierea, îmbrăcat în auriu și roșcaliu…Un Iași pe care-l voi purta cu mine mereu, oriunde mă voi duce. D.F.M.

 

După mai bine de 200 de ani de la înfiinţare, Bolta Rece din Iaşi păstrează încă acelaşi parfum al vremurilor demult apuse.

Muşteriii care îi trec pragul sunt cuprinşi de o senzaţie stranie şi pe unii îi podidesc, nu lacrimile, ci versurile.

Îi inspiră atmosfera, dar și locurile unde poposeau Eminescu şi Creangă atunci când li se făcea dor de un pahar de Cotnari nebun ca o muiere tînără și veselă.

„O superbă domnişoară în obraji are gropiţe”

Azi, „Bolta Rece” păstrează încă acelaşi parfum al trecutului. Dar în locul lui Eminescu apar „poeţii sărăciei”, cei care pentru un pahar de vin şi bani de autobuz sînt în stare să-ţi facă pe loc o poezie, cu dedicaţie. Cîrciuma pare un tărîm ales, în care cel ce intră inspiră şi expiră versuri în loc de aer. În orice anotimp ai veni aici, miroase a miel fript şi a vin bun, moldovenesc. Îndată ce călătorul ostenit şi însetat se aşează la o masă, apar şi poeţii de ocazie. Nici nu dai bine peste cap un pahar de vin, că apare un epigon de-al lui Eminescu. Pe aici toată lumea-l cunoaşte. E Mihai Avasilicăi, zis „Fanfan-Rechinul Pușcăriilor”, poetul vagabond al Iaşiului. Are un aer de geniu părăsit şi priveşte cu superioritate lumea din jur. Altfel, e sărac lipit. Toată averea lui încape într-o pungă de 50 de bani: un pix, cîteva foi de hîrtie, pe care „aşterne vise” şi ţoalele de pe el. N-are decît patru clase primare, dar ştie să folosească cu meşteşug vorbele. Ia o poziţie marţială şi începe să recite, urlînd peste mesele cu ciorbă aburindă: „Mai tot timpul e desculţă/ rareori în mergători/ Pielea-i de catifeluţă/cînd o mîngîi te-nfiori/ e plăcută la gargară/ rîde şi nu face fiţe/ O superbă domnişoară/ în obraji are gropiţe”. Geamurile zornăie, paharele se ciocnesc unul de altul, chelnerii sînt gata să scape tăvile cu fripturi, mîncarea rămîne în gîturile cinstite ale mesenilor. Poetul nu se lasă cu una cu două. După ce zice toată poezia, care are vreo 12 strofe, se opreşte, oftează, înghite în sec şi se aşează pe un scaun la o masă oarecare. Fanfan, zice că pînă acum a scris cinci volume de versuri. În timp ce soarbe un pahar de vin căpătat pentru prestaţia de mai devreme, începe să se laude cu titluri de cărţi scrise de el: „Fanfan-rechinul puşcăriilor”, „Poezii obraznice”- dedicate lui Florin Călinescu şi lui Gică Hagi, „Aţi sărit prea tare calul!” Omul visează de mult timp să le scoată pe…piaţa culturală ieşeană. Dar n-are bani. La al treilea pahar îl gîdilă paranoia. Atenţionează fără modestie lumea din jur, roşu-n obraz ca racul: „Eu sînt bolnav de versuri şi de inteligenţă, domnii mei. Am nişte figuri de stil în mine, de vă sparg! Nu vă uitaţi că-s cam negru, n-am dinţi şi-sărac. Eminescu era bogat? Nu! Venea aici, se întîlnea cu Creangă, bea un vin bun, şi-i trăgea o poezie, cum niciodată n-o să mai scrie nimeni în România! Aici s-au născut multe stihuri deştepte, ascultaţi ce vă spun! O să mai auziţi de mine!”

Poezia se ține în cap și-n suflet!

Chiar şi vînzătorul de lozuri îşi varsă focul, spunând clienţilor un catren bine ticluit în minte. Dacă reuşeşte să-ţi smulgă cîţiva bănuţi pe un loz cu zodiac, îl năpădesc dintr-odată, pe rînd, fericirea, inspiraţia şi transpiraţia. Pentru 2 lei, recită timp de 20 de minute. De bază sînt poemele care se referă la corupţie şi cele împotriva parlamentarilor „care fură de la popor”. Acestea se ticluiesc cel mai uşor. Şi unde mai pui, că din vers în vers, poetul mai scapă şi cîte o înjurătură moldovenească, spusă din toată inima. „Nu scriu nimic pe hîrtie . Poezia o țin direct în cap și-n suflet!, zice Florin Bordeianu. Vînd un loz, mai zic o strofă. Ia fiţi atenţi la mine aici: pîn’ s-ajungă la putere toţi promit pe pîine miere/Iar cînd le-au văzut pe toate, au spus că nu se mai poate/ au dat legea cu cadastru şi-au dus ţara la dezastru.” Nea Florică face politică „la ocazii”, dar cel mai mult adoră să ţină discursuri pe teme sociale: pensii, medicamente compensate, gripă, inundaţii. Regretă că n-a făcut mai multă şcoală, pentru că i-ar fi plăcut foarte mult să fie ziarist. „Ce tocşouri aş face eu, ar muri o lume-ntreagă!, se laudă vînzătorul de lozuri. Pe nimeni n-aş ierta! Din cînd în cînd aş spune şi o poezie, pe-nţeles, să se bucure şi omu’ de rînd, chiar dacă e amărît. Măcar să rîdă. Sărăcia rimează cu poezia, nu?!”

Bolta junimiștilor

„Bolta Rece” şi-a cîştigat repede faima de „Universitas Vinorum”, fiind un punct de atracţie pentru boemii din „dulşele Tîrg al Ieşilor” şi nu numai. Aici Eminescu l-a cunoscut pe Creangă. „Academia de umor şi inteligenţă” de la „Bolta Rece îi găzduia şi pe junimişti, cărora li se rezervau întotdeauna cîteva mese. Printre clienţii fideli ai Boltei se numărau în trecut şi A. Panu, V. Conta, I.L. Caragiale, Iacob Negruzzi, A. Naum, P.P. Carp, Alexandru Lambrior, Samson Bodnărescu, I.M. Melik, Miron Pompiliu. (Dana Fodor și Răzvan Mateescu/Foto. Răzvan Mateescu)

Comments

comments

Despre Razvan Mateescu

este autorul a peste 1000 de reportaje publicate pe parcursul a două decenii în presa scrisă, în cele mai importante cotidiene centrale. A colaborat la mai multe publicații bucureștene cu articole pe teme de credință, societate, turism, oameni deosebiți. În anul 2006 jurnalistul a primit, împreună cu soţia lui, Dana Fodor, premiul pentru Faptul Divers Pozitiv.