Fantoma din Școala Veche

În urmă cu mai mulți ani, prin 1997, am cunoscut un bătrân din Bușteni, care mi-a povestit o întâmplare absolut fantastică. Spunea că înaintea incendiului care a avut loc la […]

Scoala veche în anii 30

În urmă cu mai mulți ani, prin 1997, am cunoscut un bătrân din Bușteni, care mi-a povestit o întâmplare absolut fantastică. Spunea că înaintea incendiului care a avut loc la şcoala veche din localitate, la începutul anilor 90, a trăit o experienţă ciudată. Eu dețineam anumite amănunte despre ce s-a petrecut atunci în micul oraş de munte, astfel că relatarea omului m-a pus serios pe gânduri. „În martie împlinesc 74 de ani, dacă mă ajută Dumnezeu. În copilărie am învăţat la şcoala veche, apoi, ca majoritatea celor ce locuiesc pe aceste meleaguri, m-am angajat la Fabrica de Hârtie. Cel mai iubit dascăl al meu, domnul Vintilă Mărculescu, care era și directorul școlii, obișnuia să rămână până noaptea târziu la program. Scria mereu la lumina lămpii și îl vedeam din drum. Eee, iar n-are somn domnul Vintilă, zicea mama, care se întorcea de la lucru.

Scoala veche dupa restaurare

Întotdeauna mă întrebam: oare ce scrie domnul profesor atât de pasionat, de îl prinde miezul nopţii? Colegii lui spuneau că muncește la ceva secret, o carte despre istoria și filosofia neamului, dar nimeni nu știa exact. Noi, foştii elevi, i-am purtat o stimă deosebită, era un mare patriot. Însă destinul l-a răpit de tânăr…Era un om ambiţios, ce-şi dorea să schimbe lumea. Dar a murit  în 1939. A fost înmormântat în cimitirul orașului. Soția lui, Maria, a rămas văduvă, cu doi copii mici. Era profesoară la școala germană din oraș unde îi avea ca elevi și pe băieții fraților Schil,… cei care ai ridicat fabrica de hârtie și au făcut atâtea case și vile pentru muncitorii lor. Vremea a trecut, a venit războiul, apoi au apărut comuniștii. Manuscrisele lui au fost aruncate în podul școlii,

Scoala veche in anii 70

nu s-a atins nimeni de ele…M-am angajat și eu la fabrica de Hârtie. Noaptea când mă întorceam din schimb, mă uitam mereu la geamul unde odinioară trudea dascălul meu, dar fereastra era întunecată. Într-o zi, eram deja pensionar, mi s-a întâmplat ciudățenia de care voiam să vă povestesc. Era înainte de căderea primei ninsori. Pe la ora opt seara, mă duceam la gară să-mi aştept nepoţii, care veneau de la Bucureşti. La ora aceea, în extrasezon, nu prea vezi oameni pe stradă, mai ales că era o zi ploioasă. Mergeam pe stradă îngândurat şi obişnuit ca în copilărie să-mi îndrept privirea spre clădirea şcolii vechi, dintr-odată, l-am zărit pe domnul profesor prin gemurile şcolii. M-am speriat cumplit! Era acolo, ca de obicei, aplecat asupra studiilor, îi zăream chelia, flacăra lămpii. Cum poate fi adevărat? La un moment dat, domnul director a dat perdeaua de-o parte şi s-a uitat pierdut şi trist înspre Zamora, dealul de după linii, cum îi spunem noi, localnicii. Am fugit! Ajuns la gară, i-am întâmpinat pe nepoţi, dar nu le-a spus că am avut o asemenea vedenie. A doua zi, necaz mare! Am aflat că şcoala veche arsese din temelii. Nimeni nu observase incendiul. La doi paşi era postul de poliţie din localitate. Pompierii au venit târziu, astfel că au mai rămas doar zidurile de piatră înnegrite de fum. Am aflat apoi, că toate manuscrisele domnului profesor, aflate în podul clădirii se făcuseră scrum. N-a mai rămas nimic din munca inimosului meu dascăl. La vremea aceea, s-a spus că incendiul a fost cauzat de o sobă supraîncălzită lăsată aprinsă din neglijenţă de o bibliotecară. Poate că aşa o fi fost şi poate că trebuia găsit un „ţap ispăşitor”, dar eu cred că vâlvătaia focurilor n-a fost altceva decât semnul că dascălul meu şi-a luat cu el într-o lume mai bună ideile sale luminoase, departe de mizeria vieţii în care trăim şi căreia nu îi mai sunt folositoare.” (Dana Mateescu)

Comments

comments

Despre Dana Fodor

este o ziaristă absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu o experiență de 16 ani în presă. Și-a început activitatea ca reporter la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. Ulterior a fost angajata și colaboratoarea mai multor cotidiene și reviste centrale. A publicat poezii în Ziua Literară şi a participat la câteva întâlniri pe această temă, în cadrul cenaclului Euridice. În anul 2006 jurnalista a primit, împreună cu soţul și colegul ei, Răzvan Mateescu, premiul „Învingători pentru România” la Gala Premiilor „Ursus” pentru Jurnalism. A publicat până acum patru cărți: două pentru copii, una cu reportaje și alta cu poezii.