A căzut prima ninsoare în București și odată cu ea s-au înmulțit tamponările ușoare. Cu tot câştigul de imagine al Bucureştilor ultimului deceniu, un capitol al civilizaţiei pare să fie, cel puţin, în curs de rezolvare: politeţea la volan. Adrenalina în exces îi determină pe unii să-şi manifeste pornirile ancestrale, uitând că se află la bordul unui elegant produs al tehnologiei pe patru roţi. De la un mic „contact” imperceptibil între două vehicule, pot ieși scântei între șoferi, iar pe fondul tensiunii sociale acumulate de la începutul anului, furioșilor nu le trebuie decât o secundă ca să-și ia unul altuia hemoglobina pe lama șișului…
Prinşi în trafic
Bulevardul Ghencea spre intersecţia Ispirescu, oră de maximă circulaţie. Ninge poetic, bacovian. Şoferii care vor să meargă spre Marriot aşteaptă verdele. În jur, autoturisme, care mai de care mai fiţoase. La un moment dat, însă, răbdarea participanţilor la trafic e pusă la încercare de un Matiz galben care face o manevră disperată încercând să treacă de pe o bandă pe alta. Se produce o aglomerare teribilă. Urlete, claxoane, motoare ambalate, trecători cu gurile căscate. O Dacie Nova zgârie lateral-stânga un Citroen cu număr de Dolj şi iese scandal! Şoferul maşinii buşite sare în sus: „Boule! De ce nu pusăşi, mă, frână, că acu’ mă dau jos la tine!?” Celălalt se supără şi se apără cum poate: „Nu-s eu de vină, ăla cu Cielo e! Mi-a tăiat calea, el să plătească! De ce mă jignești? Te reclam la poliţia rutieră! N-ai voie să mă înjuri şi să mă ameninţi în trafic! Te dau în judecată! Ți-arăt io!” Ăla cu Cielo se supără, cică nici el nu e vinovat, ci „cretinul” cu Matizul galben. Între timp, culorile semafoarelor se schimbă una după alta. Bietului posesor de Matiz îi vine să plângă, îl trec toate năduşelile şi parcă ar vrea să coboare din maşină şi să fugă departe de tot. N-o face însă, şi, prin ploaia de înjurături reuşeşte să o ia la dreapta, nici el nu ştie prin ce minune. Gălăgia încetează şi circulaţia reintră în normal. E o zi normală în București.
Să vorbească legea!
În articolul 181, aliniatul 18 din Codul Rutier scrie că sunt interzise la volan: săvârşirea actelor sau a gesturilor obscene, expresiile jignitoare sau vulgare, ameninţarea cu acte de violenţă. Dar puţini respectă litera legii. Una se zice la carte, alta se întâmplă în realitate, asta o știu și polițiștii. E de-ajuns să scoţi maşina pe marile bulevarde, la ore de vârf, ca să te edifici. „Această prevedere a fost introdusă în noul cod rutier care a intrat în vigoare în 2003, ne-a spus comisarul Constantin Stroescu, din cadrul Poliţiei Rutiere a Capitalei. Contravenţia trebuie probată ori constatată direct de poliţist. Părerea mea este că, probabil, şoferii care proferează înjurături sau ameninţări sunt tot cei care încalcă, de regulă, şi alte norme rutiere. Nu putem totuşi asimila cu o injurie faptul că unii claxonează la stop sau semnalizează cu farurile alţi participanţi la trafic.”
E bine de știut!
De regulă, reclamația la Poliție nu rezolvă nimic atunci când e vorba de agresiuni verbale sau șicane în trafic, care pot pune în pericol viața șoferilor și a pasagerilor. Iar dacă numerele de înmatriculare ale mașinii reclamate sunt provizorii sau străine, identificarea conducătorului acelui vehicul este foarte anevoioasă, poate chiar imposibilă. La data expirării termenului legal de răspuns, reclamantul primește o înștiințare de la secția unde a depus plângere, din care află doar numele celui care l-a agresat în trafic și faptul că acesta „a fost avertizat cu privire la cele întâmplate”. Ca răspuns la dojana agenților rutieri, agresorul a plâns în hohote și a promis că data viitoare nu mai înjură pe nimeni de mumă! Ați crezut? Glumeam, doar! Lipsa unui cadru legal, prin care cei ce proferează injurii la adresa pietonilor sau celorlalți șoferi, încurajază manifestările huliganice și antisociale. Iar pe fondul dezinteresului tot mai accentuat al școlii românești pentru educația și educarea tinerilor, nu este exclus ca în viitorul apropiat, lumea cailor putere să fie dominată de legea pumnului.
Şoferul de tip nou…
Dacă în vremurile de tristă amintire şoferii români nu prea aveau cu ce se făli unii în faţa altora, astăzi, decalajele sociale îi fac pe avuţi să-i dispreţuiască pe cei care au posibilităţi mai reduse şi sunt proprietari de „rable” gen Trabant, Dacia 1300, Solența ori Lada. Degajat şi cu celularul lipit de ureche, conducătorul auto „de tip nou” se simte ca un paşă la pupitrul de comandă. Pentru că, psihologic vorbind, manevrând o maşină de lux, îl umflă paranoia. Are senzaţia că pe şosea ar trebui să circule numai indivizi de teapa lui şi de multe ori uită de buna creştere. Nu există şofer pe lumea asta, care să nu fi fost, măcar o singură data, agresat verbal în trafic. Mai grav este atunci când există posibilitatea de a face un accident din cauza unuia care te claxonează violent sau „te atenționează” cu farurile, pentru îi stai în cale. Mitocanul la volan este cel care nici nu aşteaptă schimbarea culorii semaforului din roşu în verde, că şi aprinde ostentativ faza lungă, atenţionându-l pe cel din faţă că îl încurcă. Şi nu se satură doar cu atât! Scoate capul pe geam şi începe să injure, obligând autoturismul din faţa lui să plece pe portocaliu. Cel mai rău este atunci când şoferul este o femeie. Dacă maşina condusă de ea circulă cu viteza legală, adesea este forțată de „bărbaţii” din spate să se dea la o parte din calea lor sau să mărească viteza. Când nu se conformează, femeia este înjurată. (Dana & Răzvan Mateescu)







”Cine se aseamănă,se adună!”…O familie respectabilă,de scriitori cu mult talent!Revenind la tema de mai sus,”…contravenţia trebuie probată ori constatată direct de poliţist…”,așa cum e prevăzută în lege,face ca această stare anormală și enervantă de pe drumurile noastre,să dăinuie încă mulți ani fără să se poată pună punct la ea vreodată!În țările foarte dezvoltate,oare cum s-a rezolvat problema (eu personal am constatat,în nordul Italei că,există un respect vis-a-vis de partenerul de trafic!)?!?
Multumesc ptr apreciere, domnule Ursu! Si eu ma intreb de ani de zile, cum e posibil sa dea cineva asa o lege? Cum adica sa fie constatata fapta de catre politist? Adica sa ai un politist in masina cand esti injurat sau ti se fac sicanii in trafic? Sa inchiriezi sau sa cumperi unul? Am scris putin din proprie experienta. Daca tipul are nr rosii sau straine, nu e practic nicio sansa sa-l identifici, si in cel mai bun caz va primi o avertizare. Cred ca treburile sunt mai adanci, tin de educatie, de cultura. E greu, si nu cred ca apucam sa vedem civilizatia care exista de f multi ani la altii, in trafic si pe strada…
Mie-mi spui?!
Ma furnica pe sira spinàrii gàndul ca peste vreo zece zile tre’ sa tai Europa si sa infrunt din nou aroganta, mitocania, agresivitatea si lipsa de educatie a multor conducatori auto. De càte ori am fost “impinsà” de TIR, in localitati (DN 7), urmata de flash, depasire si clacson luuuung, “sà audà proasta”…Ce e frumos este ca acesti giganti ai soselelor pare ca pleacà de acasà cu 80km/h, si-o tin asa pàn’la destinatie. Cu exceptia A1, ori A2, unde o iau mai la goana…Asa se faca ca intàlnesc multi din cei care m-ao obràznicit pe A1, si-i las sa-mi guste colbul…
Imi pare rau. Mai e pàn’ la democratie si emancipare.
foarte adevarata problema soferilor fara pic de educatie,dar situatia ,ramane nerezolvabila, nu are cine s-o rezolve , trebuiesc cursuri de perfectionare ptr cei ce ar trebuii sa ia masuri,
foarte adevarata problema soferilor fara pic de educatie dar situatia ,ramane nerezolvabila, nu are cine s-o rezolve , trebuiesc cursuri de perfectionare ptr cei ce ar trebuii sa ia masuri,