Tupeu de câine

La fel ca și oamenii, câinii sunt diferiți în funcție de caracterul lor și de mediul în care trăiesc. Cățeii din centrul Bucureștiului au alt comportament față de dulăii ce […]

La fel ca și oamenii, câinii sunt diferiți în funcție de caracterul lor și de mediul în care trăiesc. Cățeii din centrul Bucureștiului au alt comportament față de dulăii ce umblă în haite prin cartierele dormitor sau cele situate la periferie.

Cățea borțoasă și veșnic flămândă

În funcție de poziția capului, a corpului, de agerimea privirii, de membre, coadă, răni, maidanezii din Pantelimon și Rahova se diferențiază net de cei din Primăverii, Pipera sau Televiziune. Cei care își fac veacul alături de cetățenii săraci au dobândit figuri de milogi, care știu să cerșească exact ca un puradel, privindu-te fix în adâncul sufletului. Parcă îi și auzi cum îți latră în vorbe: „Ham, ham, suntem morți de foame, dă-ne și nouă ceva bun!” Mulți dintre ei sunt mutilați, loviți de mașini sau chiar de oameni. Șchioapătă, le lipsește câte un ochi sau se târâie doar pe labele din față. Să facem un drum până în Rahova, la piață. Lume multă și amărâtă. De la un taxi parcat lângă o stație RATB se aude o manea de dor: „Aș pleca, aș pleca, dar mă țiiine-n loc cevaaa!” zice, sfâșâiat de iubire, Vali Vijelie. Mulți săraci în jur și chivuțe moderne care vând lămâi și bureți de vase. Puradeii murdari la gură aleargă pe lângă tarabe, scuipându-se și înjurându-se voioși. Câinii, la fel, sunt peste tot. Slabi, numai coaste. Te miri cum de mai respiră. N-au putere să mai latre. O cățelușă disproporționată, dar foarte cumsecade, linge pantofii sau gumarii vânzătorilor de ocazie „ciuciți” pe trotuar. Îi e foame. Oamenii, scârboși, o alungă cu șuturi în bot. Ea, biata, nu zice nimic, tace și înghite ca o martiră. Limba îi atârnă băloasă și curioasă, căutând mereu câte ceva pe jos. E borțoasă și curând va făta. În burta ei enormă se mișcă alte trupuri de viitori maidanezi, fără noroc în viață. Găsește, în sfârșit, un păhărel din plastic în care a fost colivă. Cățelușa e disperat de fericită! Îl ia cu dinții și îl ronțăie cu poftă, închizând ochii, de parcă ar mesteca hălci de carne. După ce îl devorează, se linge pe bot, mulțumită, bea un strop de apă împuțită dintr-un ochi de baltă și pleacă optimistă, dând din coadă. A mai trecut o zi din viața ei…

Corcitură Pittbul „made in Pantelimon”

Din Rahova ajungem în cartierul Pantelimon, cam pe la prânz. Altă viață! Șase javre colorate șed tolănite pe un trotuar. Dau din cap în ritm de hip-hop și au ochii roșii, ca turbații. Blănurile lor sunt jegoase, rupte, atârnă, și pe alocuri nu le-a mai crescut păr. Rănile vechi par tatuaje cu mutre de cățele rele…Te aștepți din clipă-n clipă să scoată din blană, de la spate, un joint de marijuana și să-l lingă extaziați. Până acum câteva clipe au făcut mare scandal, au scheunat, au lătrat și și-au rupt carnea cu dinții. Unul are spinarea ferfeniță, mânjită de sânge, coada frântă în bătăliile mai vechi de stradă, altul e șchiop, lovit de pietre sau mașini și crănțăne de zor o căpușă netrebnică. Printre ei e și-o cățea anemică, mărul discordiei, altfel ar fi buni tovarăși. Cu toții mă privesc dușmănos și-s gata să-mi sară la beregată. O băbuță miloasă și cu bune intenții vrea să le dea ceva de-ale gurii. Scotocește printr-o paporniță după o bucată de salam. Șeful haitei, cel mai al dracu` dintre potăi, cu o față de pârnăiaș-viețaș, e o corcitură între un pittbul ucigaș și un comunitar violent. Are botul rănit  în război și o mare cicatrice la ochiul drept, cu care nu cred că mai vede bine. Sare pe bătrână, o doboară cu picioarele-n sus, îi ia salamul, traista și fuge cu ele în dinți. Ceilalți îl urmează furioși, lătrând și arătându-și caninii, de parcă ar zice: „Mrrr! suntem născuți și crescuți în Pantelimon, Pantelimon…”

Fiarele arogante din Pipera sar la Dacii

Mai mergem prin București și ajungem în Pipera. Maidanezii care locuiesc printre bogați au furat de la aceștia atitudinea arogantă și sunt gata oricând de atac. Dacă te deplasezi pe jos dis-de-dimineață sau seara pe străduțele din apropierea complexului Jollie Vile riști să fii rupt de comunitarii, care sunt obișnuiți doar cu mașinile și consideră că oamenii care merg „pe jos” sunt vânatul lor. „Ăștia sunt mai răi ca toți, se plânge nea Jenică, paznicul unui șantier din zonă. La început, când veneam la muncă, am o Dacie veche și cam paradită, toată haita se lua după mine, erau vreo 12-13 javre, săreau la geam, la oglinzi. Îmi era frică. Mi-am dat seama că nu cunoșteau marca asta autoturism, ei sunt obișnuiți numai cu Jeepuri sau cu mașini de lux și când au văzut-o pe a mea au înnebunit. Le-am adus mâncare în fiecare zi și s-au mai potolit. Sunt șmecheri!” Deci, ca să scapi cu nădragii întregi și nemușcat, trebuie să nu te sperii ușor și să încerci să comunici cu ei. Cum le vorbești și le dai ceva bun de haleală, cum te lasă în pace și încep să se gudure bucuroși pe lângă tine. Nici nu-ți vine să crezi că sunt tot ăia care adineauri au sărit să te facă praf!

Potăi civilizate, de centru

Lăsăm în urmă Pipera și câinii ei. Ne trezim în centru. Câinii de aici au altă atitudine, sunt mai siguri pe ei, conștienți de propria valoare. Au trupuri zvelte, fără prea multe handicapuri fizice și se vede de la o poștă că sunt bine hrăniți. Și lătrătura lor e diferită, are o tonalitate mai gravă, baritonală și plină de personalitate. Sunt puțini ziua, ba uneori nu-i întâlnești deloc. Pe străduțele adiacente bulevardului Magheru, în Grădina Cișmigiu sau pe Calea Victoriei, însă, poți da nas-în-nas cu ei. Se comportă civilizat, nu atacă oamenii, traversează pe la trecerile de pietoni, au blănurile curate și știu, la o adică, să-și poarte cu mândrie porecla de „comunitari centrali”. Mizerie, însă, fac la fel de multă ca și amărâții de la mahala. Iar dacă mai întâlnesc în drumurile lor și câteva pungi de gunoaie, uită repede de bunele maniere. Ham! Ham! (Dana Fodor Mateescu Foto: Răzvan Mateescu)

Comments

comments

Despre Dana Fodor

este o ziaristă absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu o experiență de 16 ani în presă. Și-a început activitatea ca reporter la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. Ulterior a fost angajata și colaboratoarea mai multor cotidiene și reviste centrale. A publicat poezii în Ziua Literară şi a participat la câteva întâlniri pe această temă, în cadrul cenaclului Euridice. În anul 2006 jurnalista a primit, împreună cu soţul și colegul ei, Răzvan Mateescu, premiul „Învingători pentru România” la Gala Premiilor „Ursus” pentru Jurnalism. A publicat până acum patru cărți: două pentru copii, una cu reportaje și alta cu poezii.