Cu nevastă-mea la restaurant

Mă uitam ieri la soţia mea și, la un moment dat, mi-a venit s-o întreb: tu cine ești, dragă? Asta înseamnă că noi doi nu prea ne-am mai văzut în […]

Mă uitam ieri la soţia mea și, la un moment dat, mi-a venit s-o întreb: tu cine ești, dragă? Asta înseamnă că noi doi nu prea ne-am mai văzut în ultima vreme, ea fiind mai tot timpul cu ochii-n fiul nostru și-n computer. Cică scrie! Ce? Nu știu încă, dar după ce o să citesc textul ăsta, o să-mi dau eu seama…Săraca de ea! Părea pierdută, era departe, departe…În ochii ei maro, ca mobila de la bunicul, mort în anii 30 pentru că a fumat prea mult, deslușeam cetină, munți și șosele, dar nu bag mâna-n foc că așa era cu exactitate! Deci, nu știu la ce se gândea nevastă-mea, căci dacă aș ști, numai vouă v-aș spune!

Mi s-a făcut milă de ea, când a suspinat o dată! Parcă i s-a destrămat sufletul…Uitându-mă la calendar, am realizat că se apropie data de 8 martie, așa că m-am hotărât s-o scot și pe ea la o crâșmă cuminte, curățică, fără bețivi care să ne împuște cu sâmburi de măsline sau să ne dea cu mesele în cap.

Aveam bani, tocmai vândusem o farfurie de Horezu, o minune! și un ouț pictat cu motive folclorice din Bucovina. De-o ciorbă și-o ciulama, stropite cu-n pahar de vinișor, se găseau lovele. Când i-am răcnit drăgăstos, (pătimaș aș putea spune, pentru că mi-e dragă, nu mă-ncurc!): „Hai să te scot în oraș!” a vibrat pianul și furculițele din sertar au zăngănit disperate. Dana a dus mâna la inimă și m-a întrebat dacă vorbesc cu ea.

-Cu tine, dragă, dar cu cine credeai?

(Auzi la ea! Cu cine vorbesc!!!)

Micuța de ea! În 3 minute era îmbrăcată, parfumată, aranjată, de pieptănat nu știu ce să zic, că nu mă pricep. Zgâria la ușa de la intrare, așa cum fac mâțele când vor afară. Am lăsat-o acolo, pentru că eu eram în pijama și aveam nevoie să mă dichisesc, ce? Credeați că ies în oraș îmbrăcat oricum?!Nooo!

După vreo 45 de minute apar. Ravisant! Elegant! Năucitor! Nevastă-mea respăla străchinile din mașina de spălat vase. Se plictisise, sărmana, așa că le mai freca o dată! Nu-i nimic. E bine să avem farfurii cât mai cușer! Mă uit în oglinda de pe hol. Dumnezeule!!! Elvis în persoană!!! Cizme ciocate, blugi, geacă, cămașă albastră, ca ochii mei, moaaamă cât sunt de fain! Dacă privesc dintr-o parte rămân gravide și scaunele din bucătărie, alea făcute de nea Vasile, un meșter mare, nu-l cunoașteți! Staţi niţel să-mi iau și chitara. Nu merge la ţinuta asta? Bine. Atunci fără. (Uitasem să vă spun că băiatul nostru era la soacră-mea, așa că mă simțeam ca un guguștiuc cu guguștiuca lui..Eram liric și-mi venea să-i cânt ceva, ca pe vremea când am ultracucerit-o!)

I-am arătat brațul, dar Dana-mea a zbughit-o direct în mașină mormăind ceva nedeslușit. Mă iubește, precis!

Restaurantul era cam penăluț, dar nu genul vulgaro-maniaco-depresiv, bețivii erau simpatici, pașnici și majoritatea cu liceul terminat (de BAC nu sunt sigur). Se vedea din conversații. Ospătarii, așișderi. Liceul economic nr. 4 București. Subțiri. Ne așezăm. Dana, obișnuită cu fiul meu, mă ia la rost:

-Te-ai spălat pe mâini? Treci la baie!

Mă duc, am de ales? Nevasta, după mine.

-Ce faci dragă? o întreb.

-Mă spăl și eu!, zice ofensată, dar n-am crezut-o, pentru că ea intrase la bărbați, ca să mă spele pe mine! De, puterea obișnuinței…

În fine, suntem curați pe labe, ne așezăm la mese, comandăm, ne uităm unul pe lângă celălalt, ca liceenii. Timp de 45 de minute, Dana a stat ca pe jar: pianota din degete, își mușca buzele, bâțâia din copită, cânta nu știu ce melodie, a rupt şerveţelele (dacă n-ar împlini în august 42 de ani, aș zice că are ADHD). Apoi a început să mă toace la cerebel: „Oare ce face Andrei? Textu ăla cum să sune la început? Auzi? La pagina de medicină ce mai scriem? Duminică ce dăm? Dar poezia asta cum ți se pare: ochii goi și trupul slut, suflet singur și pierdut, nici sfârșit, nici început, vine vremea de…” Vaai! Nu mai apucă să zică despre ce e vorba, că apare friptura. Cam talpă, dar comestibilă încă. Lângă ea dorm 4 cartofi natur. Aşa par. Molfăim triști, nici noi nu știm din ce pricină. Poate din cauza globalizării? A încălzirii atmosferei?

Elvis Mateescu

Din când în când, nevastă-mea e cu pleoapa pe mine, de parc-aș avea 4 ani și 5 luni:

-Nu mai plescăi! Închide gura. Mănâncă încet. Nu bea vin în timpul mesei. Șterge-te la bot! Unde te uiți?

Sunt și mai trist. Aș bea toată sticla de vin dintr-o sorbitură, și aș mai cere încă 3, dar sunt frumos ca Elvis și nu se cade…

Până la urmă ajung la o concluzie cam naşpa: Dana de care mă îndrăgostisem eu a dispărut. Unde e fata pe care am cunoscut-o acum 15 ani? Veselă, nebună, foarte nebună!, rea ca o scorpie și tulburător de frumoasă atunci când iubea…Cine mi-a luat-o? Pe unde-o fi? Mă uit sub masă ca un bou. Nu e. Asta din fața mea seamănă, dar e diferită de Dana-mea. E o mamă totală, enervantă ca o mâncărime în locuri greu de ajuns. N-o cunosc!

Ştiţi ce? Eu mă duc s-o caut pe a mea, cea adevărată. Până atunci, țineți-o voi de vorbă pe astalaltă. Nu vă speriați, o să vă pună să vă spălați, o să vă învețe poezii şi cântece, o să ţopăie ca dracu în jurul mesei. Lăsaţi-o în pace! Asta e. Făceți-vă și voi că aveți treabă. Pa! Ne vedem mai târziu. Dau un vin bun! (Răzvan Mateescu)

Comments

comments

Despre Razvan Mateescu

este autorul a peste 1000 de reportaje publicate pe parcursul a două decenii în presa scrisă, în cele mai importante cotidiene centrale. A colaborat la mai multe publicații bucureștene cu articole pe teme de credință, societate, turism, oameni deosebiți. În anul 2006 jurnalistul a primit, împreună cu soţia lui, Dana Fodor, premiul pentru Faptul Divers Pozitiv.