De ce iubim pisicile?

Pisica, cea care este un drăgălaș animal de companie, aproape nelipsit din gospodăriile oamenilor, are o poveste care merge mână în mână cu istoria omenirii. Mâța cade mereu în picioare […]

La fereastra unde dorm doua pisici

Pisica, cea care este un drăgălaș animal de companie, aproape nelipsit din gospodăriile oamenilor, are o poveste care merge mână în mână cu istoria omenirii.

Mâța cade mereu în picioare

Însuși Profetul Mahomed, Întemeietorul religiei Islamice, era un mare admirator al acestei specii. În Orient, circulă și astăzi o anecdotă, potrivit căreia femeile turcilor nu se consideră obligate să respecte toate poruncile profetului, întrucât acesta l-a rezervat lor iadul, în timp ce pisicilor le este permis să intre în Rai. Pisica lui Mahomed era considerată o ființă sfântă. Într-o zi, aceasta dormea pe mâneca hainei profetului, în timp ce el trebuia să plece la rugăciune. Pentru că nu a vrut s-o deranjeze din somn, Mahomed și-a tăiat cu foarfeca mâneca hainei, lăsând-o liniștită pe pisicuță. Când animalul favorit al profetului s-a trezit, și-a dat seama de gestul pe care l-a făcut acesta, iar când Mahomed s-a întors și s-a apropiat de ea, pisica a făcut o reverență, în semn de respect și recunoștință. Întemeietorul religiei Islamice a mângâiat-o și, de atunci, se zice că pisicile au însușirea de a cădea întotdeauna pe cele patru lăbuțe, pentru a nu-și strica trupul mângâiat de profet. Tot în acela vremuri, egiptenii iubeau atât de mult pisicile încât nu permiteau exportul acestora.

În evul mediu, cei care aveau o pisică erau uciși

Nu de aceeași simpatie s-au bucurat pisicile în întunecatul Ev Mediu. Oamenii credeau că drăgălașele feline dețin puteri malefice, că erau reprezentantele vrăjitoarelor și ale diavolului. Erau prinse, bătute, arse de vii, în special cu ocazia unor sărbători religioase. Exista superstiția că o pisică vie, zidită în pereții unei clădiri, va aduce noroc și belșug locuitorilor ei. Cine ținea atunci pe lângă casă un pisoi era condamnat la moarte, suspectat fiind de vrăjitorie. Prigoana asupra felinelor s-a extins așa de mult, încât deveniseră o raritate. Acest lucru a făcut să apară un număr foarte însemnat de șobolani, care au răspândit apoi ciuma și alte boli grave în toată Europa. De abia în secolul al 17-lea, oamenii au înțeles rolul pe care acestea îl au în combaterea rozătoarelor, iar tonul pentru recăpătarea dreptului lor la viață, l-a dat însuși Cardinalul Richelieu, un foarte mare iubitor de mâțe. La sfârșitul secolului al 19-lea, au fost înființate primele asociații ale iubitorilor de pisici și s-au organizat expoziții. Din păcate, unele din superstițiile venite din Evul Mediu mai dăinuie și în zilele noastre, cum ar fi cea că e ghinion dacă îți taie calea o pisică neagră.

Pisicile au fost pictate, desenate și cântate-n poezie

De-a lungul vremii, pictori, scriitori, poeți celebri, pianiști, oameni politici, au nutrit o mare dragoste pentru aceste frumoase necuvântătoare. După moartea iubitei sale, Laura, Petrarca făcuse o adevărată obsesie pentru pisica acesteia. La Muzeul din Padua se păstrează și astăzi scheletul acelui animal. În lumea picturii, artiști celebri și-au dedicat operele pisicilor. Printre aceștia, Leonardo da Vinci, Paul Gauguin, Édouard Manet și Pablo Picasso. În lumea muzicii clasice, mâța a fost omagiată de compozitori precum Gioacchino Rossini și Maurice Ravel. Tot despre mâță, Chateubriand spunea: „ Iubesc în pisică acel caracter independent care o face să nu se atașeze de nimeni. Simt o plăcere fizică atuci când mângâi o pisică” Victor Hugo avea o pisicuță preferată pe care o lăsa să stea în salonul lui când scria. Se numea Chanoine. La fel și Baudelaire, care a și compus un sonet dedicat pisicilor, numindu-le sfincși ce par a dormi într-un vis fără sfârșit. La rândul lui, marele Mihai Eminescu scria cu multă simpatie despre motani, în „Cugetările sărmanului Dionis”: „Și motanul toarce-n sobă de blazat ce e/-Măi, motane,/Vino-ncoa să stăm de vorbă, unice amic și ornic.” Scriitorul Cezar Petrescu avea în camera de zi a vilei sale din Bușteni o căsuță special amenajată pentru protejatele sale (localnicii își amintesc că erau în jur de 15 mâțe, uneori chiar și mai multe). Alți iubitori de pisici au mai fost: istoricul Hippolyte Taine, Al. Dumas-fiul, Henri Murger sau Monterif care a scris o istorie a acestor animale, iar după publicarea ei a fost numit membru al Academiei Franceze. Există și oameni celebri care erau adevarați dușmani ai mâțelor, cum ar fi poetul Pierre de Ronsard și regele Henry al II-lea, care leșina dacă îi apărea vreuna în fața ochilor.

Dana Fodor Mateescu

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.