Legături periculoase în 301

Nu cred că sunt un om exagerat de serios și nici exigent nu prea mă simt. Când aveam 18-19 ani purtam blugii franjuri și când mă întorceam cu gașca din […]

Nu cred că sunt un om exagerat de serios și nici exigent nu prea mă simt. Când aveam 18-19 ani purtam blugii franjuri și când mă întorceam cu gașca din Drumul Taberei, acasă, de la concerte, cântam în autobuzul 368, până ce începeam să dau din urechi: „Seeeeeek aaaand… seeek and distroy!!” sau „Și a fooooost odaa-aa-tăăăă, Iriiiiiiiis!!!” Se mai speria lumea: „Iete, băăă, panchiștii, huuoo! Sataniștilor! Oarba după vooooi!” Dar nouă nu ne păsa… Eram așa de fericiți, de liberi și de nebuni!

Vremea a trecut. La 24 de ani, în loc să mă căsătoresc, așa cum îi stă bine unei fete cumsecade, cu liceu, serviciu la radio Uniplus, doi ani de facultate și ochii maro ca mobila, eu m-am tatuat pe umărul stâng…Ooo, dar câte trăsnai n-am făcut, biata mama, bine că nu și-a dat seama (sau și-a dat?) că altfel ajungea la balamuc, la femei triste…. Doamne! Jur că am făcut suficiente boacăne, ar roși până și pereții, așa că sunt destul de tolerantă cu tânăra generație.

Mamă, de ce se pupă fată cu fata?

Sunt pentru înțelegere generală. Vreau pace! Îi iubesc și pe evrei și pe țiganii (bine, recunosc! Pe unii!), n-am nimic cu oamenii de culoare și de alte religii. Nu protestez față de lumea gay. Să facă toți ce vor, atâta timp cât NU distrug vieți, cât nu ucid copii, ființe nevinovate. Măi, nene. Dar să vă zic ce mi-au văzut ochișorii (ăia maro, ca mobila!) zilele trecute, în 301, București, 2012, după-amiaza! Am crezut că fac criză de angină pectorală (chiar dacă nu am!). Stăteam pe scaunele alea de la ușa din mijloc, eu cu Andrei, băiețelul meu de 5 ani. Mergeam în parc. La coborâre, două fete. Una dintre ele, frumoasă de pica, un amestec de Sharon Stone cu Oana Sârbu, blonduță, slăbuță, cu sânii bombați, jumătate pe afară, chiar o admiram sincer, și mă gândeam cam ce făceam și cam cum arătam eu când eram ca ea…Și zâmbeam, așa, cu gândul desculț, fugit departe-n bălării care înțeapă la talpă. Tipa mai era cu…o prietenă. Drăguță, cu părul creț, cu niște ochi verzi, să nu te uiți în ei, că te ia amețeala! La un moment dat, ce să vezi, frate?!!! Tipa gen Sharon Sârbu Stone începe s-o mângâie lasciv pe spate, pe cealaltă. „Ei, o doare spinarea!” mi-am zis eu. Ce? N-ați mai pomenit? O fi cărat fata ceva…Dar n-a fost chiar cum am crezut eu. Blondina s-a apropiat ușor, ușor și, la o curbă, încep, nene, amândouă, să se sărute ca-n filmul „Legături Bolnăvicioase”. Bine, pe mine puțin m-a deranjat, puteau să-și pună și părul pe moațe-n autobuz, să-și taie unghiile de la picioare cu satârul, sau să-și sugă carotidele…Faza nasoală era că Andrei a văzut scena și a început, cu glas tare (imaginați-vă doar! ) să pună întrebări:

-De ce se pupă o fată cu altă fată?!!

-O fi ziua uneia dintre ele, i-am zis, rugându-l să vorbească nițel mai încet (oricum auzise tot autobuzul și lumea râdea de se crăcăna!)

-Bine, dar de ce cu limba? Eu n-am mai văzut așa ceva nici la Boomerang nici la Cartoon Network!

M-am cam înroșit, am dat din colț în colț și n-am știu ce să zic…Ăia din spatele meu hohoteau deja! M-a salvat stația. Uf! Ce bine! Mândrele au coborât, privindu-mă pe mine și pe copil absolut regal, suveran pontif: „What the Fuck!!!?”, cârâie în engleză de baltă bruneta cu ochii ca ceapa verde. Apoi, după ce a pornit autobuzul, Sharon Sârbu Stone ne arată deștul al treilea de la mâna stângă (dreapta o avea înfiptă în popoul coțofenei de care era atașată).

-Mămico, ia te uită, fata aia care se pupa cu limba scoasă ne-a salutat cu mâna!, s-a bucurat Andreiuțu meu.

Și, cu o naivitate de înger, care mi-a fript inima, i-a făcut și el cu mânuța, dar „La revedere”, nu Fuck You…

Dana Fodor Mateescu

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.