Dansând cu urșii

Înfometate, ca şi mulţi dintre semenii noştri, animalele pădurii ies adeseori din ascunzişurile lor şi vin până în centrul oraşului Buşteni ca să-şi procure hrana. Mai ales după iarna asta […]

Înfometate, ca şi mulţi dintre semenii noştri, animalele pădurii ies adeseori din ascunzişurile lor şi vin până în centrul oraşului Buşteni ca să-şi procure hrana. Mai ales după iarna asta grea, care ne-a cam chinuit pe toți.

Fugăriți cu ATV-ul

Nu de puţine ori am citit în presă despre atacurile violente ale urşilor îndreptate spre coteţele de animale domestice sau chiar asupra oamenilor. Buştenarii sunt îngroziţi şi seara nici nu prea mai au curajul să iasă în curte. Pe cei mai mulţi dintre urşi îi puteţi vedea la groapa de gunoi a Buşteniului, îl locul numit „la carieră”. Acolo caută, scormonesc şi mănâncă resturi. Nimeni nu se apropie de ei. sunt însă câţiva tineri care, în afara distracţiei de la discotecile din împrejurimi, au găsit un mod periculos de a-şi demonstra bărbăţia şi curajul: alergatul ursului cu maşina sau ATV-ul. A doua zi, ei se laudă mândri că au fugărit un ditamai ursul, iar lumea îi priveşte cu nedisimulată spaimă şi admiraţie profundă. Așa cred ei…! E mare foamete şi bietele animale vin să-şi potolească burdihanele cu câte o găinuşă, un porc sau de ce nu, chiar cu câini şi vaci. Sunt ucise şi mâncate pe loc. Înainte aveau probleme de acest gen numai cei care locuiau la marginea pădurii. Ei se mai trezeau iarna sau primăvara cu Moş Martin mormăind prin tomberoanele de gunoi sau râcâindu-le uşa. Acum însă urşii au prins curaj şi te trezeşti cu ei în mijlocul oraşului, chiar la poştă sau la alimentară. N-au nici o treabă! Unii atacă omul, alţii nu. Depinde de urs şi de starea lui de înfometare.

Tomberonistul de la gară

Li se mai spune „tomberonişti”. Oamenii povestesc că s-au trezit ziua în amiaza mare cu un urs pe peronul gării. Când a sosit trenul nimeni n-a mai avut curajul să coboare, dar nici să urce. Toată lumea a fugit îngrozită care încotro. „Ursul era mort de foame, ne spune Dana Bontaş, o localnică martoră la acest eveniment inedit. Coborâse săracul din munte şi cotrobăia prin coşurile de gunoi de la gară, căuta prin sacoşele oamenilor care fugiseră, doar-doar va găsi câte ceva de-ale gurii. Mormăia disperat şi îi curgeau balele. Călătorii din tren înţepeniseră de frică şi n-au mai coborât. Când mecanicul locomotivei a tras de semnal, abia atunci ursul s-a speriat şi a rupt-o la fugă spre Zamora.” O altă întâmplare a băgat spaima în buştenari. Un exemplar reuşit de urs brun carpatin a apărut într-o seară în curtea unul localnic, care stătea aproape de liziera pădurii, dincolo de calea ferată. Animalul a intrat în ogradă şi i-a furat omului un porc de 150 de kilograme. L-a luat la subraţ, de parcă ar fi fost o poşetă şi, în trei labe, a zbughit-o iute printre brazi. Alt caz este acela în care ursul a atacat un bărbat chiar în curtea casei lui. Omul ieşise de dimineaţă să dea de mâncare animalelor şi a surprins fiara în coteţul găinilor. A vrut să dea o lovitură cu toporul, dar ursul a fost mai iute şi l-a rănit foarte grav.

Ucid puii cu bâtele

Buştenarii nu prea au cum să se apere, pentru că uciderea unui urs, care este animal ocrotit prin lege, duce la închisoare. Unii tineri mai curajoşi (sau poate inconştienţi) au găsit o metodă de a-i alunga pentru câtva timp, şi de a le băga spaima în blană. Se duc noaptea cu maşinile de teren şi îi fugăresc prin groapa de gunoi a oraşului până, hăt, departe, în pădure. „Noi credem că aşa îi învăţăm minte şi nu mai coboară în oraş, spune Mircea Țuț, unul dintre tinerii participanţi la astfel de acţiuni. Sau poate se obişnuiesc atât de tare cu omul încât nu-l mai atacă. Şi ne şi distrăm în acelaşi timp, că sunt tare haioşi când se ridică în două picioare şi aleargă ca un om la 100 de metri garduri….” Băieţii mai povestesc că există ţigani în zonă care au tot felul de metode de a ucide puii de urs pentru carnea lor. Ori aruncă pe ei cu benzină şi le dau foc, ori îi lovesc cu bâtele. După aceea, îi înfig în proţap şi au carne la masa de seară! „Ei vând carnea de pui restaurantelor, pensiunilor turistice. Așa fac bani frumoși. Cine îi controlează?, Cine se pricepe la carnea de urs? Și hai să zicem că-i prinde cineva? Ei pot spune că e carne de vacă.” explică Florin Cosma.

Noaptea, când se aleargă urşii

Urmărirea urşilor are loc noaptea. În apropierea pădurii tinerii aşteaptă îngroziţi şi curioşi. Sunt cinci persoane înghesuite într-un Aro rablagit, dar bun. Vorbesc în şoaptă şi fumează. Se aud doar inimile bătând. Tabla de la capotă e îndoită. „Aici a izbit ursu’ cu laba, explică Gioni, şoferul maşinii. Eram singur pe Valea Cebului, mă întorceam de la Diham. M-a atacat din senin, nici n-am avut timp să întorc. Atunci am văzut moartea cu ochii. Numai Dumnezeu ştie cum am ajuns în oraş, alb de frică.” Deodată, de la marginea drumului se aude un răget. Ursul! I-a simţit. De fapt e o ursoaică, urmată de trei pui. După ei mai apar încă doi, masculi se pare. E pericol. Gioni aprinde farurile, apoi demarează în trombă. Ursoaica se ridică pe picioarele din spate. Buza de jos îi atârnă, ghearele se pregătesc să sfâșâie, balele îi curg de furie pe piept. Îşi apără puii. Ursuleţii, împreună cu ceilalţi doi adulţi, aleargă care încotro printre gunoaie, căutând mâncare. Şoferul bagă un claxon prelung şi animalele se îndepărtează puţin. Maşina mănâncă pământul. Cursa e nebunească. Urşii aleargă cu aproape 80 de kilometri la oră şi se ascund printre brazi. Gata, au scăpat de ei. Abia aproape de gară autoturismul se opreşte. Din pădure se aud încă răgete. Tinerii sunt vlăguiţi, dar se simt bine. Mai aprind o ţigară cu privirea spre pădurea Zamora. Mâine seară vor fugări din nou urşii…

Dana Fodor și Răzvan Mateescu

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.