Emisiunea de la TVR1, Cu ochii`n 4, despre pustnicul Onufrie, a avut efect!

Am aflat ca in cele din urmă, pustnicului Onufrie i s-a dat NUP (Neînceperea Urmăririi Penale) de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tribunalului din Brașov. Pentru cel pe care […]

Am aflat ca in cele din urmă, pustnicului Onufrie i s-a dat NUP (Neînceperea Urmăririi Penale) de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tribunalului din Brașov. Pentru cel pe care ei îl numesc Ion Banyia – zis și călugărul Onufrie- sihastrul care de aproape două decenii se roagă pe muntele Cristianul Mare, în singurătate, pentru noi toți, lucrurile s-au liniștit deocamdată, cel puțin acum, înainte de Săptămâna Luminată. Iată și clipul emisiunii de la TVR 1, „Cu ochii`n 4”, la care am avut onoarea sa participăm:

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.