Fericirea, între Iisus Hristos și Sigmund Freud

de Adrian Țiglea Pentru Freud, fericirea este un ideal irealizabil. Fericirea înseamnă, în sens negativ, absenţa durerii şi a neplăcerii, iar în sens pozitiv trăirea unor plăceri intense. Principiul plăcerii […]

de Adrian Țiglea

Pentru Freud, fericirea este un ideal irealizabil. Fericirea înseamnă, în sens negativ, absenţa durerii şi a neplăcerii, iar în sens pozitiv trăirea unor plăceri intense. Principiul plăcerii determină scopul vieţii omului, conducând întregul aparat psihic. Dar, întreaga ordine a universului se opune îndeplinirii acestui scop al plăcerii. Ceea ce oamenii socotesc a fi plăcere este o satisfacere imediată a unor trebuinţe care au atins o mare tensiune. Capacitatea omului de a fi fericit este limitată, din cauza suferinţelor cauzate de propriul corp care, sortit decăderii şi degradării, nu se poate sustrage semnalelor de alarmă reprezentate de durere şi teamă. Pe de altă parte, fericirea este fragilă, din pricina lumii exterioare şi a raporturilor cu alţi oameni. „Totul depinde de suma de satisfacţie reală pe care omul o poate dobândi din lumea de afară, de măsura în care individul este capabil să devină independent şi, în sfârşit, de puterea de care dispune spre a-şi modifica după plac dorinţele”, spune Freud. Potrivit psihanalistului austriac, oamenii îşi limitează fericirea la aspiraţiile cu scop negativ.

Cu alte cuvinte, oamenii se declară mulţumiţi pur şi simplu atunci când evită să trăiască durerea, şi speră mai puţin să cunoască fericirea. Deşi oamenii aspiră la fericire şi vor să rămână în starea de fericire, ceea ce numim fericire „rezultă dintr-o satisfacere mai degrabă imediată a nevoilor care au atins o mare tensiune, ceea ce prin natura sa nu este posibil decât sub formă de fenomen episodic”. Aşadar, suntem fericiţi din când în când, pentru scurte perioade de timp. După Apostolul Matei, starea de fericire o poate dobândi numai cel cu credinţă în Dumnezeu. Prima treaptă spre fericire este smerenia: „fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor”. Este vorba de puritatea sufletească a oamenilor simpli. Oamenii smeriţi nu sunt vicleni, îşi recunosc simplitatea, nu îşi doresc titluri sau faimă. O altă treaptă o constituie suferinţa şi pocăinţa: „fericiţi cei ce plâng, căci aceia se vor mângâia” – nu este vorba despre plânsul fizic, ci despre recunoaşterea faţă de Dumnezeu a păcatelor şi despre pocăinţă. Urmează blândeţea: „Fericiţi cei blânzi, căci aceia vor moşteni pământul”. Omul blând nu urăşte pe nimeni, indiferent de răul care i se aduce. El iartă greşelile oamenilor, fiind împăcaţi cu lumea. Apoi dreptatea: „Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura”. Oamenii drepţi respectă poruncile lui Dumnezeu, căci, potrivit Sfântului Augustin, Dumnezeu este dreptatea. O altă cale este milostenia. Mila constă în ajutorul oferit semenilor, atunci când acesta este invocat, în milostenie faţă de cei suferinzi şi faţă de cei aflaţi în primejdie. „Fericiţi cei curaţi cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Omul sincer nu este invidios, nu cunoaşte viclenia, nu nutreşte gânduri rele faţă de semeni. Un alt atribut îl constituie setea de dreptate, suferinţa în numele dreptăţii: „fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, căci a lor este împărăţia cerurilor”. Cei care suferă pentru credinţă, pentru legile date de Dumnezeu, vor cunoaşte fericirea cerească. O altă treaptă este treapta împăcării, a reconcilierii: „Fericiţi făcătorii de pace …” Treapta finală este cea a credinţei; este suferinţa şi moartea pentru credinţă. Cei ce suferă întru Domnul îşi vor afla fericirea în ceruri. Fericirea este, aşadar, posibilă prin credinţă. Sigmund Freud face vorbire despre natura umană, aşa cum este ea în realitate. Creştinismul povesteşte despre omul ideal. Drama individului este că, pe pământ, nu va reuşi niciodată să împace natura sa cu idealul promovat de creştinism. De aici, o zbatere continuă. 

Comments

comments

Despre Dana Fodor

este o ziaristă absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu o experiență de 16 ani în presă. Și-a început activitatea ca reporter la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. Ulterior a fost angajata și colaboratoarea mai multor cotidiene și reviste centrale. A publicat poezii în Ziua Literară şi a participat la câteva întâlniri pe această temă, în cadrul cenaclului Euridice. În anul 2006 jurnalista a primit, împreună cu soţul și colegul ei, Răzvan Mateescu, premiul „Învingători pentru România” la Gala Premiilor „Ursus” pentru Jurnalism. A publicat până acum patru cărți: două pentru copii, una cu reportaje și alta cu poezii.