Mare pelerinaj în București de Florii

Florin, Florina, Florica, Viorica, Viorel. Margareta, Delia, Crin, Crina, Bujor, Narcisa, Lăcrămioara, sunt numai câteva dintre prenumele de români, care așteaptă cu nerăbdare Duminica Floriilor, ziua când îşi serbează onomastica, […]

Florin, Florina, Florica, Viorica, Viorel. Margareta, Delia, Crin, Crina, Bujor, Narcisa, Lăcrămioara, sunt numai câteva dintre prenumele de români, care așteaptă cu nerăbdare Duminica Floriilor, ziua când îşi serbează onomastica, alături de familie şi de prieteni. Pentru creștini, această dată marchează începutul sărbătorilor pascale.

 Hristos e întâmpinat ca un adevărat învingător al morţii

Intrarea Domnului in Ierusalim vazuta de prof. Vladimir Baciu.

Denumirea de Florii vine de la zeiţa florilor, venerată de romani şi care simbolizează renașterea naturii. Tot atunci se sărbătorește intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim. Se spune în Biblie, că în dimineaţa Floriilor, Iisus se îndrepta, împreună cu ucenicii săi, spre Cetate. În apropiere de satul Betfage, de lângă Muntele Măslinilor, Mântuitorul I-a trimis acolo pe doi dintre însoţitorii Săi, ca să-i aducă un mânz ce se afla lângă o asină. Astfel, se împlineau spusele profetului Zaharia:

Icoana pe sticla realizata de Maria Moldor.

„Spuneţi fiicei Sionului că Împăratul vine blând şi călare pe asină şi pe mânz, fiul celei de sub jug (Matei 21, 5).” Cu o zi în urmă, El îl înviase pe Lazăr în Betania și toată lumea aflase despre această minune. Hristos a fost întâmpinat cu mare bucurie, ca un adevărat învingător al morţii. Locuitorii cetăţii aveau sentimentul că însuşi Dumnezeu a poposit în lume şi L-au primit cu ramuri de măslin şi de finic, strigând: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”. A fost singurul moment din viaţa lui Iisus când a acceptat să fie ovaţionat, ca un împărat.

 Salcia sfințită apără de necazuri și de boli

Tradiţia creştină este ca, în ziua de Florii, să se sfinţească, prin stropire cu agheasmă, ramuri înmugurite de salcie, care se împart credincioşilor. Aceştia le pun la icoane şi la intrarea în case, ca să fie feriţi de boli şi necazuri tot anul. În Vechiul Testament salcia simbolizează bucuria vieții. Ea este întâlnită la comemorarea ieșirii din Egipt a evreilor sub conducerea lui Moise. Atunci sunt aduse Domnului jertfe de animale și ofrande din roadele pământului „ În ziua Întâi să luați ramuri de copaci frumoși, ramuri de finici, ramuri de copaci cu frunze late și sălcii de râu și să vă veseliți înaintea Domnului Dumnezeul vostru…” (Levitic 23,40) Preoţii şi ceilalţi slujitori ai Bisericii ţin în mâini, alături de ramurile de salcie, lumânări aprinse ce simbolizează triumful vieţii asupra morţii. Există o sumedenie de obiceiuri, multe dintre ele precreştine, legate de această zi. Cei care ţin post au dreptul să mănânce peşte şi să bea un pahar cu vin. Se spune că, în această zi, e bine să se aerisească hainele şi zestrea. Oamenii n-au voie să se spele pe cap, pentru că vor albi curând. Urzicile înfloresc şi nu mai sunt bune de la această dată încolo. Celor care se împărtăşesc de Florii li se va îndeplini orice dorinţă. La ţară, gospodinele umplu ciubăraşele cu florile pe care le vor folosi la decorarea ouălor de Paşti, iar ziua este ideală pentru a oferi buchete prietenilor şi cunoscuţilor. Ramurile de salcie, sfințite în biserică, se vor păstra tot restul anului, pentru că „pot tămădui diferite boli”. Dar cel mai mare prilej de petrecere în această zi, e pentru cei ce poartă nume de flori.

EM

Comments

comments

Despre Dana Fodor

este o ziaristă absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu o experiență de 16 ani în presă. Și-a început activitatea ca reporter la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. Ulterior a fost angajata și colaboratoarea mai multor cotidiene și reviste centrale. A publicat poezii în Ziua Literară şi a participat la câteva întâlniri pe această temă, în cadrul cenaclului Euridice. În anul 2006 jurnalista a primit, împreună cu soţul și colegul ei, Răzvan Mateescu, premiul „Învingători pentru România” la Gala Premiilor „Ursus” pentru Jurnalism. A publicat până acum patru cărți: două pentru copii, una cu reportaje și alta cu poezii.