Povestea lui Daniel Ciripescu 1

Daniel Ciripescu s-a născut în urmă cu vreo 50 de ani, -nici el nu știe exact și am să vă explic și de ce, mai la vale, – într-un sătuc […]

Daniel Ciripescu s-a născut în urmă cu vreo 50 de ani, -nici el nu știe exact și am să vă explic și de ce, mai la vale, – într-un sătuc de munte, la poalele Carpaților, pe stânga. E nepotul lui nea Cucu Ciripescu, ăla care s-a bătut odată cu un consilier comunal și i s-a dus buhul în toate zonele conifere ale frumoasei noastre patrii.

Numele de „Ciripescu” avea să i se potrivească perfect, mai târziu, când a început să-i pârască pe toți cei care-l deranjau, într-un fel sau altul, să facă reclamații, să dea în judecată tot ce prindea în calea lui. Dacă ar fi fost după el, ar fi târât în instanță și băncile din Grădina Cișmigiu, luna de pe cer, pentru că luminează prea slab, sau albinele, pentru că fac puțină miere. Când a devenit colaborator al Securității era atât de fericit, de ziceai că a descoperit secretul tinereții veșnice. Dar de ce nu e sigur Daniel când s-a născut? Pentru că i s-a năzărit să apară de capul lui, mai devreme, asta după ce i-a croit mamei vreo 15 șuturi… pe dinăuntru. Era o noapte de catran, cu viscol și vânt nemilos. Ajunul Crăciunului. Ai lui tocmai se pregăteau să-i pună în ghetuțe cadouri fratelui mai mare, Marinel, care bâzâia lângă brad.

El era diferit de altii...

-Au, au, au! Îu, îu, îu!, Ilarieeee, cheamă Salvarea, că moooor!, urla biata maică-sa ținându-se cu palmele de buric.

Cine să-ți vină la miezul nopții? Făcea tabla pe casă: vuuu, vuuu, vuuu, iar ferestrele zornăiau ca la cutremur.

A născut, sărmana, acolo, printre cadouri, sub brad și clopoței…Chin, nu glumă! Marinel privea năuc, scobindu-se în nas. Avea 2 ani și până târziu a crezut că păpușa aia țipătoare și enervantă din brațele mamei era cadoul lui de Crăciun. Îi venea să-l ia de ceafă și să-l îndese într-un bocăncel. Acolo să stea! Ilarie, tatăl, nu s-a putut duce să-l declare. Abia după Anul Nou, în ianuarie, a reușit. Se mai potolise otrava de afară. Din cauza asta, Daniel n-a știut sigur niciodată când e născut. Pe 24 decembrie? Sau pe 2 ianuarie, când a catadixit tac-su să iasă din casă?

Copilul creștea văzând cu ochii, dar era răăăău, să nu stai cu spatele la el, niciodată, că-ți și crăpa țesta cu vreo mașinuță din fier sau cu un scaun! Nu suporta pe nimeni, n-o iubea nici pe mă-sa, care se uita la el ca la Soarele de pe cer. Era fioros! Avea mutriță de copil, cam clăpăug, e drept, dar cu un suflet de canalie. Era pus pe răutăți și în somn. Ai lui credeau că a venit dracu` pe pământ. Ucidea orice gânganie îi ieșea în cale. Când s-a făcut mai măricel trăgea cu praștia-n păsări, se pișa în apa de la fântână și aduna puricii câinilor din sat în palmă și îi răspândea în brăcinarii lui tată-său. Vecinii îl ocoleau, nu avea niciun prieten, iar fetele îl priveau ca pe căpușă grasă, dar atunci nu erau la modă…Pe la 8 ani au chemat un preot, să-i citească niște rugăciuni nebunului. Nu mai puteau să-l suporte. Piticania l-a scuipat direct între felinare și i-a zis:

-Cară-te din casa mea, băăă, misticule! Eu nu cred în Dumnezeu! Caramba!

Popa, om la 78 de ani, și-a făcut semnul crucii și și-a scuipat în sân.

-Al răului copil ai mai făcut, coane Ilarie. Ai mâncat iute și prea sărat!, a zis el când a ieșit pe stradă. O să vă bage în mormânt. E dat dracului, Doamne iartă-mă!

-Așa e, părinte! Mai bine o lăsam pe Aglăița să-l avorteze. Nu știu ce-a fost în capu` meu! Să-ți povestesc: venise domnu` doctor Urdărescu, ăla chior d-un ochi, dă face chiuretaje pă șestache. Scosese ustensilele pă masă, era gata să-l scoată pă dobitoc. Mi-a fost milă. Odată am dat cu pumnu` în masă: NU! Lasă-l! Nu-l omorî, e suflet și el…Dar crede-mă, taică părinte, că regret!

-E păcat, Ilarie, e mare păcat să ucizi pruncu` din burta mă-sii. Totuși mă gândesc, ca omu`, la Hitler și la mă-sa. Ce-ar fi fost dacă…Ptiu! că iar mă-ncearcă necuratu`!

Altfel, Daniel Ciripescu era un puști foarte inteligent, ambițios până la șoc anafilactic și teribil de egosit. Citea extrem de mult, cărți pentru oameni mari, era pasionat de istorie, matematică, arheologie și psihiatrie. Poveștile erau „niște scârbe” în fața lui. El era cineva!

-Cu cine-o semăna, ăsta, Ilarie? întreba maică-sa, mereu.

-Cu mine în niciun caz!, plescăia tatăl obosit.

-Dar nici cu mine…ofta Aglăița croșetând de zor la un pulover mov.

Când era în clasa a opta, Daniel a luat un 9 la sport. Restul erau numai note de 10. Băiatului i-a dat sângele pe nas de necaz. S-a dus plângând la tac-su:

-Hăăă, hăă! Canalia aia de Panaitescu m-a jignit cu un 9. Du-te și fă scandal la directorul școlii. Acum!

Ilarie s-a dus. Trist și cu sufletul terci. Dacă n-ar fi făcut asta, Daniel ar fi zis tuturor că e un element reacționar care spune bancuri despre comuniști. Așa îl șantaja mereu.

(Va urma)

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.