Ușa blestemată

De Gabriela Vlăsceanu Sunt administrator de bloc, dar m-am săturat! Aşa îmi vine cîteodată să-mi iau bocceluţa şi să fug din locul ăsta încotro văd cu ochii…Să predau listele, banii […]

De Gabriela Vlăsceanu

Sunt administrator de bloc, dar m-am săturat! Aşa îmi vine cîteodată să-mi iau bocceluţa şi să fug din locul ăsta încotro văd cu ochii…Să predau listele, banii şi chitanţierele unui alt administrator şi să scap de toată bătaia de cap. Din afară pare atît de uşor să administrezi un imobil, dar, aici, realitatea este alta!

S-a stricat amortizorul

Într-o zi, am fost şi pe post de uşier. Nu mult. Doar o oră, însă cît de atentă a trebuit să fiu cînd cineva se apropia de uşa de la intrarea în bloc. Parcă eram papagal. Repetam de fiecare dată: „Atenţie la uşă să nu vă accidentaţi!” Cînd am văzut că doi-trei locatari au crezut că am chef de glume şi nu îmi iau vorbele în serios, am trecut eu la închisul şi deschisul uşii blestemate. Amortizorul acesteia, peste noapte, s-a dereglat cu toate că nu este prea „bătrîn”. Are cam un an. Dar, aceasta este calitatea pieselor noastre…O domnişoară a vrut să iasă din scara blocului împreună cu bunica sa. „Uşierul” cu indicaţiile: „Domnişoară, ieşiţi dumnevoastră, ţineţi cu toată forţa uşa, aşteptaţi să iasă şi bunica şi nu ţineţi mîna în dreptul uşii chiar dacă vedeţi că vrea să se trîntească!” Tînăra a urmat indicaţiile pînă la un anumit punct. Din instinct, ea fiind şi o fată bine crescută, a ţinut uşa. Aceasta s-a închis, automat, ca un taifun. Speriată am strigat: „Degetele!”. Noroc că tînăra a fost pe fază. Dacă nu, se alegea cu falangele strivite. Bunica ce să spună? „E pericol…!” A coborît, apoi, o doamnă cu un copilaş în braţe şi cu sacul cu gunoi în mînă. I-am deschis uşa şi am atenţionat-o cît de „înfuriată” este uşa.

Pe post de „închide-deschide”

O altă tînără a vrut să iasă din bloc. N-am lăsat-o, firește! Dacă pățea ceva?

-Staţi! Staţi! Să vă deschid uşa! Pe locatară a bufnit-o rîsul: -Acum sunteţi şi pe post de închide-deschide uşa?

-Hee, he, hee! Dar, pe ce post nu sunt eu în blocul ăsta?, am răspuns rîzînd. I-am arătat, apoi, cum face uşa „bum” şi ce risc există să ne împingă cu nasul în scările de la ieşirea din bloc sau intrarea în imobil. Ca să nu mai vorbim ce s-au mai distrat femeile slăbuţe cînd au văzut cum uşa din termopan care pare atît de uşoară te poate lovi peste oase gata să ţi le rupă…A venit şi un domn care m-a auzit vociferînd şi înjurînd pe holul de la parter. „Noroc că soţia mea nu mai iese din casă. Mai are o saptămînă şi naşte. Dar, eu tot i-am spus de uşa asta, căci nu se ştie de ce are nevoie de la magazin şi cînd iese din bloc o loveşte peste burtă termopanul: poc!”.

Buuuuum! Din nou uşa! Am crezut că-mi cade blocul în cap. Un locatar ciudat a lăsat-o să se trîntească. I-am spus:

-Las-o vecine, decît să ne accidentăm la dește, mai bine să se zgîlţîie toţi pereţii!

Aaau, și cum se mai zdruncinau! Cînd mă uit la treapta din afară, bucăţi de ciment desprinse din ea! Of, Doamne! Alte cheltuieli!

Un trecător, văzîndu-mă aşa nervoasă şi scrîşnind din dinţi mi-a strigat în bătaie de joc:

-Aşa-ți trebuie, madam, dacă te-ai mutat într-un bloc construit din două şuruburi!

Dă bormaşina, ia şurubelniţa…

Ce să mai zic? Ştiu deja că treptele de la intrarea în imobil sunt formate din două linguriţe de ciment şi restul nisip… Ştiu că uşa de la intrare are trei balamele de…doi lei. Ştiu că amortizorul este de cea mai proastă calitate. Cine să dea mai mulţi bani la fondul de reparaţii?! Uşa, iar…buuuuum. Tocmai, a ieşit un bărbat înalt cît…uşa. În gîndul meu mi-am zis: „Poate se crapă peretele exterior al blocului că şi aşa, parcă, este foaie de ceapă!” Mai trece timp. Eu, la datorie: deschid, închid. O să am coșmaruri la noapte! Inspectez pereţii din jurul uşii şi, într-un moment de neatenție (păi, mie cine să-mi spună că…ușa e defectă?!) zdraaaang…vine peste mine termopanul și mă împinge direct pe holul de la intrare. Lungită pe burtă, ca un administrator ce se respectă, privesc de la 2 centimetri patru perechi de „bașcheți”: Uraaaaaa!!! Au venit băieţii de la termopane pe care îi chemasem în urmă cu o oră. Desfac ei amortizorul, îl sucesc, îl învîrtesc şi verdictul:

-Trebuie schimbat!

Aaaaaaaaa! Să-mi vină rău! Alţi bani, altă distracţie! Şi fonduri pentru reparaţia scării de la intrare care se macină pe zi ce trece, de unde? Bani pentru amortizor…Fonduri pentru zugrăvirea scării în interior…Văzînd că m-am făcut galbenă la faţă precum lămîia, meseriaşii cu „bașcheți” m-au încurajat:

-Vă e rău, doamnă? Haideți că încercăm să-l reparăm.

Dă patentul, ia patentul. Dă bormaşina, ia şurubelniţa. Deschide uşa, strînge şurubul. Lasă să vedem cît de încet se închide uşa. Mai strînge. Și la sfîrșit:

-Gata, am făcut tot ce am putut. Acum se închide uşa cam în reluare, dar mai bine decît să vă rupă mîinile şi picioarele. Însă, aveţi grijă că amortizorul ăsta şi uşa nu mai merg mult timp peticite aşa!, mi-au explicat cei doi băieţi cu „bașcheți”. Preţul reparaţiei? 20 de lei. Scot banul şi achit. Am scăpat ieftin…Îmi vine să sar în sus de bucurie. Dar, mă opreşte un gînd. Ce spuneam că mai trebuie să reparăm la blocul ăsta dat în folosinţă de aproape…trei ani?

Comments

comments

Despre Dana Fodor

este o ziaristă absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu o experiență de 16 ani în presă. Și-a început activitatea ca reporter la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. Ulterior a fost angajata și colaboratoarea mai multor cotidiene și reviste centrale. A publicat poezii în Ziua Literară şi a participat la câteva întâlniri pe această temă, în cadrul cenaclului Euridice. În anul 2006 jurnalista a primit, împreună cu soţul și colegul ei, Răzvan Mateescu, premiul „Învingători pentru România” la Gala Premiilor „Ursus” pentru Jurnalism. A publicat până acum patru cărți: două pentru copii, una cu reportaje și alta cu poezii.