„Ne dă și nouă ăștia ceva c-am votat?”

De Gabriela Vlăsceanu Recunosc că numai la alegeri nu mi-a fost gândul. Nu din cauza căldurii sau dezinteresului, dar, după atâtea duminici ploioase am pus în practică un plan făcut […]

De Gabriela Vlăsceanu

Recunosc că numai la alegeri nu mi-a fost gândul. Nu din cauza căldurii sau dezinteresului, dar, după atâtea duminici ploioase am pus în practică un plan făcut de aproape o lună şi jumătate. Împreună cu cinci puştani, dintre care doi vecini de imobil şi trei de la curţi, am reparat scara exterioară a blocului şi am zugrăvit interiorul.

„V-a pus Vanghelie să faceţi curăţenie?”

La prima oră, unul a mers cu mine după materiale. Am achitat sacii cu nisip, cimentul, lavabila. Foarte senin, dar cu ochii umflaţi de nesomn, băiatul mi-a zis: „Doamnă, mergeţi cu şoferul la bloc, descărcaţi acolo materialele şi după ce vin de la vot ne apucăm de treabă!” Așa am făcut. Am aşteptat, cu sacii şi bidoanele, în stradă, să-mi vină vecinul de la…votare. Nu mi-a zis dacă era coadă sau nu, dar, sincer, era ultimul detaliu pe care voiam să-l aflu. Mie îmi era capul doar la treburile mele. Am format echipa de „muncitori” şi la muncă, nene! Dăi cu trafaletul, şterge cu mopul picăturile de lavabilă de pe scări, cară apă, fă cofragi, bate cuie, acoperă găurile din pereţi, amestecă,cu lopata, cimentul şi nisipul. Fiecare cu sarcina lui. Oamenii treceau pe stradă şi se uitau la noi de parcă vedeau nu ştiu ce minunăţie! Mă întreb ce o fi fost în mintea celor care veneau de la „pusul ştampilei” sau care se duceau spre secţiile de votare? Poate gândeau: „Uite-i şi pe ăştia i-a găsit hărnicia în ziua alegerilor!” Ce-i drept, doi trecători nu s-au putut abţine şi chiar şi-au exprimat gândul cu voce tare: „V-a pus Vanghelie să faceţi curăţenie ca să nu arate şi blocul vostru ca alea din ghetouri? Măcar vă scoateţi şi voi un ban? Că doar el trebuie să facă blocurile frumoase!” Nu m-am putut abţine şi, respectuos, le-am răspuns că niciun primar sau candidat la primărie nu are vreo legătură cu imobilul nostru: „Şi de plătit nu ne plăteşte nimeni de la primărie! Este de datoria noastră, a locatarilor, să facem asta!”

„Nu ştampila ne ţine de foame!”

În timp ce noi munceam de zor şi cu spor, pe trotuarul celălalt, nea Nicu, moşu’ de la butelii, stătea la poartă şi nu rata ocazia să chestioneze pe oricine trecea: „Aţi fost la vot?” Unora le mai admira şi vestimentaţia: „Ce frumos v-aţi îmbrăcat! Aţi scos hainele de la naftalină pentru aşa zi mare, ca asta de votare!” El, cu o săptămână înainte de alegeri, mi-a adus la cunoştinţă că se duce „să-şi exprime votul” că „doar am lucrat o viaţă întreagă în Armată şi este de datoria mea să merg să aleg.” „Gata votarea?”, se mai întreabau oamenii de stradă. „Gata piaţa! La cratiţă şi pe urmă la ştampilatul hârtiilor. Că nu ştampila ne ţine de foame!”, răspundeau unele gospodine, cu sacoşele pline cu zarzavaturi. La un moment dat, ne trezim că avem nevoie de o pensulă. Mă duc grăbită la nişte vecini de la curte. Erau la…masă.

-Nea Petricăăă! Nea Petricăăă!, am strigat la poartă. Bărbatul s-a ridicat.

-Ce faceţi?, am început discuţia. Nea Petrică mi-a zâmbit: –Uite am fost cu nevastă-mea la vot, am pus de grătar şi mâncam. Omul nu avea o pensulă, dar m-a trimis la…nea Marin.

Moşulică era la poartă. Mă salvează! Are mult-căutata pensulă.

-Dacă mai aveţi nevoie de ceva scule veniţi, că poate vă ajută moşu’! Da’ vedeţi că o să fiu plecat vreo juma de oră! Peste ceva timp îl văd pe nea Marin, îmbrăcat într-un costum vechiuţ şi cu o pălărie mare pe cap, trecând pe stradă.

-Mă duc să aleg. Mă întorc repede!, ne-a strigat mândru. Şi noi…dă-i, dă-i cu pensula… Ne întreabam unul pe celălalt, în glumă:

-Băi, terminăm şi noi azi să mergem la pus ştampiluţa? Da’ noi cu cine votăm? Sau ne hotărâm până la următoarele alegeri când n-or mai candida ăştia?

„Mai am puţin şi mă duc la groapă să votez cu Dumnezeu”

Pe trotuarul de vizavi, cu un ochi la noi, „votanţii” discutau fel de fel. De la primari în sus până la premier şi preşedinte. Unii îi înjurau, alţii îi luau în braţe: „Lasă, bre, că ştiu eu de ce îi vrei pe ăştia…Ai pensie mare! Toţi promite, dar nici unu nu se ţine de cuvânt. Suntem vai de noi! Să mânânce ei carnea, că noi mâncăm oasele! Nici pe alea! Mâncăm…măduva din oase!”

Maşinile de poliţie patrulau pe strada principală. Iar poliţiştii erau cu ochii în stânga şi-n dreapta. Trece şi tanti Paraschiva. Nu mă pot abţine şi o întreb:

-Gata, gata votul?

Bătrânica îmi răspunde:

-Maică, duceţi-vă voi, ăştia tineri, să votaţi, că eu mai am puţin şi mă duc la groapă să votez cu Dumnezeu! Când eram tânără ca voi ce mai votam și eu, mereu punem ștampila și degeaba! Tot nu mi-a fost bine!

 „O votez pă mă-ta!”

Ies în faţa blocului şi le spun băieţilor:

-Fraţilor, plecaţi pe rând să puneţi ştampila. Vine unul, pleacă altul!

Toţi într-un glas hotărât:

-Haide, doamnă, mergem fiecare acasă să facem duş, ne ducem la secţie şi ne întoarcem! Că doară nu ne-om prezenta acolo murdari de lavabilă şi plini de praf!

În cele din urmă, au pus băieţii mei un pariu. Unul a zis că se duce aşa murdar la…ştampilă. Şi a plecat. Când s-a întors aşteptam să ne povestească cum l-au privit oamenii în secţia de votare. El se prăpădea de râs:

-Poliţiştii s-au uitat la mine ca la maşini străine, iar femeia aia de la masă mi-a tras o privire, de parcă văzuse un strigoi la vot… Probabil din cauza lavabilei de pe obraz.

Uraaa! În sfârşit am terminat! Cui îi mai ardea de votare? Am mai stat la sucuri, beri, cafele şi ţigări lângă scara „proaspăt” renovată şi ne-a venit ideea să facem un grătar la vecinul de la curte.

-Băieeeeeţi, noi cu cine votăm?, i-am întrebat pe cei trei puştani-vopsitori care nu ajunseseră la vot. Ei mi-au răspuns de parcă ar fi fost înțeleși:

-Cu micii, cârnaţii şi berea!

După ce ne-am despărţit ne-am întâlnit toţi patru la secţia de votare. Spălaţi, aranjaţi, parfumaţi! Așa daaaa!

Când ies din secţie, o ţigancă se răstea la bărbat-su: „Bă, tu nu ştie să citească! Pă cine alegi? Ţiganul, cam jenat de situaţia în care fusese pus: „Pă mă-ta! Îmi arată ăştia unde să pun deștu`!”

Într-un colţ al străzii mai mulţi tuciurii făceau şedinţă: „Ne dă, bă, şi ceva bănet că venirăm la cabină? Păi, totu’ e pă bani! La secţia hailaltă s-a dat! Nouă dă ce să nu ne dea, hă?”

O ţigancă, cu puradelul de mână: „Mariooo, hai, fă, cu mine să-mi zîci şi mie ce e pe hârtiilii alea şi ce să fac!” A apărut şi un ţigan, cu pălăria de-o poştă, însoţit de consoarta cu fuste lungi. Se ţineau de braţ, de parcă intrau la Starea Civilă. Au votat şi duşi au fost. N-au schimbat niciun cuvânt cu nimeni nici la intrare în secţie, nici la ieşirea din secţie.

Unii „votanţi” aveau la ei sticle cu apă sau sucuri reci. Toţi păreau gânditori. Poate că şi din cauza căldurii…După vot, pentru mine şi puştani au urmat micii, berea şi cârnaţii. Luaţi din banii noştri. Doar meritam şi noi măcar atât, după o zi de trudă şi…vot. Pe la porţi, seara, oamenii, ieşiţi să se răcorească, îşi dădeau cu părerea despre cine o să câştige: „Să vezi că ăla o să iasă! Ba ăla, îţi spun io că dă bani la oameni! Ce spui? De unde dă ăla? Mai bine ăsta, că a mai făcut puţin curat în oraşul nostru şi în cartier! Care mă? Ăla? Noooo! Visezi!”

Comments

comments

Despre Dana Fodor

este o ziaristă absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu o experiență de 16 ani în presă. Și-a început activitatea ca reporter la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. Ulterior a fost angajata și colaboratoarea mai multor cotidiene și reviste centrale. A publicat poezii în Ziua Literară şi a participat la câteva întâlniri pe această temă, în cadrul cenaclului Euridice. În anul 2006 jurnalista a primit, împreună cu soţul și colegul ei, Răzvan Mateescu, premiul „Învingători pentru România” la Gala Premiilor „Ursus” pentru Jurnalism. A publicat până acum patru cărți: două pentru copii, una cu reportaje și alta cu poezii.