Sînzienele – noaptea când minunile sînt posibile

Eram o piticanie nesuferită când bunica paternă îmi povestea despre Sânziene. -Dănuță, dacă vrei să le îmbunezi, dă-le bomboane cu lapte. Sau cu mentă. Sunt zâne răzbunătoare, nu suportă nedreptatea, […]

Eram o piticanie nesuferită când bunica paternă îmi povestea despre Sânziene.

-Dănuță, dacă vrei să le îmbunezi, dă-le bomboane cu lapte. Sau cu mentă. Sunt zâne răzbunătoare, nu suportă nedreptatea, obrăznicia și, mai ales, nu-i iubesc pe copiii răi care nu mănâncă tot și se cațără pe casă!

Mi-era o frică de înțepeneam. Asta pentru că toată ziua eram pe acoperiș, nu ascultam de nimeni și…mâncam din joi în Paști. Precis mă aveau în vizor. Ale naibii zâne! Trebuia să fac roste de bomboane. Și făceam. Seara le înșiram pe pervaz, special pentru ele. Ca să mă ierte.

A doua zi, bomboanele nu mai erau. Le mâncau Sânzienele. Cel puțin așa credeam eu…

În fiecare an, pe 24 iunie, românii marchează sărbătoarea Sînzienelor. Această noapte este magică. Minunile sînt posibile. În zona Sucevei, creştinii ortodocşi se roagă la moaştele Sfîntului Ioan cel Nou de la Suceava. Ei speră că vor scăpa astfel de necazuri şi de boli. Tot în noaptea de Sînziene îşi fac de lucru şi vrăjitoarele. La miezul nopţii cînd înfloreşte feriga, ele se duc în pădure şi o culeg pentru că planta se poate folosi la cele mai teribile farmece. Se fac şi se desfac vrăji de dragoste, se dezleagă cununii pentru cei ce nu-şi află perechea, se trimite argintul viu şi se leagă sorţile celor pe care duşmanii nu vor să-i vadă însuraţi cu persoana iubită. În păduri încep să danseze ielele.

Sărbătoarea bucuriei şi a dragostei
“Sînzienele” reprezintă un prilej de întîlnire a tinerilor ce doresc să-şi unească destinele, o sărbătoare iubirii, cinstită cum se cuvine, cu cîntec şi joc. După unii specialişti, sărbătoarea Sînzienelor îşi are originea într-un cult geto-daci străvechi al soarelui. S-a spus că termenul de “sînziene” este o preluare a denumiri de “Sîntiene”, adică “femei frumoase”, considerate fermecate, care îndeplineau cîndva, în cadrul unui cult solar, rolul de preotese ale soarelui. Aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci înlănţuite într-o horă care se învîrteşte ameţitor.

“Hora Drăgaicelor”, existentă şi astăzi pe meleagurile noastre, ar putea fi o continuare în timp a unei părţi din ritualul săvîrşit “preotesele soarelui”. Despre cum era celebrată în vechime această sărbătoare pe plaiurile moldave, una dintre cele mai frumoase mărturii a fost lăsată de Dimitrie Cantemir, în “Descriptio Moldaviae”: „Acesta este numele Sfîntului Ioan Botezătorul. Ei cred că în ziua în care se prăznuieşte acest sfînt, soarele nu-şi străbate drumul său drept, ci într-o linie tremurată. De aceea, toţi ţăranii moldoveni se scoală în acea zi înaintea zorilor şi privesc cu ochi mari răsăritul soarelui. Şi cum ochiul nu suferă prea mult aceasta lumină şi din pricina ei începe să se zdruncine şi să tremure, ei pun pe seama soarelui tremurătura pe care o simt în ochi şi se întorc voioşi acasă, după ce au făcut această încercare”.
Fetele care vor să se mărite repede trebuie să se tăvălească goale prin iarbă
În ajunul Sînzienelor, fetele şi băieţii, care urmează a se căsători se adună spre seară în sat. E veselie, voie bună şi toată lumea e cu sufletul deschis. Flăcăii aprind ruguri. Fetele culeg de pe cîmp flori de sînziene şi împletesc cununi. Apoi aruncă peste case coroniţele. Dacă se lovesc sau se agaţă de horn, vestesc o cununie apropiată. În zorii zilei flăcăii se adună în cete şi străbat satele, cu flori de sînziene la pălării. Se alege “Drăgaica”. Este propusă una dintr-un grup de şapte fete. Ea trebuie să fie cea mai frumoasă, cea mai cuminte şi cea mai bună dintre fetele satului. Va fi împodobită cu spice de grîu. Celelalte tinere se îmbracă în alb. Astfel format, alaiul Drăgaicei porneşte prin sat şi pe ogoare. La răscruci fetele fac o horă şi cîntă voioase. Adesea “Drăgaicele” sînt confundate cu “Sînzienele”. Bătrînii de la sate spun că cine nu respectă „Drăgaica” poate avea parte de multe nenorociri: cel care spală, coase sau mătură în acea zi, poate muri încat ori fulgerat. Tot bătrînii cred ca fetele care vor să se mărite repede trebuie să se tăvălească goale prin iarbă şi să se spele cu rouă dimineaţa. Femeile măritate pot face şi ele acest ritual, ca să fie iubite tot anul de soţ şi să aibă copii frumoşi şi sănătoşi. Pădurea în care dansează ieleleCermonialul cuprinde apoi întreg satul. Gospodarii primesc cîte un spic de grîu, pe care îl aşează pe grindă, în şură. Ei speră că pînă la acea înălţime se vor aduna grînele. La ţară mai exista obiceiul să se arunce o cunună de grîu pe casă. Dacă ea rămînea pe acoperiş e semn că gospodarului îi va merge bine în anul următor. Dacă nu, acesta ar putea chiar să şi moară. Bătrînii vorbesc că în noaptea de sînziene, ielele se adună şi dansează în pădure. Cine le vede rămîne mut pentru totdeauna sau damblageşte.

Una dintre aceste păduri “fermecate” este Hoia-Baciu, de lîngă Cluj. De peste 20 de ani aici se petrec fenomene stranii, studiate îndeaproape de specialiştii Societăţii Române de Parapsihologie. Este unul dintre cele mai ciudate locuri de pe întreg globul pămîntesc prin natura şi prin multitudinea manifestărilor înregistrate aici. Mai mulţi yoghini care au fost în zonă şi au ţinut şedinţe de meditaţie consideră că Pădurea Baciu este o poartă de acces spre o lume tainică. Cine trece prin pădure are brusc dureri de cap, tremurături, frisoane şi senzaţii de vomă. În august 1968, Emil Barnea, tehnician la un institut de cercetări din Cluj a observat un obiect discoidal zburînd la înălţime mică deasupra solului. Imediat a fotografiat obiectul. Imaginile au făcut mare vîlvă la vremea respectivă, apărînd în ziarele româneşti, ulterior fiind preluate de cele din străinătate. Oamenii erau convinşi că este vorba despre un OZN, dar azi există voci de părere că a fost o manifestare bioplasmatică de dematerializare. Mai există în pădurea Hoiu Baciu şi un “loc al apariţiilor”. Martorii oculari povestesc că au văzut un nor cenuşiu în formă de “V” coborînd cu viteză spre pămînt şi aterizînd pe un tufiş. Dacă cineva atingea acea zonă devenea invizibil. Iluzie sau adevăr? Nu vom şti niciodată pînă nu vom intra în pădure…
Dana Fodor și Răzvan Mateescu

Comments

comments

Despre edituramateescu

a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu, reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise. Editura îşi propune să ofere cititorilor lucrări variate din toate domeniile vieţii cultural artistice, cu accent pe calitatea scriiturii şi respectarea limbii române.