Bolnavi umiliti in spitale

de Dana Fodor Mateescu Azi am fost la spitalul Clinic Grivița- Sf. Maria din București, trimisă de medicul de familie la un reumatolog vestit, pentru rezolvarea unor probleme de sănătate: […]

de Dana Fodor Mateescu

Azi am fost la spitalul Clinic Grivița- Sf. Maria din București, trimisă de medicul de familie la un reumatolog vestit, pentru rezolvarea unor probleme de sănătate: o mână de soț umflată, violacee și extreeeeem de dureroasă, plus un genunchi cât o crăticioară, la fel de chinuitor. Instituția respectivă, de stat, of course, se găsește pe undeva pe la Piața Victoriei, lângă sediul Enel, la o… labă distanță de Guvernul României. Stați liniștiți, nu există locuri de parcare libere, iar dacă îndrăzniți să opriți în față, atâta vă trebuie!

„Pe cine căutați?”

Înainte să ajungem la spitalul cu pricina, eu, Andrei și Răzvan, am căutat pe Internet numerele de telefon la care o puteam găsi pe doamna doctor specialistă-n reumatisme. Numerele există, dar…Am încercat zadarnic să fac o programare în acest mod civilizat. Timp de o oră și jumătate nu a răspuns nimeni, nimeni. Am sunat de pe cinci aparate diferite. Am mai stat puțin și iar am sunat. La fel… Deci, eu și alții ca mine, unii bătrâni care se târăsc în cârje și au muncit o viață-ntreagă NU putem lua legătura cu Spitalul Clinic Grivița. Atunci, pentru că și durerile din soț erau din ce în ce mai acute, ne-am îndreptat spre medic. La intrare, doi băieți falnici de la BGS ne-au cerut buletinul și ne-au chestionat unde mergem, la cine, de ce, dacă avem programare, etc…Ciudat, nu?! Oare intram într-un spital pentru că am o plăcere patologică? Sau ca să vând semințe? Să plătesc curentul? Să mă epilez în nas? Cu chiu cu vai ajungem la etajul 1. Lumeeee, puhoooi! Căldură sufocantă. Aer, ioc! Puținul care era fusese de mii de ori re-re-respirat și expirat, trecut binișor prin toți plămânii veseli și triști prezenți pe hol. La fiecare ușă de reumatologie sau de interne, bolnavi cu duiumul, să le plângi de milă, agățați de clanțe, de scaune, de pereți…În special, trecuți de vârsta a III-a. Întreb pe cineva:

-Am o trimitere la doamna doctor ….

-Așteptați să iasă secretara, că dacă intrați peste ea se supără!, geme speriat un tip la vreo 50 de ani, umflat la un umăr. Săracul! Cine știe ce frici terifiante are vis-a-vis de asistentele medicale! O fi pățit el ceva de e așa de precaut.

Așteptăm. Avem de ales? Ah! Doare, doare, doare!

Sunt român, dar mă tratez!!!

Peste câtva timp, ușa se deschide. O LUMINĂ albăăăăă, orbitoare ca a lui Cărtărescu, aaa, Dumnezeu? Nuuu! O secretară…sau o asistentă medicală. Cum să vă explic? Mi-a înghețat măduva-n oase. Îmi scuipă o întrebare răstită, de parcă i-aș fi greșit cu ceva (nu apucasem nici măcar să-i spun ce vreau, stăteam doar în fața ușii cu trimterea întinsă!) Oare pe ce criterii sunt angajate anumite asistente în spitale??? Parcă special sunt adunate numai ciume, numai răutăți, numai bidude fără pic de bun simț, care nu știu să deschidă gura ca să spună o vorbă, – dacă nu bună unui om care suferă, unui bătrân, – măcar una civilizată, să răspundă la Bună ziua, la Sărut mâna, să nu se mai simtă cel care vine la ușa medicului atât de umilit și batjocorit! O privesc pe asistenta-secretară în ochi (am cunoscut șobolani mai simpatici!) și mă întreb dacă zâmbește vreodată, dacă a fost copil, dacă își sărută copiii, dacă a cântat la cor, dacă se închină…

-Da!? Și ce să fac eu? Aici lumea se PRO-GRA-MEA-ZĂ!!!, zice, de parcă ar fi fost pe puțin Academician Doctor Inginer, iar eu un lăcătuș tembel care și-a prins deștu-n menghină de beat ce era.

-Doamnă, dar eu pentru programare am venit!!, îi spun mâhnitei care deja făcuse gura pungă (era vânătă ca și mâna soțului bolnav!)

Îmi smulge trimiterea de la medicul de familie și-mi mâzgălește pe verso data PRO-GRA-MĂ-RII, ca să nu uit: 26 iunie 2012!

Și azi suntem în 11. Deci, 15 zile Răzvan trebuie să aștepte, să îndure sau să moară, cu toate dările plătite către statul român, către Casa de Asigurări de Sănătate…Îmi vine să sparg ușa cu piciorul, dar am niște săndăluțe așa de frumoase și de fine!!! Ar fi păcat de ele!

-Hai acasă, zice soțul suferind. O să mă rezolv cu ce știu, cu ce găsesc pe la farmacie, cu leacuri băbești… N-am ce face. Sunt român! Dar, mă tratez!

Comments

comments

Despre Dana Fodor

este o ziaristă absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu o experiență de 16 ani în presă. Și-a început activitatea ca reporter la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. Ulterior a fost angajata și colaboratoarea mai multor cotidiene și reviste centrale. A publicat poezii în Ziua Literară şi a participat la câteva întâlniri pe această temă, în cadrul cenaclului Euridice. În anul 2006 jurnalista a primit, împreună cu soţul și colegul ei, Răzvan Mateescu, premiul „Învingători pentru România” la Gala Premiilor „Ursus” pentru Jurnalism. A publicat până acum patru cărți: două pentru copii, una cu reportaje și alta cu poezii.