Sfârșitul lumii, la Sinaia

Cei mai mulţi bucureşteni aleg la sfârşit de săptămână sau în concedii staţiunile montane de pe Valea Prahovei ca loc de odihnă şi relaxare pentru distanța relativ scurtă față de […]

Cei mai mulţi bucureşteni aleg la sfârşit de săptămână sau în concedii staţiunile montane de pe Valea Prahovei ca loc de odihnă şi relaxare pentru distanța relativ scurtă față de Capitală, de numai 130 de kilometri, dar mai ales pentru decorul natural și spectaculos al Munţilor Bucegi. Ca distracţia să fie reuşită este bine de ales un traseu în prealabil, studind harta munţilor. Multe dintre denumirile înscrise de cartografi sunt însă stranii şi provin din legende de la începutul lumii, de când însuşi Zamolxis hoinărea pe platoul carpatin cufundat mai mereu în nori albicioşi. Exploatate pe măsură, aceste nume de trasee, vârfuri muntoase, poieni sau râpe ar putea stârni și mai mult curiozitatea celor care ne vizitează țara, iar unele dintre ele ar putea devansa prin semnificații chiar mitul lui Dracula cel sângeros, domnitorul care de dincolo de veacuri și de moarte a băgat destui firfirei în buzunarele proprietarilor de afaceri turistice. Cine nu a auzit de Caraiman, Coştila, Piatra Arsă sau Vârful Cu Dor? Iată pe scurt câteva dintre semnificaţiile denumirilor întâlnite în Bucegi:

Unde a dispărut orașul?

Caraiman – preotul negru

„Caraiman”, numele masivului ce străjuieşte oraşul Buşteni înseamnă în turceşte „conducătorul negru” sau „preotul negru”, de la cuvintele „kara” = negru şi „imam” = conducător, preot. Lângă el, „umăr în umăr” se află „Coştila”. Denumirea acestui munte vine de la „Goştina” care însemna în limba locuitorilor din vechime „birul pe oi”. Această „taxă” se strângea în poiana Coştilei, aflată pe pieptul colosului de piatră. Situată deasupra hotelului de la cota 1400 din Sinaia, poiana „La sfârşitul lumii” este des căutată de iubitorii muntelui şi datorită denumirii ei ciudate. Înainte de construirea hotelului, drumul ieşea din pădure în această poiană largă. Locul pare atârnat între cer şi pământ. Vârful Bucura, unul dintre vârfurile din apropiere de „Omu” a luat denumirea de la numele Bucurei Dumbrava (1868-1926), scriitoare şi mare iubitoare de munte, una dintre iniţiatoarele turismului românesc.

Pichetul Roşu, Şaua Baiului, Piatra Arsă

Crucea Eroilor de pe Caraiman

Colţii Ţapului, respectiv Poiana Ţapului sunt denumiri care amintesc de o întâmplare veche de câteva secole. Câţiva boierii fugeau din Ţara Românească peste munţi, spre Braşov. Noaptea, însă, s-au rătăcit şi au înnoptat pe marginea unui prăpăstii. La un moment dat, un ţap furios a aruncat în prăpastie pe unul dintre ei. În opoziţie faţă de Caraiman şi Coştila se află Şaua Baiului. Râşnovenii îşi adjudecau acest teritoriu încă din 1533, însă ei au intrat în conflict cu boierii Răducanu, Dudescu, Creţulescu, Paleologu şi medelnicerul Grigorie, care îl revendicau la rândul lor. De aici şi conflictul care a urmat între aceştia, dar şi denumirea masivului Baiului (necaz, supărare în lb.maghiară). „Pichetul Roşu” este o denumire des întâlnită pe buzele celor ce trec munţii dinspre Buşteni spre Predeal. Aici funcţiona în vremea stăpânirii austro-ungare un pichet românesc de grăniceri care avea acoperişul vopsit în roşu. Cărămizile lui au fost luate cu timpul de turişti ca amintire, dar denumirea a rămas. Drumul lui Butmaloiu este traseul turistic dintre Vârful cu Dor – Piatra Arsă – Cocora – Peştera. Moş Butmaloi a fost primul cabanier român din Bucegi. El i-a călăuzit pe primii turişti veniţi să exploreze frumuseţile Bucegilor, aşa-zişii „bucegişti”. Unele dintre cele mai frumoase legende sunt legate însă de Piatra Arsă. Masivul are o poveste culeasă de V. A. Urechia şi publicată în 1891: „Într-o zi de demult un potop s-a abătut peste Valea Prahovei, <<dealuri batrâne s-au pornit>>, apele au ieşit din matcă, potecile şi drumurile s-au rupt. Oamenii şi turmele erau în mare cumpână. Ciobanul Bârsan a chemat atunci cu glas de bucium <<în patru părţi ale cerului>> şi s-au adunat <<cei de-o limbă cu dânsul>>. Oamenii au pus umărul şi au ridicat un zid în calea apelor. Apoi l-au aruncat între Vârful cu Dor şi Jepi. Aşa au curăţat toată Valea Prahovei şi <<le-au aşternut apelor, pat nou cu prund şi nisip galben>>. Ciobanii au îngrămădit <<codrii de lemn taiat>> peste munte şi au dat foc lemnelor. Lutul s-a prefăcut în stânca şi astfel apele au rămas neputincioase la un nou potop. De la fumul acestor <<codrii de lemne>> arse, muntele îşi trage numele de Piatra Arsă”.

Numărătoare naturală pentru oi

Sfarsitul lumii...

Între Poiana Izvoarelor şi cabana Mălăieşti se află poiana denumită „La bătaia cocoşilor”. Conform legendei, aici s-ar aduna să se bată cocoşii de munte, toamna, în perioada împerecherii. „Tache Ionescu” este o potecă situată în apropiere, ce duce la fosta cabană Mălăieşti, prin Pichetul Roşu şi care a fost amenajată pe cheltuiala marelui om de stat şi împătimit al muntelui.

Tot aici se află „Numărătoarea oilor” (din Valea Cerbului): „strâmtoare îngustă şi întortocheată, mărginită de stânci”, acest canion scurt a primit numele de la ciobani. Fiind atât de îngust încât oile nu puteau trece decât în şir indian, ciobanii din vechime îl foloseau pentru a număra animalele, ei „păzind” mai sus, la ieşire.

La doi paşi, „Valea comorilor” a stârnit ani de-a rândul imaginaţia locuitorilor din Buşteni şi Poiana Ţapului care au săpat prin aceste locuri cu gândul de a descoperi comori ascunse de către boierii fugari. Se pare că unii dintre ei au avut succes. Mult mai cunoscute sunt Babele. Numele vestitelor stânci vine de la legenda Babei Dochia, care s-ar fi transformat în stană de piatră împreună cu oile ei. Aproape de ele stă de strajă „Sfinxul”, lucrare a vânturilor care răscolesc pajiştile de la peste 2000 e metri altitudine. Dintre numele localităţilor de la poalele Bucegilor, cea mai interesantă este Sinaia. Numele de „Sinaia” vine de la o mânăstire întemeiata de pustnici în 1695. Aceasta semăna cu o mânăstire ortodoxă din peninsula muntoasă Sinai.

Dana și Răzvan Mateescu

Comments

comments

Despre Dana Fodor

este o ziaristă absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu o experiență de 16 ani în presă. Și-a început activitatea ca reporter la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. Ulterior a fost angajata și colaboratoarea mai multor cotidiene și reviste centrale. A publicat poezii în Ziua Literară şi a participat la câteva întâlniri pe această temă, în cadrul cenaclului Euridice. În anul 2006 jurnalista a primit, împreună cu soţul și colegul ei, Răzvan Mateescu, premiul „Învingători pentru România” la Gala Premiilor „Ursus” pentru Jurnalism. A publicat până acum patru cărți: două pentru copii, una cu reportaje și alta cu poezii.