La multi ani, de Sfântul Ilie!

de Răzvan Mateescu „Sfântul Ilie” (20 iulie) reprezintă o sărbătoare dragă creștinilor ortodocși de pe meleagurile noastre. În fiecare an, la această dată, ne vin în minte poveștile celor mai […]

de Răzvan Mateescu

„Sfântul Ilie” (20 iulie) reprezintă o sărbătoare dragă creștinilor ortodocși de pe meleagurile noastre. În fiecare an, la această dată, ne vin în minte poveștile celor mai de seamă români care au purtat numele Ilie și a lăcașurilor de cult unde ne regăsim liniștea sufletească. De Sfântul Ilie, românii se gândesc la morți, în special la micuții care nu mai sunt. Azi, femeile din satele românești cheamă copiii străini sub un măr, pe care îl scutură ca să dea de pomană fructele căzute. Se zice că numai așa se înveselesc morții.

 A fost odată…

Într-o lume plecată pe drumul pierzaniei, în care reperele morale sunt tot mai puţine, părintele Ilie Cleopa, unul dintre marii duhovnici ai neamului românesc,  a reprezentat o Lumină. Avea întotdeauna un cuvânt blând pentru cei ce-i călcau pragul şi era printre puţinii preoţi văzători cu duhul, semn că Puterea Divină îl alesese să împartă oamenilor Cuvântul Lui Dumnezeu. În preajma marii sărbători creştine, de Sfântul Ilie, şi nu numai, să-i trimitem un gând bun celui ce obişnuia să-şi întâmpine enoriaşii cu vorbele: „Mânca-v-ar Raiul!”

 Mărturisitorul Ilie Lăcătușu, sfântul din Giuleşti

Un alt duhovnic iubit de români este Ilie Lăcătușu, căruia i se mai spune și „sfântul închisorilor”. Pe porţile cimitirului Adormirea Maicii Domnului din Giuleşti Sârbi, păşesc zilnic zeci de oameni îndureraţi, bolnavi în cârje, săraci, bătrâni, tineri, care vor să-şi găsească măcar liniştea sufletească la mormântul preotului. În anul 1942, în plin război, Ilie Lăcătușu a propovăduit cuvântul Sfintei Evanghelii la Odessa, în cadrul Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria, fiind încadrat şi în Mişcarea Legionară. Aflat pe lista neagră a comuniştilor instauraţi de sovietici, preotul avea să respire, pentru mulţi ani, aerul bolnav şi rece al închisorilor. A fost la canal, în colonia Galeșul, la Târgu Ocna, la Periprava. Doar rugăciunile şi credinţa în Iisus Hristos l-au ajutat să suporte durerea, tortura, umilinţa, groaza. Se spune despre el că era „văzător cu duhul”. Pe 22 iulie 1983, Ilie Lăcătuşu s-a ridicat la Domnul. Odată cu deshumarea rămăşiţelor pământeşti, după 7 ani, cei de faţă au fost martorii unui fapt uluitor. Trupul părintelui era uscat, uşor, cu pielea de culoarea alunei. Mirosea frumos a smirnă şi brad. Până şi privirea îi rămăsese aceeaşi, cu expresia „care nu provoacă teamă ci bucurie duhovnicească”. Chiar după câteva zile în care a stat în contact cu aerul, corpul lui Ilie Lăcătuşu a rămas intact.

O biserică fără pereche

În plin centrul Bucureştiului, peste drum de liceul Lazăr, la intersecţia Bd. Elisabeta cu strada Schitu Măgureanu, se află biserica Sfântul Ilie Gorgani. Construcţia datează din anul 1812 şi este unică în ţară datorită concepţiei arhitectonice. Ea a fost ridicată în plan basilical format din trei nave despărţite prin stâlpi de lemn. Nava din centru are o lăţime dublă faţă de cele laterale. Lăcaşul deţine o icoană superbă, foarte veche care îl reprezintă pe sfântul Ioan ţinându-şi capul tăiat pe o tavă. Este fără pereche în întreaga lume şi îi ajută pe cei evlavioşi, care se roagă la ea. Biserica Sf. Ilie Gorgani seamănă foarte mult cu biserica Sf. Dumitru din Salonic şi cu biserica patriarhală din Constantinopol. Din pictura veche se mai păstrează un tablou: icoana Sf. Eustaţiu de pe peretele de la Miazăzi. În dreapta intrării se află icoana Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul. Aceasta a făcut furori la Berna în Elveţia, la expoziţia de artă bizantină şi românească din 1938-1939. Spre deosebire de celelalte biserici ortodoxe, la Gorgani turla principală nu este situată deasupra naosului, ci deasupra intrării. Turla de pe naos este mai mică şi a fost realizată din lemn. Edificiul dispune de două clopote cu un sunet extraordinar. Primul, mai mare, a fost turnat în Polonia în 1834, iar al doilea este mai mic şi are următoarea inscripţie în alfabetul chirilic: „Acest clopot este al mănăstirii Moldoviţa şi s-au făcut cu toată silinţa Arhimandritului şi Egumenului acestei mănăstiri Kir Benedict, 1877 april 9”. Biserica „Sf. Ilie Gorgani” a mai avut un clopot dăruit de Constantin Brâncoveanu, confiscat însă de trupele germane în primul război mondial.

Fetele se tăvăleau goale prin cânepă

„Sfântul Ilie” este ziua de sărbătoare a zeului solar (Sânt-Ilie). Acum e mijlocul sezonului pastoral. Sant-Ilie, ca și San-George și Samedru, este o divinitate populară care a preluat numele și data celebrării de la  Sfântul Prooroc Ilie. În timp trăia printre oameni, Ilie a făcut păcate îngrozitoare, printre care și uciderea părinților lui la îndemnul diavolului. Se spune că aceste păcate au fost ispășite de Ilie, iar Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut în rândul sfinților și l-a urcat la cer într-o trăsură cu roți de foc trasă de doi sau de patru cai albi înaripați. Sfântul Ilie străbate cerul , fulgeră și trăsnește dracii cu un bici foc, pedepsindu-i astfel pentru tot răul pe care i l-au pricinuit. Diavolii fug înspăimântați și încearcă să se ascundă prin copaci, prin podurile caselor, în trupurile animalelor sau chiar în turlele bisericilor. În trecut, în ajunul acestei zile, fetele mari se duceau noaptea pe ogoarele unde creștea cânepa, se dezbrăcau și se tăvăleau goale prin cultură. După aceea se îmbrăcau, se întorceau acasă și se culcau. Dacă, în noaptea dinspre Sfântul Ilie, visau cânepă verde însemna că se vor mărita cu flăcai tineri și frumosi. Dacă visau cânepă uscată se zicea că vor avea parte de soți bătrâni. În dimineața zilei de Sf. Ilie se culeg plante de leac, în special busuioc. Tot acum se strâng de pe câmp și buruienile utilizate la vrăji și farmece.

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.