Fetița care se hrănește cu mâncarea câinilor de pe stradă…

Aproape nimic nu ne mai misca, nu ne mai impresioneaza in tumultul scandalurilor zilnice iscate de politicieni! Prostitutie, furt, golaneala, deturnari de fonduri si multe altele sunt prezente in meniul […]

Aproape nimic nu ne mai misca, nu ne mai impresioneaza in tumultul scandalurilor zilnice iscate de politicieni! Prostitutie, furt, golaneala, deturnari de fonduri si multe altele sunt prezente in meniul romanilor, zilnic. In cartierul bucurestean Ferentari o fetita are un altfel de meniu: mananca zilnic din mancarea cainilor de pe strada.

de Gabriela Vlăsceanu

Mă simt ca un prizonier de…cartier, legat cu lanţuri şi cătuşe. Nu pot să ajung la cheie ca să evadez. Cred că sunt „condamnată” să văd şi să aud tot ceea ce este mai rău pe lume.

„Iar nu ţi-a dat mă-ta haleală?”

În urmă cu câteva seri stăteam cu „băieţii de cartier” şi prietenele lor în faţa blocului. Râdeam, fumam, vorbeam. Trecuse de 22.30. Ca din pământ a apărut în faţa noastră o fetiţă de vreo cinci anişori. Toţi au amuţit. Am privit-o. Avea o basma, legată la spate, pe cap. Cred că era tunsă la „chelie”. Umbla în picioarele goale. Pe trupul firav atârna un tricou vechi, larg pentru ea, şi o fustiţă până la genunchi. S-a uitat în stânga şi în dreapta, cu frică. Ce căuta un copil așa de mic, noaptea, pe stradă? Nu știam…Pe trotuar erau două boluri din plastic, cu apă şi mâncare, pentru câinii de pe stradă. Una dintre puştoaicele din grupul nostru a întrebat-o: „Iar nu ţi-a dat mă-ta haleală?” Fetiţa abia a scos, stins, un „Nu!” Din când în când se mai uita cu jind la mâncarea câinilor. Era o zeamă ciudată cu nişte oase. Dar, pentru că eram noi acolo, s-o fi intimidat și n-a mâncat din ea. În gând mi-am spus: „Cine ştie câţi fraţi şi surori o mai avea acasă, biata de ea!? Că aşa sunt ţiganii ăştia!” Fetiţa a mai stat câteva minute în faţa noastră şi a plecat. S-a „pierdut” în întuneric. De atunci n-am mai văzut-o.

Are Dumnezeu grijă de ea…

Dar, astăzi, am aflat cine este micuța „misterioasă”. Stăteam de vorbă cu vânzătoarea de la chioşcul de ziare. O femeie ne-a întrerupt discuţia. Numai că nu plângea: „Copiii ăştia au ajuns să mănânce mâncarea câinilor de pe stradă! Dădeam nişte feliuţe de salam, din ăla ieftin, câinilor. Și a venit o fetiţă lângă mine şi mi-a cerut o felie. Câinii nu au lătrat-o, pesemne că o cunosc. I-am dat fetiţei tot pacheţelul cu salam. Îmi pare rău că nu am avut şi pâine…Știți cum le-a înfulecat? În câteva secunde n-a mai rămas nimic. Mi-a fost așa de milă!” Părea că nu-i vine să creadă ce a văzut. Vânzătoarea de la chioşcul de ziare ştia totul despre micuță: „Mama ei este ţigancă şi tatăl român. Maică-sa se droga când era gravidă, iar taică-su lucrează la o spălătorie. Pe aici se aude că nebuna şi acum se droghează! Cine poate ști? Au unde locui. Dar fetiţa umblă pe străzi şi mănâncă ce găseşte. Nu cerşeşte. Ea întreabă oamenii care mai dau de mâncare câinilor dacă nu-i pot da şi ei ceva! Numai Dumnezeu are grijă de ea și oamenii din Ferentari…” Mă îngrozesc. Sunt atât de tristă. Mă întreb cu ce a greşit această fetiță ca să „merite” o astfel de viaţă? Plăteşte păcatul mamei care se droghează şi îmbogăţeşte traficanţii? Sunt oameni care își doresc din tot sufletul un copil, iar ăștia își bat joc de al lor! Doamne, ce se va alege de acest pui lăsat de izbeliște?

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.