Marea din…sticlă

de Gabriela Vlăsceanu Privesc cerul senin din care nu vrea să curgă nicio picătură de apă. Cum este acum oare pe litoral? Nu mă interesează statisticile cu numărul turiştilor, cu […]

de Gabriela Vlăsceanu

Privesc cerul senin din care nu vrea să curgă nicio picătură de apă. Cum este acum oare pe litoral? Nu mă interesează statisticile cu numărul turiştilor, cu gradul de ocupare al hotelurilor, cu banii cheltuiţi de români sau străini, cu serviciile oferite. Aş vrea să ştiu cum este să stai pe malul mării, la plajă, şi să te „prăjeşti” la soare. Din păcate, acum nu pot face altceva decât să-mi amintesc, – înghiţind norii de praf din Bucureşti şi suportând cu stoicism arşiţa de aici, – cum mă distram, în copilărie, când mergeam cu părinţii pe litoral, câte două-trei săptămâni pe an. Stăteam la malul mării şi făceam castele din nisip sau forme cu găletuşa din plastic. Mai venea câte un val şi îmi stica toată…munca. O luam de la capăt. Iar cu lopeţica şi cu găletuşa. Făceam şi alte forme din nisip: steluţe sau oameni. Şi la vârsta asta le-aş mai face. Sufletul a rămas încă de copil. „Preparam” în găletuşă…ciorbă de meduze. Căutam cu fratele meu scoici. Făceam întrecere care le găseşte pe cele mai frumoase. Puneam scoicile la urechi şi noi ascultam…sunetul mării. Puneam scoicile, pe nisipul umed, şi „făceam” soarele, oameni, copaci, flori. Ne întreceam în…imaginaţie. Şi acum aş face la fel.

„Unde-i, mama, canea ciobă?”

Stăteam lângă cearşaf, într-o lebădă din cauciuc, plină cu apă de mare. Puneam şi alge în ea. Mă bronzam mai mult pe spate şi pe mâini, căci nu voiam să stau pe cearşaf. Şi, uneori, mă ustura pielea, dar eu nu ţineam cont. Uitam de usturime când îmi luam colacul sau salteaua din plastic şi intram în apă, dar mai spre mal, ca să nu mă înec. Chiar dacă nisipul era încins eu alergam fără să simt că îmi iau „foc” tălpile. Mâncam mititei cu muştar pe plajă. Mai puneam mâna pe nisip, mai luam o gură dintr-un mic. Dar, pentru mine nu conta că mai mănânc şi mititei cu…nisip. Plecam, cu găletuşa şi lopeţica, de pe plajă, plină de nisip din cap până-n picioare. În drum spre hotel sau spre casa unde stăteam în gazdă m-aş fi oprit la fiecare grătar să mai mănânc câte un mititel. Şi la restaurantul hotelului aveam eu grijă să-i fac pe părinţi să roşească de ruşine. Am stat, odată, la un hotel din Jupiter. La prânz am avut ciorbă de legume. Eu să mănânc așa ceva? Am avut grijă să-mi exprim…nemulţumirea de m-au auzit toţi clienţii restaurantului: „Unde-i, mama, canea ciobă?” Da! Eu căutam carnea din ciorbă.

Aş fi dormit pe plajă…

Şi, când stăteam în gazdă, la curte, la tanti Marioara din Constanţa…Mai întâi mă spălam pe faţă şi pe mâini, la cişmeaua din curte. Apoi, aveam grijă să-i necăjesc câinele. Mâncam, în curte, sub viţa de vie. Şi, la prânz, trebuia să mă odihnesc. Ce nu-mi plăcea! Eu voiam înapoi pe plajă. Cum adormeau părinţii, eu şi fratele ne strecuram în curte şi ne jucam printre aleile de flori din curte. Şi după-amiaza iar pe…plajă. Se mai întâmpla să înghit şi câte o gură cu apă sărată de mare. Nu-mi plăceau deloc serile în care ieşeam în…oraş şi umblam din magazin în magazin. Voiam să mă plimb pe malul mării, să văd apusul, să simt briza, să mă uit la cerul înstelat, să alerg prin nisip. Dacă ar fi fost după mine aş fi dormit pe plajă. Dimineaţa, prima „grijă” a mea era să ies în curte să văd dacă este vreme de plajă. Şi ce supărată eram când soarele era acoperit de nori sau când ploua. Nu mă întorceam niciodată în Bucureşti fără o sticlă cu nisip, apă de mare, scoici şi alge. După câteva zile o aruncam căci nu puteam să o ţin până anul următor când îmi făceam iar bagajul pentru mare. De ani buni, nu am mai văzut marea. Acum are grijă fratele meu să-mi aducă o sticlă cu alge, apă de mare, nisip şi scoici. Nu mă uită! Mai şi glumeşte cu mine: „Pune conţinutul în cadă şi îţi închipui că eşti la mare!”

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.