5.911

Reclamațiile la Colegiul medicilor, un bisturiu cam bont…

de Gabriela Vlăsceanu și Dana Fodor   E plin Internetul de forumuri sau grupuri în care mulți oameni se plâng de necazurile pe care le-au avut cu unii medici, de […]

de Gabriela Vlăsceanu și Dana Fodor  

E plin Internetul de forumuri sau grupuri în care mulți oameni se plâng de necazurile pe care le-au avut cu unii medici, de șpăgi cerute, de umilințe sau tratamente greșit administrate, malpraxis.

 Bătrâna a rămas și fără măsele 

Dacă ești mai în vârstă și fără ajutor din partea unuia care știe bine Bucureștiul și să folosească un computer, e foarte greu să faci o plângere la Ministerul Sănătății sau la Colegiul medicilor. Dar oamenii de la țară care vin să-și caute de sănătate la București? Pe ei cine-i ajută? Iată un exemplu: o pensionară fusese la un stomatolog de la Policlinica Gara de Nord. Acesta îi ceruse vreo 1600 de lei pentru anumite „lucrări” dentare, care s-au și distrus în câteva luni de zile. Femeia, care nu vedea bine deloc, plătise, săraca, dar stomatologul nu i-a dat nicio chitanță la mână pentru că…„notase totul într-un caiet”. Așa că, bătrâna a rămas și fără măsele (erau prea mari, îi cădeau din gură după primele mese…apoi le-a pierdut definitiv!) și cu banii dați. „Nu pot s-o reclam, că…n-am cu ce dovedi că am plătit! Eu nu am văzut ce scria ea în caietul ăla, am probleme cu ochii. Când i-am spus că nu mai am lucrarea aia, cu sârmă, avea o sârmă care îmi rănea gingiile, curgea sânge, mi-a spus că eu sunt de vină!!!”.

Iată cam ce trebuie să faceți dacă vreți să vă plângeți de un cadru medical: sesizarea împotriva unui medic se adresează colegiului al cărui membru este medicul, conform regulilor procedurale art. 109 alin. (1), (2) si (3) din Statutul Colegiului Medicilor din România, ca prima instanță de judecată, după care, dacă nu veți fi mulțumit de decizia colegiului territorial, aceasta poate fi contestată și se soluționează de către Comisia Superioară de Disciplină de la nivelul Colegiului Medicilor din România. Adresa Colegiului Medicilor este următoarea: București, str. Avram Iancu nr. 1, sector 2, cod 024014. Atenție! Plângerea va fi înregistrată numai dacă are elemente de identificare: nume, prenume și locul de muncă ale medicului împotriva căruia se face, precum și numele, prenumele, adresa și semnătura petentului! Sesizarea se va depune personal sau prin mandat cu procură ori poate fi trimisă printr-o scrisoare recomandată, cu confirmare de primire. Nu se vor înregistra plângerile trimise prin fax ori depuse în copii, conform regulilor procedurale art. 109 alin. (1), (2) și (3) din Statutul Colegiului Medicilor din Romania si conform art. 443 alin. (1) din Legea 95/ 2006, lege privind reforma în domeniul sănătății. Acțiunea disciplinară poate fi pornită în termen de cel mult 6 luni de la data săvârșirii faptei sau de la data cunoașterii consecințelor prejudiciabile, conform art. 449 alin. (1) din legea 95/2006. 

„V-a mai durut acolo?”

În urmă cu şase ani, un studiu privind automedicaţia, arăta că 22% dintre români luau medicamente după capul lor. În urmă cu doi ani, procentele avansate erau de…75%. Tot în anul 2010 unele informaţii apărute în presă arătau că, în anul 2009, românii au cumpărat din farmacii, fără reţete, 190 de milioane de pilule de Algocalmin. De ce recurg românii la automedicaţie? Nu pentru că toţi se cred doctori, ci pentru a nu mai pierde timpul la medicii de familie sau prin spitale. Da! Românii au ajuns în situaţia de a nu mai dori să aibă de-a face cu medicii chiar şi când sunt bolnavi. Sunt îngroziţi de ideea că, în momentul în care sunt faţă în faţă cu „halatele albe” trebuie să scoată şi…atenţia din buzunar sau din sacoşă. Sunt îngroziţi de ideea că li se va pune un diagnostic greşit şi că s-ar putea să fie operaţi la stomac când, de fapt, au nevoie de o intervenţie chirurgicală la apendice. Se tem şi le este scârbă de comportamentul doctorilor. „Ce vă doare? V-a mai durut acolo?” Repede diagnosticul şi reţeta: Algocalmin, Paracetamol, Nurofen şi, eventual, nişte antibiotice. Următorul pacient în cabinet. Pe bandă rulantă. Şi bietul pacient moare cu zile, dacă nu are timp şi bani să umble din doctor în doctor până dă peste unul bun care să-i găsească adevărata „bubă”. Şi mai tragic este când „buba” este descoperită prea târziu.

Medic de familie fără cântar în cabinet

Când merg la medicul de familie găsesc tot timpul…asistenta. Ea mă întreabă ce mă mai doare, îmi face analizele la sânge şi mi le interpretează. Cred că nu mai m-am întâlnit cu medicul de familie de vreo patru ani. Nici nu mai ştiu cum arată! În urmă cu câteva luni, m-am dus la cabinet pentru o reţetă. Bineînţeles, nu era la datorie, deşi avea program. Am vrut să mă cântăresc. Nici măcar un cântar care să funcţioneze nu avea în cabinet! Firește, există și medici cu suflet, care știu ce înseamnă această meserie, dar aceștia sunt o rara avis în lumea noastră, din păcate.

Dr. Burnei, un medic iubit de toți pacienții lui.

De la lume adunate…

„Vecină, am fost la spital cu băiatul ăla să-i pună mâna în ghips şi ce am văzut acolo…Un infirmier împingea pe hol un pat cu o bătrână şi l-a strigat cineva. S-a uitat în spate şi patul cu femeia cu perfuzii a intrat direct în perete. Era să cadă din pat bătrâna”, mi-a povestit într-o seară un prieten. Şi îl cred. Câţi pacienţi nu sunt transportaţi precum sacii cu cartofi? Îi duc infirmierii până la uşile cabinetelor cu paturile sau cu cărucioarele şi îi „uită” acolo. Într-un târziu îşi amintesc şi se duc după ei! Bieţii bolnavi în aşteptarea infirmierilor stau întinşi pe scaune şi scot gemete de durere. O altă prietenă mi-a povestit prin ce a trecut mama ei care era în parc şi cu bebeluşul: „I-a venit rău mamei în parc. A leşinat. Înainte să-i vină rău i s-a încleştat gura şi a luat-o cu ameţeală. Au chemat oamenii din parc Salvarea şi doctorii au zis că are lipsă de calciu. I-au băgat glucoză că nu puteau altceva, au zis ei, pentru că alăptează. Atât i-au făcut la spital. Nu analize, nu medicamente. Mamei şi acum i se face rău. Îi e frică să se ducă la spital că nu avem bani de dat la doctori.” Am şi un vecin, în vârstă de 83 de ani, care îi ridică în slăvi pe medici: „Voi sunteţi nemulţumiţi ? La mine, când am avut probleme cu inima, au venit două Ambulanţe în trei minute. La spital mi-au pus aparat la inimă gratuit. Ce-mi ziceţi mie că stă pacientul cu plosca în pat de seara până dimineaţa dacă nu dai ceva şi la infirmiere? Mie nu mi-a cerut nimeni nimic!”. Într-un final, moşul a recunoscut că „ a dat bani, aşa…pentru că toată lumea dădea…”

„Îndrumare” subtilă către cabinetele private

Şi nu-i înţeleg pe medicii care le vorbesc pacienţilor „limbi străine”. Le pun diagnosticul, dar nu le şi „traduc”. Nu este normal ca un doctor să vorbească şi pe înţelesul bolnavului? Să-i explice totul despre afecţiune: simptome, riscuri, şanse de vindecare, reacţii adverse ale medicamentelor, durata de vindecare, cauze, posibilitatea ca şi la copiii lui să se declanşeze boala? Nu este normal ca doctorul să-şi întrebe pacientul ce boli a avut în copilărie, ce afecţiuni au avut parinţii şi bunicii, dacă mănâncă şi doarme bine, când a trecut ultima oară pe la un medic, ce intervenţii chirurgicale a suferit, ce grupă de sânge are, dacă fumează sau bea alcool şi în ce cantităţi? Dar mulţi dintre medicii noştri nu ştiu decât „hai, aici, pe pat”, iau o tensiune, apasă unde le spune bolnavul că îl doare, îi dau să facă o ecografie sau o radiografie, o interpretează. Îi mai sună medicului telefonul de câteva ori…Între discuţii mai bagă în seamă şi bolnavul, dar, între atâtea „treburi” la mobil, uită ce i-a răspuns omul din cabinet. Ca să nu mai vorbim despre programări! „Veniţi mâine, poimâine, peste o săptămână, la ora…”. Pacienţii, conştiincioşi, se duc în ziua şi la ora la care sunt programaţi. Şi stau pe la uşile doctorilor de se satură. Mai vine un cunoscut al „halatului alb” şi se bagă în faţă, mai vine vreo asistentă cu câte o rudă şi intră peste „rânduri”, mai apare câte un pacient care dă o „bomboană, o atenţie” asistentei şi „sare”…coada. Şi uite aşa bietul pacient programat la ora A ajunge în cabinet la ora Z. Şi asta nu e nimic! Sunt cazuri când pacienţii programaţi merg la cabinete şi li se spune: „Doctorul nu este azi că s-a dus la un simpozion!”, „Doctorul nu e azi că a plecat la facultate, are cursuri postuniversitare de management!” Şi ce este la mare modă acum în sistemul sanitar? Ca medicii să-şi cheme pacienţii la cabinetele medicale private sau la spitalele particulare în care mai au o…normă. Îi „vrăjesc” pe bieţii oameni: „Veniţi la cabinetul meu particular sau la spitalul privat că acolo avem şi aparatură, nu mai aşteptaţi atâta după analize şi rezultate! E și aer condiționat!” Dacă ai timp, poți să și reclami. Dar unde? Numai bolnav să nu fii în România!

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.