Scrisoare pentru cine vrea să citească…

Stimate domnule ministru al Sănătăţii, Vă adresez o invitaţie neplăcută, dar când aţi acceptat funcţia de ministru al Sănătăţii, bănuiesc că eraţi conştient că veţi vedea şi auzi cele mai […]

Stimate domnule ministru al Sănătăţii,

Vă adresez o invitaţie neplăcută, dar când aţi acceptat funcţia de ministru al Sănătăţii, bănuiesc că eraţi conştient că veţi vedea şi auzi cele mai tragice întâmplări ale vieţii. Şi spun întâmplări, căci nimeni nu îşi doreşte să fie bolnav, să sufere de durere şi să strige că îşi doreşte să vină Moartea mai repede pentru a nu se mai chinui. Dar, ştiţi că suferinţa unui bolnav poate fi ameliorată cu ajutorul tratamentelor adecvate? Dacă boala nu poate fi tratată, măcar suferinţa poate fi…alinată.

Aţi avut drum vreodată printr-un spital sau printr-o policlinică în care bolnavii de cancer stau pe la uşile oncologilor cu orele? Ştiţi ce povestesc oamenii în lunga şi crâncena aşteptare? Cum îşi văd Moartea. „Erau vai de capul lor! Nu era deloc o bucurie să stai acolo!” Sunt cuvintele unui tânăr care a stat la uşa unui oncolog alături de tatăl său bolnav de cancer. Încercaţi, domnule ministru, să rupeţi câteva ore din programul dumneavoastră încărcat şi să faceţi această vizită în…Infern. Poate atunci veţi ajunge la concluzia că aceşti „condamnaţi la moarte” au nevoie de medicamente puternice, de ultimă generaţie, care într-adevăr sunt scumpe. Dar, scuzaţi-mă, am uitat că statul român merge pe principiul „să mai tăiem din medicamentele compensate”, „să compensăm medicamentele mai ieftine”. Din păcate, bolnavii de cancer au nevoie de pastile şi injecţii foarte scumpe.

Oamenii nu au bani de mâncare în România! De unde bani pentru a-şi plăti tratamentele apărute recent pe piaţă? Sau poate statul român merge pe ideea: „Oricum ăştia mor şi cu tratamente! De ce să le mai compensăm medicamentele foarte bune? Pierdem bani…” Ştiţi foarte bine ce rol are un medicament de ultimă generaţie! Să amelioreze insuportabilele dureri şi să prelungească, eventual, durata de viaţă a pacienţilor! Mă veţi contrazice şi veţi spune că multe medicamente pentru bolnavii de cancer sunt gratuite sau compensate! Dar, eu vă întreb: cu câte luni înainte un pacient trebuie să depună hârtiile la casele de asigurări de sănătate pentru a i se aproba gratuit sau compensat medicamentul de care are nevoie? Cu câteva luni înainte! Şi cancerul nu aşteaptă câteva luni! El „mănâncă” trupul bolnavului. Şi doare rău, rău, când cancerul „muşcă”. Şi iar mă veţi contrazice! Veţi spune: „Nu este adevărat! Dosarele pentru compensare sau gratuitate se aprobă în câteva zile!” Dar, vă spun eu cum!

Anul trecut, dădeai cel puţin 50 de lei, nu „taxă”, ci „atenţie” funcţionarilor de la casele de asigurări de sănătate pentru a-ţi aproba dosarul mai repede! Veţi spune: ce mai reprezintă în ziua de astăzi 50 de lei? Dar, cei 50 de lei se „înmulţesc” în buzunarele funcţionarilor. Sunt zeci, sute de bolnavi care dau „darul” de…50 de lei. Şi poate veţi întreba de ce aceşti bolnavi nu reclamă la autorităţi funcţionarii care cer şi primesc „atenţia”. Răspunsul este simplu! Ştiu că autorităţile nu vor lua nicio măsură în cazul corupţilor din sistem! Sau îi vor sancţiona cu 10% din salariu timp de o lună sau trei. Dar, funcţionarii vor avea grijă să-şi recupereze sancţiunile din salarii tot prin şpăgi.

Ce părere aveţi despre cuvintele rostite de acelaşi băiat al cărui tată a murit de cancer? „Când i-a scos tatălui meu rinichiul bolnav am dat medicului 800 de lei. Era în anul 2008. La asistente şi infirmiere dădeam câte 10 lei pe zi. Tatăl meu, pentru a se trata în continuare, a aflat despre un oncolog bun. Ne-am dus la cabinet. Era cabinet de stat. Ne programa de fiecare dată. Ajungeam şi luam bonul de ordine. Uneori, aşteptam de la orele 18.00 până la orele 22.00 şi chiar 24.00 să ne vină rândul. Medicului îi dădeam la fiecare şedinţă <<atenţia>> de 50-70 de lei. Tata avea nevoie de o şedinţă pe lună”. Acest bolnav de cancer a avut, dacă putem spune aşa, norocul de a găsi repede un oncolog bun. Şi s-a chinuit, dacă putem spune aşa, mai puţin până a murit. Dar, cum comentaţi gestul unui oncolog care își la mișto pacienta când aceasta leşină la uşa cabinetului? („Ai venit de curtoazie sau pentru că te simți rău?”) Ce înseamnă: „Îi dau morfină când o să cred eu de cuviință!”?, răspuns dat telefonic rudelor aceleiași bolnave de 64 de ani care avea dureri crâncene?

Şi, când fiica pacientei a mers la un alt oncolog, acesta i-a prescris pe loc morfină!

Din păcate, morfina a…venit prea târziu. A avut grijă cancerul să o chinuiască de nu mai avea nici lacrimi să plângă şi nici putere să strige de durere, până s-a stins din viaţă! Şi aceea morfină trebuia luată cu bani. Căci, trebuie să recunoaşteţi, dacă nu ai bani de medicamente, mori mai greu sau mai uşor.

Credeţi că vreun om îşi doreşte boala? În România au dreptul la tratamente adecvate doar bogaţii şi cei cu „pile”? Şi medicii? Of, doctorii! Pacienţii, de orice boală ar suferi, s-au săturat să audă: „Cadrele medicale nu-şi fac datoria că au salarii prea mici şi de aia mai iau şi şpagă!” Sunt cumva bieţii bolnavi vinovaţi că salariile în Sănătate sunt mici? Nu pacienţii stabilesc salariile! De ce avem generaţii de medici slab pregătiţi? Dacă nu le place meseria sau nu se descurcă, să părăsească sistemul! Doar autorităţile pot însănătoşi sistemul sanitar, dacă medicii nu mai sunt în stare să trateze pacienţii. Şi, veţi vedea, când sistemul va fi pus cât de cât pe picioare, nici bolnavii nu vor mai suferi atât până la moarte.

A fi medic înseamnă să lucrezi cu sufletul. Întotdeauna un adevărat doctor trebuie să se pună în locul bolnavului. „Jur! Voi îndura îngrijirea bolnavilor spre folosul lor, pe cât mă vor ajuta puterile şi mintea, şi mă voi feri să le fac orice rău şi orice nedreptate. Dacă voi respecta acest legământ fără să-l calc, fie să mă bucur pe deplin de viaţa şi de meseria mea, pururi cinstit de ceilalţi, iar dacă îl voi nesocoti şi voi fi un sperjur, merit să am o soartă dimpotrivă”. Sunt cuvinte din vechiul jurământ al lui Hipocrate. În fiecare zi, înainte să vină în faţa celor pe care-i îngrijesc, doctorii ar trebui să-şi amintească jurământul depus.

 Semnat: Gabriela Vlăsceanu, Dana Fodor Mateescu și…cine mai vrea…

Comments

comments

Despre Dana Fodor

este o ziaristă absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu o experiență de 16 ani în presă. Și-a început activitatea ca reporter la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. Ulterior a fost angajata și colaboratoarea mai multor cotidiene și reviste centrale. A publicat poezii în Ziua Literară şi a participat la câteva întâlniri pe această temă, în cadrul cenaclului Euridice. În anul 2006 jurnalista a primit, împreună cu soţul și colegul ei, Răzvan Mateescu, premiul „Învingători pentru România” la Gala Premiilor „Ursus” pentru Jurnalism. A publicat până acum patru cărți: două pentru copii, una cu reportaje și alta cu poezii.