Povestea Crucii de pe Caraiman

Pe data de 14 septembrie creștinii ortodocși sărbătoresc ziua în care a fost găsită crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos și care a fost înălțată de […]

Pe data de 14 septembrie creștinii ortodocși sărbătoresc ziua în care a fost găsită crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos și care a fost înălțată de Episcopul Macarie al Ierusalimului în anul 335.

 14 Septembrie: ziua Sfintei Cruci 

Sfânta Cruce a fost depusă în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, a fost cea care a dat porunca de a fi căutată Sfânta Cruce. După câtva timp, oamenii au descoperit pe dealul Golgota trei cruci, însă nimeni nu știa care fusese cea pe care a pătimit Iisus. Se spune că văzând acest lucru, patriarhul Macarie a spus că acele cruci trebuie să fie atinse, pe rând, de o femeie moartă. Numai așa vor afla care e cea pe care a fost răstignit Iisus. Și așa au și făcut. Moarta a înviat în momentul în care a fost atinsă de crucea Mântuitorului. În urma acestei minuni, patriarhul a hotărât Înălțarea Sfintei Cruci undeva unde să fie văzută de întreg poporul.

Să ne amintim de eroii ceferişti!

Crucea de pe Caraiman domină înălţimile Bucegilor. Pâlpâitoare ca o speranţă, ea ne duce cu gândul aproape de Rai. Crucea Eroilor este o lucrare metalică monumentală, ridicată cu sprijinul Reginei Maria între anii 1926 şi 1928, în memoria eroilor ceferişti căzuţi la datorie în timpul primului Război Mondial. Pe timp de ziuă, silueta crucii apare şi dispare de după norii albi. Turiştii se opresc în mijlocul străzii s-o admire și s-o fotografieze. Uneori, noaptea, când toate becurile sunt aprinse, ţi se pare, de jos, că Dumnzeu-Tatăl stă la taifas cu îngerii, la lumina ei. Aşezată la o altitudine de 2. 291 m, Crucea Eroilor are o înălţime de 28 m, și două braţe a câte şapte metri fiecare. Ea este montată pe un soclu înalt de 7,5 m, din beton armat, îmbrăcat în piatră. Acesta adăposteşte în interior un generator electric, care alimentează cele 120 de becuri, de câte 500 W fiecare. Dar oare cum a putut fi ridicat acest impunător monument, ce mijloace s-au utilizat, cum au fost asigurate materialele necesare, câtă forţă de muncă, cât curaj şi dăruire s-au consumat?

Ghimpele din coasta comuniștilor…

Lucrarea a fost executată muncitorii de la Direcţia de Poduri, secţiile L5 şi L1 Poduri din Sinaia, după proiectele inginerilor Teofil Revici şi Alfred Pilder din cadrul direcţiei, toată operaţiunea fiind condusă de ing. Victor Bruckner. Lemnul, piesele metalice componente, sculele precum şi restul materialelor necesare au fost transportate cu trenul până la staţia Buşteni. De aici, o mare parte a acestora a fost cărată de care cu boi pe ruta Buşteni – Sinaia – Vf. Păduchiosul – Vf. Dichiu – Platoul Bucegi – Vf. Caraiman, celelalte materiale fiind aduse cu funicularul Fabricii de Hârtie Buşteni, patronată pe atunci de fraţii Schiel. Piesele, ancorate pe funicularul din staţia Fabricii de Hârtie, s-au transportat pe Valea Jepilor, până în Cantonul Schiel, apoi pe Platoul Bucegi. De acolo, ele au ajuns, sus, la Caraiman, cu ajutorul cailor sau cărate pur şi simplu cu braţele. Toate aceste operaţiuni s-au desfăşurat sub coordonarea dirigintelui de şantier Nicu Stănescu, angajat de Direcţia de Poduri Bucureşti. Inaugurarea lucrării a avut loc la 14 septembrie 1928, de Ziua Sfintei Cruci, ziua Eroilor Neamului. A fost pentru întâia oară când locuitorii Văii Prahovei Superioare au privit Crucea Eroilor iluminată pe timpul nopţii. Sufletele lor s-au bucurat ca de-o mare şi nemaintâlnită minune. Fiecare trecător prin acea zona putea zări, în zilele de sărbătoare, acolo sus, sclipind în aerul îngerilor, Crucea. Însă, cum o minunile nu durează prea mult, au urmat ani, vitregi, când instalaţiile de iluminare au fost acoperite de negura ateismului. Comuniştii nu se simţeau în largul lor privind crucea, era ca un ghimpe-n coastă, aşa că au hotărât s-o lase stinsă vreme îndelungată.

 „Crucea mi-a luminat toată copilăria”

Buştenarii sunt foarte mândri de comoara de care o au şi încearcă să transmită şi generaţiilor tinere povestea crucii de pe Caraiman. „E simbolul Buşteniului, ne spune Viorica Mărculescu. M-am născut pe meleagurile acestea în urmă cu 76 de ani. Am imaginea crucii în suflet. Tatăl meu, Vintilă Mărculescu, a fost directorul şcolii din oraş timp de 33 de ani. Când ne povestea despre eroii ceferişti şi regina Maria, cum venea Majestatea Sa să asiste la lucrările care se făceau, i se umezeau ochii de emoţie. Îmi amintesc de crucea care lumina noaptea. Apoi, Crucea mi-a luminat toată copilăria, toată viaţa. Mă închinam la ea în fiecare dimineaţă pe peronul gării înainte de a lua trenul spre serviciu. Și ca mine făceau mulți…” La începutul anilor 90, cu ajutorul Primăriei din Buşteni și al locuitorilor, au început reparaţiile, iar monumentul a dat din nou lumină. A fost un moment impresionant, atât pentru oamenii locului, cât şi pentru toţi cei care călătoreau noaptea pe Valea Prahovei. Dar bucuria tuturor a fost scurtă. Nişte cetăţeni „isteți” s-au căţărat pe Cruce şi i-au smuls întreaga reţea electrică. Nimeni nu a ştiut de ce au făcut-o. Unii localnici bănuiau că hoţii ar fi vrut s-o vândă. Din nou s-au mobilizat buștenarii și au reparat instalaţia…. Acum, la marile sărbători, Crucea este aprinsă și luminează drumul românilor rătăciţi…

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.