Povestea lui Sami, mânzul aruncat pe câmp

de Dana Fodor Mateescu Foto: Arhiva Elenei Mocanita Era o zi ca oricare alta, cu un cer limpede și nou deasupra. Un soare șugubăț își tot trăgea norii pe obraz, […]

de Dana Fodor Mateescu

Foto: Arhiva Elenei Mocanita

Era o zi ca oricare alta, cu un cer limpede și nou deasupra. Un soare șugubăț își tot trăgea norii pe obraz, de parcă-ar fi vrut să se joace. Iapa borțoasă abia târa căruța plină cu lemne după ea. Mai avea nițel până la soroc, și mânzul, care sta să iasă la lumină, se zbătea prin pielea subțire a burții. Durerile erau din ce în ce mai dese.

-Diiie, gloabăăă, diii!, urla stăpânul altoind-o cu biciul pe greabăn și pe spinare.

„O nu!”, gândea biata iapă. „Numai de nu mi-ar atinge puiul…”

 „N-am nevoie dă el! E bocciu!”

 De-odată, calul a simțit, așa, ca o lovitură, în pântece. O suferință iute creștea în ea ca o apă. S-a lăsat în genunchi. Apoi a căzut pe-o parte. Stăpânul zbiera ca dement:

-Acilea te-ai găsiți să feți? În mijlocu` drumului, pă câmp? Diii, putoare! Brrrr! Scoal, n-auzi?!

Dar iapa-mamă nu-l mai auzea… Ochii ei mari, ca doua ceșcuțe de catifea neagră, priveau iarba și întinderea din jur. Era timpul. Un mânzic cafeniu scotea în lumea amară boticul umed. Îi era foame și căuta țâța mamei. Când a găsit-o, a început să sugă vârtos, cu sete. Bun mai era! Iapa l-a învăluit cu o nesfârșită iubire și a început să-l lingă pe gâtișorul subțire, pe picioarele lungi, pe spinăruță. Bucuria a durat câteva minute. Până i-a venit stăpânului ideea cumplită care i-a otrăvit animalului sufletul. Avea să-i smulgă puiul de la țâță și să-l arunce pe tarla, ca pe-un gunoi: „N-am nevoie dă el! E bocciu! Eu vreau iapa, ca să-mi muncească, nu să stea la curu` mânzului toată ziua! Cine-mi trage căruța? Cine duce lemnili?” Și l-a lăsat acolo, tremurând și zbierând ca un miel înainte de tăiere…Toate astea se întâmplau în Săptămâna Mare, în Amărăștii de Jos (Jud. Dolj). 2012.

 Hrănit prin programul „Laptele și cornul”

 Mai târziu, pe lângă drum au trecut doi copii de etnie romă, care locuiau în sat. Se întorceau de la școală. Deodată, unul dintre ei a auzit un scâncet.

-Samire, ce-o fi asta, mo?

-Hai să vedem, frate!

Și l-au găsit. Aproape leșinat, înfrigurat, înfometat, cu ochii în lacrimi. S-au scotocit prin ghiozdane și au găsit o fărâmă de corn și cutia cu laptele primit în clasă prin programul „Laptele și cornul”. L-au hrănit pe mânzișor și i-au pus numele Sami. L-au iubit din prima clipă și l-au cărat acasă, așa cum au putut ei. Opt zile l-au îngrijit și l-au pus pe picioare.

 „L-am luat în brațe și s-a lipit de mine, era cald și murdar de lapte”

 Chiar în ziua în care stăpânul își arunca mânzul pe uliță, Elena Mocănița era implicată într-un proiect pentru comunitatea locală și tocmai trecea prin zonă. L-a întrebat pe bărbat ce face cu puiul care abia se ținea pe picioare, iar acesta i-a răspuns nervos:

-Îl arunc, na!

Elena a făcut câteva fotografii mânzului, iar apoi a plecat, promițând că se va întoarce și crezând că bărbatul respectiv doar a glumit. „Am aflat că mânzul fusese aruncat pentru că… nu era frumos. Răspunsul m-a năucit, certitudinea m-a lovit în moalele capului.” a povestit Elena într-o postare pe Facebook, acolo unde a pus și primele poze cu Sami. În cele din urmă, ea a ajuns la școala din sat, unde a dat de „părinții adoptivi” și de Sami, care-i aștepta ca un cățeluș la intrare. „L-am luat în brațe și s-a lipit de mine, era cald și murdar de lapte, mâncase. Am plâns fericită si ușurată, știam că acei copii îl îngrijesc, că sunt în stare să nu mai mănânce ei ca să-l hrănească”, a mai scris Elena. Postarea ei de pe Facebook a impresionat și revoltat multă lume. Alertați, câțiva voluntari și iubitori de cai au decis că mânzul trebuie salvat cât mai repede. Cu această ocazie, au aflat ca prin zonă oamenii obișnuiesc să arunce mânjii ca să nu țină iepele în grajd, ci să le scoată la muncile câmpului…Au contactat-o pe Elena Mocănița, au ajuns în sat, au luat animăluțul și l-au dus la un club de echitație din Corbeanca. Samir s-a bucurat că mânzul va avea un cămin adevărat, dar despărțirea nu a fost ușoară de loc. Puștiul a urmărit cum prietenul lui e urcat în mașină și a încercat să nu plângă. Abia peste câteva luni, când va fi complet refăcut și va fi suficient de mare, mânzul va fi dat către adopție. Până când Sami își va găsi un stăpân iubitor, Fundația Vier Pfoten va suporta toate cheltuielile legate de întreținerea, hrana și îngijirea lui.

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.