Animăluţele ne fac viaţa mai frumoasă

de Gabriela Vlăsceanu  Foto: G.V. Cele două pisicuţe ale mele, Mimi şi Negruţa, şi căţeluşului prietenilor mei, Max îmi fac viața mai frumoasă. Mâţele mai fac şi năzbâtii, dar le […]

de Gabriela Vlăsceanu 

Foto: G.V.

Cele două pisicuţe ale mele, Mimi şi Negruţa, şi căţeluşului prietenilor mei, Max îmi fac viața mai frumoasă. Mâţele mai fac şi năzbâtii, dar le iert. Ele sunt cele mai bune prietene ale mele. Singurătatea nici nu vrea să audă de mine! Îi dau cu tifla și mă bucur și mă distrez cu felinele istețe. Când intru în casă, hop, la uşă! Şi s-au obişnuit cu întrebarea: „Ce fac fetiţele mele?” sau „Ce fac vagaboandele mele?”

Miau: Eu sunt Negruța.


De ce…vagaboande? Nu pentru că nu sunt de rasă, dar uneori, când vine vorba despre mâncare, sunt tare…parşive precum vagaboandele. Odată, de sub nasul meu, au luat un copănel de pui pe care îl făcusem la cuptor. Doar am întors capul spre calculator şi, în câteva secunde, cioanul era în…gura lui Mimi. Însă, împarte totul „frăţeşte” cu Negruţa. Într-o altă zi, am scos tava cu friptură de porc din cuptor şi am aşezat-o pe aragaz. M-am dus la calculator. Am auzit eu nişte sunete în bucătărie, dar n-am dat importanţă. Peste câteva minute, am intrat în bucătărie. Dezastru!!! Mâncau „fetiţele mele” cu o poftă din bucăţelele de carne înşirate pe podea. Ce să le mai zic? „Vă mulţumesc că mi-aţi lăsat şi mie cartofii şi sosul în tavă!”

Negruţa – ceas deşteptător

Mimi, tărcata, mănâncă tot ce apucă. Peşte la conservă, icre, cartofi prăjiţi, prăjituri. Negruţa, neagră ca un tuci, este mai pretenţioasă. Serveşte doar cărniţă. Nici vorbă de parizer sau cârnaţi! Şi niciodată n-am să-mi explic de ce Mimi are plăcea de a linge pungile din plastic. La bobiţe pentru pisicuţe se înghesuie amândouă, căci aceasta este mâncarea principală pe care le-o ofer, zilnic. Dar, şi aici fac mofturi. Doar bobiţe cu gust de pui. Şi ce „concert” îmi fac în casă când intră în călduri…Căci nu le-am castrat. Le dau pastile. Mimi e mai prostuţă. Cu chiu, cu vai, înghite…bulina. Negruţa mă zgârie, aleargă prin casă, se ascunde sub pat şi tot nu o ia. Vara, am trezirea la ora 9.00. Iarna, e mai rău. La ora 6.00. Are grijă Negruţa să mă trezească gâdilându-mă pe la nas cu mustăţile. Când deschid ochii, „fetiţele mele” se uită fix la mine. Doar atât le spun: „Staţi liniştite că n-am murit!” Şi ele încep să miaune. Sincer, nu înţeleg ce vor! Căci mâncare şi apă au tot timpul la dispoziţie. Probabil, reclamă că aşternutul cu nisip special este puţin murdar şi este cazul să trec să îl curăţ. Şi ce…frumos este iarna când Mimi mai adoarme pe calorifer şi de-o dată se aude un „Bufff!” Din dulcea ei visare, Mimi cade de pe calorifer pe parchet. Negruţa mai are obiceiul de a dormi pe covor, în cameră. Şi dacă mă trezesc peste noapte să fumez o ţigară dau peste ea, căci neagră fiind nu o observ întinsă în toată lungimea ei pe jos. Miaună şi tot eu tot trebuie să-i cer scuze că n-am văzut-o…

Pisicuţa e ca stăpâna!

Miau-miorlau, ce bună e!, zise Miți...

Mai sunt şi momente în care mâţele se aleargă prin casă. Nu mă întrebaţi că nu ştiu ce au de împărţit. Ştiu doar că dacă o mângâi pe Mimi, care este mai…mămoasă, şi nu o mângâi şi pe Negruţa se lasă cu lăbuţe peste ochi. Negruţa, geloasă fiind, îi dă cu lăbuţa peste faţă lui Mimi. Şi gelozia şi-o arată amândouă când am vreun vizitator de sex masculin. Dacă li se pare că îi dau acestuia mai multă atenție decât lor, Mimi se uită urât, de pe pervaz, şi Negruţa, face ochii mici de parcă mi-ar zice: „Nu mai terminaţi odată discuţia?” Când vorbesc cu mama la telefon, Mimi vine să tragă cu urechea. Vorba mamei: „Este şi pisicuţa curioasă precum stăpâna!” Şi ce am mai plâns când s-a îmbolnăvit Mimi şi nu ştiam ce are!!! Suferinţa i se trăgea de la un dinţişor care stătea să cadă. Şi i l-a scos veterinarul. Acum „zâmbeşte” în colţul gurii. Niciuna nu suportă vrăbiile care stau pe burlanul de la centrala de apartament. Şi Mimi, şi Negruţa scot nişte sunete ca şi când cineva le-ar schingiu când văd vrăbiile. Să rupă plasa de la geam pentru a le prinde, şi nu alta! Odată m-a vizitat o vecină cu un căţeluş. Bietul câine a vrut să se împrietenească cu ele. Nicio şansă. „Fetiţele mele”, cu capetele scoase de după bufet, se uitau urât, îşi freacau lăbuţele de gresie şi mieunau…a luptă.

Max nu suportă fumătorii

Dar nu cred că ar mai fi aşa războinice dacă ar da de Max, câinele prietenilor mei de la curte. Max, un căţeluş negru, aleargă orice pisicuţă îi „calcă” proprietatea. Când intră în curte cineva necunoscut, câinele latră de trezeşte toţi vecinii. Nu muşcă, doar latră. Şi este un…adevărat cerşetor! Şi cât de bucuros este, ce mai dă din coadă când vede că se face vreun grătar în curte. Ştie că are parte de porţii mari de carne şi oase. Şi dacă observă că nimeni nu îi întinde o bucăţică de salam, parizer sau alte bucăţi de carne face nişte ochi…Parcă lăcrimează. Ştie Max să impresioneze omul! Îi iubeşte pe toţi cei care-l iubesc. Doar să fie strigat, că el este în braţele tău, dând din coadă! Max nu suportă fumul de ţigară. Fuge de lângă fumători când aceştia îşi aprind ţigările. Pisicuţele mele, însă, s-au obişnuit. Şi ce ne mai distrăm pe seama lui Max când alergă după luminiţa de laser. Dă cu lăbuţele, se enervează. E haios! Da! Sunt animăluţele care ne sunt alături la bine şi la rău. Sunt animăluţele pe care le iubim şi le răsfăţăm, căci şi ele ştiu să ne mai smulgă câte un zâmbet prin năzbâtiile pe care le fac.

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.