Tocană de ciuperci uriașe

de Răzvan Mateescu

Îmi plac la nebunie lucrurile nonconformiste, atunci când vine vorba de mâncare. E drept că nici nu sunt întotdeauna bani să gătești ceva din care nu mănâncă decât 0,2% din populație, iar după sfaturile profesorului Mencinicopschi, rafturile din hipermarket ar trebui sa rămână burdușite de potol.

Eram cam triști astăzi și concentrați cum să cheltuim o bancnotă de 50 de lei la piață. Unul dintre cardurile noastre a fost blocat, din nu se știe ce motive, și am rămas doar…cu banii din portofelul meu. Nu! Soția mea nu ține bani la ea! Nu vrea. N-o interesează. Nici nu-i cunoaște. Portofelul Danei e sexy. Conține permisul de conducere, un fluture mort, pe care-l păstrează din 2001, că așa e ea, se atașează de diverse aspecte, și cardul pe care primește alocația lui Andrei. În rest? Aer curat.

Până să aflăm de ce nu putem scoate bani de pe card, ne-am dus așa la piață, cu ce aveam. La întoarcere, pe drumul spre casă, nevastă-mea a venit cu ideea să ne plimbăm puțin prin pădurea din vecinătate. Așa că am intrat cu mașina până unde era drum și, după aia, am luat-o pe jos, tot discutând despre una și alta.

Aproape se întunecase, când, la umbra unui stejar bătrân, am zărit o mogâldeață albă și rotundă, aproape cât o minge de fotbal. Am crezut că-i un craniu de om. La câțiva metri, încă una. Apoi alta, mai micuță. Ce să fie astea? Le-am smuls din pământ, uimit, Dana cu ochii măriți, mă privea iute, ei îi plac întâmplările neprevăzute.

„Să fie oare ciuperci?” Miroseau îmbietor a mușchi și a pădure…„Dacă-s otrăvitoare?” Le-am cărat înapoi la mașină. Doamne, parcă eram Riga Kripto și Lapona Enigel, pardon, Daniela. Acasă, ne-am repezit care a nimerit, unul pe Internet, altul la cărțile din bibliotecă. Așa am aflat că acele minuni sunt trei ciuperci uriașe. Nu văzusem în viața mea așa ceva, nici în filme. Am un catalog vechi pe teme de ciuperci și mi-am amintit că citisem mai demult despre un soi foarte rar numit „bașica porcului”. Ne-am documentat puțin și în catalogul respectiv i-am găsit și denumirea științifică: Langermannia gigantea – Basica porcului . Ce a urmat e previzibil: o minunată tocană. Nu ne temem c-o să murim otrăviți. Nooo! Prima porție i-am dat-o lui Nea Fodor, socrul meu adică. A zis că se sacrifică el. Și văd că până acum e vesel, udă florile, fluieră un cântecel din armată, de la transmisioniști, n-are halucinații, pășește normal și nu vorbește în ungurește. Înseamnă că e bine! Ceea ce vă doresc și vouă!

Comments

comments