Femeia cu spini

de Gabriela Vlăsceanu Cioc-cioc-cioc! -Daaaaa!, s-a auzit din cabinet. Pe uşa psihologului a intrat o femeie bine făcută, înăltuţă, frumoasă. Ochii verzi îi ieşeau în relief. Psihologul cu fața blândă […]

de Gabriela Vlăsceanu

Cioc-cioc-cioc!

-Daaaaa!, s-a auzit din cabinet.

Pe uşa psihologului a intrat o femeie bine făcută, înăltuţă, frumoasă. Ochii verzi îi ieşeau în relief. Psihologul cu fața blândă a invitat-o să ia loc pe canapea.

– Cum vă numiţi?, a întrebat-o pe pacientă.

Karina!, a răspuns femeia.

– Ce vârstă aveţi?

– 35 de ani.

– Îmi puteţi spune de ce aţi considerat că aveţi nevoie de consilierea mea? Ce vă frământă?

Karina, cam necioplită din fire, a zis:

– Nu se lipeşte niciun bărbat de mine! Toate urâtele găsesc pe cineva…Eu nu. Bine că am casă, serviciu şi ceva bănuţi, că bărbat…

„Ochii verzi niciodată să nu-i crezi!”

Psihologul, în încercarea de a vedea ce ascunde sufletul pacientei, a încercat:

– Ştiţi vorba aceea: „Ochii verzi niciodată să nu-i crezi!”? Poate bărbaţii când văd ochii verzi se gândesc la vorba asta. Mai ales că mie îmi daţi impresia că aveţi o anumită teamă în suflet şi un comportament care îi sperie puţin pe bărbaţi.

– Oamenii, orice culoare a ochilor ar avea, nu trebuie crezuţi. Mai ales bărbaţii. Ştiu doar să profite de mine. Sunt toţi nişte profitori, ca să nu-i numesc altfel!, a ripostat Karina la vorbele psihologului.

Medicul şi-a dat seama că prin cuvintele sale a „lovit-o” pe pacientă unde o durea: comportamentul faţă de oameni, în general, şi faţă de bărbaţi…în particular. A continuat, calm, conversaţia:

– Ce îţi doreşti de la o relaţie cu un bărbat?

– Să nu mai fiu singură!, a răspuns, pe un ton ridicat, Karina.

Baba-Cloanţa cu trandafir roşu

Psihologul a dat din cap. Pesemne nu fusese mulţumit de răspunsul pacientei. Lipseau: nevoia de a se simţi iubită, respectată şi de a avea un sprijin moral în momentele grele ale vieţii. Medicul i-a întins femeii pe masă patru coli albe şi un creion:

– Mulţi pacienţi cred că râd de ei când le cer ceea ce îţi voi cere şi ţie. Dar, nu este aşa. Deci, te rog, să iei totul în serios. Desenează-mi pe cele patru coli ce copac crezi că te reprezintă acum, ce copac te vezi în viitor, ce floare îţi place cel mai mult şi ce personaj te vezi tu!

Karina a desenat un lămâi, un pin, un trandafir roşu şi…Baba-Cloanţa. Şi, fără să mai aştepte întrebările medicului, a trecut ea singură la explicaţii:

– Lămâiul sunt acum! Lămâile sunt acre precum sufletul meu acrit de lumea din jur. Pin aş vrea să fiu în viitor, ca să am puterea sufletească de a-i înţepa şi eu pe cei din jur cu….acele, aşa cum mă înţeapă şi ei pe mine! Trandafirul roşu este floarea preferată. Roşu este sângele care curge după ce mă înţep în spinii acestei flori. Adică un nou eşec în dragoste. Şi Baba-Cloanţa sunt…tot eu, căci bărbaţii fug de mine ca dracu` de tămâie!

Psihologul a ascultat-o pe pacientă, după care a reluat discuţia:

– Doamnă Karina, fără supărare, dar eu cred că lămâiul „ascunde” un suflet cam acru, care îi determină pe cei din jur să „folosească” multe kilograme de zahăr pentru a-l apropia. Şi puţini sunt „dispuşi” să „cumpere” atâta zahăr pentru a ajunge la sufletul dumneavoastră! Pinul înseamnă că nici pe viitor nu aveţi de gând să vă schimbaţi. Îi veţi înţepa cu acele pe bărbaţi. Trandafiul este pasiunea. Este ceva bun, căci bărbaţii au nevoie de femei iubitoare. Şi Baba-Cloanţa înseamnă că vă vedeţi o femeie urâtă şi complexată de ceva. Asta denotă că nu aveţi pe lângă dumneavoastră prieteni care să vă încurajeze să vă puneţi în valoare calităţile. Aţi vorbit cu părinţii despre problemele pe care le întâmpinaţi în relaţiile cu bărbaţii?

– Pe ei nu-i interesează ce fac! Îmi scot ochii, tot timpul, cu o relaţie destul de lungă pe care am avut-o cu un tip, hai să-i spunem, neserios. Şi era mai mare decât mine cu 15 ani. Doar o vecină mi-a spus o dată: Atenţie că anii trec şi vei avea pretenţii din ce în ce mai mari de la un bărbat, iar bărbaţii nu se vor ridica la noile tale pretenţii! O fi avut dreptate vecina!, a răspuns Karina.

Plăcerea „sadică” de a suferi

– Ce film ţi-a plăcut cel mai mult?, a întrebat medicul.

– „Avocatul Diavolului”, căci oamenii îşi vând sufletul şi familia Diavolului pentru bani şi faimă…

– Care este citatul tău preferat?

-„Orice dragoste începe cu o promisiune şi se termină cu un dezastru”. Aparţine lui Vasile Gavrilescu şi este din Parabole”. În cazul meu, acest citat se potriveşte perfect, a răspuns pacienta.

Medicul i-a cerut pacientei să-i spună când a avut ultima relaţie sentimentală cu un bărbat şi cum s-a terminat această aceasta. Karina, de această dată, cu un glas stins a povestit:

– Acum o lună am terminat o relaţie care a durat cinci luni. Nu am făcut sex cu tipul. În ultima perioadă devenise cam stresant cu întrebările pe această temă. L-am sunat, ne-am certat, într-un limbaj mai vulgar, şi gata…

Doamnă, problema este că vă temeţi să iubiţi pe cineva ca urmare a eşecurilor pe care le-aţi avut înainte. Pentru eşecurile acelea vă răzbunaţi acum, probabil, pe persoane care nu merită asta. Încercaţi să fiţi mai înţelegătoare, mai maleabilă. Aţi auzit expresia: „Trăieşte clipa!”? Încercaţi şi dumneavoastră să faceţi aşa, căci s-ar putea ca o clipă să se transforme în „până ce moartea ne va despărţi”, a mai sfătuit-o medicul pe pacientă. Aş putea spune că aveţi şi o plăcere „sadică” de a suferi şi de a-i face şi pe alţii din jur, care nu merită, să sufere. Aveţi grijă că aţi putea intra într-o stare de depresie peste care cu greu veţi trece. Dar, voi face tot ce este posibil să nu ajungeţi până acolo.

Bilet de sinucigaşă

A trecut prima şi ultima oră de consiliere psihologică a Karinei. Înainte de a pleca, pacienta i-a lăsat psihologului un bilet pe masă:

Maşina pune frână

Eu stau pe loc

Ca o nebună

Şi…Bună!

Atât aud:

S-a omorât!

Sunt omul următor

Cărat spre locul morţilor.

Psihologul a rămas uimit de versurile morbide ale Karinei. De atunci nu mai ştie nimic despre pacienta sa. Nu mai ştie dacă şi-a găsit „jumătatea” sau şi-a pus capăt zilelor…

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.